Ben Todică - DÉJÀ VU CIVILIZAȚIA

 

 

DÉJÀ VU CIVILIZAȚIA

Un episod din „Coșmarul dorului de a fi”

Scenariu suprarealist după un vis de Ben Todică

FADE IN:

1. INTERIOR. MAȘINA SOȚIEI - ZI

Un drum obișnuit. Lumină palidă. Copacii alunecă pe lângă geamuri ca niște decoruri trase pe șine.

BEN conduce. Soția stă lângă el. Nu privește drumul, ci mâinile lui.

SOȚIA
Te rog, pune amândouă mâinile pe volan când conduci. Altfel mi se face rău și vomit.

Ben se uită la ea. Apoi la mâinile lui. Una ține volanul. Cealaltă pare ocupată cu ceva ce nu se vede.

BEN
Atunci condu tu! Ne întâlnim acasă!

Oprește mașina.

Coboară. Închide ușa pe dinafară.

O clipă, rămâne lângă automobil, privind prin geam. Soția nu se mișcă.

Ben pleacă pe jos.

Mașina rămâne în urmă, nemișcată, ca și cum ar fi fost abandonată de mult.

TĂIETURĂ BRUSCĂ.

2. EXTERIOR. MARGINEA TERENULUI DE GOLF - ZI

Ben merge pe marginea șoselei. În stânga, terenul de golf. În dreapta, o pădure deasă, prea întunecată pentru ora aceea.

Cunoaște locul. Casa nu este departe.

În față, o cărare bătătorită taie parcul spre cartier. O scurtătură făcută de oameni care n-au avut niciodată răbdare să ocolească.

De undeva, din iarbă, apare câinele său negru.

Aleargă vesel spre el.

BEN
Ei, măi băiete! Tu ai știut drumul mai bine decât mine!

Câinele se apropie, dar nu ajunge la el.

Un sunet metalic izbucnește din pădure.

Un MOTOR URLĂ.

O furgonetă țâșnește dintre copaci, lovește un dâmb și plonjează în mocirla de lângă șosea.

Dispare până la jumătate.

Motorul continuă să funcționeze sub noroi.

Ben încremenește.

Se uită înapoi.

Soția nu l-a depășit.

Șoseaua este goală.

BEN
Unde-i mașina?

Își întoarce capul spre locul în care văzuse câinele.

Nimic.

BEN
Și tu unde-ai dispărut?

Vântul mișcă iarba. Din pădure se aude un claxon lung, de parcă cineva ar fi apăsat pe el cu toată greutatea pământului.

O a doua furgonetă iese din pădure.

Aceeași viteză. Același dâmb. Aceeași plonjare.

Se scufundă în mocirlă, la câțiva metri de prima.

Ben privește scena fără să se mai miște.

BEN
Ce chestie stranie...

Privește șoseaua, apoi pădurea.

BEN
Pe aici era un râu înainte. Nu exista șoseaua asta.

Pentru o secundă, asfaltul dispare.

În locul lui curge un râu lat, întunecat. Pe suprafața apei plutesc frunze și bucăți de lemn. Se aude un clopot, undeva în depărtare.

Ben clipește.

Șoseaua reapare.

3. EXTERIOR. ȘOSEAUA CARE NU EXISTA - CONTINUU

Ben scoate telefonul mobil.

Ecranul se aprinde.

Degetul îi tremură ușor în timp ce caută numărul soției.

În locul tastaturii apare un câmp nesfârșit de floarea-soarelui.

Mii de flori întorc capetele spre el.

Din telefon izbucnesc sunete pițigăiate, metalice, ca niște păsări prinse într-un satelit.

Ben apropie aparatul de ureche.

BEN
Alo? Mă auzi?

Sunetele cresc.

Pe ecran, florile se mișcă în ritmul unor pulsații luminoase. În spatele lor, ceva uriaș traversează cerul.

BEN
O fi vreun virus... Sau iar ne ascultă ăștia.

Închide telefonul.

Tăcere.

Ridică privirea.

Doi câini negri stau în fața lui.

Unul este câinele său, curat, cu ochii vii.

Celălalt pare scos dintr-un vis bolnav. Fără păr de la coadă până la jumătatea spinării, cu pielea bubuoasă și coastele ieșite în afară.

Câinele răpciugos se ridică brusc, sare în aer și face o tumbă peste cap.

Aterizează perfect.

Se uită la Ben, așteptând aprobarea.

Ben îl privește îndelung.

BEN
Tu chiar crezi că faci o afacere bună cu mine?

Câinele mai face o tumbă.

De data aceasta, la aterizare, scoate un sunet omenesc.

Un râs scurt.

Ben face un pas înapoi.

Cei doi câini încep să alerge în jurul lui, tot mai repede, până când devin două cercuri negre.

Când cercurile se opresc, câinii au dispărut.

În locul lor se află două găuri mici în asfalt.

Din ele răsare câte o floare de păpădie.

4. EXTERIOR. CARTIERUL - ZI SAU NOAPTE

Ben caută cărarea spre casă.

Nu mai există.

Parcul s-a lățit. Copacii s-au retras. Dincolo de spațiul verde se ridică blocuri înalte, lungi, repetate până la orizont.

Arhitectură sovietică.

Balcoane deschise, rânduri peste rânduri, ca niște cutii de beton suspendate în aer.

Dar clădirile sunt prea înalte. Șaizeci, șaptezeci, poate o sută de etaje.

Ben le privește cu uimire.

BEN
Astea nu erau aici.

O lumină albă se aprinde într-un apartament de la ultimul etaj.

Apoi alta.

Și alta.

În fiecare balcon stă câte un om nemișcat.

Toți privesc în jos.

Niciunul nu clipește.

Ben scoate telefonul.

Ecranul se aprinde singur.

VOCEA TELEFONULUI
De ce crezi că e așa?

Ben ridică ochii spre clădiri.

BEN
De ce spun „sovietice”? Pentru că au balcoane deschise. Cele din Vest sunt îmbrăcate în sticlă.

Pauză.

VOCEA TELEFONULUI
Și ce înseamnă asta?

Ben privește oamenii de la etaje.

BEN
Poate că în comunism nu aveai nevoie să te arunci singur de la balcon când dădeai faliment. Uneori, altcineva hotăra pentru tine. Securitatea putea să-ți scurteze drumul spre pământ fără să te mai obosească prin tribunale și Gulag.

Telefonul scoate un sunet scurt, asemănător unui râs înăbușit.

VOCEA TELEFONULUI
Deci fiecare civilizație are metoda ei?

BEN
Fiecare își împachetează moartea în ambalajul preferat.

O fereastră se deschide la etajul șaizeci.

Un bărbat în pijama scoate capul.

În loc de față, are un ecran de telefon.

Pe ecran apare un zâmbet publicitar.

BĂRBATUL-ECRAN
Nu plecați! Urmează o ofertă specială!

Fereastra se închide.

Ben înghite în sec.

BEN
Eu vreau doar să ajung acasă.

5. INSERT. TELEFONUL - CONTINUU

Ben încearcă să formeze numărul soției.

Pe ecran apare o reclamă pentru un joc: POKIMOON.

O creatură colorată sare pe ecran.

VOCEA TELEFONULUI
Prinde-i pe toți!

Ben apasă pe buton.

Din pădure se aude din nou motorul.

A treia furgonetă.

Aceeași curbă. Același dâmb. Aceeași plonjare.

Mocirla o înghite încet.

Ben privește telefonul.

Pe ecran, furgoneta continuă să se scufunde, deși imaginea nu ar trebui să aibă nicio legătură cu realitatea.

Încearcă să atingă imaginea.

Nimic.

Lovește ecranul cu degetul.

Furgoneta se scufundă mai repede.

BEN
Nu! Oprește-te!

Își trece degetul în sus pe ecran.

Telefonul se lungește.

Un centimetru.

Doi.

Zece.

Apoi crește până ajunge cât o franzelă franțuzească.

Ben îl ține cu ambele mâini.

Aparatul vibrează. Ecranul se curbează, dar imaginea câmpului cu floarea-soarelui rămâne intactă.

Ben încearcă să-l comprime, împingând cele două capete unul spre celălalt, ca pe o antenă telescopică.

Telefonul se scurtează.

Revine la dimensiunea inițială.

Ecranul se stinge.

Pentru o clipă, Ben își vede chipul reflectat în sticla neagră.

Dar reflexia nu-l imită.

Reflexia zâmbește.

Ben nu.

6. EXTERIOR. PARCUL - FĂRĂ TIMP

Telefonul se aprinde din nou.

Câmpul de floarea-soarelui.

Sunetele cosmice.

Ben încearcă să închidă aparatul, dar nu mai găsește butonul.

O voce caldă, familiară, aproape maternă, se aude din difuzor.

VOCEA
Ia-ți plapuma și scoate-o afară, pe sârmă, la uscat.

Ben rămâne nemișcat.

Vocea repetă, cu blândețe:

VOCEA
Ia-ți plapuma...

De data aceasta, cuvintele par să vină de foarte departe, dintr-o bucătărie veche, dintr-o dimineață a copilăriei.

Ben închide ochii.

Aude o găleată lovindu-se de marginea unei fântâni. O ușă de lemn. Pași pe prispă.

Apoi glasul mamei.

GLASUL MAMEI
Hai, băiete, că se usucă vremea!

Ben deschide ochii.

Nu mai este lângă terenul de golf.

În fața lui se află o casă mică, cu o sârmă întinsă între doi stâlpi. Pe ea atârnă o plapumă albă.

Vântul o umflă ca pe o pânză de corabie.

Dincolo de ea, în locul pădurii, se ridică blocurile.

Pe un balcon de la etajul cel mai înalt stă soția lui.

Îl privește.

Ben face un pas spre ea.

BEN
Ming!

Ea ridică mâna, dar nu se știe dacă îl salută sau îi cere să se oprească.

Un clopot se aude din nou.

Același clopot din râul dispărut.

Telefonul începe să sune.

Ben răspunde.

Nu se aude nimic.

Doar respirația lui.

Apoi propria lui voce, venind din telefon:

VOCEA LUI BEN
Atunci condu tu! Ne întâlnim acasă!

Ben privește în jur.

Șoseaua a dispărut. Blocurile au dispărut. Câinii au dispărut.

A rămas numai plapuma, umflată de vânt.

Deodată, în spatele ei, se aude un motor.

Ben nu se întoarce.

Știe deja ce urmează.

MOTORUL URLĂ.

Plapuma se umflă și mai tare, ascunzându-i întregul orizont.

Dincolo de pânza albă, o furgonetă plonjează în apă.

Dar de data aceasta nu se mai aude nicio izbitură.

Numai un clopot.

Și apoi, liniște.

7. ECRAN NEGRU

Se aude vocea telefonului, calmă, aproape tandră:

VOCEA TELEFONULUI
Ați ajuns la destinație.

Pauză.

VOCEA TELEFONULUI
Vă rugăm să coborâți.

O ultimă vibrație.

VOCEA TELEFONULUI
Nu uitați plapuma.

CUT TO BLACK.

SFÂRȘITUL EPISODULUI?