O lacrimă pe sânul mării, de Ben Todică

Cuvânt de deschidere pentru o nouă carte a autorului australian de origine română, poetul Ioan Miclău din Cringila Australia – „Pe drumurile artei”. Descoperirile de-o viață.

De multa vreme omul s-a mutat in spatiu unde traieste in facilitati artificiale, in statii care circula interplanetar.

Colonii intreagi de orase-capsula de milione de locuitori alimentate de ligi comerciale, corporatii alimentare si industrii militare duc o lupta continua pentru controlul sistemului nostru solar.

Zeci de orase l-au parasit pentru a pleca in adancurile universului. Omul e deja sintetic, si putini mai cultiva o farama de suflet prin credinta. Credinta in Forta Suprema.

Odata pornit in spatiu, orasul ajuge in mai putin de sase ani la viteza luminii si apoi se pierde in jungla stelara. Toti stiu ca odata plecati nu se mai intorc.

Plutim printre planete indreptandu-ne spre soare, intram prin nori, prin aburi sau ceata, si o lacrima se prelinge pe sanul ei catifelat si rumen. S-a oprit.

Planeta albastra numita demult Terra este sterila, insa luminoasa si seducaoare, bogata in ploi de sulf si stralucire.

Fermecator! Totul e curat. Se spune ca odata pe aici au locuit oameni printre vai, munti impaduriti si ape dulci. Oare cum au fost?

Oare cum au fost?

Oare cum au fost?

Poate cineva sa-si imagineze atractia acestor locuri si apoi se mai vorbeasca de iubire, dragoste si dor?

Sa simti in talpi nisipul marii! Toate tabu, in 2813.

Plaja oceanului pe care Decebal a aterizat fortat este formata din pietris rotunjit de vremuri. De cum pasi pe el cizma ii intra ca intr-o covata cu boabe de fasole insotita de un scrasnit sinistru. Nava, construita dintr-o gelatina vie computerizata ce se adapta emotiilor si dorintelor pilotului, s-a mulat frumos. Are proprietati fizice si chimice necunoscute vreodata civilizatiilor trecute si este dirijata prin instinct. A aterizat pe aceasta plaja ca un strop de apa, s-a rotunjit si s-a lipit apoi de suprafata ei ca roua de frunza.

Decebal s-a simtit dintodeauna atras de aceste locuri. El cauta spunandu-si: “Toata viata m-am dedicat unei iluzii.”

Si cum inainta ganditor, remarca in distanta, iesind din nisip, niste fascicole de raze colorate care se dispersau in inaltimea cerului. Se indrepta curios spre sursa si spre uimirea lui, intre milionele de pietricele se afla o sfera de cristal, copie fidela a unei antice mingi de golf.

Razele erau atat de puternice incat iti orbeau privirea. Soarele se infiltra printr-una din indentarile concave ale sferei, un fel de superlentile interioare, iar raza intrata era multiplicata si reflectata in toate directiile prin celelalte lentile.

Era un fel de multi proiector care difuza pe stancile de la capatul plajei. Imaginea deveni mai clara cand se apropie de proiectia dinspre o grota.

Decebal studiase arheologia civilizatiilor disparute in orasul Sarmis.

Cerul era acoperit de 12 orase aurite care straluceau in bataia soarelui precum iconitele unei Catapeteasme.

Sfera, un martor din alte timpuri, continea cateva sute de imagini.

Cand reorienta lentilele, pe perete aparea o noua imagine. Imagini apareau in reflectie si pe ecranul castii sale.

Se puteau citi basmul Fat Frumos din Lacrima, El Zorab, Doina, Albinutele lui Sara si iata, a aparut chipul profesorului Artur Silvestri cu textul: La propunerea, care mi-a parut la inceput copilareasca, a romanului-australian Ben Todica de-a crea aceasta capsula si calatori cu ea in viitor,

am colectionat tot ce-a parut mai sincer si mai authentic in efortul pentru apararea patrimoniului diasporic romanesc si am trimis-o ca punte de legatura urmasilor nostri.

Sa ma ierte preaiubita mea sotie Mariana Braiescu pentru acest secret. Am plasat comanda la institutul atomic de cercetari din Elvetia, ca apoi mii de capsule sa fie raspandite pe suprafata pamantului. Am expediat cateva mii prin vapor la Constanta unde visez sa le dispersez pe plaja Marii Negre. Printre zecile de autori romani ce mi-au atras in mod deosebit atentia este si Ioan Miclau, protector al Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, Australia. O biblioteca in care emigrantii romani depoziteaza, de zeci de ani, cartile dragi cand simt ca se duc din aceasta lume. Asa cum elefantii inainte de moarte se duc la templul lor sacru.

Eu am mult respect pentru promisiunea facuta unui om dus de pe aceste meleaguri, bine fa de-l respecta pentru ca asta ti-e cinstea si sfintenia spunea Ionica, e un pacat pe care nu-l mai poti schimba.

Din lucrarile de incununare a creatiei sale literare propun pentru urmasi PE DRUMURILE ARTEI. In acest volum, Ioan Miclau sintetizeaza relatia de-o viata cu limba si cultura romana, cu dragostea sa de neam si locuri natale. E foarte important sa stii cine esti si de unde vii.

O schimbare se simtea in emotiile pilotului. Ceva il apropia si mai mult de pamantul pe care se afla. Simtea ca se intregeste ca om, ca se echilibreaza si prinde radacini.

Decebal ingenunche: “Ce dar minunat!” si incepu sa savureze Romania Tainica pe care numai un suflet din departari a unui pui sincer de roman, precum al lui Ioan Miclau din Gepiu, o putea simti cu adevarat. Dorul de acasa, taina sufletului neamului nostru continua mai departe Silvestri, maretia si intrarea in nemurire se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim.

Instinctul ii vorbi: Toate sunt iluzii Decebal. Ce este viu insa sunt trairile tale de-a lungul darului.

Sfârșitul primei părți

Câmpuri magnetice

de Ben Todică

A. Popescu către Stănciulescu:

“Tovarașe Stănciulescu, pentru ultima dată mă voi adresa dumitale cu respect, scoate-mă numaidecat de pe lista de mail, te rog frumos!

În mod normal sunt mult mai nemilos cu slugile fațarnice ale evreului Iisus din Nazaret, dar dumneata nu-mi pari hain, numai prost-îndrumat.

Încetează numaidect cu mesajele la adresa mea! Scoate-mi adresa de pe listă. Biserica creștină a EVREULUI Iisus Hristos este cea mai mare boala de care a suferit vreodată intelectul rasei albe. Este îndobitocire și cretinizare jidovească. Este victoria slăbiciunii și a ignoranței asupra forței și vredniciei. Este complexarea nesănătoasă a omului față de natura trupească cu care l-a înzestrat Creatorul. Este îndobitocirea spiritului inteligent, mândru și indrăzneț al omului arian. Este reducerea rușinoasă a omului arian la stare de slugă care se târește josnic în fața unui așa-zis "Dumnezeu" jidovesc care a selecționat niște înapoiați din nisipurile Palestinei ca "popor ales". Este o insultă adusă străbunilor care s-au jertfit ca să nu ne închinăm la niște idoli străini. Este o insultă la demnitatea intelectuală a omului arian, care înainte de toate trebuie să fie un om logic și rațional. Este adăpostul celor slabi, singuratici, timizi și lipsiți de coloană vertebrală. Se apropie ziua în care bisericile, sinagogile și moscheele vor fi dărâmate, iar omul arian iși va redobândii integritatea intelectuală, lanțurile religiei iraționale și antiumane fiind zdrobite. Se apropie Era Zeilor, când oamenii de rând vor atinge cu adevărat fericirea și bunăstarea, nemaifiind tulburați de un cult precum creștinizmul, fondat de către evrei și pentru evrei. Ține-te bine, aventura abia începe. Iar ciocul mic și joc de glezne, pentru că cei care au participat activ la creștinizarea și inrobirea intelectuală și sufletească a poporului vor fi trași la răspundere. Mințile speciei omenești nu vor mai fi chinuite și asuprite de către acest monstru jidovesc numit creștinizm!

Dumnezeu e mort, traiasca Supraomul!“

Răspuns:

Am citit şi recitit cele de mai sus. Sincer, sunt stupefiat. În doar câteva rânduri scrise, cineva doreşte să distrugă credinţele milenare ale oamenilor, să discrediteze creştinismul, batjocorind pe nedrept un om, slujitor al Domnului, precum Iisus răstignit fără de vină. De aici transpare clar, nu numai răutate și lipsă de respect, de minim ecumenism, toleranţă, OMENIE, ci şi lipsă crasă de cunoştinte generale şi religioase. Se afirmă: “crestinizmul, fondat de catre evrei si pentru evrei“. Nimic mai fals şi neadevărat. Aduc un simplu, dar esenţial argument: Pentru creştini, Iisus este Mesia, fiul şi trimisul lui Dumnezeu pe pământ, trimis pentru a răscumpăra păcatele muritorilor (să-l rugăm şi pe-ale autorului denigrator al creştinismului, că nu ştie ce spune). Pentru evrei, Isus, care printre altele era unul de-al lor, nu este în nici un caz acel Mesia aşteptat de ei, ci un şarlatan. Dovadă că L-au şi lăsat să fie crucificat între doi tâlhari. Credinţa evreilor, populaţie majoritară în Israel este iudaismul.

Unele afirmaţii pe care le împrăştie cu atâta patimă Popescu, le-am auzit la grădiniţă şi în şcoala primară în România comunistă, însă în familie am descoperit că fără suflet şi fără credinţă nu eşti altceva decât un cadavru viu sau o maşină. El are dreptate că pe pământ se face bişniţă cu Numele Domnului şi în ăştia nu cred nici eu, însă ştiu că DUMNEZEU există pentru că ÎL simt. Am stat de vorbă cu EL de când m-am născut şi continui s-o fac pentru că sunt parte din EL, la fel cum este întregul univers. Şi ceea ce spune Popescu despre credinţă, despre creştinism că: “Este victoria slabiciunii şi a ignorantei asupra fortei si vredniciei. Este complexarea nesănătoasă a omului față de natura trupească cu care l-a înzestrat Creatorul. Este îndobitocirea spiritului inteligent, mândru și îndrăzneţ al omului arian, este reducerea rușinoasă a omului arian la stare de slugă, este adăpostul celor slabi, singuratici, timizi și lipsiţi de coloană vertebrala“ etc. este fals. Dimpotrivă, credinţa este tocmai eliberarea omului. Atunci când CREZI, nu te mai poate înlănţui nimeni. Sufletul îţi va fi întodeauna LIBER. Eşti neînfricat! Nu mai eşti animal. Înclin să cred că acei ce nu cred sunt copii obraznici. 1% din planetă sunt răzvrătiţi, restul CRED. 99% spun: “Cred în tine Creatorule!”, iar 1% spun: “Nu cred în tine Creatorule”. Deci şi ei cred pentru că îl neagă pe CEL ce i-a creat. E ca şi fiul meu care nu mai vorbeşte cu mine pentru că nu i-am dat 200 de dolari. A uitat că i-am dat viaţă, că i-am dat lumea aceasta frumoasă. Copii obraznici! Se cred SUPERZOMBIES. Zombi nu crede pentru că el nu are suflet. El este păpuşa diavolului.

BIŞNIŢA CREDINŢEI e atât de mare pentru că diavolul e foarte puternic şi, din păcate, încearcă să atragă şi din cei care cred cu intensitate în ADEVĂR. Iisus a ştiut cât de important e să crezi şi a făcut cel mai mare cadou omenirii, învăţându-i pe oameni să creadă, însă duşmanii lui Iisus înţelegând puterea credinţei au transformat-o în afacere, furându-le oamenilor cadoul, încurajând ispita şi răscumpărarea păcatului prin daruri, prin bani. Cei ce nu s-au lăsat prostiţi de această mare afacere CRED cu adevărat în CREATOR şi suntem BINECUVÂNTAŢI să ne numărăm printre ei.

Popescu nu se multumeşte doar să denigreze, să insulte, ci trece la ameniţări: “Se apropie ziua in care bisericile, sinagogile si moscheele vor fi deramate, iar omul arian isi va redobandi integritatea intelectuala, lanturile religiei irationale si antiumane fiind zdrobite.“ Trebuie să fii naiv să crezi aşa ceva. E chiar aşa de greu să înţelegeţi că acest lucru e pierdere de timp şi de energie? Citiţi istoria creştinismului şi veţi vedea câţi au încercat să-l desfiinţeze în decursul celor două mileni, după Hristos. A rezistat prin jertfă şi sacrificiu şi va rezista până la sfârşitul veacurilor.

Toţi suntem doar slugi? Dacă da, atunci această stare de a sluji lui Hristos întreit este cea mai mare virtute a omului. Corolarul „nihil sine deo” din limba strămoşilor noştri romani, adică nimic nu se poate face trainic fără a nu implora şi graţia Puterii Divine a Luminii, a Adevărului Ştiinţific şi a Dreptăţii Sociale, ne îndreptăţesc să spunem „Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

O întrebare de bun simţ. Cum se explică gestul unor mari oameni de ştiinţă, care înainte de a intra în laboratoarele de cercetări şi experimentări îşi fac cruce şi se roagă, că mari medici  chirurgi, înainte de a intra în sala de operaţie cer ajutorul Domnului? Şi exemplele ar putea continua. Poate că au înţeles că şi ştiinţa se dezvoltă după logica Domnului. La nivel mondial se organizează multe congrese, conferinţe pe tema Ştiinţă-Religie. (de citit)

Nu-i trecut timpul să înţelegeți şi dumneavoastră ce înseamnă iubirea adevărată, libertatea deplină. Da, niciodată nu-i prea târziu. Domnul şi-a apropiat oile rătăcite şi a primit cu dragoste fiii rătăcitori.

Unora nu le vine mintea la cap nici în ceasul morţii. Săracii!! Aşa au ales ei să creadă prin "Nu Cred".

Ţara de pripas

de Alexandru Vlahuță
(1858-1919)

Un vechi tolbaș de vorbe late,

Om norocos din cale-afară,

S-a pomenit pe neașteptate

Stăpân peste întreaga țară.

Din ea-și făcu o prăvălie,

Și ca un negustor de treabă,

Pentru ca-n lume să se știe,

Prinse-a striga de la tarabă

Poftiți aici! Oricine are

Obrazul fără de rușine

Ș-o conștiință de vânzare...

Poftiți să faceți târg cu mine!

Prostie, lene, lingușire,

Eu cumpăr tot. Veniți aici!

Și cei mai nărăviți din fire

Mi-or fi tovarăși și amici.

Eu dau tot felul de noroace,

Căci sunt atoatețiitorul,

Măriri, averi... Să vie-ncoace

Toți trântorii ce le duc dorul!...

Așa, sunt zece ani de când

Pe norocosul negustor

Îl auzim mereu strigând,

Și mușteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi

Nu se văzură-n slujbe mari,

Câți oameni fără căpătâi

N-ajunseră milionari!

Veniți și voi, străini calici, 

Și strângeți tot ce-a mai rămas!...

Ce să mai faci? Ce să mai zici? 

Sărmană țară de pripas!