Chief Guest / Oaspete de Onoare: HE / ES Partha Ray,
Ambasdor ad Interim of India
Teatru
de poezie
Puși
Dinulescu, Puiu Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Doina Ghițescu, Liliana
Popa, Ștefan Oprescu
Lansări
de carte
Angelica Marinescu, Universitatea București: India,
Tritonic, 2016 Vladimir Udrescu, îmblânzitorul de lumini,
Editura TipoMoldova Dorin Croitor: Cina ratată cu
îngerul Aznavour, Poeme.
Coordonator: Dr. George Anca
MIHAI
EMINESCU
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
TUDOR ARGHEZI
Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.
LUCIAN BLAGA
Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
DIMITRIE
BOLINTINEANU
Pe câmpia
Turzii, pe un verde plai,
Tabără oştirea marelui Mihai.
Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:
Fericirea ţării inima-i răpeşte.
Are-o presimţire ce l-a turburat
Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.
În deşert speranţa inima-i răsfaţă;
Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.
Înaintea celor ce îl ocolea,
Cu o mantă d-aur el se ascundea.
Către căpitanii ce îl înconjoară:
– “Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!
E o slăbiciune de care roşesc
Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.
Însă sunt minute când natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere…
Astăzi pot să număr mai la nouă ani
De când noi ne batem cu atâţi duşmani.
Este-adevărat, am făcut, în lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.
Însă, ce-i mărirea, fără de folos?
Ceea ce-i în noapte focul mincinos!
Singură mărirea nu-i destulătoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?
Şi în câte case dorul n-a intrat?
Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.
Floarea tinerimii câmpul înveleşte.
Şi în raza slavei unde strălucim,
Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!
Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.
Astăzi este timpul ca să isprăvim.
Sau români ne pierdem, sau români trăim!”
Tabără oştirea marelui Mihai.
Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:
Fericirea ţării inima-i răpeşte.
Are-o presimţire ce l-a turburat
Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.
În deşert speranţa inima-i răsfaţă;
Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.
Înaintea celor ce îl ocolea,
Cu o mantă d-aur el se ascundea.
Către căpitanii ce îl înconjoară:
– “Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!
E o slăbiciune de care roşesc
Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.
Însă sunt minute când natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere…
Astăzi pot să număr mai la nouă ani
De când noi ne batem cu atâţi duşmani.
Este-adevărat, am făcut, în lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.
Însă, ce-i mărirea, fără de folos?
Ceea ce-i în noapte focul mincinos!
Singură mărirea nu-i destulătoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?
Şi în câte case dorul n-a intrat?
Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.
Floarea tinerimii câmpul înveleşte.
Şi în raza slavei unde strălucim,
Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!
Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.
Astăzi este timpul ca să isprăvim.
Sau români ne pierdem, sau români trăim!”
Asfel le
vorbeşte… Dar doi soli sosiră,
Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.
Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.
– “Basta vă
trimite? Spuneţi ce doreşte!
Basta, iară Basta!… nu mai isprăveşte!”
– “Ce doreşte? zice unul din călăi,
Basta porunceşte la vasalii săi!”
– “Să porneşti îndată banda ta în ţară!”
Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.
– “Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!
Spuneţi-i că nu e încă un român
Care să dea arma pân-a nu se bate!
De-i bărbăt, aice vie a combate!”
– “Este timp!…” şopteşte un ucigător.
Celalt trage iute paloşul uşor
Şi c-o lovitură repede şi tare
Îl împlântă-n sânul eroului mare.
Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,
Dar Mihai le zice: “Fraţilor, eu mor…
Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească
Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.
Când vor fi în vârstă, să le spuie ea
Că nu voi răzbună pentru moartea mea;
Numai pentru ţară şi neatârnare
Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!
Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi
Niciodată mâna cu străin să daţi!”
Basta, iară Basta!… nu mai isprăveşte!”
– “Ce doreşte? zice unul din călăi,
Basta porunceşte la vasalii săi!”
– “Să porneşti îndată banda ta în ţară!”
Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.
– “Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!
Spuneţi-i că nu e încă un român
Care să dea arma pân-a nu se bate!
De-i bărbăt, aice vie a combate!”
– “Este timp!…” şopteşte un ucigător.
Celalt trage iute paloşul uşor
Şi c-o lovitură repede şi tare
Îl împlântă-n sânul eroului mare.
Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,
Dar Mihai le zice: “Fraţilor, eu mor…
Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească
Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.
Când vor fi în vârstă, să le spuie ea
Că nu voi răzbună pentru moartea mea;
Numai pentru ţară şi neatârnare
Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!
Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi
Niciodată mâna cu străin să daţi!”
La aceste
vorbe cade-ntr-al său sânge.
Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.
Apele pe cale stau şi se opresc;
Păsările-n aer triste ciripesc.
Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;
Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.
Iar viaţa-i mândră zboară către nori,
Ca mirosul dulce unei stinse flori.
Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.
Apele pe cale stau şi se opresc;
Păsările-n aer triste ciripesc.
Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;
Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.
Iar viaţa-i mândră zboară către nori,
Ca mirosul dulce unei stinse flori.
Pe câmpia
Turzii, pe un verde plai,
Tabără oştirea marelui Mihai.
Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:
Fericirea ţării inima-i răpeşte.
Are-o presimţire ce l-a turburat
Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.
În deşert speranţa inima-i răsfaţă;
Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.
Înaintea celor ce îl ocolea,
Cu o mantă d-aur el se ascundea.
Către căpitanii ce îl înconjoară:
– “Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!
E o slăbiciune de care roşesc
Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.
Însă sunt minute când natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere…
Astăzi pot să număr mai la nouă ani
De când noi ne batem cu atâţi duşmani.
Este-adevărat, am făcut, în lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.
Însă, ce-i mărirea, fără de folos?
Ceea ce-i în noapte focul mincinos!
Singură mărirea nu-i destulătoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?
Şi în câte case dorul n-a intrat?
Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.
Floarea tinerimii câmpul înveleşte.
Şi în raza slavei unde strălucim,
Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!
Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.
Astăzi este timpul ca să isprăvim.
Sau români ne pierdem, sau români trăim!”
Tabără oştirea marelui Mihai.
Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:
Fericirea ţării inima-i răpeşte.
Are-o presimţire ce l-a turburat
Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.
În deşert speranţa inima-i răsfaţă;
Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.
Înaintea celor ce îl ocolea,
Cu o mantă d-aur el se ascundea.
Către căpitanii ce îl înconjoară:
– “Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!
E o slăbiciune de care roşesc
Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.
Însă sunt minute când natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere…
Astăzi pot să număr mai la nouă ani
De când noi ne batem cu atâţi duşmani.
Este-adevărat, am făcut, în lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.
Însă, ce-i mărirea, fără de folos?
Ceea ce-i în noapte focul mincinos!
Singură mărirea nu-i destulătoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?
Şi în câte case dorul n-a intrat?
Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.
Floarea tinerimii câmpul înveleşte.
Şi în raza slavei unde strălucim,
Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!
Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.
Astăzi este timpul ca să isprăvim.
Sau români ne pierdem, sau români trăim!”
Asfel le
vorbeşte… Dar doi soli sosiră,
Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.
Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.
– “Basta vă
trimite? Spuneţi ce doreşte!
Basta, iară Basta!… nu mai isprăveşte!”
– “Ce doreşte? zice unul din călăi,
Basta porunceşte la vasalii săi!”
– “Să porneşti îndată banda ta în ţară!”
Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.
– “Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!
Spuneţi-i că nu e încă un român
Care să dea arma pân-a nu se bate!
De-i bărbăt, aice vie a combate!”
– “Este timp!…” şopteşte un ucigător.
Celalt trage iute paloşul uşor
Şi c-o lovitură repede şi tare
Îl împlântă-n sânul eroului mare.
Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,
Dar Mihai le zice: “Fraţilor, eu mor…
Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească
Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.
Când vor fi în vârstă, să le spuie ea
Că nu voi răzbună pentru moartea mea;
Numai pentru ţară şi neatârnare
Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!
Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi
Niciodată mâna cu străin să daţi!”
Basta, iară Basta!… nu mai isprăveşte!”
– “Ce doreşte? zice unul din călăi,
Basta porunceşte la vasalii săi!”
– “Să porneşti îndată banda ta în ţară!”
Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.
– “Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!
Spuneţi-i că nu e încă un român
Care să dea arma pân-a nu se bate!
De-i bărbăt, aice vie a combate!”
– “Este timp!…” şopteşte un ucigător.
Celalt trage iute paloşul uşor
Şi c-o lovitură repede şi tare
Îl împlântă-n sânul eroului mare.
Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,
Dar Mihai le zice: “Fraţilor, eu mor…
Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească
Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.
Când vor fi în vârstă, să le spuie ea
Că nu voi răzbună pentru moartea mea;
Numai pentru ţară şi neatârnare
Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!
Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi
Niciodată mâna cu străin să daţi!”
La aceste
vorbe cade-ntr-al său sânge.
Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.
Apele pe cale stau şi se opresc;
Păsările-n aer triste ciripesc.
Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;
Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.
Iar viaţa-i mândră zboară către nori,
Ca mirosul dulce unei stinse flori.
Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.
Apele pe cale stau şi se opresc;
Păsările-n aer triste ciripesc.
Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;
Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.
Iar viaţa-i mândră zboară către nori,
Ca mirosul dulce unei stinse flori.
21
hrs ·
Marin Moraru
pleacă maine dintre noi... Ce vorbe frumoase a generat moartea lui! Câta
admiratie! Câta iubire fata de acest om si actor!
Si totuși...
Știe cineva cât de umilit, cât de jignit a fost Marin Moraru, pana in ultima clipa?
Știe cineva cât de umilit, cât de jignit a fost Marin Moraru, pana in ultima clipa?
Teroarea provocată de fisc pentru artiștii care muncesc, amenințările cu
sechestru care au durat ani de zile, jignirile aduse de instituțiile colectoare
de drepturi conexe ale actorilor si atâtea altele, l-au lichidat!
Știți ca acum un an Marin Moraru ne invita pe toti sa ne legam cu lanțuri de
poarta ORDA, instituție a statului, care in loc sa-i protejeze pe artiști, ii
sprijină pe cei care-i fura?
Știți ca din spital ne-a întrebat daca bandiții care ne fura sunt deja in
pușcărie?
Marin Moraru a murit "cu fata la perete"...
Maine se vor prelinge multi guvernanți cu coroane si jerbe.
Ca sa mai arunce o privire asupra incă unui învins, a cărui inima n-a mai
rezistat mârșăviei lor...
Dumnezeu sa-i ierte pe toti!
DIMITRIE
GRAMA
Draga Vale,
Ti-am trimis
aceasta corespondenta tocmai pentru ca am incredere in judecata si
cunostiintele tale, clare, lucide si neafectate de sentimentalism.
Sunt convins
ca ai dreptate si ca "adevarul" despre telegrame si diverse pacturi
individuale se gaseste in domeniul speculatiei istorice.
Am vorbit
mult cu prietenul nostru Paul Lahovary la Stockholm si chiar cu Printul
Cantacuzino, dar niciunul din ei nu l-au amintit pe centenarul Djuvara.
Desident sau comunist? Cine sa stie?
In alta
ordine de idei, fiind la Cambridge l-am intalnit pe fiul lui Armand Calinescu,
am fost la el acasa.
Dupa
studiile de arhitectura (tatal lui a fost asasinat atunci cand el era student)
a ramas in UK. stii ca a avut o orchestra de Jazz?
Conducea
masina ca un nebun la cei peste 70 de ani!
Mi-a placut,
ca si eu conduc repede, dar stau prost cu Jazzul! Deci mi-a placut cu mici
rezervatii!!
M-ai convins
cu inotul! Mi-am pus o baie si am sa ma balacesc in ea cel putin juma de ora!
Pa,
Dimi
VALERIU RAUT
Aståzi este 23 august, iar mie îmi pare råu cå regele
Mihai nu este personajul moral care se crede.
Dragå Dimi,
Neagu Djuvara a implinit 100 de ani såptåmâna trecutå.
Dupå ce am citit despre el, am început si eu så înot.
Am abonament anual si merg la bazin o data sau de douå ori pe såptåmânå.
Iar acum må simt foarte bine si îti recomand si tie
înotul.
Må
refer la Misterul “Telegramei de la Stockholm” (Mail-ul
tåu de aståzi îmi då dreptate.)
Am citit articolul si unele lucruri sunt cusute cu atå
albå. Altele sunt adevårate.
Vorbeste despre o telegramå pe care nimeni n-a våzut-o,
dar se stie exact ce scria în ea.
Este adevårat cå România a încercat så facå pace separatå cu Uniunea Sovieticå.
Uniunea Sovieticå ar fi fåcut România så creadå cå este
de dorit? Nu stiu, nu cred.
Dacå da – era o capcanå.
(Si Italia a încercat så facå pace separatå, dar fårå succes.)
(Si Italia a încercat så facå pace separatå, dar fårå succes.)
Tata citea carti despre råzboiul mondial. Le råsfoiam si
eu. Douå volume cu corespondenta dintre Stalin si Aliati.
Pe atunci Italia, Ungaria si România nu stiau cå Stalin
si Aliatii semnaserå tratate: nicio pace separatå cu vreuna din tårile care
l-au ajutat pe Hitler.
Asa cå toate speculatiile despre pacea care ar fi fåcut-o Ion Antonescu sunt
niste inventii.
Ce cred eu:
Ion Antonescu a fost si råmâne eroul nostru
national. Înså fidel lui Hitler.
Merita Hitler credinta cuiva, el care nu a respectat niciun tratat pe care l-a
semnat?
Antonescu trebuia oprit - pentru binele României, cå råzboiul era pierdut
pentru noi.
Dupå arestarea lui Antonescu, frica si indiferenta regelui Mihai este
condamnabilå.
Regele Mihai trebuia så-l protejeze si så-i scape viata lui Antonescu.
Conducåtorul Ungariei, amiralul Miklos Horty, a tråit dupå råzboi toatå viata
la Estoril în Portugalia. (mort la 88 ani)
Asa cå noi românii avem o listå lungå de conducåtori
asasinati sau condamnati la moarte:
Nicolae Iorga, Armand Cålinescu, Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Foris,
Lucretiu Påtråscanu, Nicolae Ceausescu.
(Despre contele Ciano, ginerele lui Mussolini, am så-ti scriu altå datå.)
Ce frumos ar fi fost ca noi så credem acum în monarhie si
så o sustinem.
Regele Mihai nu este omul moral care se crede. (lista minciunilor lui este
lungå, o låsåm pe altå datå)
Dar el a avut curaj si a fåcut bine la 23 august 1944, când
l-a oprit pe Antonescu.
Altfel, rusii ar fi fost mult mai cruzi cu populatia românå.
Pa,
Vale
ADRIAN
CIOROIANU (fb)
Nu-i
încurajez pe cei care se lamentează că noi am fi trădat Germania în acel 23
august. Îi rog pe cei care cred aceasta să citească mai multă istorie:
eventual, să vadă pe câţi aliaţi a trădat şi câte alianţe a schimbat în plan
extern Otto von Bismark în cariera lui de cancelar. SINGURA MIZĂ REALĂ A
POLITICII EXTERNE E INTERESUL NAŢIONAL - restul e retorică.
Dragi
prieteni reali sau virtuali într-ale Istoriei, chiar dacă nu veţi fi cu toţii
de acord cu ceea ce urmează, vă propun un punct de vedere. Din acest motiv e
frumoasă Istoria - pentru că putem schimba idei, cheia adevărului absolut
nefiind la cineva anume.
Aşadar:
1. Nu, nu a
existat nici o "telegramă de la sovietici" pe care ar fi aşteptat-o
Mareşalul Antonescu pe 23 august 1944. Aceasta este o pură legendă, deloc
inocentă. Nimeni nu a văzut-o, nici la Bucureşti, nici la Moscova, nici în
vreun alt loc. Întrebaţi-vă mai bine „cui prodest” această legendă.
2. Tot ce
doreau sovieticii în legătură cu România era să tragă de timp (prioritatea lor
era să ajungă la Berlin). Stalin nu avea atunci nici un interes să-i ofere lui
Antonescu / României presupusele „condiţii mai bune de armistiţiu”. Dimpotrivă,
interesul URSS era să intre luptând într-o Românie inamică.
3. Stalin NU
era interesat ca regimul de la Bucureşti să se schimbe. Pentru Stalin era mai
bine dacă Mareşalul Antonescu ar fi condus România în timp ce Armata Roşie ar
fi ajuns, cu baioneta la armă, în Bucureşti. Evident, sfârşitul lui Ion
Antonescu ar fi fost acelaşi, dacă nu chiar mai rău. Dar ar fi fost cert mai
rău pentru România.
4. Ideea că
armata română i-ar fi putut ţine în loc pe sovietici pe linia Focşani -
Nămoloasa - Galaţi este pură supoziţie. În cel mai bun caz, era o simplă
problemă de timp - adică se mai amâna puţin deznodământul. Ne place sau nu ne
place, în acel moment înaintarea sovieticilor spre inima Europei era
implacabilă.
5.
Înlăturarea Mareşalului Antonescu, în acel moment, a fost singura soluţie
raţională la o problemă care oricum era complicată. Din păcate, I.A. nu avea
nici viziunea si nici viteza de reacţie tactică pe care momentul concret o
cerea. Pentru binele ţării (sau ce mai rămânea din el), Mareşalul ar fi trebuit
să întoarcă armele - sau trebuia eliminat el însuşi. Asta a fost, pe scurt,
miza zilei de 23 august 1944.
6. În
realitate, sovieticii au fost politic-frustraţi de evenimentele de la
Bucureşti. Ei nu au mai venit ca „eliberatori” - pentru că Bucureştiul era deja
eliberat, când au ajuns sovieticii, la final de august. Desigur, propaganda
ulterioară a spus altceva - dar adevărul e unul singur: NU Armata Roşie a
eliberat Capitala, ci tocmai acel eveniment din 23 august.
7. Chiar şi
cu sovieticii în plin avânt, nimeni nu putea intui în acel moment că vor urma
45 de ani de comunism peste Estul Europei. E nedrept să acuzi pe cei care l-au
înlăturat pe Ion Antonescu de faptul că ar fi „pregătit” comunizarea ţării. A
cere acelei generaţii să aibă premoniţii sau previziuni e exagerat - e ca şi
cum, peste ani, nepoţii nepoţilor noştri ne-ar acuza că nu am prevăzut toate
problemele a căror sămânţă (deseori insesizabilă) se află în chiar zilele
noastre de azi. (Desigur, e foarte posibil ca nepoţii să o facă!)
Şi
propunerea de concluzie: nu-i încurajez pe cei care se lamentează că noi am fi
trădat Germania în acel 23 august. Unu la mână, îi rog pe cei care cred aceasta
să citească mai multă istorie: eventual, să vadă pe câţi aliaţi a trădat şi
câte alianţe a schimbat în plan extern Otto von Bismark în cariera lui de
cancelar. SINGURA MIZĂ REALĂ A POLITICII EXTERNE E INTERESUL NAŢIONAL - restul
e retorică. Şi doi: la 23 august, România nu a trădat Germania, ci pe un Hitler
pe care chiar şi nişte eroi germani încercaseră deja să-l omoare, în cateva
rânduri. Un Hitler care transformase Germania într-un stat zombificat şi
mancurtizat.
Aşadar, să
nu vă surprindă dacă vă voi propune următoarea cheie de lectură: prin faptul că
i-a întors spatele lui Hitler, România i-a făcut Germaniei un mare bine! Să nu
ne mai punem cenuşă în cap, că nu e cazul - dimpotrivă, orice german raţional
ar trebui să mulţumească în sinea sa Regelui Mihai şi românilor de atunci
pentru că aceştia au grăbit căderea oribilului Reich. Aşa cum, desigur, orice
maghiar raţional îşi dă seama că intervenţia României din 1919, împotriva
fantasmelor lui Bela Kun, a scăpat Ungaria de la a deveni, anticipat, o
republică sovietică.
*** Acest
text reprezintă numai opiniile autorului şi nu implică instituţiile cu care
acesta a fost sau este asociat. Sunt posibile editări, corectări şi update-ări
ulterioare ale textului.
Congresul
Național al Istoricilor Români va avea loc în premieră la UBB
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la
intrarea României în Primul Război Mondial pentru eliberarea Transilvaniei,
Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu Academia Română și Comitetul
Național al Istoricilor din România, organizează la Cluj-Napoca, în perioada
25-28 august, prima ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR),
cea mai mare manifestare științifică din domeniul istoriei din România în
ultimii 36 de ani, după Congresul Mondial de Istorie de la București, din anul
1980.
Istoria sau științele istorice, cum sunt denumite de către
specialiști domeniile complexe și variate ale cercetării trecutului omenesc, se
află azi într-un moment de mare cumpănă, ca și întreaga societate contemporană.
Cei care sunt datori să realizeze cercetarea trecutului sunt istoricii,
singurii care au capacitatea să ajungă la izvoare, să extragă din ele adevărul
(parțial) și să-l explice publicului. Credibilitatea unui domeniu este
asigurată exclusiv de specialiști, cei care au fost pregătiți anume să studieze
acel domeniu.
Menirea acestui congres vizează, printre altele, dorința de
reașezare pe baze sigure a prestigiului istoriei ca formă de cunoaștere a
vieții omenirii și a poporului român, de revigorare a cercetării științifice în
domeniu, de reconsiderare a statutului istoricului în societate și de asigurare
a statutului de disciplină școlară a istoriei, la toate clasele și profilurile,
în acord cu importanța cunoașterii istorice. Prin aceasta, specialiștii își
propun să reconfere ființelor și comunităților umane demnitatea, capacitatea de
alegere și de judecată, discernământul și creativitatea, spre revigorarea
idealurilor care au făcut posibilă lumea și care se bazează pe cunoaștere,
comparație și credință, pe dialog, dreptate și adevăr, toate acestea subsumate
binelui individual și general.
La eveniment vor participa 447 istorici români atât din țară,
cât și din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Italia, Austria, Germania,
Franța, Israel și Canada. Congresul este structurat în 6 sesiuni plenare, 47 de
secțiuni și 19 mese rotunde cu teme dintre cele mai diverse. Cu acest prilej se
va desfășura și un târg de carte, unde vor expune carte de istorie 15 dintre
cele mai importante edituri românești și vor avea loc mai multe lansări de
carte. CNIR s-a bucurat în această perioadă de o mare vizibilitate, fiind
realizat un web site cu toate informațiile necesare, evenimente etc.
(http://cnir.conference.ubbclu j.ro/) și care, a înregistrat
peste 147.000 de vizualizări.
Deschiderea oficială a Congresului va avea loc joi, 25
august 2016, ora 12, în Aula Magna a UBB (clădirea centrală, str. Mihail
Kogălniceanu nr 1).
OM GUPTA
Respected
Dr. George Anca Ji,
परमपिता की मन में, याद उभर आई है ll
न कोई दुःख, संताप, मात्र सुख का वास है ll
छोड़ उस सुखधाम को, आते क्यों प्रभु इस लोक l
जहाँ न कोई सुख, मात्र पीड़ा, यातना, शोक ll
स्वयं श्री भगवान कृष्ण ने गीता में कहा है ll
"यदा यदा हि धर्मस्य ग्लानिः भवति भारत l
बात मैं मानूँ नहीं, भगवन क्षमा मुझको करें ll
सही बात है कुछ और, लीला न प्रभु मुझ से करें ll
वैकुण्ठ से हल्का इशारा, पर्याप्त निपटाने के लिए ll
हाँ, जन्म लेकर आपने, इनका नाश कुछ ऐसे किया l
जैसे 'बाय-प्रोडक्ट' हो जन्म, सबके मन को भा लिया ll
जन्मे थे प्रभु आप, हम मानवों को शिक्षा देने l
हम थे भूले-भटके, थे जन्मे आप हमें राह देने ll
कैसे करें आदर बड़ों का, माता, पिता, गुरुजनों का l
कर्तव्य-पालन के लिए, त्याग कैसे करें सुखों का ll
कैसे करें हम प्रेम निर्मल, मन में न कोई स्वार्थ हो l
मनसा वाचा कर्मणा, हर सोच केवल धर्मार्थ हो ll
कैसे निभाएँ मित्रता, सीखें सुदामा प्रेम में l
कैसे करें रक्षा बहिन की, जैसे की द्रौपदी है प्रभो l
त्यागी दुर्योधन की मेवा, स्वीकार साग विदुर का l
छोड़े हम साथ पापियों का, गुप्त सन्देश आपका ll
अनुकरण कुछ कर सकूँ, बुद्धि मुझको दीजिये ll
२५ अगस्त २०१६, जन्माष्टमी
JAYADEVA
GITAGOVINDA
Cântecul Văcarului
Versiune de George Anca
i adornic Damodara
nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură
codrul
nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i
curmi văpaia
astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng
ascunde urma
Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia
voci de adeverite cuvinte cântă inima-mi
Padmavati plecăciune grăiască arta
de Sri şi Vasudeva îndrăgindu-se cântul
acesta creat de Jayadeva bard împărat
Dacă Hari răsare-n suflet mană
dacă alesuri-culesuri vă răscoală
măsuraţi dar melosul cântându-vă lin
dorul plin cum cu Jayadeva sărbătorim
voce pâlpâitoare-i Umapatidhara sudura de grai o
ştie numai Jayadeva fie Sarana de laudă dur duruind
starea de dor prima oară-i fără pereche acharya
Govardhana
în psalmodie vers vestit e Srutidhara Dhyoi ca un crai
poet
cântecul 1
prin apele de prăpăd şi jale purtat-ai vedele
viteaz neînvins prefăcut într-o luntre
Keshava întrupat în peşte salve domn lumii Hare
cu terra în spinare tăvălită împărăteşte
darnică-n greabăn de chin sacrei atlasişti
Keshava întrupat în ţestoasă salve domn lumii Hare
scoarţa terestră atârnă în vârf de corn tăvălugă
şi sus în palancă de lună nimicnică
Keshava întrupat în bour salve domn lumii Hare
suavul lotus al mâinii cu o noiţă în unghie
taie pe Hiranyakashsipu precum o albină
Keshava întrupat în antropo-leu salve domn lumii Hare
cela ce-ai şi viclenit pe Bali to gnom de duh
picior cu unghii izvor de agheazmă-n geana umană
Keshava întrupat în gnom salve domn lumii Hare
ksatrya râu de sânge planeta apă
spasme apasă smintită viaţă adapă
Keshava întrupat în Bhirgu cel mare salve domn lumii Hare
victorios ridicaşi coroane drept jertfă-n altaruri
de pe zece ţeste pe placul zeilor de tărâmuri
Keshava întrupat în Rama salve domn lumii Haree
lăsând în urmă jertfa ah întru sruti predicată
de a se tăia vite o tu suflet de frate
Keshava întrupat în Buddha salve domn lumii Hare
măcelărind întuneric de hoarde hăulitoare
tună cometa ori şi mai amarnic paloşul tău
Keshava întrupat în Kalki salve domn lumii Hare
vedele-ai liberat Gea o ai purtat globul l-ai strămutat
pe demon l-ai tocat pe Bali l-ai înşelat ksatriya ai
dezarmat
pe Paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai
răspândit
hoarde ai pecetluit ţie Krishna-n zece trupuri creat
cântecul 4
cunună de codru de laur veşmânt auriu pe-azurul trupului
uns cu santal
cercei clinchetând în joacă pe obrajii surâzători
Hari între muieri semene veselelor vestale petrece
pe ţâţele barbare în braţe îl frânge pe Hari năpraznică
văcăriţa cuiva îl strânge cu ţipăt de voluptate
strigându-l
alta lasciv lunecând laolaltă cu ocheadele-i fermecătoare
înmărmurită se uită spre a lui Madhusudana faţă de lotus
alta pulpoasă se apropie să-i spună la ureche ceva
chiar un sărut năzdrăvan răsplătit cu onoare
alta în călduri pe malul Yamunei cu apele lent curgătoare
cu mână forte îl dezveşmântă de mantă-ntre trestii
în dulce undă de flaut valuri de voaluri aplaudă
sunându-şi brăţările
în horă răsare o căprioară de fată în lauda lui Hari a
dansa
îmbrăţişează pe una sărută pe alta cu a treia se îmreună
prădalnic
zăreşte fermecat surâzând o şi mai răpitoare frumuseţe şi
vama o ia
sri Jayadeva rosteşte în psalmii-i ale lui Keshava
ascunse nuntiri
venerate în Vrindavana de-o lume îmbucurându-vă sufletul
neam de neam om de om binecunoscându-se întru dragostea-i
primăvara
primăvara dragostei întrupată în fragedul lotus noptatic
îmbrăţişat de mândrele din Vraja fără oprelişte
precum erosul încarnat surată horeşte Hari primăvara
vântul de santal se zbuciumă a se scălda în zăpezi parcă
de şerpii
scorburilor împins dinspre munţii Sri-Khanda spre muntele
munţilor
zăpăcite de vria smicelelor unduind în vârfurile de mango
culminante cucuieli kuhu-kuhu umplu văzduhul îndulcindu-l
faţă la faţă cu sprâncenatele văcăriţe învârtejite la
vama amorului
oarbă de dor îl sărută cu foc nebună îmbrăţişându-l Radha
zicându-i chipurile drept laudă cântării-i ai gură
de-ambrozie
întru răpitoru-i blând surâs dat fie-vă Hari a vă apăra
cântecul 9
amară-i trupu-i gingaş simte
pe sâni ghirlanda ca pe oseminte
Radhica în părăsire Keshava
santalul uns a-nmiresmată ceară
ca un venin pe trup o înfioară
oftează pierdută suspină delire
sufletu-i arde flacără de iubire
lacrimi lacrimi lotuşii ochilor umblă
lipsiţi de tulpină lipsiţi de-a ta umbră
obrazul într-una în palmă şi-l sprijină
ca luna nouă seara de singură
culcuşul înflorit pe dinainte-i
jertfelnic focului parcă se-ntinde
vino-mi Hari vino-mi Hari şopteşte-n dodii
mai am doar trup de moarte de la zodii
Sri Jayadeva acest psalm înstrună
la picioarele lui Keshava vă dea voie bună
se zdruncină strigă de dragoste vaieră tremură gâfâie
chibzuie zvârle închide ochii cade sare se sfârşeşte
dintr-astfel de patimă trupul frumos i l-ai reînvia numai
tu
de-ai vrea asemeni lecuitorului ceresc pe cea preaplecată
s-o mântui
tu îndrăgitul vracilor din rai
cum de nu vindeci a Radhei durere
cu ambrozia trupului tău altfel
Upendra decât trăznetul eşti mai crud
trupu-n iubire îi arde ca para zadarnic mintea i-o-ncarcă
santalul luna şi lotuşii tpt frântă în stranie nealinare
singură încă mai mult te-ndrăgeşte trup rece numai de
tine gândind
pe tine aşteptându-te şi sfârşindu-se sfidarea de pe urmă
păstrându-ţi
când nu rabdă nicio clipă departe
nesuferind nici pleoapa plecându-se
cum ar trăi acum în lungă părăsire
cu ochii la florile de pe vârfuri de mango
adăpostind de potop cătunul Gokula suindu-l streaşină
muntele Govardhana
sărutat lung de drăgăstoasele soaţe-ale văcarilor
mândre-n de ele
aprins de ruja buzelor lor bucuroase
întipărindu-i-se
braţul duşmanului lui Kamsa vă dea în chip de văcar
bunăstare
cântecul 11
zburător cutreiera erosul preafrumosul era
preafrumoaso coapsa ta n-o aştepta fuga după el cu inima
unde pe undele Yamunei boare-i şi codru-i pe creştet
hăulind pădurii el ţâţe de văcăriţe nesfârşit rotunjeşte
flautu-i gingaş sună numele tău răsună dimpreună
polenul din vânt trup ţi-a prefăcut şi el îl adună
până din vânt frunza căzând îi tremură ochii pe cărare
te vadă venind aşteaptă cu jind şi pajiştea pat o năzare
brăţările zăngănitoarele cu-mbrăţişările acum zvârle-le
dezastru
du-te-n neagra dumbravă surată mai degrabă îmbrăcată
albastru
duşmanului lui Mura floare-i eşti armura cocoară
fulgerătura
aur pe laur balaur jar din dar de soartă pe gură
pulpele nude suie-le unde descinsă pe pat de flori pogori
gene line coapse pline nufăr cufăr în odaie de fiori
Hari e mândru cu gândul de-acum şi noaptea aproape trecu
urmează-mi cuvântul ca vântul te du dorului
distrugătorului lui Madhu
când Sri Jayadeva cântă Hari se va vădi pleacă apleacă-te
dorul inimii cu dor de Hari l-or primi bărbatele lacăte
cu vaiete acum în răspăr pe drum se uită lung lung
vede crângul murmurându-l când da când nu gâfâindu-l
culcuşul apoi de unul de doi şi lung se tot uită pe drum
muiere de miere amar e amorul amanrului tău de acum
a apus de tine-n sus soare raze de dogoare poamă-n vamă
duh de damă
din dorinda lui Govinda noapte creşte luciferic întuneric
precum cucul trist îţi cucui cucuvea te dodeiesc
fugi muiere după miere du-te fată de te-mbată în amor
crăiesc
sân la sân buză pe buză unghii de junghie până la sânge
trup în trup în rut durut ci de îndulcire aminte
amândurora
soţul una soaţa unul şi-i credeau pe întuneric de-şi trag
gura
după grai sunt soţ şi soaţă îndulcire ori aducere aminte
legţnândă fiorindă cu ochi ţintă pe poteca de-ntuneric
fiecare arbor veşnicindu-ţi martor paşilor cuminţi
până-n poiana de taină unde carnea de dor se deshaină
norocul petreacă-l pe îndrăgostitul chipul văzându-ţi
albina pe-al Radhei chip lotus giuvaer albastru în
coroană
celor trei tărâmuri moarte viclenitorilor de pe lumea
asta
zvâcnet nopţii de dragoste în visurile mândrelor din
Vraja
lui Kama paloş de pară în poară apărare vouă cel din
Devaki născut
cântecul 20
vocea lui cântare alinare are căzut la picioare la
picioare
pat de dragoste la margine de crâng de trestie acum
aşterne
nebun învingătorul lui Madhu te vrea du-te Radhika
geaba cari ţâţe tari pulpe mari prinde-l aprinde-l cu
paşi mari domoală
clinchete descinge-te încinge-te goală zburătăcită marală
ascultă bondarii fetelor fruntarii bâzâind cu jind
vrăjindu-te
stol de cuvi truveri săgeţi mlădieri arcului floriu
florindu-te
ramuri tremură flamuri brânci din crânguri adânci cu
dulcedini
dansul coapsei tale elefantului trompa nu-ncetini cetini
ţine sânitoare urcioare pline întru a lui Hari
îmbrăţişare
cu val de jar şi har în vad de jad peste mărgeanu-ţi în
susurare
trădătoareo suratele îţi văd armatele spre prăpăd şi
sărutare
trup dansatoare de din cingătoare zori zornăitoare fără
ruşinare
agale cale unghie săgeată ţine-te de o surată în fire
sune răsune brăţările pe cărările lui Hari pân' s-o
auzire
Sri Jayadeva cântând pălesc diamante pe rând cântul
lui Hari închinătorilor fie-le diamant cât pământul
o privire de iubire o şoptire cu delire în nuntire
tânga lungă să ajungă el te-aşteaptă dragă fată
nenţeleaptă
în dumbrava de otavă nopatea-ntreagă ochi întreabă
se-nnegreşte tremură cutremură năduşeşte şi de dor se
prăpădeşte
gingaş smângăleşte ochii cu mascara cercei boboci de
tapiccha atârnă la urechi
oacheşi lotuşi pe creştet mască de mosc pe sâni în
carnaval carnal
tu surată în dumbravă pretutindeni întuneric mândră mantă
bob cu bob îmbrăţişează trup libovnic de muiere ochi de
rază
kasmira galbenă pe trupurile amantelor
licăre ciorhin de lumini noaptea asta
întunecată asemeni foilor de tamala
ci aurul dragostei lui cumpănindu-l
în pragul crângului culcuşului lumini văzând
brăţări de giuvaeruri cordonul auriu
gema-n ghirlanda perlelor la gâtul lui Hari
ea se sfiise şi surata o-ncântă cu vorba
cântecul 24
Yadunandana cu mâna ta santal răcoros desenează-mi
cu mosc al ţâţelor sfânt ulcior întru sărbătoarea
dragostei
îi dărui când Yadunandana dor cu dor dăruia inima
iubitule înnegreşte-mi la loc genele mai ca albinele
săruturile buzei tale deznegriră dragostei săgeţile
strălucitorule prinde-mi cerceii amândoi urechilor de
toarte
laţ dragostei strunindu-i căprioarei ochi în departe
dă-mi pe spate şuviţa furişată pe ochi cu drag s-o sufăr
roi înfiripând de albine peste nepătata-mi faţă pe nufăr
lotusule pune-mi drag tolak de mosc pe lună
pe luna frunţii nemaiasudându-mi cunună
dăruitorule pune-mi flori în cosiţele despletite
în dragoste ciufulite pene de păun îndrăgostite
mărinimosule pune mătăsuri giuvaeruri ghirlandă meşteră
pe fierbinţile pietroasele-mi coapse elefantului amor
peşteră
a lui Sri Jayadeva rostire fie-vă inimii ghirlandă-n veci
amrita amintirii lui Hari căluş pâjolitoarei necuratei
Kali
pictează-mi semn pe sân coloră-mi obrajii
strânge-mi coapsele-n ghirlandă încununează-mi cosiţele
pune-mi brăţări pe mâini tilinci de perle la picioare
şi cel înveşmântat în galbenă mantă cu drag se supune
răsfrânte chipuri în miriade de giuvaeruri de pe grumazii
şarpelui culcuş domnului voind astfel să vază cu sute de
ochi
lorusul piciorului fecioarei oceanului trupuri trupuri
domnul însuşi din drag izvorând-o aibe-vă în pază Hari
soţie nefiindu-mi iar tu vrându-mă soţ ales de tine îmi
pare
frumoaso că mândrul soţ al lui Mridani bău otravă din
oceanul de lapte
cu asemenea cuvânt de început în dodii dezvelind
Radhei din mătase mugurii sânilor aibe-vă Hari în pază
har întru ale gandharvilor muzici răsfrângere în minte a
lui Vishnu
joc de poeme scrise a fi adevărul priceperii dragostei
toate vădesc sufletul maestrului poet Jayadeva într-un
glas cu Domn Krishna
fie asemeni cu bucurie înţelepţii să cânte Sri
Gitagovinda
sfinţii părinţi sfinţească pe nevoitorii de bună voie
întru credinţă
înţelepţii cântărească şi judece osteneala compoziţiei
mele
îi rog pe cei ocupaţi cu ascultarea operelor altora
după ce o ştiu pe a mea să-mi arăte de-i imperfectă va
rămâne
urmaş lui Sri Bhajodeva şi născut din Ramadevi Sri
Jayadeva rostind poezia
în Sri Gitagovinda aceasta răsune în glasurile
prietenilor al lui Prasara şi-ale altora
pur alcool n-ai gânduri zahăr ce aspru strugure nu te
vezi
amrita eşti nevie lapte guşti apă mango înlăcrimează-te
buză amantă fugi asemănării cum doar vorbele măiestre
ale lui Jayadeva poartă binecuvântată inima dragostei
astfel îndrăgind-o pe malul Yamunei pe Radha
ghirlanda ei întâlnind părul pântecului îngână Prayaga
el râvni fructele de Prayaga ale fericitorilor sâni
deie-vă bucurie şi noroc palmele pline ale lui
Purushottama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu