Acel
paradis fără de margini
Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna!
Să păşim spre noua
dimensiune, în urmă lasă
muntele durerilor şi
ţipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din
abisuri!
Eşti ca în visul
meu,
până unde am ajuns să te
simt.
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simţirilor
care să ne străpungă
tăcerea!
Avem nevoie de noi, în mine
iubeşti cântecul
şi cascada lui care-ţi
împrăştie zeii negri...
Strânge-mă-n braţe, dragul
meu, strânge-mă-n braţe!
Cu moartea pre moarte ne-am
căutat,
cu viaţa pre viaţă ne-am
regăsit!
Sunt lumi ce se-ating
prin mesaje
transmise în forme noi,
dintr-o viaţă în alta
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce aici,
să pot să iubesc, să pot
s-o trăiesc - .
Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna!
Să completăm cercul dorit
prin timpuri,
acel paradis fără de
margini
- apropierea sufletelor din
adâncuri -!
Am împărtăşit infinitul, am
împărtăşit viaţa.
În mâini avem cheile unui
nou alfabet,
cu noi semne şi litere.
Ne-am regăsit,
venim la momentul potrivit
de destin,
- o catedrală construită
şi reîntregită în adâncul
fiinţei noastre -
Un punct este totul, noi
am atins punctul!
Prin derularea semnelor ne
ascultăm
cuvintele prelungite-n
poeme
- gânduri, şoapte, dorinţe
- .
În mine iubeşti torentul
luminii,
esenţa care ne absoarbe
spaţiul vieţilor
şi care ne topeşte morţile,
dintr-una în alta.
Strânge-mă-n braţe, dragul
meu, strânge-mă-n braţe!
Cine crede că viaţa e-o
linie, doar, se-nşeală,
mulţi nu văd dincolo de
câţiva paşi!
Nu-i vremea încă! Mulţi
călătoresc degeaba
sau, poate, nu s-au
întâlnit cu adevărul lor.
Dumnezeu deschide poarta,
intră doar câte unul; nu le-au venit rândul,
sunt la un pas de ei,
foarte departe, însă, de căutările lor...
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu