Confesiuni despre viaţă şi artă

" Confesiuni despre viaţă şi artă "- Maestrul Beligan

-----

" M-am născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României".

George Bernard Shaw a trăit până la vârsta de 94 de ani. Consecvent originalităţii lui, a avut grijă să-şi scrie singur epitaful. În locuinţa lui din Ayot Saint Lawrance, ghidul mi-a arătat în bibliotecă ciorna acestui epitaf. Sună aşa: "Am ştiut că dacă mă mai învârtesc mult pe aici, o să mi se întâmple şi aşa ceva".

"Am avut prilejul să-l văd pe Laurence Olivier la premiera lui Othello. Succesul a fost fulminant. Pe tot parcursul reprezentaţiilor, întreaga trupă era vrăjită de interpretarea lui şi o spunea după fiecare spectacol. Într-o seară însă, interpretarea lui a fost atât de extraordinară - a jucat mai bine decât oricând - încât, la finalul spectacolului, întreg ansamblul se rânduise de-a lungul coridorului care ducea la cabina lui şi-l aplauda frenetic. Olivier a trecut pe lângă ei fără un cuvânt şi s-a încuiat în cabină. Stupoare! 

Ce-o fi cu el?

Unul din apropiaţi bate la uşă . "Ei, ce s-a întâmplat? Deschide, te rog!" Uşa se deschide. "Nu înţeleg ce s-a întâmplat! Ai fost extraordinar, a fost cea mai mare seară a ta în acest rol!". "Ştiu, ştiu, dar tocmai de-asta sunt disperat. Fiindcă nu ştiu cum am făcut, ca să mai pot face şi altădată".

"Tolstoi i-a scris odată lui Cehov: "Piesele lui Shakespeare sunt destul de proaste, dar ale dumitale sunt şi mai rele".

În 1933, Fred Astaire dădea prima lui probă în studiourile Metro-Goldwyn-Mayer. 

Directorul studioului şi-a notat: "Nu poate juca. E cam chelios. Ştie puţin să danseze". 

Fred Astaire a păstrat toată viaţa aceasta notiţă deasupra şemineului din faimoasa lui locuinţă din Beverly Hills . Da, nu-i poţi convinge de valoarea ta în artă decât cu multă trudă!

"De la Lucia Sturdza-Bulandra am învăţat că pentru a face meseria de actor, ai nevoie, în primul rând, de o mare sănătate fizică şi morală. Trebuie, vorba lui Maiorescu, "să-ţi reziste celula". Cât priveşte talentul, ea era de părerea lui Chateaubriand, care susţinea că: "Talentul nu este altceva decât o îndelungată răbdare".

"Cum ziua de filmare era de opt ore, îşi aducea ( Alexandru Giugaru) de acasă masa de prânz, din care nu lipseau două cepe mari. "Ce faci cu cepele astea, nene Sandu?". "Pe una o mănânc acuma, iar pe cealaltă o păstrez pentru diseară, ca să-mi fac loc în tramvai".

"Sunt multe probleme care-i neliniştesc pe bieţii actori de pretutindeni.

Se ştie, de pildă, că sunt foarte superstiţioşi. Românii nu vor cu nici un chip să le spui "Succes!" în seara premierei, ci "Baftă!". Francezilor trebuie să le spui "Merde!" În Anglia, ca să îi urezi success unui actor, trebuie să îi doreşti să-şi rupă un picior: "Break a leg!". Expresia e de pe vremea lui Shakespeare. Se pare că un actor şi-a rupt piciorul şi a jucat, în ciuda fracturii, atât de bine, că a rămas celebru."

"În 1950, eram la o masă cu Dinu Ianculescu, cu Şerban Cioculescu şi Ion Barbu, la braseria de la Athenee Palace. Uşa se deschide brusc şi un june gazetar de la Scânteia se îndreaptă spre noi, debordând de entuziasm: "Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis!" "Da, dar cu ce preţ!", i-a răspuns Ianculescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie."

"Mă duceam cu regularitate să-l văd pe Ianculescu, ca să mai învăţ câte ceva de la el. La o reprezentaţie cu piesa "Blestematele fantome", sala era arhiplină şi totuşi am rămas să văd spectacolul din picioare. Un actor care juca în piesă şi s-a uitat prin gaura cortinei, îi comunică maestrului: "E şi Beligan în sală. N-a găsit loc şi stă în picioare". "În picioare? În genunchi să stea când joc eu!"

"La un moment dat, Ionesco (n.r. Eugene Ionesco) s-a retras cu mine într-un colţ al salonului şi mi-a spus: "O prietenie se leagă "a travers le travail". "Rinocerii" au fost prilejul de a ne cunoaşte şi împrieteni.

Eşti un Belanger formidabil. Peste Jean-Louis Barrault şi peste Laurence Olivier. Din păcate, nu pot declara asta ziariştilor. Sunt artişti mari, dar susceptibili. Şi eu mai am relaţii de muncă cu ei". Am păstrat acest secret cât timp Ionesco şi cei doi mari actori au fost în viaţă."

"Sunt mulţi oameni foarte bogaţi în România. Unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu banii. Am văzut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeţi sau nu, n-aş da pe toţi banii lor autograful pe care autorul "Rinocerilor" mi l-a scris în româneşte : "Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie şi cu tot aşa de mare recunoştinţă". Şi nu aş da nici autograful lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York , pe un superb album: "Păstrează-l bine", zice Dali. "După moartea mea, îl vei vinde la licitaţie". Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, l-am trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze."

"Agamiţă Dan danache mi-a pus cele mai mari probleme. Mi-au trebuit 140 de spectacole până să pot intra bine în acest personaj."

"În Armenia , la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. "Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă". Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie."

De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea. Într-un colet sosit din Statele Unite, se afla documentul care atestă existent stelei care acum îmi poartă numele:

"Domnule Beligan, Alături de cel al lui Elton John sau al Sophiei Loren, al Madonnei sau al lui Tom Cruise, numele dumneavoastră a fost dat unei stele prin intermediul Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor (International Star Registry). Numele stelei dumneavoastră precum şi coordonatele ei telescopice sunt înregistrate şi păstrate în arhivele Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor din Elveţia. Aceste date sunt identice cu cele care figurează pe certificatul oficial al Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor pe care îl veţi găsi în acest colet şi care atestă că o stea a fost botezată cu numele dumneavoastră, precizând exact coordonatele ei telescopice. De asemenea, aceste date vor fi transcrise şi în următoarea ediţie a anuarului cosmic "Locul tău în Cosmos" (volumul VIII – Copyright USA). Pentru a vă localiza, căutaţi-vă constelaţia pe harta cerului stilizată, situată la începutul livretului inclus aici. Apoi folosiţi harta cea mare, care este o copie mărită a constelaţiei dumneavoastră. Locul précis unde este situată steaua dumneavoastră este încercuit cu roşu. Aşa că, de acum înainte, veţi privi cerul cu alţi ochi. Căci, prin această stea care vă este dedicată, o părticică din dumneavoastră scânteiază pe bolta cerească.

Felicitări, International Start Registry"

Nu ştiu cât adevăr ştiinţific şi câtă fantezie se află în acest cadou mirobolant, dar nu pot să nu mă gândesc la unul dintre rolurile mele dragi, al profesorului Miroiu, cel care a găsit o stea căreia îi căuta un nume. O coincidenţă care mă aruncă pe o mare plajă de vis, hrana noastră cea de toate zilele.

În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: "Care este secretul longevităţii dumneavoastră?" Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii."

Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună". Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noiret: "Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi".

A îmbătrîni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens eşti mai bătrîn cînd eşti tînăr si mai tînar cînd eşti bătrîn. Viaţa mea n-a fost usşară. A fost o luptă permanentă şi sper ca am ieşit învingător. Nu e o victorie strălucită, dar e o victorie confortabilă".

Cu aceste declaraţii şi-a încheiat maestrul mărturisirea făcută (de câţiva ani buni), în semiobscur, aşezat pe un jilţ, lîngă masa pe care erau aşezate zeci de file din memoriile sale, alături de un pahar cu suc de grapefruit roşu, cu whisky. În dreapta, orientat spre sală, un ceas cu pendulă a arătat publicului că timpul trece pentru oricine, chiar şi pentru spectatori.

Artistul a spus publicului o poveste cît o viaţă de om. Propria sa viaţă.

Pe 14 decembrie 2012, cu ajutorul lui Dumnezeu, a împlinit 94 de ani.

La mulţi ani, Maestre!