ULTIMA SCRISOARE - I.I.Bencei

ULTIMA SCRISOARE

Într-un sat ,uitat de lume

Şi de bunul Dumnezeu,

Plânge-o mamă,fără nume,

Plânge pe feciorul său.

N-a murit răpus de boală

Sau de mâna nu ştiu cui,

Dar nu are bani de-o "coală",

Ca să-i scrie mamei lui.

De ce sunt copiii,oare,

Nemiloşi la  suferinţi. . .,

Nu au suflet,nu îi doare

Nici de bunii lor părinţi?

Şi văzând bătrâna mamă

Că scrisoare n-a primit,

"A pus degetul pe rană"

Şi-a scris fiului iubit:

"Eu te-am legănat în poală,

Ai ajuns printre străini

De-am rămas cu casa goală

Şi cerşesc pe la vecini;

Dragul mamei,n-am de-acuma

Porcul gras să ţi-l mai dau,

Că ne sărăceşte "ciuma"

De nici pensia n-o iau.

Doamne,cum trecură anii. . .

Parcă ieri eraţi copii;

Vino-acasă,dragu' mamii,

Până ai la cin'să vii!

Vino să-ţi mai vezi "odaia",

La oraş nu te ascunde;

O s-apuci tu vremea aia

C-ai veni şi nu ai unde. . .

Frică mi-e că vine iarna,

Nu am lemne pentru foc

Şi-o să mă găsească "goarna"

Îngheţată în cojoc."

...De ce  sunt copiii,oare,

Nemiloşi la suferinţi...,

Nu le pasă,nu îi doare

Nici de bunii lor părinţi?

I-a răspuns în graba mare:

"Mamă,nu-mi ajunge banul

Şi de-aceea-ţi cer iertare,

Poate fi că vin la anul..."

De la biata mamă,care

Ne-a iertat îndeajuns,

Pentru ultima scrisoare

Nu a mai primit răspuns;

Dar poştaşul,om de treabă,

Totuşi,i-a adus o veste,

Că a scris pe plic,în grabă:

"Adresantul nu mai este . . .)

                   I.I.Bencei