Pelasgii-traci

ISTORIE VECHE

Dr. Michaela Al. ORESCU

CEI MAI VECHI CIVILIZATORI AI LUMII

Cei mai vechi locuitori ai Europei, pelasgii-traci, au fost cei mai vechi strămoşi ai europenilor, centrul lor politic şi religios fiind în Spaţiul Carpatic, cel care a salvat în timpul ultimei galciaţii Würm, populaţia nordică şi occidentală a continentului, gheţarii extinzându-se până la Viena actuală.  

 Încă din Neolitic, unele triburi pelasge de la nordul Dunării de Jos şi din podişul carpatic au roit, începând din mileniul al V-lea î.H., în toate direcţiile, din exces de populaţie şi ca păstori, dar păstrau amintirea religioasă a gloriei vechilor familii pelasge din Carpaţi, ca şi cultul mormintelor sfânte ale strămoşilor. În acest spaţiu carpatic s-a păstrat legenda Câmpiilor Elisee, locurile în care eroii fericiţi, după moarte, îşi trăiau nemurirea, legende care conservau o şi mai veche amintire a insulelor Amenti, -Avalon, -Atlantida, -Makaron. Insula “Makaron nēsos”, insula fericiţilor, era locul unde se duceau sufletele eroilor morţi în lupte. Paul Faure, în lucrarea “Creta lui Minos”, p. 60, afirmă că “Makara” este un cuvânt preelenic, deci pelasg şi reprezinta una dintre denumirile insulei Creta, ca şi în cazul insulei Leuce (Albă) din golful Mării Negre, pe care le-a acoperit Delta Dunării, unde legendele erau alimentate de negustorii şi navigatorii milesieni, care fondaseră colonii pe coasta de vest a Mării Negre. Ei au constituit metafora vieţuirii veşnice şi fericite a lui Achille, erou acheean mort în războiul Troiei, care era considerat de aceşti navigator drept zeul lor ocrotitor, “căsătorit după moarte” cu Ifigenia, Medeea sau Elena şi alăturat asfel legendelor acestor femei celebre. Navigatori încercaţi, pelasgo-tracii s-au răspândit în toată lumea, din exces de populaţie dar şi cu motivaţii negustoreşti, ducând cu ei credinţele , cunoştinţele tehnice şi artistice şi chiar tradiţiile.

După distrugerea Troiei (1185 î.H.), o parte dintre troieni s-a refugiat la fenicieni, care iau salvat, transportându-i peste ocean. Chiar Diodor din Silicilia susţinea că aceşti troieni salvaţi de către fenicieni, şi-au întemeiat în alte locuri, aşezări, purtând numele vechii lor patrii. A fost remarcat numele aşezării braziliene Tutoya (aflată la gura râului Parnaiba) care ar putea proveni de la “Toor Troia” ( în limba feniciană “întăritura Troia”). În apropiere de Torre (Brazilia, statul Bahia) se află pe stânci inscripţii nedescifrate dar asemănătoare scrierii feniciene. Deasemenea, oraşul Toros din Brazilia - pe Rio Grande do Norte, ca şi Torre, ar fi oraşe fondate de fenicieni. (D. Todericiu).

Prof. Marcel Homet, în lucrarea sa privind cercetări în Guyana Braziliană pp. 246-247, menţionează că în Amazonia au fost descoperite două uriaşe menhire reprezentând Soarele şi Luna, numite de locuitori “Keri şi Kamo”, pe care ei le leagă de divininităţile “Keri” şi “Kamosi”, de origine mediteraneană, protectoare ale mormintelor, la vechii egipteni. Candido Costa, în lucrarea “As duas Americas” vorbeşte despre descoperirea, la Doris lângă Montevideo, a unui mormânt foarte vechi, acoperit de o lespede de piatră, largă, purtând o inscripţie veche, pe jumătate ştearsă. Sub placa mormântului era un cavou boltit în care se afla o amforă cu urme de cenuşă, arme, săbii şi o cască. Omul de ştiinţă uruguaian Martin pretinde că a descifrat cuvintele: ” 

Alexandru, fiul lui Filip, era rege al Macedoniei, pe vremea celei de a 113-a Olimpiade. Aici Ptolemaios…” (şi inscripţia este ştearsă). Una dintre săbii era împodobită cu o efigie iar pe coif era figurată scena în care Achile târăşte corpul lui Hector în jurul zidurilor Troiei. (C. Costa “As duas Americas”, Rio de Janeiro, 1925, p.46). Indienii “tupi” din America de Sud (Peru) susţin că strămoşii lor au fost iniţiaţi în agricultură şi producerea focului de către miticul Tupan, care cânta la nai, fiul Kerei (Cybela) - Mama Mare în Europa şi mai ales în Spaţiul Carpatic) sau Tukera. Ei îşi numeau ţara “Tupan Kere tan” ( Pământul Kerei) – mama lui Tupan. Localnicii numeau “Kara mequere” vasele cretane (pelasgo–cariene) cu patru catarge, având la bord burdufuri cu apă dulce pentru marinarii de cursă lungăajunşi în Amazonia, unde şi astăzi, burdufurile cu apă sunt numite “cara mequere”.

BIBLIOGRAFIE

D. Todericiu - “Spre America înainte de Columb”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.

Sursa: