În presă,
dar și în mediul politic și diplomatic sunt foarte mulți proști sau ignoranți
sau oameni care nu pun mâna să citească sau cel mai grav, rău intenționați,
adică conserve ale unor interese străine, care utilizează în mod curent
"formularea românii si moldovenii" sau de exemplu "inginerii
români și moldoveni", dând impresia că vorbesc de două popoare diferite și
evitând formulările corecte ca "cetățenii români și cetățenii
moldoveni" sau "inginerii din România și R. Moldova", formule
care nu antagonizează numele etnic de român cu infranimul de moldovean.
Dacă din
greșeală ar mai pune mâna pe o carte de istorie (din cele adevărate nu ale lui
Lucian Boia!), atunci pot găsi acolo și alte formulări interesante: românii
basarabeni, inginerii de pe cele două maluri ale Prutului, basarabeanul sau
basarabenii etc.
Evident sunt
mulți ignoranți care fac confuzia între cetățenie și naționalitate, adică
etnie.
Zicând că "dacă sunt din R. Moldova sunt moldoveni". Fals!
Sunt "cetățeni moldoveni"! Așa cum un etnic maghiar din România este
cetățean român, dar nu este român!
Nu uitați!
Cea care a inventat așa zisul "popor moldovenesc", adică altceva
decât "poporul român" a fost propaganda rusească și mai apoi, urmată
de cea ucrainană.
Formula a fost copiată de cea sârbă, bulgară sau greacă care
susțin că vlahii ar fi altceva decât români.
Pentru a
înțelege mai bine aceste lucruri, și pentru a nu mai utiliza formulări care fac
jocurile Rusiei sau Ucrainei, Romanian Global News reia un interviu pe care
expertul în problematica românilor de pretutindeni, jurnalistul Vlad Cubreacov
l-a dat lui Igor Burciu în 2007.
Romanian
Global News
– Domnule
Cubreacov, se pare că disputele privind numele nostru etnic sunt reluate acum.
Ce părere aveţi despre acestea?
– Orice
dispută este binevenită dacă urmăreşte sincer stabilirea adevărului obiectiv şi
raportarea la acesta nu doar pentru raţiuni de curiozitate intelectuală, ci şi
pentru o mai bună aşezare a relaţiilor dintre oameni pe temelia acestui adevăr.
Dacă vă referiţi la disputa din jurul dihotomiei Român-Moldovean, aceasta nu
este chiar o simplă şi nevinovată dispută, ci, mai degrabă, un adevărat război
de agresiune pe care imperialismul rus îl poartă, mai ales de la 1812 încoace,
împotriva identităţii românilor din vechile teritorii ocupate ale principatului
Moldovei.
Numele etnic
de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de Moldovean
– Întocmai,
se încearcă prezentarea moldovenilor ca fiind diferiţi de români, ba chiar în
opoziţie identitară unii cu alţii...
– Numele
etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de
Moldovean, pentru că aceşti termeni sunt complementari. Cu totul alta este
relaţia dintre politonimul Român şi politonimul Moldovean. Unul din foştii mei
colegi din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, armeanul Shavarsh
Kocharyan, referindu-se la aspecte etnice, m-a impresionat, în octombrie 2005,
prin capacitatea de a reda sintetic adevărul în această chestiune, fără patimă
şi fără a putea fi suspectat de parţialitate. De la tribuna APCE, colegul meu a
spus: „Se ştie că moldovenii sunt români, chiar dacă nu toţi românii sunt
moldoveni. Putem spune, de asemenea, că toţi moldovenii sunt europeni, chiar
dacă nu toţi europenii sunt moldoveni." Să recurgem la o analogie simplă:
dacă te cheamă, bunăoară, Ion Popescu nu înseamnă că numele de familie Popescu
şi numele mic Ion ar fi opozabile şi s-ar exclude reciproc. Cele două nume sunt
complementare şi numai împreună redau identitatea completă a persoanei. Aici
funcţionează principul matrioşkăi: un nume mai larg îl cuprinde pe altul mai
mic, niciodată invers. Trăim în epoca identităţilor multiple. Important este să
le ordonăm corect, să facem o sinteză firească a lor şi să eliminăm orice
antiteză păguboasă dintre ele.
– Ce spune
ştiinţa în legătură cu numele etnice?
– Potrivit
etnologiei, etnonimele sunt de mai multe feluri: 1) endonime (nume pe care şi
le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi), 2) exonime (nume pe care li
le atribuie reprezentanţii altor etnii în limbile lor), 3) infranime (nume
locale sau regionale atribuite după criterii înguste), 4) ultranime (nume
atribuite după criterii largi) şi 5) numele ştiinţifice şi istorice. Acestea nu
trebuie confundate cu politonimele sau cu numele de state, pentru că acestea nu
reiau întotdeauna sau obligatoriu numele etniei majoritare din ţara respectivă.
Politonimele american, australian, austriac, belgian, bosniac, canadian,
elveţian, moldovean, monegasc, san-marinez sunt unanim acceptate cu sensul lor
politic exact, nu însă şi cu sens etnic sau cu atât mai mult lingvistic. Există
şi politonime obsolete, fără conotaţie etnică, cum ar fi: sovietic, otoman,
iugoslav.
– Cum putem
categorisi, din punct de vedere al etnologiei, numele pe care etnicii români
le-au avut sau le au în diferite ţări?
– Numele pe
care românii le-au primit în diferite contexte politice sau de timp pot fi
împărţite în câteva categorii: 1) nume ştiinţifice: daco-români, macedo-români,
megleno-români, istro-români, latini dunăreni, latini balcanici; 2) exonime,
adică nume atribuite de străini potrivit tradiţiei istorice a fiecăreia dintre
limbile respective: iflaci, uflaci, ulahi, bogdani, carabogdani, caravlahi în
turcă, valahi, vlahi, vlasi, volohi în limbile slave ca rusa, ucraineana,
polona, sârba, slovaca şi bulgara, vlahi şi moldovlahi în greacă, olahi în
maghiară, ciribiri în croată, sinţari şi ţinţari în sârba veche, bolohoveni în
slava veche; 3) infranime, adică nume mici şi locale sau regionale: ardeleni,
aromâni, armâni, bucovineni, dobrogeni, fărşeroţi, moldoveni, moţi, munteni,
olteni, timoceni, transnistreni şi 4) ultranime: neolatini, romanici. Toate
aceste categorii de nume se subordonează singurului endonim valabil, cel de
Român. Este general cunoscut că românii din afara graniţelor României se numesc
sau sunt numiţi în mod diferit în ţările lor de reşedinţă. De exemplu, în
Federaţia Rusă, potrivit datelor ultimului recensământ, conaţionalii noştri au
fost trecuţi în anchete cu trei nume: români, moldoveni şi volohi.
Acordul
politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă specifică în mod expres că
părţile vor acorda asistenţă culturală conaţionalilor lor de pe teritoriul
celeilalte părţi indiferent de numele de autoidentificare. Partea rusă a
acceptat această formulă dat fiind că şi etnicii ruşi din România se identifică
fie ca ruşi, fie ca lipoveni.
– Unul
dintre exonimele cel mai des atribuite românilor de străini este cel de valah,
cu variantele lui fonetice deja invocate de Dumneavoastră. De unde vine acest
nume atribuit de străini?
– Se pare că
acest endonim vine din germana timpurie de apus, numită şi vizigotă, şi a fost
atribuit iniţial, în perioada Imperiului Roman, unui trib celtic care adoptase
limba latină şi conlocuia cu triburile vizigote. Aceşti celţi se numean Volcae.
Endonimul celtic volcae s-a încetăţenit în vechea germană, însemnând, deja ca
exonim, orice persoană care vorbeşte o altă limbă decât germana, în special
persoane latinofone. De aici avem până astăzi numele de valah, voloh, vlah, dar
şi pe cel de valon sau numele englezesc Wales pentru Ţara Galilor. Acest
endonim, destul de prolific, a fost transmis în limbile slave şi greacă.
Trebuie să remarc faptul că în poloneză, Italia se numeşte simplu: Włochy,
adică tot un fel de Valahie sau ţară a latinofonilor. Există şi alte cazuri
asemănătoare. Francezii, bunăoară, îşi au numele de la tribul germanic al
francilor.
– Care e
situaţia în cazul altor etnii sau popoare?
– În mod
evident, cazul românilor nu este singular în Europa sau în lume. De pildă
evreii, după exonimul pe care li-l atribuim în mod curent în limba română,
folosesc endonimul de yehudi/yehudim, subordonându-i toate exonimele şi
infranimele aflate în uz ca: aşkenazi, hazari, iudei, israeliţi, karaimi,
mozaici, sefarzi, semiţi, taţi, ţafari, oliim şi altele. Exonimele german,
neamţ, aleman sau tedesc din alte limbi sunt echivalate cu endonimul deutch şi
cu infranimele bavarez, şvab sau sas. Olandezii se numesc ei înşişi dutch, iar
ţara lor mai are numele de Ţările de Jos în română, Pays Bas în franceză sau
Netherlands în engleză, toate cu acelaşi sens. Georgienii pun semnul
echivalenţei între endonimul kartvelan şi exonimul gruzin din limbile persană,
turcă şi cele slave, precum şi ultranimul ivir sau ivirean şi infranimele
adjar, gurian, imerit, kahet, kolhid, meshetin, mingrel, racea, svan şi altele.
Exonimul
armean, cvasigeneralizat în limbile europene, şi cel de ermen în turcă sunt
echivalate cu endonimul hay, Armenia numindu-se în limba armeană Hayastan.
Endonimul rrom este echivalent cu exonimele ţigan din limbile slave şi română,
zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano, falmenco
şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică,
gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du voyage
din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu
infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele.
Exonimul basc, cu varianta spaniolă vasco şi cele franceze basque, vascon şi
gascon, s-a generalizat în toate limbile europene şi este corespondentul
endonimelor eusker şi euskaldun. În acelaşi timp, limba bască este numită de
vorbitorii ei nativi cu un nume diferit de cel al etniei: erdara. Polonezii mai
sunt numiţi leşi, grecii – elini, iranienii – persani, ungurii – maghiari,
finaldezii – suomalieni, cecenii – icikeri sau nohcii, albanezii – şkiptari,
arvaniţi, arbinaşi sau arnăuţi, japonezii – niponi. Şirul ar putea continua la
nesfârşit.
Poporul
nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu
diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc
– Mă
surprind că avem în limba română mai multe nume de familie care coincid cu
unele nume etnice. Cum se explică aceasta?
– Eu aş
dezvolta puţin întrebarea dumneavoastră. Cum se face că printre numele noastre
de familie nu întâlnim şi numele Românu? Este interesant să observăm că poporul
nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia sa cu
diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc. Această percepţie este
reflectată în sistemul românesc al numelor de familie, după cum bine aţi
observat. Iniţial numele de familie au fost apelative cu statut de supranume
sau, după termenul popular, de poreclă. Astfel, întâlnim nume de familie ca:
Moldoveanu (în special în Muntenia şi Ardeal), Munteanu, Vlah, Vlas (în special
în Moldova şi Ardeal), Ardeleanu (în special în Moldova şi Muntenia),
Vrânceanu, Bârsan, Olteanu, Dobrogeanu, Moroşanu, Crişan/Crihan, Machedon. În
acelaşi timp, multe nume de familie româneşti, care au fost iniţial simple
apelative sau porecle, reproduc etnonime străine, cum ar fi: Arnăut
(corespondentul pentru Albanez), Cerchez, Ivireanu (corespondentul pentru
Georgian), Rus/Rusu/Rusnac, Moscalu, Cazacu şi Zaporojan, Grecu, Sârbu,
Bulgaru, Frâncu (corespondentul pentru Francez), Neamţu/Sasu (corespondente
pentru German), Turcu/Turculeţ/Turceanu/Turcescu, Ţiganu/Ţigănaş,
Tătaru/Tătăruş/Tătărescu, Ungureanu, Leahu, Mazuru (corespondente pentru
Polonez), Arapu/Arăpaşu (corespondente pentru Arab), Şcheau (corespondentul
pentru Slav), Jidovan (corespondentul pentru Evreu), Coman/Comănici/Comănescu
(corespondente pentru Cuman), Guţu/Huţanu/Guţuleac (corespondent pentru Huţul),
Litfan (corespondentul pentru Lituanian) şi altele. Numele de familie Românu
însă lipseşte, pentru că nici un român nu se putea defini ca diferit de alt
român pe criteriul etnic şi atunci interveneau diferenţele regionale cuprinse
în infranime sau numele mici şi locale ale românilor.
–
Într-adevăr, găsim atâtea nume diferite pentru unele şi aceleaşi etnii şi
popoare, fără ca cineva să facă mare caz din asta...
– Important
este că toţi aceşti termeni diferiţi, atribuiţi unora şi aceloraşi etnii, nu
sunt opozabili. Nimănui nu-i va veni vreodată în cap ideea absurdă şi ridicolă
a unor dicţionare germano-nemţeşti, gruzino-georgiene, ebraico-israelite,
erdaro-basce, elino-greceşti, ruso-lipoveneşti sau ungaro-maghiare, întrucât
dincolo de termenii diferiţi este vorba de aceleaşi limbi şi etnii. Aplicată
politonimelor, ideea devine şi mai absurdă. Îşi poate cineva imagina un
dicţionar elveţiano-belgian? Sau americano-canadian? Ori poate
sovieto-iugoslav? E bine să readresăm aceste întrebări celor cu năstruşnica
provocare a dicţionarului românesc-moldovenesc.
Etnonimul şi
politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor
– Aţi adus
vorba de politonime. Spuneaţi mai sus că nu toate politonimele redau numele
etnice ale unor popoare...
– Cazul cel
mai relevant ni-l prezintă cele 22 de state arabe: regate, republici, emirate,
geamahirii. Etnic şi lingvistic vorbind, între saudiţi şi marocani, sirieni şi
algerieni, libanezi şi irakieni, yemeniţi şi qatarieni nu există nici o
diferenţă. Vorbesc cu toţii o singură limbă, araba, şi sunt cu toţii un singur
neam. Politic însă sunt foarte diferiţi şi nimeni nu pretinde că altcineva
încearcă să-l arabizeze pe celălalt. Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie
împăcate în complementaritatea lor. Avem şi cazuri când un politonim diferit de
un etnonim sau altul sună diferit de la o limbă la alta. Crestomatic în acest
sens este cazul Elveţiei, numită Schweiz în germană, Suisse în franceză,
Svizzera în italiană, Svizra în reto-romană, Switzerland în engleză, Şveiţaria
în rusă şi Helvetia în latină. Sau cazul Republicii Elene, numite şi Grecia.
Politic
vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română
– Cum stăm
cu politonimele român şi moldovean şi care ar trebui să fie relaţia dintre ele?
– Confuzia
apare din faptul că termenul de român este şi etnonim, iar cel de moldovean
este unul din infranimele pe care şi-l atribuie românii din spaţiul vechii
Moldove. Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât
cea română, de pildă ucraineană, maghiară, germană, sârbă, rromă etc. Totodată,
politonimul de moldovean, cu drept deplin de existenţă, trebuie să li se aplice
tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică.
Politic vorbind, moldovenii sunt de origine română, ucraineană, rusă, găgăuză,
bulgară, rromă, evreiască etc. După cum elveţienii sunt de origine etnică
germană, franceză, italiană sau reto-romană, vorbind patru limbi diferite şi
fără să pretindă că măcar una dintre ele ar fi elveţiană, după numele ţării. Ei
însă vorbesc de graiul elveţian al limbii franceze, de dialectul elveţian al
germanei şi de dialectul ticinez al italienei. După cum putem şi noi vorbi de
graiul moldovenesc al limbii române.
– Bine, dar
în Republica Moldova etnicii români nu vorbesc un singur grai...
– Aveţi
dreptate. Izoglosele dialectale româneşti nu sunt dispuse pe axa est-vest, ci
pe axa nord-sud, iar Republica Moldova, se ştie, are o geografie care o înscrie
tocmai pe această axă nord-sud, din Bucovina până în Dobrogea, cuprinzând
eşantioane din mai multe straturi dialectale româneşti. Pe lângă graiurile de
tip moldovenesc din zona Suceava-Iaşi, vorbite în nordul şi centrul Republicii
Moldova, întâlnim în partea de sus a Transnistriei un grai de tip maramureşean,
iar în sudul Republicii Moldova se vorbesc graiuri de tip muntenesc. Între
toate acestea există şi multe graiuri de interferenţă sau de tranziţie, mai
mult sau mai puţin diferenţiate de standardul literar. Aceste diferenţe ating
uşor fondul lexical şi pronunţia, niciodată însă gramatica, care este esenţială
pentru identitatea inconfundabilă a oricărei limbi.
Indiferent
cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei
din Federaţia Rusă, – români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni,
herţeni sau transnistreni – ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură
limbă.
– Şi atunci
cum să împăcăm identitatea noastră etnică cu cea politică? Putem fi români şi
moldoveni în acelaşi timp?
– Este
foarte simplu şi răspunsul derivă firesc din tot ce am spus până aici: da!
Trebuie să abordăm lucrurile în spirit european, când fiecărei persoane i se
lasă libertatea să se autodefinească etnic, cultural şi religios. Identităţile
nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate.
Imperiul ţarist a încercat să ne dezbine, limitându-ne identitatea etnică la
specificul local, pentru a ne contrapune celorlalţi români. Imperiul sovietic a
continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea
Basarabiei. Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a
conaţionalilor noştri, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic
agresate şi deformate. Identitatea ţine de drepturile individuale ale
persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă
asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare
persoană. Libertatea absolută nu este singura condiţie obligatorie, pentru că
aceasta nu trebuie să contrazică realitatea obiectivă, adică evidenţele. Dacă
eşti alb nu devii de culoare sau mongoloid oricât de mult a-i pretinde, dacă
eşti bărbat nu poţi pretinde că ai fi femeie, dacă eşti etnic rus nu devii în
mod automat german sau francez printr-o singură declaraţie, dacă eşti creştin
nu te poţi declara iudeu şi viceversa, iar dacă eşti armean şi ai cetăţenie
franceză nu poţi pretinde că eşti cetăţean american de origine turcă, dacă eşti
moldovean de origine română nu te poţi pretinde de origine găgăuză, dacă eşti
român nu te poţi pretinde chinez, iar dacă vorbeşti rusa nu poţi declara că ar
fi vorba de niponă. Interferenţa statelor cu scopul clar de a le induce
cetăţenilor o altă identitate etnică sau lingvistică decât cea obiectivă este
susceptibilă de etnocid. Aplicat la Republica Moldova, îmi amintesc de
declaraţiile oficiale făcute la Chişinău de observatorii din partea Consiliului
Europei şi a OSCE la recensământul din octombrie 2004 prin care se arătă că în
foarte multe cazuri, respondenţii au fost determinaţi de recenzori să declare
mai degrabă că sunt moldoveni decât români şi că vorbesc „moldovenească",
mai degrabă decât limba română.
Adevărul este că indiferent cum se autodefinesc
etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, –
români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni sau transnistreni
– ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă. Războiul dintre ei
este unul artificial, fiind provocat şi întreţinut de cei care nu doresc
liniştea noastră.
– Poate unii
provoacă acest război din motive ideologice?
– Dacă vă
referiţi la „moldovenismul" antiromânesc ca ideologie de extracţie
imperială rusă, da. Iar dacă vă referiţi la ideologia comunistă, mă îndoiesc.
Putem să le amintim tuturor celor care urmează linia ideologică trasată de Karl
Marx, cuvintele lui legate de locuitorii băştinaşi ai Moldovei: „Limba română e
un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi
români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.". În alt loc, Karl Marx
nota: „Românii din Ţara Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania –
1486000, Banatul Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000.
Total – 7767000". Dacă Marx nu este convingător, să vedem ce spunea Curtea
imperială de la Petersburg, în 1840, despre noi: „Moldova şi Valahia sunt ţări
locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură
Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o
singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând
aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de
viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi
viitor!" (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29,
secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).
Vă mulţumim.
Igor Burciu
Sursa:
http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/analize-interviuri/22627-nu-fii-proti-nu-folosii-formularea-roman-i-moldovean-pentru-c-facei-jocul-ruilor-i-ucrainienilor-punei-mana-i-citii-.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu