LOGOS
de George Anca
Colocviile de Marți 30 august, 5 pm, Calderon 39. Anul
VII, nr. 8 (81).
Tema: În
Grădina Maicii Domnului
Recital
Daniel Vorona
Intervenții:
Puși Dinulescu: Scriitori în comunism și după
Ștefan Dimitriu: cântă, recită și lansează
Gheorghe Dănilă: Credința pe scenă și ecran
Vladimir Udrescu: Mama lui Arghezi
Mihaela Munteanu: Binoclul de operă
Dinu Dumitrescu: Tehnologia are nevoie de umanism
George Anca:
Inconoclasm și alte erezii
Teatru de poezie
Puși Dinulescu, Puiu Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Doina Ghițescu,
Liliana Popa, Ștefan Oprescu
Lansări de carte
Vladimir Udrescu, îmblânzitorul de lumini, Editura
TipoMoldova, 2013
Dorin Croitor: Cina ratată cu îngerul Aznavour
Coordonator:
Dr. George Anca
LOGOS MIHAI
VITEAZU
Către Cardinalului Cinzio Aldobrandini
«Nu am nicio încredere în unguri, din care sunt în
jurul meu 7.000, ba mă tem mai mult de ei decât înainte vreme de turcii care
acționau sub stăpânirea mea. Eram mai sigur sub turci de cum sunt sub creștini
acum: […]. Palatinul Transilvaniei a trimis numai 3.000 de unguri cărora le
plătesc leafa de șase luni, zălogindu-mi toată averea și vânzând bucată cu
bucată toate odoarele soției mele. Am ajuns la o așa de mare sărăcie, încât eu
nu-mi cruț nici obiectele mănăstirilor, ci și acele toate, care erau închinate
lui Dumnezeu, sunt vândute rând pe rând. Nu am niciun ajutor și nici nu nădăjduiesc
altul; Palatinul Transilvaniei nu e în stare să ducă această povară […]. Și
între Împărat și principii creștini nu este nicio înțelegere […].
Dacă acest pârjol s-ar răspândi peste Dunăre în
patria mea și de aici în Țara Moldovei, nimic bun nu trebuie să aștepte
serenisimul rege al Poloniei. Mai bine să se sfătuiască regele cu ai săi și
hatmaniii săi împreună cu oastea sa să-i aștepte pe turci nu la Tyras, adică la
Nistru, ci la Dunăre, și să-i oprească și să-i împiedice să treacă Dunărea […].
Către
hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, 12 septembrie 1595
„Ioan Mihai, din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar
al Țării Românești
Strălucite și mărite hatman de câmp, prieten al
nostru sincer iubit. Ne-a scris Domnia voastră ca să vă înștiințăm mai sigur
despre oștile turcilor.
Deci să știti că ne-am bătut cu turcul, înainte de
vreo trei săptămâni în țara noastră la Călugăreni, în care bătălie bunul
Dumnezeu ne-a ajutat nouă creștinilor într-un chip minunat. Au fost tăiați mai
întâi trei pașale și mai mulți ceauși, dintre care vreo câțiva au fost prinși
chiar vii. Am înțeles apoi, de la prizonierii mai proaspeți, că în lupta aceea
au căzut 7.000 de turci, iar ceilalți, îngroziți până în suflet, printre care
însuși Sinan Pașa, se pregăteau să-și întoarcă pașii spre Dunăre. Adevărat că
noi înșine i-am lăsat lui calea sloboda în țara noastră, și asta din pricină
că, în vremea aceea, oștirea noastră se împuținase peste socoteli. Când au
cunoscut turcii acest lucru, au întins-o spre București.
Și trupele lor sunt acum astfel împărțite: cu Mehmed
Pașa la București sunt 10.000, ocupați cu construirea acolo a unei fortărețe.
Iar cu Sinan Pașa și Hasan Pașa sunt în jur de 30.000 care, în ziua aceasta, au
plecat spre Târgoviște. Întreaga oștire nu trece de 40.000. Luptători abia sunt
douăsprezece mii, căci știm sigur că ieniceri abia de sunt o mie două sute,
numărându-i și pe recruții agemoglani. De bună seamă că au fost adunați la noi,
înainte ca turcii să ajungă la Târgoviște, patru prizonieri, printre care unul
era bașceauș. Aceștia, punându-i la chinuri, au fost întrebați: cum se face și
de ce s-a ridicat Sinan Pașa și ceilalți împotriva ținuturilor noastre cu trupe
militare așa puține? Fiecare dintre ei dădea răspuns asemănător: fără indoială
de aceea sunt asa puține trupe, pentru că se nădăjduia pe curând pe ajutorul
Hanului tătarilor, așa cum i-a fost trimisă poruncă aspră de la Împăratul
turcilor. Însă acesta lipsește până acum. Care lucruri îi dau multă grijă lui
Sinan Pașa. Adeseori a cerut ajutoare de la Marele Împărat, însă nimic nu i s-a
trimis. Căci oastea cea mare a trebuit să fie trimisă împotriva persanilor,
care îi dau de furcă zdravăn.
Apoi, o altă oaste, mai mică, împotriva francilor,
care tot așa îi macină cumplit forțele pe mare.Acestea, pe care le socotim
sigure, vi le înștiințăm Domniei Voastre și cât mai stăruitor vă rugăm ca pe
acestea să le cântăriți în inima voastră și să ne trimiteți cât mai curând
ajutoare, nouă creștinilor, căci niciodată nu va fi mai ușor decât de astă dată
să putem să-l zdrobim pe vicleanul dușman până la capăt, numai dacă ați voi să
ne sprijiniți cu trupe auxiliare.
Eu, firește, cu toate că doresc peste măsură să mă
năpustesc iarăși asupra dușmanului, socotesc totuși că trebuie așteptat
ajutorul altor creștini. IARĂȘI ȘI IARĂȘI VĂ RUGĂM STĂRUITOR SĂ STINGEȚI FOCUL
CARE ARDE PĂRETELE VECINULUI, ÎNAINTE CA EL SĂ VĂ AJUNGĂ PE VOI (s.Miron
Manega.). Asta într-adevăr vă rugăm, înainte de toate, că dacă ați hotărât să
ne aduceți ajutoare, ca să fim asigurați de asta cât mai tare și să fie limpede
pentru noi voința Domniilor Voastre.
Dat în lagărul de la Dâmbovița la 12 septembrie
1595″
Către
Împăratul Rudolf al II-lea al Austriei, 4 noiembrie 1599
„Și-a răzbunat, în sfârșit, odată, Măria Ta,
jignirile de atâtea ori aduse, nu știu de ardeleni sau de craii lor, Măriei
Tale și întregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu
fierul, căci cardinalul Bathory mi-a ieșit înainte în pădurile Sibiului, în
câmp cu toate rândurile țării, mai ales cu oaste de strânsura și țărănească,
neavând oaste cu plată. Și, pentru că, după ce prea-luminatul domn nunțiu al
Papei a stăruit îndeajuns, și de prisos, pentru pace între cele două tabere
acum gata de luptă, el n-a vrut cu niciun chip să plece din țară, deși era
prinț intrat fără drept, și să se dea în lături înaintea dreptului Măriei Tale,
ci se lăuda că va cerca norocul cu armele.
Ci eu, cu credință în Dumnezeu, cel mai mare
răzbunător al călcării de jurământ, și răzimat pe dreptatea Măriei Tale, m-am
luat la luptă cu el. Și acela, despoiat de toată tăbara lui, a fost pus pe fugă
de mine, cu toată oastea lui, nu fără mare durere a sufletului meu pentru
risipa sângelui vărsat de câteva mii de creștini, căzuți de amândouă părțile.
Astfel, la 1-iu noiemvrie, în ziua Tuturor Sfinților, am luat în stăpanire ca
biruitor Bălgradul, Scaunul Crailor Ardealului. Acestea am voit să le dau de
știre Măriei Tale, prin chiar ștafeta mea; celelalte le voi face cunoscut
Măriei Tale mai pe larg cu supunere în curând, prin niște fruntași ai
Ardealului și Țării Românești. Dumnezeu să te ție mulți ani pe Măria Ta
biruitor în fericire.
În Bălgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.
Al Măriei Tale șerb,
Mihail Voevod”
Către
consilieri imperiali, 20 mai 1600
„Gonind din Scaun pe Ieremia-Vodă și luând țara în
stăpânire, am crezut că trebuie să iau și rămășițele războiului, și l-am
urmărit pe Ieremia acela cu armele până la hotarul Podoliei. Și, prinzându-l
din cale în fuga lui, am bătut oștile cu omor mare. El însuși și-a căutat
mântuire în fugă, împreună cu Sigismund Bathory, trecând apa Nistrului.
Acuma, deci, îndeplinind aceste lucruri cu noroc, cu
ajutorul lui Dumnezeu, și săvârșind cu ostenelile mele ce trebuia pentru
mântuirea Creștinătății, avem țara aceasta toată supt puterea Măriei Sale.
Acuma numai de atâta ne ținem ca, împărțind pretutindeni oștile noastre să
silim pe locuitori la supunere. Și nu vom mai zăbovi aici multă vreme, ci ne
vom întoarce îndată în Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, și ne și
găsim pe drum.
De aceea am voit să vă aduc la cunoștință acestea
Domniilor Voastre, ca să înțelegeți că nu lăsăm la o parte nimic din ce
privește mântuirea și înaintarea foloaselor Creștinătății. Altfel dorim să fiți
Domniile Voastre sănătoși.
Din tabăra noastră la hotarele Moldovei, lânga
cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600″
Memoriu adresat marelui Duce de Toscana, Ferdinando
I de Medici, la 3 februarie 1601
„… Și eu, în această luptă, primii de la un turc o suliță în piept, pe
care o smulsei și o rupsei cu mâinile mele. Acum, oricine poate vedea câtă
muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut
creștinătății, căci am luat de la turci 100 de tunuri și am ocârmuit trei țări:
Țara Românească, Transilvania și Moldova; și am adus Măriei Sale Împăratului
200 de mii de oameni de lupta, pedestrași și călări, cu care am fost totdeauna
gata să slujesc Măriei Sale.
Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să
fac fapte care să se înalțe întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creștinătății,
iar la urmă să pună capăt cu cinste ostenelilor mele și să ne aducă un nume
veșnic după moarte. Am ajuns la acest sfârșit, pierzând toate lucrurile ce le
câștigasem din zilele tinereții până la bătrânețe, și țări, și averi, și soție,
și copii. Și dacă le-aș fi pierdut din cauza vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi
fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite
de aceia de la care așteptam ajutor și razim.
Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte care să se înalțe
întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creștinătății, iar la urmă să pună capăt cu
cinste ostenelilor mele și să ne aducă un nume veșnic după moarte. Am ajuns la
acest sfârșit, pierzând toate lucrurile ce le câștigasem din zilele tinereții
până la bătrânețe, și țări, și averi, și soție, și copii. Și dacă le-aș fi
pierdut din cauza vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar
durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care așteptam
ajutor și razim.
Dar Dumnezeu le vede.
În vremea aceasta, oricine poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli,
nici osteneală, nici sânge, nici propria-mi viață, ci am purtat războiul așa de
multă vreme singur, cu sabia în mână însumi, fără să am nici fortărețe, nici
castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă retrag, ci abia
una singură pentru locuință.
Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute,
nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la
creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de
cineva, ci, ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate, am parasit toate
celalte prietenii ce le aveam.
Astfel, rog toată creștinătatea să-mi stea
într-ajutor, căci am pierdut tot, și țări, și bogății, și soție, și copilași
și, în sfârșit, tot ce am avut pe lume.”
AMERICAN ÎN ROMÂNIA
Americanul Justin Carmack este pasionat de călătorii
şi, în 2011, când a plecat într-o excursie organizată de Universitatea
sa în Africa de Sud, a realizat care este cea mai mare dorinţă pe care o
are. De atunci, Justin bate lumea-n lung şi-n lat. A vizitat până acum 63
de ţări de pe şase continente, iar spre sfârşitul anului trecut a ajuns
şi în România.
1. Cele mai
cunoscute cărţi inspirate de România sunt "Castelul din Carpaţi", scrisă de Jules Verne, şi
"Dracula" lui Bram Stocker.
2. România
este a noua cea mai mare producătoare de vin din lume.
3. Bancnota
de 10 bani, emisă în 1917, este cea mai mică bancnotă printată vreodată (dimensiuni 27,5 x 38 mm )
4. Motorul
avionului cu reacţie a fost inventat, în 1910, de Henri Coandă, un inventator născut la Bucureşti.
5.
Bucureştiul deţine locul al patrulea în topul european al vitezei medii de conectare la internet.
6. Soprana
Alma Gluck, prima artistă lirică ce a reuşit să vândă un million de discuri, s-a născut la Bucureşti, în data
de 11 mai 1884
7. Braşovul
este casa uneia dintre cele mai mari biserici gotice (Biserica Neagră-nr.) situate între Viena, în
Austria şi Istanbul, Turcia.
8. Castelul
Peleş a fost primul castel european luminat în întregime de curent electric. Electricitatea a fost produsă de
propria centrală a palatului, iar sistemul de încălzire, construit în
1888, este încă funcţional şi este folosit şi în ziua de azi.
9. Al doilea
cel mai mare gheţar subteran, de la Scărişoara, se află în Munţii Bihor, în România. Are un volum de 75.000 de
metri cubi şi numără 3.500 de ani.
10. Vampirul Contele Dracula, creat de Bram Stoker,
a fost inspirat de prinţul român Vlad Ţepeş, cunoscut ca Vlad the
Impaler pentru că îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi îi lăsa pe marginea drumului.
11. Oraşul Timişoara a devenit, în 1889, primul din
Europa care a introdus iluminatul electric stradal.
12. Timişoara a fost şi primul oraş european care a
introdus, în 1869, tramvaiele trase de cai.
13. Stiloul a fost inventat de craioveanul Petrache
Poenaru, care a trait între 1799-1875, şi a fost patentat în mai 1827.
14. Cea mai înaltă biserică de lemn din lume şi a
doua cea mai înaltă structură din lemn din Europa se găseşte la Săpânţa
Peri, în nord-vestul României, în Maramureş. Are o cruce cu o înălţime de
şapte metri, care cântăreşte 400 de kilograme, în vârful edificiului
de 78 de metri.
15. Mini-serialul de televiziune american
"Hatfields & McCoys", cu actorii Kevin Costner şi Bill Paxton, s-a filmat în România.
16. Omul de
ştiinţă care a descoperit insulina a fost Nicolae Paulescu, un român, care a botezat-o iniţial pancreină. Chiar
dacă doi cercetători canadieni au primit premiul Nobel, în 1923, pentru
studiul insulinei, munca de pionierat făcută de Paulescu în domeniul
diabetului a fost pe deplin recunoscută.
17. Filmul
Could Mountain s-a filmat în România.
18. Canalul
Dunăre - Marea Neagră, din sud-estul României, este a treia cea mai lungă rută navigabilă făcută de mâna omului,
după Suez şi Canalul Panama.
19. Cele mai
timpurii fosile ale lui homo sapiens de pe teritoriul Europei, cunoscute până în prezent, au fost
descoperite în 2002, în sud-vestul României, în Peştera Oaselor. Vechimea
fosilelor este estimată între 37.800 şi 42.000 de ani.
20. Biserica
Unitariană a fost fondată în Transilvania, unde s-a născut Francis David, în 1510 .
21.Oraşul
Constanţa din ziua de azi a fost asociat, în vechime, cu legenda Iason şi Argonauţii, care s-au îmbarcat
într-o călătorie lungă din Grecia către actuala Georgie, de-a lungul coastei
Mării Negre, în căutarea Lânii de Aur.
22. Munţii
Carpaţi adăpostesc una dintre cele mai mari păduri virgine din
Europa, în adâncurile căreia sălăşuiesc 400 de
specii de mamifere, inclusiv
capra neagră românească. Aproape 60% din populaţia
de urşi bruni din Europa
trăieşte în Munţii Carpaţi.
23. Limba
română are o vechime de 1.700 de ani
24. Biserica
Neagră din Braşov deţine cea mai mare orgă din Europa, cu 4.000 de tuburi. Tot aici se găseşte şi cel mai mare
clopot din România, care cântăreşte 6.3 tone.
25. Fluviul
Dunărea se întinde pe 2.860 de kilometri de la punctul din care izvorăşte, în Pădurea Neagră din Germania ,
până la Marea Neagră. Chair înainte să ajungă la mare formează a doua cea
mai mare şi mai bine conservată deltă din Europa: 5.050 de kilometri
pătraţi de râuri, canale, insule de stuf şi mlaştini.
26. Actorul
care a interpretat pentru prima dată rolul lui Tarzan a fost românul Johnny Weissmuller, care a jucat în filmul
"Trazan, omul maimuţă", în 1932.
27. Statuia
regelui dac Decebal, săpată în malul stancos al Dunării, este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa: 55 de
metri.
28. România
este cunoscută pentru că are una dintre cele mai mari populaţii de ţigani din Europa.
29.
Inventatorul român Traian Vuia a fost primul european care a construit şi a zburat cu un aeroplan automobil
autopropulsat, cu aripi fixe, la 18 martie 1906.
30. Prima
notă de 10 de la Jocurile Olimpice de Gimnastică a fost obţinută de gimnasta Nadia Comăneci din România.
Nota a fost primită după evoluţia de la Montreal , în Canada , în 1976.
31. Numele
România vine din cuvântul latin "romanus", care înseamnă cetăţean al Imperiului Roman.
32.
Mănăstirea Voroneţ din Moldova este considerată varianta românească a Capelei Sixtine.
33. Trei
tăbliţe din lut, din jurul anului 5.300 înainte de Hristos, descoperite lângă satul Tărtăria, în centrul
României, au iscat discuţii aprinse între arheologi, printre aceştia fiind şi
unii care susţin că simbolurile ar reprezenta cea mai veche formă de
scriere din lume.
34. Palatul
Parlamentului din Bucureşti este a doua cea mai mare clădire din lume, după cea a Pentagonului din SUA.
Vasile Bancila
Nae Ionescu. Un cavaler prestant al spiritului
Editura: Eikon
Pentru Profesorul nostru, un prieten, o discuţie cu
oarecine, o luptă, un articol, o prelegere erau la fel de însemnate. Ceea ce-l
interesa era viaţa integrală, ca supremă aventură adusă ofrandă creşterii
vieţii generale, şi nu se selecţiona pe el însuşi, ceea ce implică întotdeauna
oarecare artificialitate, pentru a se manifesta într-un anume fel, cum nu era
în ansamblu. A primi un cunoscut, a aşeza cărţile în rafturile unei biblioteci,
a face ordine la un „oficiu de librărie“, a cerceta registrele şi rulajul unei
mari instituţii financiare erau pentru Nae Ionescu fapte tot atât de importante
ca şi a cunoaşte o carte de filozofie ori a stabili jaloanele unui studiu.
Totul avea preţ pentru el doar prin echivalenţa de
viaţă, de spirit, şi în această privinţă viaţa sa a avut un fel de egalitate,
fără a fi fost niciodată egală cu aceea a oamenilor obişnuiţi. Peste
complexitatea lui, alcătuită din atâtea antinomii constituţionale, era deci şi
un fel de curioasă omogenitate, care imprima vrajă şi dinamism de viaţă în
manifestări. De aceea, oricât ar încerca spiritele analitice să pună ordine
definitivă şi să găsească sensuri complete în această ţesătură sufletească,
dominată de acelaşi suflu al vieţii şi de un acelaşi înţeles al valorii, în
toate gesturile pe cari le făcea, credem că destinul lui Nae Ionescu s-ar vădi
cel mai apropiat nu într-o expunere pur abstractă, ci într-o „viaţă“, într-un
roman, într-o istorie.
Liviu Popp
Adevarul
despre operele lui Brancusi
Am aflat de la un doctor de aici, care acum este
mort (a murit in 1999) si care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost
directori la scolile din Tg Jiu: cea de baieti si cea de fete.
Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar
in Tg.Jiu ca sa fie aproape de scoala.
Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu
l-a intâlnit pe Brâncusi in parc.Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in
clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit
ca sa cerceteze locul in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost
comandate in memoria eroilor din primul razboi mondial.
Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu
fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi,
a ramas impresionat. Traian era suparat când imi povestea cum comunistii au
schimbat adevaratele nume ale operelor lui Brâncusi si anume:
Coloana nu se
chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii
nostri.
Pe de alta parte, daca numarati modulele din care
este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost
primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta
jumatatea anului respectiv.
Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi,
este o masa inconjurata de 12 scaune. Aceasta
nu se chema “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului” (cele 12
scaune), iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos (masa).
Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe
departe nu este poarta. Deci, nu se numea “Poarta sarutului”, ci monumentul
“Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti
sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8
regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor
simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui.
De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in
tara aceste lucruri pe care el le stia perfect.
Cu stima, Liviu Popp
Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!
Caldura sufleteasca, lumina si iubire – Constantin
Sistemul
poetic Astalos
Deodată mitul boem bucureştean (35 de ani) şi
cel - jumătatea symbolon-ului - parizian
(alţi 35 de ani) cu numele lui George(s) Astalos se materializează într-un
sistem poetic bibliofil, o arhitectură de baladă-cântec sub cupola comediei, un
autodafe în ţepe gata inflamabile. Cartierul copilăriei îi salută, in spe,
versul curgând tot pe sub podul Mirabeau, împreună cu al lui Apollinaire. Parcă
s-ar insinua o caligrafie brâncuşian-claudeliană peste transparenţa scrisei
pietre tombale a Vameşului. N-o mai fi răsunând nici Valea Plângerii, nici
critica, dar exegetul există, Alain Vuillemin. Ţări şi teatre, însăşi provincia
noastră („singura ei şansă e valoarea”) îl jucară şi spre aducerea de cronici,
altă istorie plină de semnături euro-americane. Noroc cu traducerea în
ţigăneşte şi recitalurile în puşcării. Pe la televiziune, iar, cu Vasile
Mihalcea, curând şi cu Mircea Cărtărescu. Ne bucurăm mai mulţi de Bucureşti,
oricum, până-n Hotarele şi Străuleşti 2. Ecce Tâmplarul!
I-o fi părut periferie păstrătoare de limbă
românească pe acolo Parisul, dar ce francofonie îl aduce - ori dor de Pâcă, de
Ahoe, cu Alexandru Penciu, între poezie şi rugby – să-şi (re)facă din Bucureşti
un oraş-banlieu al (româno-)francezei? O operă, în fine la vedere, belvedere,
leac la franco(-româno)fobie, la ego şi latrie. Paris/1992, „A la rencontre de
la poesie”, retipărit bibliofil la Bucureşti/2006, postfaţă la
rhetoriques/interdits en roumanie 1958/1989: „Effectivement, c’est en France
que mes obessions s’ordonnerent et qu’elles s’organiserent en systeme
poetique.” Să-şi fi căutând sistemul rămas ori tradus în franceză haosul
originar de acasă, ca spre o recunoaştere neverosimilă? Să năzărească, via obsesia apei, căpitanul
Nemo, spate-n spate cu le vieu capitain al lui Baudelaire?
Până să ne fi citit, en gros, dramaturgul, editura
Capitol i s-a dedicat, în exclusivitate, publicând în 2004, trilogii
parablagiene, post-arghezian-pariziene, le francais du Danube – în fapt un
Astalos geamăn lui Apostu, muzical-sculptural, autotradus-original:
SATIRES EXPRESS / Comedies
Cambriolage a sec
Chaussures de dames
Les bonnes odeurs
L’INSOUMISSION 7Reveries sceniques
Une priere de trop
Parole de sable
La pomme
HISORIKON / theatre punctuel
L’echafaud
Robespierre
Napoleon
DRACULA ET SES DOUBLES / Theatre historique
Le vrai visage de
Dracula
Le bal du cimitiere
Coup de sifflet
LES ANGES DU POUVOIR / Thetre de l’intrusion
Notre the cotidien
L’apotheose du vide
La pancarte
SANS ISSUE / Theatre de l’alienation
Qu’allons nous faire
sans Willi
Mademoiselle Helsinka
Le Puits
L’AMPREINTE DE L’EXIL / Theatre politique
Caviar vodka et bye bye
Le sel de l’exil
Retour au bercail
Astfel de titluri, câte trei, hai-ku, în derulare de
boul de neige, (pro)creează partea (leului) teatrală din sistemul poetic
Astalos. Cum însuşi lui Balzac i s-a revelat, în conversaţie cu sora sa, că
opera i se va universaliza deodată strânsă într-o comedie umană. Triadice
empatic sunt şi
UTOPIES/Essais
A
la rencontre de l’argot
La
vocation de la poesie a l’ere de la technologie
La
pluridimensionalite du theatre
În 2006, Editura Capitol publică HERR
HAUPTMAN/autofiction romanesque. Tot în acest an apar cinci volume de poezie,
cronologie a sistemului poetic Astalos:
BLUE JEANS/Poemes
symbole mineur d’une
frustraion majeure
reves d’un jeune
indomtable
poemes 1950/1960
RHRTORIQUES
interdites en roumanie
1958/1989
poemes 1958/1968
AQUA MATER
poemes /bucarest 1968 /
paris 1973
SYMETRIES
Poemes / bucarest 1985
/ paris 1999
THALIA SONGS
ballades / theatre
Dintru început - Stigmate bleu (finalul poemului:)
Regadez-vous dans la glace
et vous
verrez
de quoi vouz avez
L’AIR
visele-simbol-frustrare mai ţin de Dumnezeu – „Dieu
lui-meme voulait la poesie” -, de părinţi şi artişti (reverend pere Franz
Astalosh, mon pere Gustav Astalosh, sculpteur Alexandre Calder).
Retoricele-rugby-bordel se se redeseanează cu singaporenii văzuţi de
Ahoe-Astalos. Reajuns Thales – „le systeme poetique dans aqua mater” (Alain
Vuillemin) –
prenons la route
des grandes migrations
exode sublime
vers d’autres riviers
en quete
DE
POISSONS ESSENTIELS
Simetriile alegorice, aliniate dreapta, spre inedite,
„mon atavism”, mereu ilustrate în canon, în balans, cu greu se pot cita,
destructura,delettra, ca şi cum poezia lui Astalos, înainte de a fi
teatru-baladă, poate autosacramental, poate get-beget politic, ar fi sculptură,
oricum arborată între Apostu şi Tudor George, în versiunea aceasta
baroc-bibliofilă, fie ea şi intermediară spre Pleiade...
UNE
TERRE
pour aimer
et une terre pour hair
une terre pour mourir
et une terre pour veiller
aimer de longs silences
hair de plombs
mourir d’inacheve
de ventre plein impunement
RENAITRE
Beţia franc-eufonică a baladei – La ballade d’un bal
etrange – paradează, într-un guignol-Astalos, dezvelitori de statui, soldatul
necunoascut, vânzătorul de încălţări, un şarpe din deşert, o femeie din deşert,
Dracula şi Draculina, un asasin bănuit, tot întru exil-Paris, în ureche cu
Villon şi Mioriţa-Meşterul:
Il etait une foi / la legende d’un roi
Roi haut en couleurs / nomme l’Empaleur
*
Qu’un serpant qui danse
*
Paris Paris la ville des villes
Paris mon beaux pays d’exil
*
Chez Take Ianke et Kader
Qu’on boive un verre qu’on boive un verre
*
Pâcă Ionesco Vlad des sans faille
Apostu Roman Ahoe-le-vrai
Am ajuns la Auto sonnet / a ma propre memoire...
Il arrosa ses potes de vrai portraits
George Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu