ECHILIBRISTICĂ

Copacul

Am pornit râzând de sub copacul acela miraculos,

Cu frunze de adevăr şi întrebări. Rând pe rând, le- am luat una câte una

şi le-am aşezat în mine. Simţeam clipa de clipă cum cresc şi respir.

Apoi, vălul care mă acoperea, s-a stins.

Şi, m-am întors sub copac

Am simţit cum un alt eu începe să crească şi să respire,

cum paşii îl îndreaptă sub corolă, ca să devină văl.

Ţipătul

Ţipătul nu mai există.

L-am înăbuşit cu durere.

Îi simt respiraţia apneustică,

Îl simt cum se zbate, îi simt dorinţa : să alerge spre tine!

Ţipătul nu mai există.

Îi simt privirea goală, care nu mă mustră, mă părăseşte.

Ţipătul, nu mai există.

Cotidiene

E foarte greu să scrii poezie, astăzi. Trebuie să fie postmodernă, mă înţelegi, nu mai merge cu floricele şi amoruri cavalereşti.

Ei aş, să-ţi spun, în criza asta financiară, toţi suntem aruncaţi în mocirlă.

Apropos, tu cât ai avut în bancă?

Vecinul meu a pierdut vreo zece mii de dolari.

Americani?
Americani. Eh, eu stau bine. Sunt  în şomaj, n-am avut bănetul ăsta.

Câtă corupţie dom’le, câtă corupţie! Oare nu-i nimeni să-i stăvilească?

Uite, acum l-au prins, cică, pe inspectorul de la Agenţia de Control al Calităţii.

Nişte aranjamente, ochi închişi şi…pac, milionul de euro.

Aiurea, scapă…

Ascultă, înainte de ’89, erau artiste adevărate, cântăreţe de valoare, în toată sărăcia îşi făceau nişte rochii…lungi, elegante…

Acuma, cu economia de piaţă, fătucele astea trebuie să umble în costumul Evei şi cu fustiţa amărâtă.

Şi, cum îţi ziceam, versul trebuie să fie sacadat, frânt, cu metafore aspre,

Tematica dură, de drojdie chiar şi limbajul  sfidător.

Ce părere aveţi despre politically correctness?

Aţi fost discriminat pozitiv? Răspundeţi cu DA sau NU.

Am ajuns şi eu la vârsta la care nu mai merge oricum : or dieta or pumnu’ cu medicamente. Sau/Sau. Poftim, că nici nu-s compensate toate, iau CRESTOR, Metronidazol şi Ampoldipină.

Stinge lumina la 10 fix, seară de seară,  ca să salvezi planeta de la încălzire globală!

Completaţi aici datele dumneavoastră : cine sunteţi, de unde şi de ce aţi venit?

Sunt cel ce de departe vine, ca să mângâie , să şteargă o lacrimă, cu măsline să te-mbie şi  să-şi pună inima în cuie.

Încotro?  

CRISTINA BALAJ MIHAI,

DESTINE LITERARE, Nr. 10, Mai, 2010

Insomnii

Desigur că aş dori să scriu literatură

Am visat asta, demult.

Mă văd învelindu-mă în cuvinte şi idei.

Dar eu am, aproape, numai insomnii.

Am coşmaruri, mă înspăimânt, îmi creşte tensiunea, mă enervez.

Dacă-ţi spun că mă dor nedreptăţile, marile chinuri, ai sa râzi.

Privirile strâmbe îmi frământă inima ce pe-un aluat.

Da,uite o visătoare!

Cum m-am pierdut aşa, în naivitate şi îmbătrânire?

Lume şi pământ

Lumea asta e plină de poeţi!

D-aia ne merge prost.

Se pricep la toate, da’ n-au expereinţă.

Aş! Fii mai realist!

Lumea e plină de deştepţi. 

Dacă ar fi mai multi proşti,am respira mai uşor.

Lumea e-o sferă şi noi, un punct de pe ea.

Prin aproximare, suntem în centrul sferei.

eu, tu , noi toţi, 

Buricul Pământului!

ADEVĂRURI

Fluier, scrâşnesc din dinţi
Şi plâng.

Tânjesc după paradisul meu pierdut!
Acela dintre dealuri,
Legănat de inocenţă şi idealuri
Şi nu foarte departe de unduirile negre-verzui şi sărate.

Plâng, scrâşnesc din dinţi
Şi, încerc să fluier.

Mângâie-mă, Te rog, cu strălucirea Ta,
Cu speranţa Ta, care nu înşeală niciodată
Şi cu povestea Paradisului Tău!

ECHILIBRISTICĂ

Talazurile prezentului
Urlă nebunatice.
Rânjesc ameninţător
cu colţii lor de spumă sclipitoare.
Au plete lucitoare, colorate, ca la iarmaroc
şi limbi ascuţite cu care toacă mărunt, mărunţel, idealuri, nevoi şi vise.

Nu vreau să mă inec!
Nuuu! Nuuu!

Porunceşte-mi să umblu de-asupra lor!
Să zburd pe crestele lor cu dublu tăiş
şi să privesc, adânc, în viitorul Tău!

INUTILITĂŢI

 
M-am dus şi eu în Agora.
Am pus pe tarabă
Vena cavă şi aorta.
“Vă rog, luaţi cât sânge doriţi!”
“Vă puteţi sprijini în această cârja aortică!”
“Am grupa O1 şi hematii bune, care vă fac să zburdaţi oriunde în lume”.

“Fără imobiliare şi fără verzişori, oxigenul matale, zise trecătorul, nu face nici doi bani!”
“Ş-apoi, sângele e prea roşu”, mai adaugă  acesta.

“Nu mai are nevoie nimeni de asemenea vechituri”, clefăi în timp ce degusta  dintr-o bucată de muşchi miorcardic.

“Totuşi, am continuat cu voce din ce în ce mai gâtuită,
Am sânge bun, O1,
Hematii folositoare…”

Cui?

VIS

De la fereastra blocului cenuşiu
Visam un prinţ călare pe-un cal alb
Şi-un imens buchet de flori roşii…
În sfârşit, le-am primit!
Nu te opri să le priveşti doar, m-ai îmbiat, ia sămânţă, cu sămânţă şi mestec-o!
Încet, încet, le-am înghiţit cu ochii bulbucaţi.
Poţi să-mi mai dai doar vreo zece clipe?
E prea târziu, mi-ai răspuns
cu ochi scânteind a neghină.
Acum, dormi…
Dormi!