SCRISOAREA MAREŞALULUI

O scrisoare de importanță istorică - Marturie dureroasa

   O  scrisoare de  importanță istorică, dar care este lăsată în anonimat, deși conține date de mare importanță pentru Istoria poporului român, pentru Patria noastră.

    Pe 19 octombrie a.c. se vor împlini 75 de ani de la acea scrisoare cunoscută de mulți dintre noi și  totuși...

    SCRISOAREA  MAREŞALULUI  ION ANTONESCU  CĂTRE  WILHELM  FILDERMAN,  PREŞEDINTELE  FEDERAŢIEI  COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI  DIN  ROMÂNIA

    DOMNULE FILDERMAN,

    În două petiţii succesive îmi scriţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la  mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.

    Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“.

    Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia   să  înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg.

    Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit  la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?
   Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi.  

      Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frene¬tic cu cît suferinţele şi loviturile primite  de noi erau mai mari.

  Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte.

    Avem dovezi.

  Aceiaşi ticăloşi au întîmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie.

    Avem fotografii doveditoare.

  În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.

  Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mina prietenească acestor fiare ingrate.

 Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.

   V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

   V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi?

   Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.

   Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostrum  tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient  de drepturile lui.

   Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.

   În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgîndu-se temporar şi-au lăsat cîţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc.

   Cînd au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.

   Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

   Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.

   Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

   Te îngrozeşti? Te înduioşezi?

   Te întrebi, de ce atîta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.

   Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

   Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.

  Plîngeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă face şi Dvs. atîta rău.


    MAREŞAL ANTONESCU

    19.X.1941

    P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici evrei, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătîndu-le că are 4 copii.

Povestea cu trasul jos depe cal si scuipatul mi-a fost spusa de Dul G. Beldescu fost curier la MARELE STAT MAJOR  - aici in LA.

Am avut 2 unchi care au fost pana la STALINGRAD.

Unul a scapat ca prin urechile acului cand au intrat Rusii in Cernautzi.