REGINA MARIA

Regina Maria – Înălţimea Sa Seducătoare

Noi, Romanii, am avut odata  o Regina minunata, UNICA si incomparabila : REGINA MARIA
 a ROMANIEI INTREGITE !

Cred ca ( - fara nicio exagerare - ),  randurile de mai jos sunt fara egal, in intreaga noastra Istorie !

                                                                                          Din toata inima,

                                                                                                                   Ana Maria

Scrisoarea Reginei Maria către fiul său   cel care avea să devină regele
Carol al II-lea al României

*Sinaia*

*25 decembrie 1925*

*Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu? Ce poate să-i spună o mamă fiului
său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară
care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un
cămin fermecator, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți
care te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care
merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu
trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le
zvârli deoparte ca pe niște lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te
înseli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au
încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți
recunosc străduințele. Știi că ai avut mai mult decât ți se cuvenea din
lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât partea ta de
dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și, dacă n-ai avut încă
destul, este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai preferat pe lăudatorii goi și
lipitori în locul celor care, dorindu-ți binele, s-au ridicat în fața
primejdiei ca să strige: “Ia seamă!”, pentru că te iubeau mult, pentru că
aveau încredere în viitorul tău, fiindcă voiau să facă din tine un om.*

*Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să
urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai
scumpe dorințe? A iubi adânc nu înseamnă a merge orbește după ceea ce omul
poate să dorească într-un moment de înnebunire. A iubi înseamnă să încerci
să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l
ajuți să trăiască așa cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor,
să încerci să-l încurajezi să accepte partea sa de durere, ca și partea de
muncă și de plăcere. *

*Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceea ce
nu pot întelege la tine este concepția ta de viață. Care este concepția ta
asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o
îngăduință către tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de
instincte împinse până la disprețul satisfacerii și uitării imediate. Nu
este în codul tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al
datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei,
nici un drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici
un ideal, nici un vis al viitorului? Numai să te lași pradă pasiunilor care
plutesc în jurul tău? Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne
putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești
demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care
are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l
iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru
popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație,
atunci, într-adevar ești nedemn să porți făclia. *

*Erai aici folositor la toate și tuturor: erai născut pentru o moștenire
glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce? Și
pentru cine? *

*Erai odată un drag copilaș cu părul de aur, băiatul nostru, băiețelul
țării “cel dintâi născut român”, primul lor copil. Erai nădejdea noastră,
comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu
bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai. *

*Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru el nu
trimeti o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și, odată cu
el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și
să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un
cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un
cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de
aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice
pe care i le-ai dat laș, în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un
cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate. Numai
imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în seamă. *

*Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să nu
îți poți da seama niciodată cât de hidos este actul pe care l-ai săvârșit
și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este
mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te
duci printre ei. Întoarce-ți privirea, spre cine și cu cine?! Nici eu, mama
ta, nu o știu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată,
chiar dacă pe noi ne părăsești, chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii?*



*Am încercat odată să te opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr
de aur trăia încă în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de
astăzi și care ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească
această țară pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost
încă fiul meu. Atunci m-am ridicat că o tigroaică, apărându-și puiul
îndârjită și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine,
Carol, pentru că mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le
găsesc goale, goale de orice credință. Dacă socotești că viață îți
datorează totul și că tu nu-i datorezi nimic în schimb, atunci, Carol,
băiatul meu, faci mai bine să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe
care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni.
Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu. *

*Și acum, la despărțire, nu-ți spun decât atât: Carol, oricât de nesfârșită
ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și, chiar sfâșiată în
bucăți, zdrențuită într-atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei
găsi, încă bătând pentru tine, până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie
de ea, adu-ți aminte de aceasta, Carol, și, pentru băiatul cu șuvițele de
aur, care a fost altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară și pe
frunte îti dau, Carol, ultimul sărut de mamă. *



*Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă eu, Regina,
trebuie să te zvârl din mine, inima mea te va aștepta totuși la capătul
fiecăruia dintre aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol, cred că va veni
într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur, părăsit de toți, așa cum
tu i-ai părăsit pe toți. *