Vulturi şi Avioane

George Anca

GNOSTICUL AVATAR

punctul albastru

ruina omului desenată pe piept

femei pe braţe vulturi şi avioane pe gât

alcool (aş bea puţin alcool) alcool şi tutun

mereu tot alt model

de înţepat cu acul

muiat în tuş

eu cu atâta tatuaj pe pile

m-aş sinucide am un singur

punct

albastru

pe obraz

şi nu ştiu unde să-l arunc

nu fug

ţigările mă întristează fumându-le

cânt peste tot am notele la mine

joc aproape după muzică fotbal

în ţarc mă bat numai când e nevoie

n-am furat niciodată am învăţat să fur

ale mele sunt florile cele mai îngrijite

un punct pe faţă-i totul

acasă voi merge la pescuit

arunc undiţa şi citesc o carte

număr la plecare peştii urlu

de bucurie că i-am prins şi dau drumul

celui încă în viaţă sau tuturor

e o pădure uriaşă prin care trec

îi calc rădăcinile îi iau în braţe tulpinile

cad din vârfurile uscate pe crengi verzi

îmi sfâşii hainele

cu teamă să nu fiu despicat

şi-mi apăr faţa îmbrăcată într-un singur punct

lăuntric

lăuntric au supt ochii îngheţul de pe mască

creşteam cu lacu-n ţeapăn versant coborâtor

privirii-n vârf să-i cad şi să mă încolăcească

frânghii de ape rupte de oglindirea braţelor

nerăsfirat de peşti în goană după hrană

deasupra urletului de râuri pământene

plecam să caut somnul pe stânga-ntr-o cabană

să nu aştept căldura şi să o vreau cu lene

dar tot acolo altul cu pleoapă fericită

iubirile uitându-şi se ridică din frig

de moară fus paletă la mori de stea înfiptă

în jur se-nvârte piatra şi ceţurile ning

pantomima inelului

mi-ai dat inelul în întuneric

îl pierdusem tăceai somnoroasă

lumina te-o trezi cu ochii la inel

încep altă pantomimă eşti aceeaşi

în jocul meu degetele ochii

cu o privire tandră spre păpuşi

în leagăne călătorite

în lună după micii prinţi

cele mari la teatru

încep singur pantomima trezirii tale

să-mi dai inelul fără să mă vezi fără vorbe

duc o mână spre păpuşile de pe ţărmul mării

un invito cavaleresc surpă instrumentele peste orchestră

trezeşte-te să-mi dai inelul acesta din deget

eu să-l mut din întuneric în bătaia luminii

şi pantomima să n-o mai sfârşesc

trezit

trezit pe deal printre furnici

am lunecat întins la pas

în vale apele mai mici

şi razele din ele să le las

în strigătele fraţilor complici

reci bolovanii veşnici de la ras

pe lacul verde să-i ridici

în pântec să-i împroşti pe nas

şi când ne-om tăvăli în moi

solzi de balaur şerpi cuminţi

printre albinele în roi

din creanga vechilor părinţi

vor tresări cu ochi de-apoi

şi se vor stinge pe velinţi

cu luna

cu luna în oglindă

ieri noapte începutul

seninului de ghindă

ţi-ntinse aşternutul

cazanele încinse

zburau deasupra cir

când ţi se mai întinse

şi fir de trandafir

în zori la parapetul

de lut al unei gropi

îţi apunea portretul

printre zvântaţii stropi

prietenă sau floare

de te năşteai iubirii

vedeai că nu te moare

văzduhul tău ci mirii

şi-n tine strecuratul

ca de argint spălat

îmi ispăşesc păcatul

de a fi înviat

aceeaşi frunză

foşnind aceeaşi frunză lată

într-o pădure fi-voi fag

la fel de nalt la fel de drag

ci nu copacul fără tată

lăncind aceeaşi frunză dinte

nu voi mai fi cândva stejar

căci gorunescul meu părinte

din rădăcină-mi creşte iar

treceam cu-o pasăre pe sus

eu pe pământ ea pe aripă

cu mine fagul a apus

cu ea stejarul se-nfiripă

vox

auzit-aţi de o apă de o vale de un crâng

se întind la umbră mese iar pe soare nu se strâng

doar la noapte la pomană o să-i lase gura apă

mortului ci mulţumiţi-i când el cască vă adapă

o nicio pană nu scrie în praf

numele mamei sale pasărea

o nimenea n-o sparge dinăuntru-i

să răsară puiul cu o pană

turma noastră surioară şchiopăta printre pâraie

lupii văile sub labe le-au lăsat păşunii line

să le umple iar sfâşie cea mai grasă-a noastră oaie

dar noi o târâm ea ară plug cu gheare de jivine

neam dulce împăcat în pom cu dinţii

din cer ştirbiţi de sufletul zburat

în gura dezgrăită de părinţii

atât de mulţi sub pietrele din sat

poteci de urme vaietelor suferinzii fără suflet

le scurmă în batjocură pe funduri de bâldane

tot vrei să te îneci să te scufunzi ca-n ceruri

şi faţa apei nu-i adâncă nici cât faţa ta Ioane

ieri cine muncind muncise pentru morţi murind

azi nu se mai încumetă să-şi smulgă părul

azi cine ieri ieri cine azi nu plânge

nu roade albiile cât nici ieri nu le rosese azi

îngăduie-i pieritei îngropate

de ani de zile tot aici

să ducă fundul gropii-n spate

şi când vei vrea să o ridici

moşit

slujit când păsări cântă ciuma

de-alesăturile de fum

ale gheenei mi-e postuma

umbrire chipului de-acum

în viaţa mea cântat-am fuma

pământului tăcut postum

şi-n şirurile de acuma

fâlfâie păsările scrum

tăcută soartă sat pustiu

moşitul prunc buricu-şi pune

la streşini stinse în laviu

s-audă noaptea prin minune

prin păsările fără piu

cum pică blânda mortăciune

în pod

în podul de la cucurigu

deschizi fereastra intră frigu

aprinde rogu-te lumina

şi uite-o în pervaz pe Gina

cu toate ale ei şi calda

între-ale noastrele Smaralda

iar limpede ca ziulica

întunecata de Romica

acum cu gin, smaralde şi cu rom,

soldat jos puşca fă-te om

*

când am băut o noapte vin

şi ne-am legat de Rozmarin

când am plecat băuţi pe front

şi Rozmarin şi Dormidont

din câmp de s-ar întoarce criţă

şi Rozmarin şi Dormidont şi Ştefăniţă

ce-mi era odată

ce mi-era odată dealul

când fugit-am la oraş

nenoroc de-a fost Ardealul

botezatu-m-a alt naş

ce mi-era crângul din deal

când veneam de prin străini

poreclitul meu Ardeal

că prinsese rădăcini

până-n culmea dealului

mă ţineau puterile

apele Ardealului

izvorau şi serile

prin ritmul

prin ritmul blând de lapte

ne oglindească neagră

oglinda dintr-o noapte

atinsă de pelagră

departe-n urmă cortul

cu trupurile noastre

să ne mai plângem mortul

nepitulaţi în castre

strigoi în goana lunii

să putrezim la soare

de când ne calcă hunii

şi până la Scrisoare

viscol

îmi scutură din ceruri mana

bizonii leii marijuana

le dau să pască ochiul verde

şi craniul roşu să-l dezmierde

căci fir văzut de săbii taie

primăvăratica-ne ploaie

ascunsă de iubire unda

ne mistuie în slavă nunta

marijuana

pereţii aplecaţi

pe masă marijuana

noi doi schimbăm

chibritul la o panţarolă

mototolind în ghete

careurile tablei de şah

eu închid ochii de noroc

ci tu priveşte dublu marijuana

halucinându-ţi-se o verzuie

de oase subţiratice femeie

necunoscută treizeci de ani

fără o zi când eu ţi-o dărui

a mă ruga la dumnezeu

s-o laşi şi să trăieşti

ce groază mi-e că vei primi-o

şi mâine-oi scrie cum din lanuri

o secerasem noaptea

şi între ziduri drepte am adus-o

chibrit la 25 de puncte

cale

o cale unde se alungă

în bocet sufletul prelung

de-i umbra vie să ne ungă

mâhniri cu groapa o ajung

de-a te îmbrăţişa pe moarte

şi lanţuri verzi de păpădie

şi turci cu capetele sparte

prin iarba noastră fumurie

să-ţi crape rumenele toarte

aruncă-mi firul simetrie

banchet

arde-ne în Dealul Bou

focul rupt de osul nou

craniul lângă stoarsa cană

vede vremea ce înseamnă

dintre-ai săi pe un tărâm

dusu-i veşnic şi bătrân

până-n grinzile-i că n-am fost

creştetul îl poartă starost

a lui îl încearcă-n toţi

se proptesc în trepte roţi

când se huruie spre el

noi benchetuim la fel

era deal blajin un bou

împungând în Craiul Nou

înspre corn cu pasul lins

îngropam acelaşi ins

dedesubtu-i răsuna

tare-n buză marmora

dar zări-vom corn mai nou

ca în dealul Dealul Bou

stampă

ţigănci sărace babe

două ţigănci oarbe

merge prima merge prima

e călcată cu maşina

se cunoaşte cât plăteşte

un boier cu ochi de peşte

pentru baba oarbă

cu autopsie-n grabă

pomană îngropăciune

fiică în adopţiune

măritată de minune

însă ce ţinuse minte

oarba doi o rugăminte

să o calce şi pe ea

pomană să i se dea

la un timp adevărat

guri nemartore-au mâncat

că bătrâna care vede

nici acum din gust n-o pierde

fluid

pe metal topit un lemn de umbră

curate mâinile se-apleacă

umbra iat-o

metalul în cuptoare-i mai departe

un lemn adevărat în scaldă

un lemn în scaldă

umbra pe izvor

va apuca să-l vadă

şi să moară cum şi

metalul în metal topit

sau cel topit cum

moare-n umbră

Hortiat

în Hortiat un secol dus o ciumă

cum s-a văzut pe lângă Munte

şi sufletul doar de huidumă

se lenevea să se încrunte

casa din Hortiat neînchipuită

perdelele din spuma ciumaţilor

nu-s cât ferestrele

nu sufăr dar nici nu

m-ai vindecat moarte

femeia mea

încalecă şuviţe în flăcări

ultimele păsări îşi dau foc

înainte de împerechere

departe în uliţe plânge

lacrimă de ţărână vântul

şi mai departe braţe se-ntind

să iasă din carantină

până când noaptea

plină de furnici

sau guşa zburătoarelor

acoperă ferestrele

casei cu vedere

în Hortiat

zilele

zilele mi-au îngropat

toamna frate pe vecii

neagră seară nesfârşii

în surâsul scuturat

plugul pe comori din vii

ni-l urneşte la arat

Roma către Ararat

printre cruci pentru copii

ne-a întins surâzătoarea

prin mătăsuri şi aba

lui colina mie marea

mugurilor o nuia

aţipind în zori la floarea

de zăpadă când se ia

la goană

la goană

şi copii şi vânători

în gât ni se opreşte codrul

cine-o să scuipe lupul

la întoarcere pe pod

câinele bătrân este împuşcat

petrecem orele de aur în amiază

risipirii tuturora peste

vatra cealaltă a vetrei

trecuţi şi trişti

ai lupului

valul

valul m-a visat

despărţit de-ai mei

plutitor bărbat

lacrimi de femei

eu visai un val

fără margini vast

sub un cer naval

singular şi cast

nemailegănaţi

orbi de un inel

cu ochi împăraţi

m-am trezit în el

cumpănă

mamă

timpul în pădure

lupii mai puţini

duhul oilor pe uscatul fântânii

crescut deasupra ei copac de pământ

mamă

dinspre Bălceşti suflă fântânile peste păduri

copaci de pământ se usucă până la toamnă

în curtea îngheţată de

mirarea însetaţilor

mi-e sete de când păzesc oile să nu

rupă oborul şi să bea turbarea lupilor din cer

mamă

apucă-te de fântână timpul să mântui

lasă la urmă gardul de fier

cărămida de casă

pădurea de iarnă

citeşte sufletul de pe muntele Builă

al cui o fi şi mie strigă-mi mamă

strigându-te pe tine să te aud din pădure

lucrătorii vor intra în pământ

şi singură o să apleci cumpănă verde

din pădurea fărălupilor

în greieri

orbită luna de far

viaţa infinită a liniştii

şi eu fără voi fete ale apusului

tu porţi în braţe fata

pe tine fată în braţe te poartă mama

şi fetele din stampe de pe câmp

retează paielor spicul

să-şi privească prin ochean în pământ

vrăjitorul cum le surâde

şi eu treaz feţele greierilor le întorc

spre miezul iadului

să mi-l aducă în cântecul lor de fete

cu somn copil

tu porţi în braţe fata

în vis

şi ea te trezeşte în lanul fără spice

mă apropii cu picioarele ude

să mă întind peste paie să dorm

treziţi-mă cu voi

cu braţele voastre

cu farul cu viaţa

infinită a liniştii

şi să plecăm

în locul meu rămână

spice miraculoase

ni le secere munţii ascuţiţi

să plecăm în pasul meu

şi voi ridicate steaguri de iubire

prin pădure deasupra lupilor

călătorim şi adomim iarăşi

fata te trezeşte în braţele mele

şi pleacă pe marginea lacului

cu ochii la insula de nufăr

fată de nufăr din tine

cu o apă cu lună

şi eu faruri aprins-am

să te orbească de drag

şi să adorm în greieri

fericit şi înspăimântat

Ruda

un om lumină sus în acaret

la geamuri pâlpâie ascet

din lanuri capul mi-l ridic

izbindu-l noaptea de portic

el va deschide la curaj

toacă de lemn clopot de aliaj

pe mâna mea să lase şi în pumn

să mă primească autumn

rugămu-ne în dosul stânii

să nu se supere bătrânii

că ne-am născut pe prispa lor

şi nu oricum şi nu cum mor

în locul bărbilor trifoi

pe câmp în sus înflorim noi

noroiul se usucă în suflări

de peste mări şi ţări călări

un singur vin ţâşnit la lună

poate se varsă-n cale bună

acelaşi sora tescovină

ne bucură  la rădăcină

se duc mai multe zile-odată

ceilalţi la ţuică-adevărată

se ofilesc ciuperci în masă

băurăm vremea cea frumoasă

gâştele

gâştele în

zburătăcitul unghi

spre răsărit

întinse

în orizontul meu

astăzi le voi urma

iubito

dar verde adâncul

ferăstruit de o cetate

spumegă poruncitor

să rămân departe

în numele tău de corabie

atunci

te sfâşii scufundându-mă

în încăperi împrejmuite

de paznici înecaţi

asurzitoare ielele în ceruri

te caută spre apus

şi eu

le voi urma iubito

dar rădăcini

în noaptea dinăuntrul

stelelor scapără

şi ars eu sar de bună seamă

să nu ardă

copacul crescut pretutindeni

până la tine

să îţi pic în poală

iubită a mea şi a stelei polare

dar toate surorile

păsării ibis

adio spun toamnei

cu fiecare aripă

într-un vârtej

adormit pe marginea fântânii

de unde spre tine caldo

le voi urma

inundate deşerturi

coboară o treaptă

fruntea luminoasă i se surpă

Maria este aerul gol

faţa ca un ochi i se închide

celui puternic în singurătate

faţa i se pleacă la pământ ca un genunchi

înăuntru strîns un roi de demoni

el îşi aruncă sfânta haină înainte

mâinile şi le împreună în pământul

dealului în huma

dealului în vizuini

se prinde de rădăcina

mierii întunecatei

se târăşte pe treapta

câmpului cu verzi râuri

i se învârte cerul

pe faţă

grâul faţa fiului

i se învârte cerul până la moarte

cerul câmpului

noaptea printre dinţi îi şuieră şarpe

ridică mâna a limbă de moarte

vântul doar s-o dezmorţi peste noapte

loveşte călcâiul rotund

hârca ruptă a neamului de prund

copilul şold creşte până la şoldul celui prăbuşit

şi iar o ia pe cîlcâi în sus

teaca sabiei s-a umplut de gheaţă

apă fiartă din inundate deşerturi o s-o reverse

convalescenţe

convalescenţe domenii

de părăsire-a poienii

fresce lubrice sub acei

ochi ai cărbunilor zei

femeie atârnată de lună

şi de septembrie cu brumă

arătarea sexului

în zidurile şesului

boală în coaja săgeţii

focului cu scaieţii

seruri în venă mată

de seraiuri şi fată

detalii din talii suple

peste umbre quadruple

Aretuza

de-un crac de stejar

spânzură buza

spionului măgar

iubit de Aretuza

Aretuza du-te

la birou şi cere

pensie trei sute

cât mai ai putere

sau roagă primarul

să adune satul

să taie stejarul

să-ţi iei spânzuratul

Aretuza Aretuza

i-ai fost ăstuia farfuza

cu toţi te fi-mprospătat

şi-ai fi spânzurat un sat

umbra strigoiului

ce ne vom face noi

umflaţi de apă

vacile slabe graşii boi

cu cornu-şi sapă groapă

strigoi

cinic

lanţ hercinic

codrii goi

cum se mişcă nu-s de noi

ia-ţi o falcă

de pe cer

şi ţi-o calcă

nor vier

ca pe scroafă

groafă

grafă

graf

praf

pulbere de luntraş

vârf scuturat de oraş

sat

lăsat

sub potop

în galop

frunte

punte

de grăunte

înecat cu munte

şi mărunte

cărunte

gerunte

mamă de mamă

tată de tată

apă de apă

apă de apă

cheamă nu cheamă

cată nu cată

pe apă apă

sub apă apă

zi strigoi

să stea puhoi

pavăză

spune pavezei cavaler

să-ţi dea drumul pe o cale

unde eu nu pot să pier

umbrit de zalele tale

şi rar îmi mai spune vino

cu toată oastea nu vin

ori singur ori cin'o

porni în loc străin

spumă

şi până se desprinde norocul de a

ne fi născut şi plecat şi rămas

în şesul acela în valea aceea

cineva uită să plângă acas'

cineva uită să strige-n lună

până când ochiul cutremură-n zadar

o spumă care vine să ne spună

ce albă e că e din depărtar'

mesteceni

prieteni albi neîmpuşcaţi

mesteceni paisprezece fraţi

şapte din voi vă sunt surori

ce s-au iubit cu franctirori

din palidele râpi demult

cu umbra altui neam m-am smult

în sân de cuib zburau coji sparte

pân' la a paisprezecea moarte

tulpini ne-am dezrădăcinat

din vârf de paloş îngropat

la ruga florilor de mină

nopţi de albastru ne lumină

arbori pribegi fără de flori

ne fulgeră de şapte ori

mirese împrimăvărate

februarie pe jumătate

prin laţele de ceaţă

coaja

sonetului de mesteceni

aţâţă ziua

paisprezece cai linşi

or paşte

road

înceata roadere din roadă

se va sfârşi peste un ceas

când o să cadă o iscoadă

pe brânci din cer încoace tras

prin poame calea va străbate

cu gură răbdătoare or să ragă

copii născuţi pe jumătate

la judecata cea întreagă

se sfâşia

prin gardul de ciulini pui de nimic

te alergase să te piardă

un braţ rănit al doilea voinic

lua bătaie de la mamă cu o joardă

tu luleluşă mai bătrână scăicior

nerprins ghimpii ori dumneata

rupsesei pielea braţului fecior

încât apoi şi celălalt se sfâşia

spectacol

pe-o parte-au căzut frunze

pe-o parte au curs ape

s-a subţiat pământul

îl învârteşte vântul

în mână ca moneda

zvârlită nu mai sună

şi jos efigia

e soare sau e lună

Rusalii

degeaba ploi dacă în veci

pe zid aşteaptă feudalii

în val de spumă să-i îneci

o albie îmi daţi Rusalii

via sau oaia miei s-o sugă

ori toate numele de hram

ci laolaltă glas de rugă

nu apă-n matcă decât neam

Adam bogomil

a patra parte-a lumii Avel strigă mor

heptameron continuare pân' la opt

din naştere strânge botez şi înviere visător

şi ce-i lipseşte nu se află-n timpul tot

trup de pământ să-nghită cum născuse

sânge marin soarele ochi mintea ca norii

vânt în plămân de respiraţie sau tuse

cap de făclii din duh-proorocitorii

din gol

şi vezi şi fără ochi ochii tăi

de tristeţea verdelui când plânsesei

fără vedere mi-e zarea zidită

mările zburat-au în rochia  aripă

de-ar răsări nu soarele mireasma

nudului tău nu luna

furiile împreunându-se

sufletul lucrează la un urzoi

coaste pierdute în muzică

mai urzeşte-mă pe o luncă

meditezi ce lungi ocoluri

să mă ajungi spre a mă alunga

în nebun îmi dai drumul

a ne întâlni în secret

maestrul îţi e necunoscut

nici eu nu mă cunosc

te ispşesc suferinţei

păcat al tăcerii strigate

nu eşti în inima ta aceeaşi

ca în inima mea iubito

fiinţa nescrisă ochilor din gol

fraged urzite borangicuri

poem indian

departe vei ajunge într-o zi

departe India de-ar fi

din satul sufletului am înălţat

glasul spre ţara lui Por împărat

gândurile bune adape-le

în vorbe împletite cu apele

cântece şoptite a risipă

în miresme să le bată clipă

totdeauna niciodată acum

dimineaţa din noapte la drum

*

câinii lumii ia-ţi bastonul

nu te iau în serios

maistor Rumi Albionul

30 Isus Hristos

cu parale nefârtate

macaroanei papă-lapţi

latri ale ăstor coate

juzi mulahi sardari hinzi bapţi

n-ai idee sarea Sarei

sari la bot vocabul bocn

derbedee fiecare-i

japca îngropat de-a mocn

mai cuminte şi căţeaua

şi preoteasa bulion

la plăcinte d'ele de-au a

treizeci în Albion

cum cu surlă înlemnindă

bastonezi poet latin

câini nu-ţi urlă dai la bindă

mort buricul de amin

turmă

dezgolirăm vulpile

ursoaicele găinile

înfăşurarăm sforile

mătăsurile cingătorile

intrarăm lângă focuri

lângă ghiocuri pe ciocuri

mâncarăm ne săturarăm

de treabă ne cătarăm

adormirăm şi visarăm

că de treabă ne cătarăm

ne tezirăm şi mâncarăm

şi de treabă ne cătarăm

visarăm ne săturarăm

dezgolii o oaie

din lupoaică bălaie

înfăşurai o zână

în mănuşa din mână

intrai în rai

dacă scăpărai

în pumni capul

mi-l ia dracul

rugăciune

nu mai spune

tac şi cad

fără iad

azi să fiu

în totul viu

mi-aş mâna o turmă

cea mai de pe urmă

până aş trăi-o

toată de cu zio

pe o spinare

pe o spinare de grade fantastice

urcă un sac împăcat să crape

oasele-n muşchi inelastice

inele-n sânge vor s-adape

şi moalea curte pe unde calcă

cel cu spinarea şi fără an

şi-ngroapă nisip câte-o halcă

să crească sacul din groapă-n maidan

a uitat va să zică până

unde trebuie el să care

nu moare nu duce ţărână

grăunţele cer măcinare

şi câtă pe un pântec za de

năduşeală-n cămaşa scoasă

când prea devreme vede cum cade

visând că se izbeşte de casă

nu este adevărat acest sac

noi toţi ne întrecem cu el

tu te împaci eu mă împac

lui nu-i bea din sânge osul-inel

atunci spune pe a cui

spinare ne trecem fără de baieri

că între semeni destui

singur îţi vine să te încaieri

la frunză

la frunză vara toamna devreme

dar parcă numai vara frunza toamna lemne

frunzare fără odihnă plute golite-n jur

câte un os cutremurat al tăietorilor cu guri

plute din mal rănite-n rădăcină frunza înecată

salcâmii fluturaţi pe foamea vitelor vacantă

plute din luncă umbră porumbului nisipurilor

argint şi sălcii prunii vâscul chipurilor

se însera căruţele spinările gemeau mai gem

crengile veştede le-acopereau în semn

de întomnare falsă ori grăbită peste feţe

lemnul mai greu frunze din ce în ce mai creţe

femeia către soare

mare ţi-e arşiţa să vină seara

lungă dară de noapte mă tem

mare îţi este şi noaptea ziua

de dimineaţă nu o blestem

mari sunt copiii naşterilor din

prima şi ultima iubire de noapte

din adăpostul de arşiţi nu vin

seara s-ajungă să-mi fie lungă

tu nu întârzii norii apusul

cu ploi şi noroaie toamna aduc

pe o margine-n jos pe alta-n susul

drumurilor pe lângă tine apuc

casele

casele în cerneluri noi nu le-om locui frate

fântână din umbră visa-om să o înfigem prin nume în vatră

întreabă-mă cine ţi-a născut într-o doară părinţii dacă

din suma bolii ajungem jumătatea cărunţilor de mai au păr

fratele şi copiii ce-am fost eu copil pomană împart lumii

pe prispa tristă însă nimeni să nu întindă mâna

viile nove prunii galbeni cum se mai dărâmă

vânzarea multor roade n-are vreo putere cum vedeţi

şi când mor împăcaţi şi nici între ei nu spun ocări

fie blesteme să nu ocolească datina crescând

unde ne este fiinţa venită acolo statornic

cineva s-o povestească de aproape cu înţelepciune

ne-am sfinţit şi risipitu-ne-am toţi pe o foaie de biblie

poezia satului ştearsă-i de pe un acum al nostru

descălecat

strigă din cenuşi portarul oaselor femeieşti

cu ochii spre geamurile copiilor

prin paiele de bambus românul de grâu

crăpăturile cancerului de lemn să le astupe

la garduri în miros al gurilor pline de muşte

cu palmele peste paturile slugi măduvei spinării

fata descalecă de pe cal însă din ea nu naşte nimeni

împreunată cere să-şi atingă lacrimile de copite

mai vede apa de argilă cum i-ar plăcea cărnii

bărbaţilor le mulţumeşte şi descalecă mai jos

sub umbrelă

mama întorsese cireada

şapte cămăşi ude schimbase

bătrâna rupea surcele putrede

dar neamurile celelalte

o spinare întunecată

unde zadarnic ţii posturile

şi deodată nu le mai ţii

curtea cu gâtlejuri năclăite

viaţă pe zile sărăcie pe viaţă

plânsul creşte mulţimea noroiului

şi femeie îmi apărea sub umbrelă

mută cu ochii trişti spre pomul plin

măr palid

mă joc cu un măr în faţa apusului

îl arunc alerg prin mireasma lui

îl prind şi-l arunc

numai privire

doar dunga mâinii îmi văd

măr palid

aproape cât mine de mare

îl prind

în susul apusului iar

ducă-se vâjâitul

unduie încă jur împrejur pe pământ

şi seminţele

să nu fi venit păsările

apele ar fi vărsat aripi pe câmp

nici dimineaţa să nu fi venit

tu să-ţi fi fluturat părul ameţit

trebuia să treacă printre bălţi doi oameni uimiţi

aşa mi se părea şi te strigam

dar cuvintele repede se făceau răchiţi

verzi şi sfârşite împletindu-se-n aer

dintre ele am fi alergat

cu tălpile în adâncul primăverii înalţi

până la florile pomilor de ce n-ai venit

şi seminţele te-au aşteptat

statuie

ramurile fugăresc prin aer roade

chipu-ntreg şi părul încâlcind

stele viile cârcei să-nnoade

se târăsc pe glezne şi pe coapse şi pe gând

grânele şi păsările suie

şi trezesc în umbre de maşini metal

râul duce-n braţe o statuie

a copilăriei ruptă dintr-un mal

pentru libertatea individului şi

bucuria prietenilor de apoi

în ziua lui sâmbătă din mai

rece al secetei lemn

petrece o oră de rai

cioara în salcie moartea nu

sora iubitei fără de soră

o oră de rai petrecu

ţiganul cântă pe balta Piu

la ţipătul puştancelor ţine

cu glas la ora de rai la fine

o roată

la trei paşi găseşti spitale

pentru picioarele tale

ţâţa curge pruncul suge

plutesc pe lapte coşciuge

nici copita calului

nici groapa călarelui

ai sub spumă să te scalzi

plânsul morţilor tot calzi

n-ai o roată ne-nvârtită

să te ducă în ispită

son

vreo patru ori doar trei înaripări

vreo două ori doar una ori nimic

sunt păsările fripte pe la cuvântări

şi câte să mai zboare în pielea de calic

poate acelea neatinse de-mpuşcări

nu pentru a se fi ascuns de un alic

ci pe pământ că un vânat mai acătări

pe gură se desfaşă să-l dumic

dar mieii nu-s nici ei în porcii lor

nici eu nici porcii şi nici pielea

salatele şi cojile unsorilor

covoarele de ceară ale bisericilor Delea

ci fără de înaripări peste cotor

tot păsările neînfulecate-or fi acelea

vremuri

un cântec oh pe vremuri mai cereai

azi noapte nici buha bătrână

nu a deschis mari ochi după buhai

prin foşnet văzător să te rămână

ce vremuri şi acum o săptămână

prin chiciură cu strigăte de Tla

când te lua într-un sfârşit de mână

iar până azi de multe ori se scutura

acum

urechile au ascultat

un ghiont un nas un împărat

morman e cleiul aurit

acum când surzii s-au scopit

bretelele din gât cu glas

întind un zgârci la parastas

viscerele din toţi ai lor

pecingini varsă cu amor

pe pulpe în genunchi sub labe

trifoi o iesle pentru gloabe

pământul supt-a cu Ion

măselele un milion

acum din gură pe-ale cui

le scuip în oasele de pui

când ţi-ai făcut copiii mari şi mori

când ţi-ai făcut copiii mari şi mori

ei cresc fără de tine copiii lor şi mori

copiii lor nu te-or vedea decât în poze mori

când ţi-ai făcut copiii mari şi mori

când arborii dintâi poeme se tăiară

hârtie nevăzută moartea scrisă dinainte

ţi se oferă literă sicriu gorunul gordian

când arborii dintâi poeme se tăiară

când sărutată mâna de părinte sacru

voalate siluete cutremurându-le din ochi

pulverizate hrube cu boemi de piatră

când sărutată mâna de părinte sacru

când numele fiicei nu-l declinai în Faust

pe vorba către dome din Eminescu naţii

niciun român în ţară că n-o să mai rămână

când numele fiicei nu-l declinai în Faust

când Bărăganul palma cu scob ne adăpase

asume-şi poezia din poezie insul celălalt

şi te credeai poet mai altfel întru sine

când Bărăganul palma cu scob ne adăpase

când cinstea în post-scriptum ai extins-o

de meserie moartea acoperită frate

ori compania arsă înfrăgezindu-şi scrumul

când cinstea în post-scriptum ai extins-o

când n-ai vorbit de gestul fiinţei Balachunder

văzându-l auzindu-l pe veena omofon

rotundurilor butii cu plinul numai sunet

când n-ai vorbit de gestul fiinţei Balachunder

când nu s-ar mai prin aer pământul recerta

religiile humei pe ramuri de mistreţ

nisip insesizabil prin sângele tragodic

când nu s-ar mai prin aer pământul recerta

când cu Brâncuşi ospăţul întors firimitură

Christos te îmbiase din lemnul cu orantă

întreitura dogmei familia picteze-o

când cu Brâncuşi ospăţul întors firimitură

când fetele ascultă de tatăl mort al altor

iertarea numai stilul aducerii aminte

numai de ploi nu înfloriră teii-n cale-ţi

când fetele ascultă de tatăl mort al altor

pânză

am ales o singură pânză

de peste apă

când mi-a ieşit înainte

femeii celei dintâi i-am întins-o

pe maluri o încerca din ispită

şi noaptea s-a dus prin sate

iar în oraşe nu-şi privea umbra

dimineaţa s-a întors la pânza

de peste apă aleasă de mine

cu mâna mea am acoperit-o

aflându-mă sub valuri de râu

a aşteptat să îi ies înainte

necunoscut iar eu învăţasem

cum n-o s-o mai văd pe sub pânză

şi-n iarnă se va grăbi la vreme

de gheaţă îmi va cere din suflet

să strâng la piept haina pânzei primite

aparenţă

înainte ai oraşul

unde cască e un om

duci o trenă provincială

ce se moaie-n şesul fiert

cât de singur tânăr cum

calcă drumul trece lumea

chici volante fără cariu

din muzeele străine

corpuri fragede cu deget

prin inele îndreptat

golul de viteză

al maşinilor salvării

te opreşti într-o secundă

mergi pe străzile prezbite

cu nume de cocoşaţi

nu-s fete contagioase

chiar primindu-se în braţe

nu se molipsesc de ele

şi atunci cu toţi se taie

mai des decât drumurile

mai rar decât s-au născut

fluier

din pom a căzut fluierul

găurile i-au rămas până toamna în crengi

noaptea era ca toate fluierele

venea cineva şi înfigea dinţii în marmora cea mai apropiată

puţuri astupate nu schimbau numele pământului numai

când urşi la rând se prefăceau în degete departe

şi veveriţele pe trunchi în rictusuri prea mari

iar de metamorfoză se speria sufletul

atunci pomii se goleau de găuri

apă-n care să se scalde pictoriţa

culoarea-n tub e Anacreon cântând

că obiectul drag iubitei sale este

paleta-l prinde şi din pensulă

prin ochi se face pată pe opusă pânză

dar picură pe mână sau dedesubt

în valurile ei de creste

şi apă-n care să se scalde pictoriţa

cere călărind pe muza mânză

rostul cel copt al facerii

era într-o noapte acasă la noi sub fire fără egal

în fir nu se trezea apa în ocoluri acasă cu portal

ocolul fără noi întâi pe pajişte ne bucuram de el

pornise pata apei unde capul se oglindise chel

a doua oară ne încăpăţânam dacă dacă zadarnic ni-e bine

să nu uităm nimic din trei serpentine

a patra îndoire în zaua caldă cinci şase

cu urme pentru fericiţii altfel netrase

şapte

la noi sub fir acasă era noapte

pleoapele zicalei

piciorul tău să calce nori

cocori să îndrepţi aplecaţi

odată de două ori de iubire ori

trup de pleoapă care baţi

pumnul şi cercul rupt

în cot în umăr ţi-ar fi plâns

iubito dedesubt

când mâna

s-ar fi strâns

în cerc în locul umbrei maibătrâna

de ce moare femeie

câte puţin corpul în rochii

de ce s-au închis

ochii

pleoapa fiind cheie

sau dinadins tu dobori căldura

trupurilor ţie veşminte

pe care coapte le dai de-a dura

omeomerie

banii cădeau din ei înşişi

mai înainte se rupeau

iar înainte de a fi strânşi-şi

priveau inşi ce se buzunăreau

sufletul mare a căzut

s-a rupt mai înainte

iar înainte de a fi un lut

vedea nici oseminte

eu dintre voi ca bancheri

mai înainte părinţii

şi mai mult nicidecum ieri

părul galben precum acum dinţii

dar omeomeria spune

ce este ea prin poetul

din graiul graiul din lume

lumea din încetul cu încetul

înţelepţii

casa împăratului înghite în sec copile

bătrânii erau înţelepţi şi lăsau în pace

casele mici până târziu să se joace

câte trei patru 5 6 7 nouă 10 zile

dar prea multă înţelepciune fiecare avea

şi se încoviase fiecare nu sub ea

nu ştii tu însă au început să creadă

că sunt acoperişuri ziduri copiii ceată după ceată

casa împăratului s-a dărâmat înfometată

înţelepţii s-au apropiat de case mici şi de copii

nu ştii tu dar au început să creadă

că la fel ca înainte le va fi

burleştii

hai pe capră şi tu călare

dă-te de pe berbec jos

mă voi face întâi eu mare

apoi tu de prisos

nimeni mai multă-n frumos

cuminţenie n-are

dă-te de pe berbec jos

hai pe capră şi tu călare

duce-mă pe mine la poartă

unde vei urma imediat

pe lângă o pisică moartă

când în oraş am intrat

să văd cum dumnezeu iartă

că nu greşesc la toartă

cu fruntea lui păcat

unde vei urma-n poartă

vezi cum pic de pe şiră

a lucra în fabrici de gem

ăl mai din dos barem

cât ţâţele se acriră

şi te-au prefăcut în ghem

să vezi cum pic de pe şiră

în faţa dumitale şi gem

la dumneavoastră ajungă

praf din copite seci

suită la ceruri o pungă

plină ochi cu berbeci

precum cel fără strungă

ce-l galopai pe veci

la capră doar să ajungă

să creşti sub copite seci

groteştii

tot la facere

stăm şi-n coacere

copţi bătrâni de tineri

feţi bunicii gineri

ce nu înţeleg

de coadă nu-mi leg

însă vreau o glumă

zăpada înspumă

pământ şi oraş

când un îngeraş

epileptic moare

din criza de soare

altul la fereastră

să mai dovedească

din pereche cum

rodul e mai bun

că degenerarea

n-a-ndulcit nici marea

boiernaşii

binele casei din satul părăsit odată

de boiernaşii morţi îndată

ce ne-am revenit în roată

cu podoabă ne îmbată

în argintul tată

pentru mama fată

suflă tare-n focul cu grenadă

n-au ai tăi aur în ochi să vadă

până în spitalul de zăpadă

cum îţi sare carnea ca pentru o ladă

zestre boiernaşei când e fată

viu dumnezeu să te bată

dar se luară la bătaie

şi doi orbi oasele ştiind să moaie

cine vă va dezlipi din foaie

ca să râdeţi râs dintre pietroaie

luaţi ai mei căci toată aşa e

moartea lor pe muşuroaie

timp mult

poftesc şi rup cu mâna mea din crengi ce-i dulce

oraşul e ca armata beau din butoi

până se termină pe urmă rabd nu cumpăr

acolo e bine să treci eram tânăr ca tine

munceam şi voia să se mărite cu mine o fată

care nu mi-a plăcut nici după ce

m-am întors din război

m-am întors şi mi-am zidit casa lângă pădure

voiesc să am timp mult ca niciodată

îmbrăţişări

nu-n sat perechi de pui şi fulgi

nu-n lut nu-n apa norului

privit de taica drept în giulgi

ascuns de căi feciorului

pe când se moaie cânepa în sânge

în locul bălţii care plânge

pe când se toarnă în pahar

şi gazul vechi în lampadar

şi dacă fost-a să aplec

ochirea-n ceruri petrecută

nu scap nici eu cum de înec

pe faţa râului o cută

praznicul

praznicul pe ducă soarele-n amurg

noi trăiam prea bine unde şi muream

Doamne de ce nu spui altui demiurg

să ne piardă urma în târziul neam

oilor părinţii minţile păscute

în pastrame repezi ca de argint viu

înfigându-şi dinţii va să le sărute

în genunchi la târla neamului târziu

mâna

mâna ţi-ai ascuns-o în pasărea gata

zburătoare-n rana mângâierii tale

până-n ceruri plină de grâuri polata

clatină-se munţii fără nicio vale

creştetul şi talpa razei se loviră

dacă-ai supt lumina-n ochiul ce se crapă

pânze înălbite poate se deşiră

spre vederea plânsului în loc de apă

povestea femeii îngenuncheate pe vrăji

visează încărcarea podoabelor

în carele de luptă

ale roabelor

robiei

domniei

nu împleti pe rob

în coada de roib

mână cu o mână

despleteşte cu un dinte

pe stăpână

de veşminte

ha

paparuda

udă

a

uscat

rob

pentru bob

ai ajuns nu mai visa

rabzi ca ouăle de Paşte

fără burtă nu poţi naşte

fără mâini descarci podoabe

în genunchi baţi vrăji de babe

şi-n genunchi când nu mai eşti

sari să te înalţi c-un deşti

nu al tău

al celui rău

bărbătos

os

de dudău

adormind la tăietori

te trezeşti de două ori

cu călcâie şi pe-un piept

cu un cap de ochi adept

mai visezi iar podoabe

pentru babe

iar cirezi

pentru aezi

naşti pământ

până la sfânt

faci un chip

din nisip

sufli ape

să-l adape

şi se duce-n

fund de cruce

te trezeşti pe jumătate

bust de clopot care bate

când eşti toată

să nu bată

când nu eşti

să scazi c-un deşti

al tău

al celui rău

bărbătos

os

de dudău

o pereche

a mai veche

o femeie

se descheie

boabă-n bob

roabă de rob

acum lui

răului

leatului

bărbatului

din ea strecuratului

i se-nchină

pentru vină

şi-i trec anii

în jelanii

că e roabă

de podoabă

grădina ta

pietrişurile seci le dai de-a dura

piersicul galben la piciorul viei

cărăbuşi în floare

ziua te va trezi când fir de cânepă

grăbit ar vrea din beţe

să plonjeze în bălţi

pe soare-ncinge buza pete

prin care să se lumineze

căldura din grădina ta

patrii

patrii sure

peste vârfuri

de pădure

şi de stârvuri

patrii goale

în adânci

rotogoale

de pe stânci

soare gloate

vrejuri scrise

pe palate

din abise

patrii albe-n

albii spumă

de cu salbe

date-n ciumă

patrii pline

pleznicioase

în străine

străni şi coase

hamalul hergheliei

nu a trecut calul

înhămat călare

pe mine hamalul

sub lins bici de sare

poate sforăitu

hergheliei paşte

pe pajişte şi tu

mă aştepţi de Paşte

înviază Domnul

nu e trecut calul

pajiştea cu somnul

o-nhamă hamalul

măr

mărit-o pe Mărgărita

când se joacă învârtita

mai bine c-o stea din poză

frizeriţa-n celuloză

mărit-o pe Mărgărita

când se joacă prăbuşita

mai bine ca o reclamă

gura opărită-n zeamă

Mărgărita-i măritată

nu-s trei lucruri nu e fată

învârtită prăbuşită

Mărgărita se mărită

pedeapsă

la gura de răcoare-n surâsuri a speluncii

luaţi în mână soare ori măştile lui lucii

dar mult mai bine-ar fi să vă opriţi

stătuse ziua pe o lespede

lumina încă-n minte i-o sorbeam

aerul peşterii tremurător

pe apa gândului plutea albit

nici sfâşiate clipele nici vechi

nu se ciocneau în dansul aburit

desprins peste pupilele bănuitoare şi

trădându-şi dezgolita lipsă

pereţii în trezie lunecoasă

se balansau să-şi umple stropii cu geneze

ce trebuiau în sfărâmare

să-nceapă frământarea nouă

de unde şi o rază ar fi fumegat

însă-n ţâşnire din picior scânteietoare

eram doar eu chemata închegare

şi nu găseam un glas care aprinde

vechile muntelui cuvinte

nici pas ca-n grabă milenară

s-ajung cu-un sunet în afară

m-am învârtit prudent în munte

rupându-mă apoi spre locuri strâmte

un braţ spre nord să sfredelesc am dus

bătaia pieptului în sus

alt braţ în sud suflarea-n jur

contururi de privelişte să fur

oh dacă v-aş fi aşteptat lung ascuţiş

spre zare nepornit rămas pieziş

mă-ntorc acum voi ocoliţi pe creastă

sau de intraţi daţi-mi întâi pedeapsă

păianjen

femeia mică de la mine

durată-n oase de ciment

îşi rupse moaştele prea fine

le aruncă pe continent

le plânse le jucă în cărţi

îşi trase carnea după gol

se-acoperi-n puţine părţi

întinse-şi pielea peste sol

mai greu călcam să o ajung

o ploaie mă crăpa în loc

mi se făcuse ochiul lung

şi sufletul om sub cojoc

în sânul meu privii s-o văd

de haine mi se desprinsese

o uitătură îndărăt

murea-n păianjen care ţese

din patru-n patru

gândesc surâzător cuprins de sfere

umplu cu multul organism ca-n nevedere

pereche înăuntrul inimii sacrificată

fiu soarelui şi în lumină tată

mică servită de planetă mama

încheie cu velinţe panorama

soldată feciorimea noastră mincinoasă

abate fir alb-negru către casă

curând călcăm din patru-n patru puncte

fără de visul lăzilor defuncte

din liberare în copilărie şi în naştere la miez

singur aflându-mă eu nu mă nasc nici înhumez

fată

muzicile glasului

a părintelui vechimii

ascultate la vecernii

din chilii de înserări

nu le cântă nici călugări

nici strigoii anonimii

dar le şuieră din rană

purpura văzutei ţări

dar le susură o slavă

de izvoare precum primii

zburători în sân treimii

tot atâta de moldavă

tot atâta de olteană

pe la sud înfăşurată

într-o Dunăre cu navă

plutitoare cu o fată

cititul raţiunii

cititul raţiunii temă-n alfabet

l-oi conversa şi-n anul de apoi

de-aici alt timp nici mai încet

vaporizarea laptelui din oi

păcat de negrăit după admitere

dactilografiemu-l pe litere

femeia olimpiadelor presbitere

primească-ţi complimentu-n ţitere

Koara os galactic alpin

prin sticlă vezi-ţi surorile

puind din ce în ce mai feminin

frig din North Westland înfiori-le

sub arme

n-avem proporţii

pentru accidentarea

mortală a fetiţelor

de militari

n-avem nicio proporţie

a morţii şi curăţiei

fiilor adolescenţi

de ţărani

mai ales pierdem proporţiile

unor bătrâni în putere

sănătoşi cum se anunţau

prin acelaşi telefon

ce poartă vestea spre copilul

gata îmbătrânit

nu se vede nu se loveşte

cu mâinile reci

nu se culcă în sfărâmare

pământul ud nevopsit

nu se adulmecă

nicio proporţie

oricât ne-am afla

sub arme acum

şi ne vom umple

proporţiile lipsă

studiu

în luna lui martie şi a lui aprilie

dragă nu bântuie căldurile

mai iunie şi celelalte

mai bine o palmă mi-ai arde

satul natura nevrând să încalce

studii de poezie lăsate în pace

noi nesocotit-am că nu aveam

subţiri cordurile cu alean

şi ce ţigani ignoră bătrânii lor

prin curţile fără amor

cu găinile aduse din puşcăriile

din luna lui mai şi a lui aprilie

Salsovia

pe mal în Salsovia

cândva fără carte

venit din dealul Centrului

în înserare

înţelegeam totul pentru

acum şi pentru arte

dar limba aedului numai

atunci o vărsam în mare

moara

de la moară către sat o jumătate

kilometru neîncărcat străbate

un om care se întoarce din oraş

de departe ca din Munţii Făgăraş

se uită că e noapte tace

vorbeşte ce vorbeşte are de a face

cu o femeie nevăzută dacă

l-ameninţă pentru că-n somn de năduşeală-i leoarcă

la dreapta n-o apucă biserici aşteptându-l

în stânga îl opreşte neînvârtit pământul

tot la moară îi vine să tragă

dar n-o să-şi macine oasele dragă

ceva în mână o să-i intre oare

ori aşteptăm degeaba în coş să se strecoare

se crede-ntâi desculţ iubind ţărâna

hainele-i cad rămâne căpăţâna

pe ea-l gândeşte vântul să subţie

până va spulbera făină vie

încearcă pomii de n-au dat în spic

vrea-n braţe mamă în braţe cu un copil mic

doreşte coasta el cu coastele s-o râme

mai bine decât mort în moara lume

lumina stinsă va păstra-o-n geam

pentru atât o viaţă cere de la ram

doar că-l trimite ramul să nu stea

râşniţa singură pe vreme rea

măi sarea ţi-ai luat-o păsări sunt

ouăle gata pâinea s-o frământ

haide că te iubeşte în moară satul mort

făină-n sac pentru ce guri şi eu să port

din moară către sat priveşte Gică

prin val de roată simte că se mişcă

iar uneori chiar umblă-ntre bărbaţi

de chelios morarul depărtaţi

ei toţi cu ochii la un cal deodată

din palme bat când haia îşi deznoadă

morarul îşi întoarce capul

să ştie cine nu-i aplaudase calul

când colo Gică socotind

râdea că zgârciurile-n cal nu prea se-ntind

o ce plăcere viaţa aşa cum e

de ar putea trăi-o-n moara lume

ţigări pe malul bălţii mai demult

fumate scapără plase cu peşti pe fund

salina suflă-n ei pe sub pământ

gustul ţiparului cu cap tăiat mişcând

prăjit să-l tăvălească în dunga de mălai

ca-n camera-ncălzită  ce mai trai

http://georgeanca.blogspot.com.au/2016/09/gnosticul-avatar.html