L-am aflat pe Hristos!

Te rog, recunoaște dragostea pe care o are Dumnezeu pentru tine!

Monahia Porfiria

Într-o după-amiază stăteam la Metoc cu o doamnă și discutam problemele ei. Privind afară, am văzut oprind un Mercedes lucitor, din care a coborât o tânără. M-a salutat de departe și a intrat în biserică. Peste puțin a ieșit plângând și s-a așezat singură pe o altă bancă. Peste o oră, când am terminat discuția cu acea doamnă, m-am apropiat de ea și am întrebat-o de ce plângea și dacă aștepta pe cineva.

 – Nu, pe dumneavoastră vă aștept. Am citit cartea dumneavoastră Cu taxiul pe străzile orașului și am venit ca să discutăm.

După ce am văzut că nu vrea să o servesc cu nimic, m-am așezat lângă ea și a început să-mi vorbească despre problema și durerea ei. Fusese înfiată de o familie înstărită. A crescut fără să fie lipsită de dragostea lor, însă voia să afle care femeie a născut-o. Am întrebat-o dacă a căutat să-și afle rădăcinile.

 – De vreme ce ea nu mă vrea, de ce să caut? Însă în adâncul sufletului meu mi-aș fi dorit să mă caute.

Această fată la vârsta de 16 ani a iubit și s-a căsătorit cu un băiat sărac. L-au ajutat să-și facă întreprinderea lui, ca să nu se simtă mai prejos decât ea și familia ei. Au făcut doi copii din dragoste și erau amândoi foarte fericiți. Toate mergeau bine și se simțea fericită cu alegerea pe care o făcuse. Până când a intrat diavolul la mijloc și le-a împrăștiat pe toate foarte repede. Nu a apucat să reacționeze, să facă ceva ca să salveze această căsnicie, această dragoste. În familia ei a intrat a treia persoană, o femeie care l-a înnebunit atât de mult pe soțul ei, încât acela și-a lăsat familia și a plecat să trăiască cu ea.

Tânăra soție simțea că-i fuge pământul de sub picioare. Nu știa ce să facă. Din pricina acestei supărări neașteptate a căzut într-o depresie atât de adâncă, încât adeseori se gândea la sinucidere. Singurul lucru care o reținea era faptul că avea să lase orfani pe copiii ei, așa cum și ea era de altfel. Altfel, de mult avea să-și taie firul vieții.

 – Cât timp aveți de când v-ați despărțit?

– De aproape un an.

– A trecut un an și acest răstimp nu a fost suficient ca să înmoaie suflețelul tău?

– Nu, măicuță, fiindcă l-am iubit foarte mult. Am investit toate visele mele în noi. În fața lui nu exista nimic. Toată lumea mea era el! Și copiii mei sunt el și dumnezeul meu este el.

– Draga mea, ceea ce ai spus acum nu-mi place deloc. Dacă dumnezeul tău este el, atunci de ce ai mai mers în biserică să te rogi? Să te rogi cui? De vreme ce pentru tine nu există Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu pentru tine este acela, să mergi la el, să cazi înaintea lui și să te rogi, ca să-ți ușureze durerea.

Atunci a început să-și conștientizeze marea ei greșeală, aceea de a-L micșora pe Dumnezeu în fața unui om.

 – Inimioara mea, mergi din nou în biserică și cere iertare de la Dumnezeul nostru pentru trădarea ta față de El. Căci mai presus de dragostea și ocrotirea lui Dumnezeu nu există nimic mai înalt. Stăpânul Cerului și al pământului este numai Dumnezeu.

Atunci ca și cum i s-ar fi luminat mintea, a alergat în biserică ca să-I ceară iertare. Cu plânsul ei s-a cutremurat biserica… Am lăsat-o să-și reverse durerea înaintea Dumnezeului și Părintelui nostru. Am așteptat-o afară cu răbdare. A trecut destul timp, când dintr-odată am văzut-o ieșind afară din biserică. Era istovită complet. Fața ei se umflase din pricina plânsului. Am mers la arhondaric. I-am spălat fața și i-am dat să bea puțină apă rece, ca să-și revină.

 – Poți să-mi spui de ce suferi atât de mult? Înainte de acest bărbat trăiai foarte bine, nu-i așa? Însă, crede-mă, te simt. Trădarea doare. Doare foarte tare. Dar nu este în stare să trimită sufletul nostru în iad.

– Măicuță, nu pot suporta trădarea lui. Am făcut totul pentru el și el m-a vândut în modul cel mai urât posibil.

– Draga mea, privește puțin altfel, puțin duhovnicește. Se poate să fie pentru tine un prilej să te apropii mai mult de Dumnezeu. Căci, așa cum ai văzut, dragostea omenească are dată de expirare. Numai dragostea dumnezeiască este nesecată, nesfârșită. Dacă vei continua astfel, vei muri cu ticăloșie, va fi ca și cum te vei sinucide. Te rog, încetează să mai suferi atât de mult pentru un om, care în primul rând nu a meritat dragostea ta.

– Aveți dreptate, dar nu pot să depășesc asta. Este peste puterile mele.

– Te înțeleg, însă crede-mă, nu merită atâta suferință. Nu merită să te ofilești pentru cineva care nu te-a iubit niciodată și să suferi atât. Roagă-L pe Dumnezeu să-ți liniștească suflețelul și, de unde știi, poate că mâine se va găsi un om mai bun cu care să-ți refaci viața. Te rog, nu te autodistruge și mai ales încetează să mai iei psiho-medicamente. Apropie-te de Dumnezeu. Lângă El cu siguranță vei găsi izbăvirea. Inimioara mea, la copiii tăi nu te gândești? Este frumos să te vadă atât de întristată? Este frumos să le transmiți în suflet că dragostea ta pentru el este mai mare decât dragostea ta pentru ei? Îți dai seama de durerea care le-o pricinuiești?

– Aveți dreptate, dar este peste puterile mele. Înțelegeți-mă, nu pot să depășesc asta!

– Te înțeleg, inimioara mea. Însă și tu ești datoare să înțelegi durerea copiilor tăi. Poți să te pui în situația lor și să vezi rana care s-a deschis în suflețelul lor? Te rog, silește-te! Nu-l lăsa pe diavol să te distrugă. Gândește-te că și mai înainte de a-l cunoaște pe acest om erai fericită. Te rog, recunoaște dragostea pe care o are Dumnezeu pentru tine! Te-a trimis într-o familie frumoasă care te-a crescut cu dragoste. Nu-L trăda pe Dumnezeul nostru pentru un bărbat, care s-a dovedit că nu merita dragostea ta. Nu continua să rănești acești doi îngerași care ți i-a dăruit Dumnezeu pentru o dragoste închipuită, care în esență nu a existat niciodată.

M-am ridicat și am tăiat o frunză dintr-un copac și i-am spus:

 – Vezi această frunză? Are mai multă valoare decât acest bărbat, care ți-a dat această durere cu trădarea lui. Te rog mult, mâine să mergi la părintele N. să-ți citească o rugăciune. Îți va face bine, îți va ușura durerea sufletească. Să nu neglijezi!

– Nu vă promit, dar voi încerca să fac ceea ce-mi spuneți. Iertați-mă, măicuță, dar acum trebuie să plec. Voi veni Duminică la biserică și atunci vom vorbi din nou.

– Dacă crezi că te-ai ușurat puțin, mă voi bucura să vii din nou.

– Da, voi reveni. Puteți să-mi dați telefonul dumneavoastră? Am să vi-l dau și eu pe-al meu.

– Desigur! Oricând dorești, să mă suni. Fie că e zi, fie că e noapte, să nu șovăiești!

– Și dumneavoastră să mă sunați oricând doriți. Vă mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ați acordat.

În zadar am așteptat. Cinsprezece zile mai târziu am sunat-o eu. Voiam să știu ce mai face. A răspuns fiica ei:

 – Mama mea a murit!

Am rămas fără glas, cu receptorul în mână…

 – A murit?

– Da, doamnă, și a izbucnit în lacrimi.

– Drum bun, dulcea mea mămică, și să ne revedem cu bine! am șoptit. Un Rai bun și odihnă să găsească îndureratul tău suflețel!

Îmi doream mult să întâlnesc acești copii, dar nu știam cum. Eram o străină pentru întreaga familie. M-am întristat mult pentru pierderea nedreaptă a acestei tinere. Spun nedreaptă, fiindcă a plecat din această viață cu o durere de nesuferit pe care a provocat-o trădarea acestui bărbat, care nu a meritat câtuși de puțin dragostea ei atât de mare.

Acestea se întâmplă când Dumnezeu nu există în sufletul omului. Cu adevărat, mi-aș dori foarte mult să aflu: acest bărbat, care i-a provocat atâta durere, durere până la moarte, doarme liniștit? Cum își va privi copiii? S-a gândit vreodată? Cine le va alina durerea pricinuită de moartea mamei lor? Dar și acea femeie, care s-a vârât între ei, doarme liniștită? Poate să fie după toate acestea satisfăcută și fericită lângă acest bărbat? Poate să trăiască fericirea pe care a clădit-o deasupra unei despărțiri, deasupra unei morți, provocată de ea însăși? Nu se teme că în decursul vieții ei cu acest bărbat va intra alta și i-l va lua și va ajunge în aceeași situație în care a adus-o pe soția iubitului ei? Căci „cine scoate sabia, de sabie va pieri”.

Fragment din cartea Monahiei Porfiria – Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.

,,L-am aflat pe Hristos!” a strigat chirurgul plângând

O minune cutremurătoare săvârșită într-un spital

 Un oarecare copil a fost adus la urgența unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata și copilului:

 – Îți voi deschide inima…

Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data și i-a spus:

 – Înlăuntrul inimii mele Îl veți găsi pe Hristos.

Chirurgul l-a privit cu curiozitate și, fiindcă nu credea, și-a ridicat sprâncenele și i-a spus copilului:

 – Voi deschide inimioara ta ca să constat vătămările pe care ți le-a pricinuit boala.

 – Da, dar când îmi veți deschide inima, Îl veți afla pe Hristos.

Medicul a aruncat o privire curioasă spre părinții copilului, care stăteau liniștiți lângă el, apoi a continuat:

 – După ce voi constata vătămările, îți voi închide inima și pieptul, după care voi hotărî ce voi face.

 – De acord, a spus copilul, dar Îl veți afla pe Hristos în inima mea. Sfânta Scriptură spune că Hristos locuiește acolo înlăuntru. Și toate cântările bisericești spun că Hristos locuiește acolo, înlăuntru inimii noastre. Dumneavoastră Îl veți afla înlăuntrul inimii mele.

Atunci chirurgul a răspuns:

 – Îți voi spune exact ce voi afla în inima ta. Voi afla acolo un mușchi cardiac deteriorat, o circulație redusă a sângelui și vase de sânge slăbite. Și atunci voi putea, dacă voi ști și dacă voi avea posibilitatea, să te fac bine.

 – Și pe lângă acestea Îl veți afla și pe Hristos, Care locuiește acolo.

Medicul a ieșit enervat din sala de consultații, spunând: „Sărmanul copil!”.

Așa cum hotărâse, a săvârșit intervenția chirurgicală… Vătămările erau grave, așa cum prevăzuse din consultațiile făcute. Nu putea face nimic… După ce a sfârșit intervenția, s-a retras în biroul său ca să consemneze în registrul chirurgiei însemnările sale referitoare la intervenție: aorta deteriorată, vena pulmonară deteriorată, degenerare musculară pe scară largă. Nici o nădejde de transplant. Nici o nădejde de vindecare. Tratament: calmante și odihnă completă. Prognoza: moartea va veni în scurt timp… A lăsat calculatorul și s-a ridicat. Apoi adresându-se la Hristosul copilului, a strigat:

 – De ce? De ce ai făcut aceasta? L-ai trimis aici în halul acesta… L-ai condamnat să moară de mic de această boală. De ce? De ce?

Atunci din adâncul ființei sale a auzit un glas, răspunzându-i:

 – Acest copil nu este menit să trăiască multă vreme în turma voastră. Acest copil aparține turmei Mele și așa va fi pentru totdeauna. Aici, în turma Mea, nu există nici o durere. Se va ușura atât de mult, încât nici nu-ți poți închipui. Într-o zi părinții lui îl vor întâlni aici și vor cunoaște ce este pacea. Turma Mea va continua să se înmulțească…

Lacrimi curgeau din ochii chirurgului. Însă sentimentele sale împotriva lui Dumnezeu, pline de egoism, se răzvrăteau înlăuntrul său, spunând: „Ai făcut această făptură, ai făcut această inimă, care este condamnată să moară în câteva luni. De ce?”.

Atunci glasul din lăuntrul său i-a răspuns: „Copilul trebuie să se întoarcă la turma Mea, pentru că și-a săvârșit îndatorirea. Nu l-am plăsmuit pe copil pe pământ ca să-l pierd, ci pentru a afla o altă oaie pierdută”.

Medicul a înțeles că acel copil nu a venit acolo la întâmplare, ci venise pentru el. El însuși a primit o lecție creștinească. Amintirile jucau în mintea sa. Din pricina multor sale reușite profesionale, sufletul său devenise ultima grijă.

A intrat în salonul copilului, s-a așezat pe pat lângă copil. Acolo erau și părinții lui. Copilul s-a deșteptat și a șoptit:

 – Mi-ați deschis inima?

 – Da! a răspuns vădit emoționat medicul.

 – Și ce ați aflat?, a întrebat copilul.

 – L-am aflat pe Hristos, a răspuns medicul și a început să plângă, așa cum plângea când el însuși era copil, în urmă cu vreo cincizeci de ani.

De atunci copilul și medicul au devenit cei mai buni prieteni.

Sursa:

Pr.Alexandru Stancciulescu Barda