miercuri, 21 februarie 2018

CARAGIOIU - CÂNTECUL IUBIRII






1---8  MARTIE
CÂNTECUL  IUBIRII
Grupaj de poeme inspirat din
profunzimea Cântării biblice




           1.   C Â N T E C U L    D R A G O S T E I


                                          Văd umbra vântului şi urma sărutărilor lui;
                                                     Sunt viorii ca amurgul cel rar.
    
                                              Frunzele arborelui de smirnă au scris
                                                         în cetină   numele tău;     
                                                   Picioarele ciutelor sar peste el
                                                          şi botul lor adulmecă spre chemarea firii.
            
                                        Aburii vântului nu-mi pot da bucuria de tine;
                                           Roua ierburilor mi te aminteşte, iubitule !

                                               Lumina mea e frumoasă !
                                      Ea răstălmăceşte covoare şi corturi princiare.

                                               Sunt albă, atinsă de aripa morţii,
                                               Sunt neagră de tăciunele deşertului.
                                               Sunt alungată să păzesc clipa deschiderii
                                                             florilor din oază.

                                   Neascultarea mea m-a pedepsit căci am rătăcit
                                                            la amiază,
                                               Am rătăcit în asfinţit  pe colinele verzi,
                                               Să te găsesc,
                                               Ademenindu-te de la mioarele tale...

                                                Dar, vai, zâna cea frumoasă
                                        îşi paşte iezii aproape de turmele tale !  
                                                      
                                              Se făcea că
                                           un car de aur, trimis de un faraon, a luat-o.
                                           Caiii îşi scuturau în coamă  şiruri de perle şi
                                                                     zale de aur.
                                  Zânei i-au rămas numai boabele roşii ca de sorb
                                          şi căuşele cu stropituri de aramă şi argint.




2. F L U I E R E

                                    De ce nu-mi vii iar, iubite ?
                                    Fluire se aud peste munți;
                                    Amuțesc prin văi...
                                    Căprioarele neliniștite își ridică atent urechile,
                                    Întorc botul spre soare :
                                    Dintr-acolo vine el...
                                    Cântă un cântec de dragoste:
                                    ,, Vino, o, frumoasa mea iubită,
                                    ,, zăpezile s-au stins,
                                    ,, ploile au stat,
                                    ,, rodul păntului a făcut scut,
                                    ,, cuiburile sunt pline de pui...

                                    ,, Ieși să mă întâmpini,
                                    ,, nu mai sta în umbra perdelelor,
                                    ,, după zăbrelele casei !
                                    ,, Mireasma viței înflorite te-a adormit ?
                                              
                                    ,, Nu auzi glasul porumbeilor sălbatici
                                                  ,, certându-se cu vulpile șirete,
                                                  ,, care-și sapă vizuini sub vie ?”

                                      Și cântecul s-a auzit până la alungirea umbrelor,
                                                    până la adormirea turmelor,
                                                    până la ora când pasc puii de cerb.
                                               
                                     Munți, apropiați-vă, pentru o clipă doar  !
                                     Aș vrea să-l văd pe mire,
                                     Să-i mângâi pletele răscolite de vânt,
                                     Să-i port o clipă mielul  pe care îl duce pe umeri.
                                       
                                     Covor de flori înmiresmate, furați-l
                                                      și aduceți-l mie,
                                                      o clipă, doar...

                                     Am cusut un ștergar pentru fața lui,
                                     Am frământat o turtă îndulcită cu miere,
                                     Am cules mere pentru cidru,
                                     Și casa s-a învârtit mereu după soare,
                                     De nu mai știu, câte ori,
                                     Vântul a uscat cămășile întinse pe iarbă,
                                     Râul s-a tulburat în altă cascadă,
                                     Porumbița și-a săpat alt cuib în unica stâncă
                                     Și căprioarele vin să mă întrebe de tine...
                                    Le pare rău de singurătatea inimii mele...




3. M Â N G Â I E R E A   S O A R E L U I

                                   Sub mângâierea soarelui înălbeam pânza;
                                   Vălătuci cu ferestre colorate se ridicau în mingi rotunde;
                                   Căutam să le citesc în preziceri,
                                                         dar în jocul lor se spărgeau,
                                                         unul după altul...
                                Trilul turtuelelor îmi vorbeau tot despre frumosul meu...
                                     Îl vedeam săltând peste pajiștea  cu flori,
                                                           cu mieii și mioarele lui.         
                                     De acolo îmi făcea semne...
                                     Apoi, se făcea că se înserase...
                                     A venit fără pași până la zăbrelele ferestrei...
                                     Se uita la mine...
                                     Cânta iar despre viile înflorite,
                                     Despre timpul cântării, care a venit...            
   



4. M E R E U    Î M I    S P U N

                               Mă surprind amintindu-mi de tine...
                                Soarele nu și-a mișcat arcul lui cald
                                Decât o pătrime de ceas.
                                Mi se pare că este  un timp nefiresc,
                                Nesfârșit de lung,
                                Fără dragostea mea.

                                 Ai zburat din brațele mele;
                                 Îmi era teamă să te rețin,
                                  Așa pură și albă...

                                  Acuma mi-au rămas:
                                  Zâmbetul tău fericit,
                                  Privirea ta cu irizații aurii,
                                  Culcușul cald din perna brodată de mama...

                                  Aștept cu sufletul strâns în chinga nerăbdării
                                  Întoarcerea zeiței mele.

                                 Ai luat cu tine o parte din mine;
                                 Cea mai bună ...
                                  Mi-au rămas gândurile,
                                  Neastâmpărul
                                  Și dorul infinit de ființa ta !

                                 De ce te-am lăsat să pleci ?
                                  O clipă îmi este prea mult fără tine;
                                  Tentaculele  dorului îmi taie rațiunea;
                                  Îmi afund capul în căușul pernei,
                                  Adulmec  ca un câine perdeau atinsă de mâna ta;
                     A rămas în ea un strop de viață                                                                    
                                  Care-mi emană
                                  Ceva din  adierea ta parfumată...

                                  Și lucrul pe care îl coși     
                                  Te oglindește pe tine...        
                                  Semeni atât de bine
                                  Cu jocul lui primăvăratic de flori...
                                  Lujerii ei te caută prin mine;
                                  Au și ei nevoie de gingășia ta.
                                  Te-au auzit când spuneai despre ei cuvinte frumoase.

                                   Te urmăresc , în gând, în căile tale
                                    Ajutându-te să nu te pierzi.
                                     Pasul tău de gazelă îmi sună ca o șoaptă;
                                     Vocea ta este o melodie învăluitoare,
                                      Părul tău cu șuvițe de paloare
                                     Mă fac să-l alint cu sfială,
                                 Mătasea bluzei tale îmi este dușman;
                                 Nu vreau ca ea să te mângâie, nici să te atingă !

                                  Vino, iubita mea, înainte ca soarele să apună,
                                  Să privim înlănțuiți înserarea,
                                  Să bem amândoi din pocalul bucuriei
                                  Și mereu să-mi spuni
                                 Că nu mai vrei să pleci ...       




5. L U N A    P L I N Ă

                              Noaptea am întins mâna spre așternutul lui.
                              Dar el nu era.
                              Luna plină m-a sfătuit să mă scol,
                              Să-l caut...
                              Și am plecat...
                              Am întrebat firele de iarbă,
                              Bradul înalt,
                              Puii de veveriță,
                               Cărarea cea șerpuitoare,
                               Lupul fără dinți, care stă de pază la turme,
                               Dar nu l-am găsit pe iubitul meu.

                               Am străbătut codrul cel des,
                               ( ca pieptenele de des)
                                Și căzând la pământ am adormit.

                                 M-am deșteptat sub sărutările iubitului meu.
                                 Mi-a șoptit: ,,dormi !” și m-a legănat.
                                 Privighetori cântau...
                                 ,, Nu fremătați ramuri,
                                 ,, Nu alergați nebunește, gazele,
                                 ,, Lună, nu arunca săgeți ascuțite,       
                                 ,, Munți, nu vă mai bateți ¸¸în capete,
                                 ,, Să nu treziți dragostea...”              




6.  VOI   BATE   DIN   PALME

                               ,, Vom merge în cetate.
                               ,, Voi bate din palme și se va ivi o caleașcă.
                               ,, Iat-o, vine într-un nor  de fum cu miresme de brad.
                               ,, Alcătuită din coji de alune,
                               ,, Din aripi de fluturi, cu legături din fire de argint răsucit.

                                Abia atinge pământul.
                                Telegarii au aripi la picioare.
                                 Au pe frunte stele acoperite cu paftale de agint.
                                 Ca gândul zboară spre cetate.
                                 Ca nevăzute porțile s-au dat in lături.
                                 Caleașca s-a topit

                                ,, Noi stăm în mijlocul mulțimilor.
                                ,, Toți sunt fericiți.
                                ,, Au brațele încărcate, buzele roșii, ochii strălucitori
                                               și inima bună…                    
                                ,, Am cumpărat rodii, faguri albi,
                                                și fiere de iederă.
                                   ,, Iedera e pentru mine răcoarea, sora de așteptare,
                                   ,, Firul care  aidoma mie nu trăiește fără să
                                                  așeze capul pe un umăr…
                                   ,, Dragul meu a cumpărat un leagăn, pentru copil,
                                    ,, Un coș pentru zmeură.
                                     ,, Și sare.
                                     ,,Sare pentru ca  dragostea  noastră să fie cu gust.

                                       ,, M-am îndepărtat și am bătut din palme,
                                       ,, Dar vraja dispăruse...
                                       ,, Am plecat amândoi, înlănțuiți...
                                      ,, Minune !
                                      ,, Afară din cetate ne aștepta rădvanul
                                                     și caiii înșeuați…   
      



7.     IUBITA   MEA   CU   OCHI   DE   FLORI

                                              Iubita mea, cu ochi de flori,
                                 Brațele tale mă înconjoară în catifeaua bujorilor albi.                     
                                      Îmi așez capul pe pieptul tău plin de roua magnoliilor
                                             Și mă ânvălui în scânteierea părului tău.
                                      Îmi zâmbești cu buzele ascunse în potirul trandafirilor
                     Și râzi de fericire apucând cu dinții luminoși un grăunte de stea.
                                             Aruncă-ți la pământ greutatea colierelor
                                                                             care-ți acoperă mătasea gătului   
                                            Grădina mea, te voi păzi de lăcomia căprioarelor,
                                            De păsările cântărețe,
                                 De umbra veverițelor ce fură pentru o clipă lumina ;
                                            Te voi păzi de toate, prin scutul pieptului meu
                                             Și te voi înveli cu florile credinței, iubirii
                                                                          și neșovăirii mele…
                                             Încetați, voi, păsări, ciripitul vostru gălăgios,
                                             Oprește-te izvor, o clipă, doar,
                                              Până adoarme iubita mea !   




8. M I R E A S A   M E A

                                                Iubirea mea îți desăvârșește trupul.
                                                Ți-l simt învăluit în miros de fraged,
                                                 De muguri ai primăverii.
                                                 Fragilitatea mărgăritarului tău
                                                 Mă face să tresar,
                                                  Ești atât de castă.
                                                  Îți fluturi vălurile ca pentru apărare,
                                                   Dar iată, ai uitat de ele…

                                                   Acum ai plecat cu inima mea.
                                                   Genele tale au chemat-o…
                                                   Ea s-a  supus ascultătoare;
                                                   Acum atârnă ca un ceas în bucla părului tău.
                                                   Mireasa mea,
                                                   Dragostea ta este neprețuită;
                                                    Nici vinul, nici ploaia de vară
                                                    Nu-mi sunt mai dorite ca tine.
                                                    Când îmi vorbești, râd ca un copil dezmierdat.
                                                     Mă ascund la pieptul tău
                                              Să mă îmbib de mirosul proaspăt al hainelor tale,
                                                       De mirosul tinereții tale,
                                                       Pe care o râvnesc ca pe o grădină,
                                                        Unde eu sunt stăpânul.
                                                        Grădina mea cu izvoare fermecate,
                                                        Cu pomii încărcați de fructele în pârgă,
                                                                 în floare, în muguri…                               
                                                         Te mlădii ca o trestie mirositoare,
                                                         Invăluită în hlamida pletelor tale
                                                                       cu miesme de nard și aloe.
                                                          Cât de visător vin la grădina mea !
                                                          Vin cu pletele în vânt,
                                                           Alergând mai repede decât elanii,
                                                           Aduc  ferbințimea soarelui,
                                                           Suflarea curată a mioarelor,
                                                           Mireasma poienelor,
                                                           Cântecul fericit al vietăților pădurii,
                                                            Freamătul rămurelelor în briza de seară...
                                                            Așteaptă-mă iar și iar, mereu,
                                                            Totdeauna, mireasa mea !                                   




9.   PESTE   STRATURILE   DE   FLORI

                                              Ți-ai pus capul pe pieptul meu,
                                               Întrebându-te la ce mă gândeam.
                                               Ce gând ar mai îndrăzni să mă împresoare
                                               Când tu ești lângă mine ?
                                               Pătruns sunt de iubirea pentru tine.
                                               Deși ești aici, eu te văd pretutindeni.
                                               Ești zâna zorilor învăluită în voaluri violete,
                                 Părul, până la glezne, îți este răzlețit de boarea vântului.
                                               Simt gelozie când  zeifirii îl sărută.
                                               Când râzi gingaș de îndrăgostirea turturelelor,
                                      Șiragul dinților tăi este neprețuit de alb și de scump.
                                                Perlele pălesc la gâtul tău și
                                                Podoabele din urechile tale își pierd strălucirea.
                                               Din ce flori ți-ai luat rumeneala buzelor ?
                                     Unde ai găsit razele diafane pentru a-ți lumina obrajii ?
                                               Noaptea ursitoarele vin și te împodobesc…
                                               Ca o gazelă ești sprintenă !
                                                Ca o albină simți datoria casei !
                                                 Și toate le orânduiești !
                                                  Dar,
                                                  Rostul frumuseții tale e mereu același !
                                         Mâinile tale sunt mai plăcute decât cupele crinilor,
                                                  Gâtul tău este ca un pocal de fildeș,
                                                  Încrustat cu alb și lănțișoare.
                                                   Voioșia ta o întrece pe a păsărilor,                                    
                                                   Glasul tău are catifelarea chemării duioase     
                                                                        a vietăților pentru puiii lor.
                                                    Cântecul tău răsună peste straturile de flori.
                                                    Florile întorc capul după tine,
                                                    Se înnalță să te vadă,
                                                     Îți oferă brațele încărcate de mireasmă;
                                                  Îți dau să bei din potire dulcele ascuns… 

Laval, 2013
                                                                                    











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu