1---8 MARTIE
CÂNTECUL IUBIRII
Grupaj de poeme inspirat din
profunzimea Cântării biblice
1.
C Â N T E C U L D R A G O S T E
I
Văd umbra vântului
şi urma sărutărilor lui;
Sunt viorii ca amurgul cel rar.
Frunzele arborelui de smirnă au scris
în cetină
numele tău;
Picioarele ciutelor sar peste el
şi botul lor adulmecă spre
chemarea firii.
Aburii vântului nu-mi pot da
bucuria de tine;
Roua
ierburilor mi te aminteşte, iubitule !
Lumina mea e frumoasă !
Ea răstălmăceşte covoare şi corturi princiare.
Sunt albă, atinsă de aripa morţii,
Sunt neagră de tăciunele deşertului.
Sunt alungată
să păzesc clipa deschiderii
florilor din oază.
Neascultarea mea m-a pedepsit căci
am rătăcit
la amiază,
Am rătăcit în asfinţit pe
colinele verzi,
Să te găsesc,
Ademenindu-te de la mioarele
tale...
Dar, vai, zâna cea frumoasă
îşi paşte iezii aproape de turmele tale
!
Se făcea că
un car de aur, trimis de un faraon, a
luat-o.
Caiii îşi scuturau în coamă
şiruri de perle şi
zale de aur.
Zânei i-au rămas numai
boabele roşii ca de sorb
şi căuşele cu stropituri de aramă şi argint.
2. F L U I E R E
De ce nu-mi
vii iar, iubite ?
Fluire se
aud peste munți;
Amuțesc
prin văi...
Căprioarele
neliniștite își ridică atent urechile,
Întorc
botul spre soare :
Dintr-acolo
vine el...
Cântă un
cântec de dragoste:
,, Vino, o,
frumoasa mea iubită,
,, zăpezile
s-au stins,
,, ploile
au stat,
,, rodul
păntului a făcut scut,
,,
cuiburile sunt pline de pui...
,, Ieși să
mă întâmpini,
,, nu mai
sta în umbra perdelelor,
,, după
zăbrelele casei !
,, Mireasma
viței înflorite te-a adormit ?
,, Nu auzi
glasul porumbeilor sălbatici
,, certându-se cu vulpile șirete,
,, care-și sapă vizuini sub vie ?”
Și
cântecul s-a auzit până la alungirea umbrelor,
până la adormirea turmelor,
până la ora când pasc puii de cerb.
Munți,
apropiați-vă, pentru o clipă doar !
Aș vrea
să-l văd pe mire,
Să-i
mângâi pletele răscolite de vânt,
Să-i port
o clipă mielul pe care îl duce pe umeri.
Covor de
flori înmiresmate, furați-l
și aduceți-l mie,
o clipă, doar...
Am cusut
un ștergar pentru fața lui,
Am frământat o turtă
îndulcită cu miere,
Am cules
mere pentru cidru,
Și casa
s-a învârtit mereu după soare,
De nu mai
știu, câte ori,
Vântul a
uscat cămășile întinse pe iarbă,
Râul s-a
tulburat în altă cascadă,
Porumbița
și-a săpat alt cuib în unica stâncă
Și
căprioarele vin să mă întrebe de tine...
Le pare rău
de singurătatea inimii mele...
3. M Â N G Â I E R E A S O A R E L U
I
Sub mângâierea
soarelui înălbeam pânza;
Vălătuci cu
ferestre colorate se ridicau în mingi rotunde;
Căutam să le
citesc în preziceri,
dar în jocul lor se spărgeau,
unul după altul...
Trilul turtuelelor
îmi vorbeau tot despre frumosul meu...
Îl vedeam
săltând peste pajiștea cu flori,
cu mieii și mioarele lui.
De acolo
îmi făcea semne...
Apoi, se făcea că se
înserase...
A venit
fără pași până la zăbrelele ferestrei...
Se uita la
mine...
Cânta iar
despre viile înflorite,
Despre
timpul cântării, care a venit...
4. M E R E
U Î M I S P U N
Mă surprind
amintindu-mi de tine...
Soarele nu și-a
mișcat arcul lui cald
Decât o pătrime
de ceas.
Mi se pare că
este un timp nefiresc,
Nesfârșit de
lung,
Fără dragostea mea.
Ai zburat din
brațele mele;
Îmi era teamă
să te rețin,
Așa pură și
albă...
Acuma mi-au
rămas:
Zâmbetul tău
fericit,
Privirea ta
cu irizații aurii,
Culcușul cald
din perna brodată de mama...
Aștept cu
sufletul strâns în chinga nerăbdării
Întoarcerea
zeiței mele.
Ai luat cu
tine o parte din mine;
Cea mai bună
...
Mi-au rămas
gândurile,
Neastâmpărul
Și dorul
infinit de ființa ta !
De ce te-am
lăsat să pleci ?
O clipă îmi este prea
mult fără tine;
Tentaculele dorului îmi taie
rațiunea;
Îmi afund
capul în căușul pernei,
Adulmec ca un câine perdeau atinsă de mâna ta;
A rămas în ea
un strop de viață
Care-mi emană
Ceva din adierea ta parfumată...
Și lucrul pe
care îl coși
Te oglindește
pe tine...
Semeni atât
de bine
Cu jocul lui
primăvăratic de flori...
Lujerii ei te
caută prin mine;
Au și ei
nevoie de gingășia ta.
Te-au auzit
când spuneai despre ei cuvinte frumoase.
Te urmăresc
, în gând, în căile tale
Ajutându-te
să nu te pierzi.
Pasul tău
de gazelă îmi sună ca o șoaptă;
Vocea ta este o
melodie învăluitoare,
Părul tău
cu șuvițe de paloare
Mă fac
să-l alint cu sfială,
Mătasea bluzei
tale îmi este dușman;
Nu vreau ca ea
să te mângâie, nici să te atingă !
Vino, iubita
mea, înainte ca soarele să apună,
Să privim
înlănțuiți înserarea,
Să bem
amândoi din pocalul bucuriei
Și mereu
să-mi spuni
Că nu mai vrei
să pleci ...
5. L U N A P L I N Ă
Noaptea am întins
mâna spre așternutul lui.
Dar el nu era.
Luna plină m-a
sfătuit să mă scol,
Să-l caut...
Și am plecat...
Am întrebat
firele de iarbă,
Bradul înalt,
Puii de veveriță,
Cărarea cea
șerpuitoare,
Lupul fără
dinți, care stă de pază la turme,
Dar nu l-am
găsit pe iubitul meu.
Am străbătut
codrul cel des,
( ca pieptenele
de des)
Și căzând la pământ
am adormit.
M-am deșteptat
sub sărutările iubitului meu.
Mi-a șoptit:
,,dormi !” și m-a legănat.
Privighetori
cântau...
,, Nu fremătați ramuri,
,, Nu alergați
nebunește, gazele,
,, Lună, nu
arunca săgeți ascuțite,
,, Munți, nu
vă mai bateți ¸¸în capete,
,, Să nu treziți
dragostea...”
6. VOI
BATE DIN PALME
,, Vom merge în
cetate.
,, Voi bate din palme și se va ivi o
caleașcă.
,, Iat-o, vine
într-un nor de fum cu miresme de brad.
,, Alcătuită din
coji de alune,
,, Din aripi de
fluturi, cu legături din fire de argint răsucit.
Abia atinge pământul.
Telegarii au
aripi la picioare.
Au pe frunte
stele acoperite cu paftale de agint.
Ca
gândul zboară spre cetate.
Ca nevăzute
porțile s-au dat in lături.
Caleașca s-a
topit
,, Noi stăm în
mijlocul mulțimilor.
,, Toți sunt
fericiți.
,, Au brațele
încărcate, buzele roșii, ochii strălucitori
și inima bună…
,, Am cumpărat rodii, faguri albi,
și fiere de iederă.
,, Iedera e
pentru mine răcoarea, sora de așteptare,
,, Firul
care aidoma mie nu trăiește fără să
așeze capul pe un umăr…
,, Dragul
meu a cumpărat un leagăn, pentru copil,
,, Un coș
pentru zmeură.
,, Și
sare.
,,Sare pentru
ca dragostea noastră să fie cu gust.
,, M-am
îndepărtat și am bătut din palme,
,, Dar
vraja dispăruse...
,, Am plecat
amândoi, înlănțuiți...
,, Minune
!
,, Afară din cetate ne aștepta
rădvanul
și caiii înșeuați…
7.
IUBITA MEA
CU OCHI DE
FLORI
Iubita mea, cu ochi de flori,
Brațele tale
mă înconjoară în catifeaua bujorilor albi.
Îmi așez capul pe pieptul tău plin de roua
magnoliilor
Și
mă ânvălui în scânteierea părului tău.
Îmi zâmbești cu buzele ascunse în
potirul trandafirilor
Și râzi de fericire apucând
cu dinții luminoși un grăunte de stea.
Aruncă-ți la pământ greutatea colierelor
care-ți acoperă mătasea gătului
Grădina mea, te voi păzi de lăcomia căprioarelor,
De
păsările cântărețe,
De umbra veverițelor ce fură
pentru o clipă lumina ;
Te
voi păzi de toate, prin scutul pieptului meu
Și
te voi înveli cu florile credinței, iubirii
și neșovăirii mele…
Încetați, voi, păsări, ciripitul vostru gălăgios,
Oprește-te izvor, o clipă,
doar,
Până
adoarme iubita mea !
8. M I R E A
S A M E A
Iubirea mea îți desăvârșește trupul.
Ți-l simt învăluit
în miros de fraged,
De muguri ai primăverii.
Fragilitatea mărgăritarului tău
Mă face să
tresar,
Ești atât de castă.
Îți
fluturi vălurile ca pentru apărare,
Dar iată, ai uitat de ele…
Acum ai plecat cu inima mea.
Genele tale au chemat-o…
Ea s-a supus
ascultătoare;
Acum atârnă ca un ceas în bucla părului tău.
Mireasa mea,
Dragostea ta este neprețuită;
Nici vinul, nici ploaia de vară
Nu-mi sunt mai dorite ca tine.
Când îmi vorbești, râd ca un copil dezmierdat.
Mă ascund la pieptul tău
Să mă îmbib de mirosul
proaspăt al hainelor tale,
De mirosul tinereții tale,
Pe care o râvnesc ca pe o grădină,
Unde eu sunt stăpânul.
Grădina mea cu izvoare fermecate,
Cu pomii
încărcați de fructele în pârgă,
în floare, în muguri…
Te
mlădii ca o trestie mirositoare,
Invăluită în hlamida pletelor tale
cu miesme de nard și aloe.
Cât de visător vin la grădina mea !
Vin cu pletele în vânt,
Alergând mai repede decât
elanii,
Aduc
ferbințimea soarelui,
Suflarea curată a mioarelor,
Mireasma poienelor,
Cântecul fericit al vietăților pădurii,
Freamătul rămurelelor în briza de seară...
Așteaptă-mă iar și iar, mereu,
Totdeauna,
mireasa mea !
9. PESTE
STRATURILE DE FLORI
Ți-ai pus capul pe pieptul meu,
Întrebându-te la ce mă gândeam.
Ce gând ar mai îndrăzni să
mă împresoare
Când tu ești lângă mine ?
Pătruns sunt de iubirea pentru tine.
Deși ești aici, eu te văd pretutindeni.
Ești zâna zorilor învăluită în voaluri violete,
Părul, până la glezne, îți este răzlețit de
boarea vântului.
Simt
gelozie când zeifirii îl sărută.
Când râzi gingaș de îndrăgostirea turturelelor,
Șiragul dinților tăi este
neprețuit de alb și de scump.
Perlele pălesc la gâtul tău și
Podoabele din urechile tale își pierd strălucirea.
Din ce flori ți-ai luat rumeneala buzelor ?
Unde ai găsit razele diafane
pentru a-ți lumina obrajii ?
Noaptea ursitoarele vin și te împodobesc…
Ca
o gazelă ești sprintenă !
Ca o albină simți
datoria casei !
Și toate le orânduiești !
Dar,
Rostul frumuseții tale e mereu același !
Mâinile tale sunt mai plăcute decât cupele
crinilor,
Gâtul tău este ca un pocal
de fildeș,
Încrustat cu alb și lănțișoare.
Voioșia ta o întrece pe a păsărilor,
Glasul tău are catifelarea chemării duioase
a vietăților
pentru puiii lor.
Cântecul tău răsună peste straturile de
flori.
Florile întorc capul după tine,
Se înnalță să te vadă,
Îți oferă brațele încărcate de
mireasmă;
Îți dau să bei din potire dulcele ascuns…
Laval, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu