luni, 19 februarie 2018

NOUA MEA POZĂ DE PAȘAPORT( FĂRĂ ZÂMBET ...)






NOUA MEA POZĂ DE PAȘAPORT( FĂRĂ ZÂMBET ...)

~*~
Azi am făcut o cerere pentru un pașaport reînoit...
Mai întâi mi-au făcut o fotografie
Mi-au cerut ca nu cumva să zâmbesc
De ce și cum, nu prea mă dumiresc...
Cum poate un zâmbet să fie.. .plastografie?..
Pe vremuri , orișicare fotograf te îndemna
“ Zâmbiți vă rog...Așa ...Ha-ha-ha!”
Dar, astăzi, cred, vreun consultant pisălog
A spus că zâmbind poți confuziona ...Brigada Anti-drog...
Sau poate vreun alt birocrat îmbâcsit
A decis că zâmbind te prefaci că ești .... fericit...
Și, deci, poza asta , ce fatalitate,
Te-arată, deci,  mai altfel ca-n ...realitate....
Din păcate, e poza care, or s-o vadă
Toți vameșii pe aeropoarte –n următoarea decadă.....
Din fotografia, fără zâmbet, mă privește un om plictisit
Eu să fiu oare?...Voi să admit, că arăt un pic cam...îmbătrânit
Mofluz, abătut, un tip neutru și banal...
Să fie acesta pașaportul meu... final?

IOAN JOHN GIONEA
19 februarie, 2018










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu