Doctrina
comunismului
( -partea
I-a)
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Dreptatea fără putere este neputincioasă,
iar
puterea fără dreptate este tiranică.”
(BLAISE
PASCAL)
<<Nu este vina mea dacă cei care mă
acuză
sunt tocmai aceia care au organizat o
afacere
mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor
lor.>>
(ROGER GARAUDY)
Iudaismul-religia iudeilor s-a fondat pe miturile artificial create
privind ,,convorbirile directe”
dintre Iahveh (dumnezeul, creat după chipul şi asemănarea lor) şi „sacrii patriarhi”: Avraam, Isaac, Iacov (Israel) şi Moise. În componenţa istorică
a Vechiului Testament au intrat mai multe categorii de popoare: canaanenii,
amoriţii, filistenii, hitiţii, toţi deveniţi palestinieni şi khazarii, pretinşii
evrei. Noţiunea de iudaism vine de la locuitorii statului Iuda, în care s-au
convertit primii adepţi, iar cea de mozaism de la presupusul profet Moise.
Iudaismul, fundamentat politic profund a constituit baza sionismului ca
doctrină extremistă.
Coborând de pe platoul Sion-„sălaşul
lui Dumnezeu”, sionismul s-a manifestat primar în sânul iudaismului, dar
cunoscând o amplă dezvoltare atunci când poporul Khazar l-a înfiat ca religie,
acceptându-i caracterul naţionalist, xenofob şi extremist, prin exacerbata şi
absurda dogmă de „popor ales”. Khazarii
se numesc sub numele fals de evrei, impunându-şi supremaţia mondială, conform
pretinsului testament al „poruncilor
Dumnezeului lor.” Practic, în sens general cele două ramuri de semitice,
distincte ca etnie, având însă iudaismul ca religie comună pot fi numiţi iudei.
Biblia iudaică-Vechiul Testament este o istorie a iudeilor, iar Talmudul şi
Cabala reprezintă codurile de norme sacre, iudaice ce trebuie respectate la
modul absolut. Iudaismul parcurge istoric trei etape: etapa talmudică, etapa rabinică şi etapa reformistă, numită şi neoiudaismul.
Prin răspândirea iudeilor în lume, aceste colonii s-au organizat
puternic instituţional, fiind coordonate şi conduse la nivel de ţara de adopţie
şi universal de sinoadele rabinice, conferindu-le o structură organică şi
politică, astfel că sionismul s-a implicat la nivel internaţional, prin
organizaţiile sale secrete de tip masonerie.
Naşterea Mişcării Hascala,
reforma religioasă din veacul al XVIII-lea, iniţiată de Moise Mendelssohn-Moise
Ben Mendel, a creat Neomesianismul. Adepţii înfocaţi ai noii reforme au fost
discipolii Mişcării Hascala şi membrii „Uniunii
Evreilor pentru Ştiinţă şi Civilizaţie” condusă de rabinii Moise Hess şi
Baruch Levy, mentorul lui Marx, căruia i-a explicat în detaliu natura
Neomesianismului, ce va fi realizat doar printr-o revoluţie comunistă
universală axată pe clasa muncitoare.1.
„Poporul evreu în întregime va fi
propriul său Mesia. Domnia sa asupra universului se va face prin unificarea
celorlalte rase umane, eliminarea monarhiilor şi a frontierelor, care nu sânt
decât bastioane ale individualismului, şi prin instaurarea unei republici
universale care va recunoaşte pretutindeni drepturile de cetăţenie ale
evreilor. În această nouă organizare a omenirii, fiii lui Israel, răspândiţi
acum pe toată faţa pământului, cu toţii de aceeaşi rasă şi cu aceeaşi formaţie
tradiţională vor ajunge fără mari oprelişti să fie elementul conducător peste
tot, mai ales dacă reuşesc să impună maselor muncitoare o conducere formată din
evrei. Astfel, datorită victoriei proletariatului, vor ajunge în mâinile israeliţilor
guvernele tuturor naţiunilor o dată cu formarea republicii universale. Atunci
proprietatea individuală va putea fi înlăturată de către guvernele rasei
evreieşti, care vor putea administra astfel peste toate bogăţiile popoarelor.
Şi aşa se va împlini făgăduiala Talmudului, anume că atunci când timpurile
mesianice vor veni, evreii vor ţine sub cheile lor bunurile tuturor neamurilor
lumii.” (Rabinul Levy Baruch, cf. dr. Luis Bielski, Sionism şi Comunism)
Convinşi că Mesia atât de mult aşteptat este o metaforă, l-au substituit
cu naţiunea în sine, dând naştere socialismului marxist sau comunismului. În
sânul iudaismului, Sionismul s-a dezvoltat ca mişcare mesianică, de tip
neomesianic.2. „... aşa cum neomesianic
este şi socialismul comunist al lui Karl Marx, ambii constituind tentaculele
aceleiaşi caracatiţe israelite care caută să stăpânească lumea pentru a-şi
împlini astfel idealul mesianic.” (ibid.)
Alte surse în afara celor falsificate
intenţionat, arată că grosul conducătorilor Revoluţiei din 1917, erau evrei din
comunitatea evreiască rusă şi evrei din comunitatea evreiască americană, în
proporţie de 90 la sută. Stalin afirma în cartea sa: Marxismul şi chestiunea naţională, publicată în 1913, că în Rusia
trăiau circa 6 milioane de evrei, din care 96 la sută trăiau în oraşe. La
această cifră destul de mare se adaugă coeficientul lor specific de unitate,
putându-se cu uşurinţă organiza, ajutaţi fiind de iudaismul internaţional, de
masa muncitorilor şi cea a ţăranilor obidiţi, pentru a se conduce spre
obiectivul propus revoluţia comunistă. Ecoul propagandei răsunând în toate
clasele sociale s-a făcut prin masonerie şi prin agenţii iudaismului în mod
sistematic, pregătind prin acţiuni subversive terenul pe care să fie însămânţat
comunismul. Victoriei comunismului în Rusia a fost pregătită în premieră de
unul dintre maeştrii masoneriei ruse, evreul Aleksandr Kerenski alias Adler
Kirbis, care a jucat la dublu: şi pentru ţar şi pentru Lenin. De profesie
avocat, a intrat în Partidul Muncitoresc Rus, ajungând în Dumă ca deputat,
reprezentând socialiştii moderaţi. Cu sprijinul masoneriei a ajuns în Februarie
1917, în guvernul provizoriu, ministru de justiţie, apoi în mai, ia portofoliul
Ministerului de Război, pentru ca în August acelaşi an să devină prim-ministru,
în locul principelui Gheoghievici Ivov. Declanşează un conflic dur împotriva
Comandantului armatei ţariste, Gheorghievici Kornilov, pe care-l „demite”, apoi îl arestează, declarând
Rusia „republică” la 15 Septembrie
1917, instituindu-se preşedintele guvenului provizoriu şi comandant al armatei,
detronând-ul astfel cu destulă uşurinţă pe ţarul Nicolae al II-lea.
Lovitura de stat organizată în luna Octombrie de Lenin şi Troţki a fost
o simplă formalitate.
Adevărata victorie i-a aparţinut lui Kerenski, care la 8 Noiembrie 1917,
predă ştafeta puterii confraţilor săi bolşevici, el autoexilându-se în occident
ca dizident „anticomunist.”
Masele de muncitori, trebuiau atrase spre această iluzie a binelui
socio-proletar, dar numai pentru a deveni în lupta pentru putere, în lupta
pentru hegemonia comunismului, instrumentul permanent de sacrificiu pentru
liderii marxist-leninişti.
Muncitorii trebuiau în primul rând înşelaţi cu promisiuni himere,
promisiunea fiind oferta cea mai necostisitoare, prin presa propagandistică
pentru a deveni forţa revoluţionară, „carnea
de tun” pentru teoreticienii şi liderii insurgenţi ai revoltei în drumul
lor spre împlinirea Revoluţiei mondiale comuniste.
Toţi ideologii teoreticieni şi practicieni ai comunismului au fost
evrei. Ei au construit mai întâi arhitectura „socialismului ştiinţific”, pe care au îmbrăcat-o în armura
teoriilor economice, iar deasupra au pus ca acoperiş dialectica
materialismului.
Exploatarea la maxim a trecutului mitic, i-a adus iudaismului marea
victorie a prezentului.
Comunismul n-a fost creat pentru mase,
pentru proletari, ci pentru puterea mondială a Ocultei iudaice, plan care
astăzi este în pragul reuşitei prin liberalismul-social-democrat, adică prin
trasfuzia de comunism la neocomunism şi cea de capitalism la neocapitalism,
ţinând cont că ambele sisteme au părinţi sionişti comuni.
Cea mai puternică armată, înainte
de înrolarea proletariatului a fost
Presa, iniţiată şi controlată de trusturile evreieşti, precum cel al lui Mauritius
de Hirsch-trustul Hirsch (Hearst),care pe la 1850, depăşea 200 de ziare, cel al
lui Leopold Ullstein, Campania de Presă şi Edituri-Berlin ş.a. 3.„...Între 1915-1930, această campanie de
presă a ajuns să se impună aproape dictatorial în presa germană, publicând cel
mai important ziar al ţării, <<Die
Berliner Morgenpost>>, într-un tiraj de 600.000 de exemplare; cea mai
importantă revistă ilustrată germană, , <<Die
Berliner Illustrierte Zeitung>>, cu 2 milioane de exemplare; cea mai
importantă revistă săptămânală, <<Die
Grune Post>>, cu 1 milion de exemplare, la care se adăugau alte trei
ziare berlineze, două săptămânale şi zece publicaţii lunare. În afară de
aceasta, editura publica anual cărţi cu un tiraj total de 2 milioane de volume.
Tipografia Companiei Ullstein..., avea ca angajaţi 10.000 de muncitori.
Evreul Rudolf Hans Franz Ullstein, fiul lui Leopold, avea un câştig de circa 20
de milioane de mărci, 6 milioane de dolari pe an, de pe urma activităţii
ziarelor şi editurii.”
(Traian Romanescu, Marea
Conspiraţie Evreiască. Ed. Logos, Bucureşti-1997, p. 127)
Iudaismul internaţional a fost cel care a
netezit calea socialismului împlinindu-l în revoluţia comunistă din Rusia
sovietică.
Să spunem câteva cuvinte despre corifeii
evrei ai iudaismului internaţional-comunist:
1.Karl Heinrich Marx,
alias Kissel Mordekay, „părintele
marxismului”, este cel care a formulat concepţia naţionalismului evreu, dar
şi-a pus eticheta de „internaţionalist”,
pentru a păstra aparenţele. De fapt Marx a trăit ca un mare burghez pe banii
capitaliştilor evrei germani pentru concepţiile lui naţionaliste, ultranaţionaliste şi internaţionaliste.
Evreul Karl Marx/ Kissel Mordekay amestecă aşadar, în teascul eu-lui său
cele două elemente: utopia şi revoluţia, rezultând o materie brută, marxismul,
urmând ca după decantare să se transforme într-o licoare roşie cu gust de sânge
denumită comunism.
În prodigioasa revistă „Deustche Franzosische Jahrbucher”-<<Anale Franco-Germane>>
a publicat în 1844, articolul ultranaţionalist: „Zur Judenfrage”-<<Despre chestiunea evreiască>>.4. „în care face o analiză detaliată a
problemei naţionale evreieşti, polemizând cu Bruno Bauer, un alt radical evreu
din Germania. Până în anul 1847, Marx a lucrat de asemenea la redactarea „Programului sionist” care, împreună cu
noi adăugiri făcute de diverşi evrei a fost transmis întregii evreimi
internaţionale în anul 1897, în cadrul Primului Congres Mondial Evreiesc.
În 1848, Karl Mordekay a publicat la Londra
cunoscutul „Manifest Comunist”, care declanşează agitarea clasei muncitoare
din ţările creştine şi lupta împotriva capitalismului burghez, pentru
implantarea „dictaturii proletariatului”,
totul de fapt în cadrul luptei secrete duse de iudaismul mondial pentru a
stăpâni lumea.
Referindu-se la opera
lui Marx, Hitler scria în Mein Kampf (Lupta mea), <<Karl Marx a fost pur şi simplu singurul individ dintre atâtea
milioane care, în mocirla unei lumi corupte a descoperit cu ochiul sigur al
unui profet veninul indispensabil comprimându-l ca printr-o artă magică într-o
soluţie concentrată în scopul de a accelera distrugerea existenţei tuturor
naţiunilor libere de pe pământ şi, toate acestea pentru a-şi servi propria-i
rasă.” (Traian Romanescu, op. cit., p. 20-21)
2.Friedrich Engels, evreu născut la Barmen-Prusia
Renană, în 1820, al doilea părinte al marxismului şi primul al Internaţionalei „Socialiste”(comuniste), înfiinţată în
1849.
3.Karl Kautski, alias Kaus, evreu născut la
Praga în 1854, scriitor socialist, autorul celei mai înverşunate lucrări
împotriva creştinismului Der Ursprung des
Chirstentum (Originile Creştinismului), în 1908, „cel mai puternic atac deschis lansat vreodată de un evreu împotriva
religiei creştine.”( ibid, p.21); <<Programul
Socialist” de la Erfurt-Germania în 1891; Crimele de la Chişinău şi problema evreiască (unde elaborează
iudaismul ca naţiune), în 1903 şi Vorlaufer
des Sozialismus (Avangarda Socialismului).
4.Ferdinand Lassalle, evreu născut la Breslau
în 1825, promotor al ideilor extremiste, denumit <<socialistul german>>. A fondat Allgemeiner Deutscher Arbeiterverein (Partidul Muncitoresc German).
În lucrările sale, Die Offenes
Antwortschreiben (Contestări deschise) apărută la 1863 şi Kapital und Arbeit (Capital şi Muncă),
în 1864. Lassalle, propune prin propagandă şi agitaţie socialistă, înlăturarea
dinastiilor regale şi a aristocraţiei creştine, prin înlocuirea lor cu guverne
burgheze care promovau dictatura economică.
„A fost omorât în duel de ofiţerul român Racoviţă, după ce evreul îi insultase
prietena germană.” 6. (ibid. p. 21)
5.Eduard Bernstein, evreu născut la Berlin în 1850, autorul lucrărilor: Die Voraussentzungen des Sozialismus (Presupuneri
despre socialism)-1899; Voewarts
Sozialistatus! (Socialism, înainte!)-1901; Dokumente des Sozialismus (Documentele socialismului)-1902; Zur Geschichte und Theorie und Praxis
(Istoria şi teoria socialismului-1904; Die
heutige Sozialdemokratie in Theorie und Praxis (Social-democraţia de azi în
teorie şi practică-1905; Die Aufgaben des
Sozialdemokratie (Îndatoririle social-democraţiei) -1909 şi Die Deutsche Revolution (Revoluţia
germană)-1921.
6. Celelalte teorii materialist-economice
care, şi-au desfăşurat agitaţia şi propaganda în numeroase ţări pentru
atragerea proletariatului la lupta comunismului aparţin de asemenea evreilor: „Jacob
Lastrow, Max Hirsch, Edgar Loening, Wirschauer, August Babel (Femeia şi
socialismul-1893), Schatz (Individualism
economic şi social), David Ricardo ş.a.”
7. (ibid. p. 22)
Graţie
înfrângerii în 1918, a Germaniei, Oculta iudaică a răsturnat guvernul printr-o „revoluţie socială”, formând primul
cabinet evreu-comunist:
1. Preuss-Interne; 2.
Freund-Interne; 3. Lansdberg-Finanţe; 4. Karl Kautski-Finanţe; 5.
Schiffer-Finanţe; 6. Eduard Bernstein-secretar al Trezoreriei statului; 7. Fritz
Max Cohen-şef al serviciului de Informaţii, fost corespondent al ziarului <<Frankfurter Zeitung>>.
Al doilea cabinet tot în 1918, era alcătuit
din aceeaşi seminţie:
1.Hirsh-ministru de
Interne; 2. Rosenfeld-ministrul Justiţiei; 3. Futran-Învăţământ; 4.
Arndt-Învăţământ; 5. Simon-secretar la Finanţe; 6. Kastenberg-directorul
secţiei de arte şi litere; 7. Stathgen-ministru al Dezvoltării; 8. Meyer
Gerhart-directorul comerţului cu coloniile; 9. Wurm-secretar la Alimentaţie;
10. Merz, Weil, Katzenstein, Stern, Leewemberg, Frankel, Schlesinger,
Israelowitz, Selingsohn, Laubenheim etc., ocupau funcţii de seamă în ministere.
Alte sectoare remarcabile ale învinsului
stat german în 1918, erau ocupate tot de evrei:
1.Kohen-preşedintele
Comitetului Soldaţilor şi Muncitorilor Germani, „corespondent al unui soviet similar înfiinţat în acelaşi an în Rusia”;
2. Ernst-şeful poliţiei din Berlin; 3. Sinzheimer-şeful poliţiei din Frankfurt;
4. Lewy-şeful poliţiei din Hessen; 5. Kurt Eisner-preşedintele Bavariei; 6.
Jaffe-ministrul finaţelor bavareze; 7. Brentano-ministru al industriei,
comerţului şi transporturilor, apoi ministru al afacerilor externe al
Republicii Federale Germania în cabinetul Adenauer; 8. Talheimer-ministru în
Wurtemberg; 9. Heiman –ministru de stat în Wurtemberg; 10. Fulda-în guvernul
din Hessen; 11. Theodor Wolf-redactor şef al ziarului <<Berliner Tagenblatt”; 12 Gwiner-director al <Deutsche Bank>. Delegaţii
Conferinţei de Pace-Versailles erau evrei 8., „printre care: Rathenau, Wassermann, Mendelson Bartoldy, Max Warburg,
Dr. W. Strauss, Oscar Oppenheimer Merton, Brentano, Struk şi Deutsch...,,
În
luna ianuarie 1919, un grup comunist, cunoscut sub numele de <<Liga Spartakus>>, a
încercat să dea o lovitură de stat, printr-o revoltă comunistă izbucnită la
Berlin. Capii revoltei? Erau evreii Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht...
După
ce s-a votat constituţia de la Weimar, în 31 iulie 1919, evreii au reuşit să
ocupe poziţii cheie în guvernul lui Scheideman, astfel că influenţa lor
catastrofală asupra vieţii politice germane continua.
Unul
dintre cei mai periculoşi evrei era, fără îndoială, Walter Rathenau, evreu
mason, membru al ordinului mason internaţional B’nai B’rith, originar din Berlin, unde se născuse în 1867... În
aprilie 1920 a fost numit de către <<Reichswirtschafsrat>> (Adunarea
sau Camera Germană) membru în <<Socialization Comision>,
comisia de socializare însărcinată cu <naţionalizarea>
minelor de cărbuni. În mai 1921, Rathenau a fost numit ministru de externe
al Republicii de la Weimar. În decembrie acelaşi an a întreprins faimoasa
vizită la Londra pentru a-i propune lui Lloyd George, primul ministru britanic,
crearea <Statelor Unite ale
Europei>, cuprinzând şi Rusia comunistă şi contribuind astfel la
refacerea economiei U.R.S.S.
Ce
consecinţe imediate ar fi avut crearea Statelor Unite ale Europei în acel
moment? Rathenau ştia foarte bine. Ar fi însemnat grăbirea răspândirii
comunismului în toată Europa... În calitate de ministru de externe al
Germaniei, participant la Conferinţa de la Geneva în 1922, evreul german a
semnat alături de evreii sovietici Litvinov, Radek, Kamenev şi Rakovski
faimosul tratat secret de la Rapallo. În timpul aceleiaşi conferinţe, Germania
a recunoscut regimul comunist din Rusia şi i-a oferit ajutor economic, tehnic
şi armament. Conform tratatului au fost trimişi în Rusia 200 de specialişti
germani pentru a supraveghea construirea fabricilor de armament şi
reorganizarea armatei roşii pe baze moderne.” (Traian Romanescu,
op. cit., p. 128-129)
Înfăptuirea Statelor
Unite ale Europei a eşuat prin uciderea lui Rathenau de către tinerii germani
ai mişcării naţionale de eliberare care, a culminat cu venirea la putere a lui
Hitler.
Ideologia marxistă prin fundamentul ei materialist dialectic a pus
bazele doctrinei comuniste.
Pasiunea de comunitate paşnică a
abolit egalitarismul, instaurând revoluţia feroce, prin pregătirea
revoluţionarilor de profesie, a celor violenţi sau deveniţi instrumente ale
cruzimii.
Lenin/ Ziberblum care,
considera violenţa liantul revoluţiei, deci „generatoare
de istorie” şi-a pregătit din vreme prin promisiuni, agitaţie,
dezinformare, propagandă, falanga sângeroasă de extremă stângă, Legiunea roşie
pe care a încununat-o cu o diabolică teroare. 9.
„Lenin... a conceput şi întemeiat,
încă din 1902-1903, un partid de revoluţionari de profesie-grupul
bolşevic-foarte diferit de partidele social-democrate europene destul de larg
impregnate de cultură democratică şi reformistă.” (Stephane
Courtois-coordonator, Dicţionarul
Comunismului. Trad. de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc.
Ed. Polirom-2008, p. 13)
Este evident că de fapt liderul bolşevic, având banii oferiţi din
abundenţă de capitaliştii evrei-germani, urmărea să aducă la împlinirea visul
milenar al străbunilor: planul rabino-sionist al globalizării printr-un partid
comunist mondial călăuzit de Internaţionala Comunistă.
Toate secţiile Internaţionalei Comuniste din cele patru continente:
Europa, Asia, America Latină şi Africa erau circumscrise codului roşu, genetic
leninist. 10. „...dimensiunea teleologică
a proiectului societăţii comuniste. Aceasta se bazează pe nişte date
invariante: o doctrină-leninismul, şi apoi marxism-leninismul; un model de
organizare-<<partidul>>revoluţionarilor de profesie, devenit
partid-stat; şi în sfârşit, o strategie şi o tactică, ambele comandate de
necesităţile luării şi păstrării puterii în <<patria
socialismului>>, URSS, şi de cele ale expansiunii sale.” (Stephane
Courtois-coordonator, Dicţionarul
Comunismului..., op. cit., p. 12)
Urmând modelului revoluţionar francez al represiunii, teroarea
bolşevic-leninistă a îmbrăcat toate straiele urii: ameninţarea, frica,
represiunea, tortura, discriminarea, exterminarea.
Lenin/ Ziberblum,
discipolul marxist a devenit autorul conceptului de stat totalitar în
perspectiva imperialismului mondial comunist.
Extrem de importantă pentru înţelegerea
corectă a ceea ce falsa istorie a proletariatului mondial avea să considere
drept ” victorie a forţei biruitoare a
voinţei democratice a celor mulţi “
şi care este dovada zdrobitoare a incredibilei colaborări dintre bolşevici şi
germani, încă înainte de încheierea păcii de la Brest-Litovsk, este nota
secţiei de informaţii din Petrograd a Marelui Stat Major german adresată lui
Troţki la 12 ianuarie 1918. Comisarului bolşevic de la externe i se aducea la
cunoştinţă, că secţia de informaţii germane de la Petrograd primise de la
Berlin un ordin categoric. 11.
“ să insistăm pentru alegerea ( în Comitetul
Executiv al Partidului bolşevic ) a
următoarelor persoane: Troţki, Lenin, Zinoviev, Kamenev,…” ( anexa 17 ).
Consider extrem de important acest aspect al
istoriei mişcării bolşevice care urma să influenţeze în mod covârşitor istoria
omenirii. Teza apariţiei proletariatului şi definirea lui ca o pătură socială
conştientă de propria menire, capabilă să-şi creeze propria doctrină izvorâtă
din necesităţi sociale obiective se dovedeşte a fi totalmente falsă. Întreaga echipă
bolşevică, în frunte cu Lenin, au fost plătiţi să distrugă ordinea socială
existentă, Imperiul ţarist, nu pentru a construi socialismul cel necesar
maselor muncitoare ci pentru a asigura schimbarea unor privilegiaţi galbeni cu
alţii roşii.
Instalat în mijlocul capitalei cu statul
său major, a avut grijă să decreteze amnistia generală, astfel încât a doua zi
după lovitura de stat, <<populaţia
revoluţionară>> a deschis
porţile închisorilor, eliberând conform evaluărilor ulterioare circa 300 000 de
deţinuţi de drept comun, mulţi dintre ei adevăraţi sceleraţi, pentru care
atmosfera de demenţă canibalică li s-a potrivit de minune, covârşitor de mulţi
devenind viitoare cadre de nădejde ale partidului ce avea să inaugureze
teroarea ca politică de stat.
Rândurile extremiştilor s-au îngroşat, cu
toţi aceia care respingeau îndatoririle lor militare şi îşi căutau un refugiu
pentru laşitatea lor în fanteziile internaţionale şi defetiste.
Aduc în susţinerea afirmaţiilor mele,
scrisoarea –directivă pe care o primea Lenin de la finanţatorii săi,
Reichsbank-ul şi Bursa din Berlin, având data de 11 ianuarie 1918, pentru ca la
12 ianuarie 1918 să-i fie oferite alte 5
000 000 ruble şi, în acelaşi timp să i se impună componenţa Comitetului Central
Executiv (anexa 17) 12. (ibid., anexa
17)
Personalitatea lui Lenin/ Ziberblum s-a conturat printr-o profunzime ce rivalizează cu însăşi
personificarea răului !
I se recunoştea rolul istoric de a fi găsit
modul de reliefare a punctului cheie din doctrina marxistă în condiţiile
potenţialului revoluţionar al Rusiei feudale aflate în stare de destrămare.
Geniul lui a constat
tocmai în capacitatea de a manipula imensa masă de cetăţeni liberi
încătuşându-i şi obligându-i să tragă benevol uriaşul car al propriei lui
deveniri ca teoretician al “ urei de clasă “, împlinită în
covârşitorul şir de crime politice.
În numele revoluţiei iudeo-masono-bolşevice,
Lenin/ Ziberblum
triumfa graţie ideologiei care se corobora cu natura masacrelor sale aproape
neîntrerupte. 13.
„Noi
avem misiunea de a oprima. Nici o milă este deviza noastră. Pentru împlinirea
ei cea mai mare cruzime este un merit!” (Virgil Maxim, Imn pentru Crucea purtată. Ed.
Antim-2002, p. 318)
Imediat după Revoluţia din
Octombrie, guvernul sovietic a proclamat sfârşitul tuturor religiilor. Lenin/ Ziberblum a pus în funcţiune infernala maşinărie comunistă de ucis oameni,
devenind autorul presiunilor exercitate prin toate mijloacele asupra grupărilor
politice care aveau alte opinii decât bolşevicii, autorul interzicerii tuturor
partidelor, fracţiunilor parlamentare sau a grupărilor marxiste nealiniate la
leninism, mergând până la terorizarea şi uciderea
adversarilor politici (cazul cel mai cunoscut fiind cel al înăbuşirii în
sânge a revoltei matrozilor din Kronstadt).
Lenin/ Ziberblum este întemeietorul satanicului sistem al terorii de stat, exercitate de
CEKA şi urmaşele ei, iniţiatorul bestialei reţele de lagăre ale Gulagului,
precum şi fondatorul Cominternului/ Internaţionala a III-a Comunistă cu sediul
la Moscova, care ,,educa“,
supraveghea şi coordona activitatea subversivă a tuturor partidelor marxist
leniniste din alte ţări, în scopul instaurări finale a dictaturii bolşevice în
toată lumea.
Lenin/ Ziberblum este omul gândirii sale politice, care a pus la temelia statului proletar,
promisul <<rai comunist >>,
identificat cu doctrina crimei, exprimată ca un genocid, ca un holocaust roşu.
14.
,,...
abia pune mâna pe putere, în noiembrie
1917, că şi instaurează teroarea, moderată deocamdată, odată cu crearea CEKA,
apoi a Armatei Roşii-prototipuri ale poliţiilor politice şi ale armatelor
instruite pentru războiul civil, care vor fi stâlpii de susţinere a tuturor
regimurilor comuniste-înainte de a proclama deschis <<Teroarea roşie>>, în septembrie 1918, şi de a o
înscrie în Codul penal sovietic din 1922.”
(Stephane Courtois, op. cit., p. 16)
Mama lui Lenin era
evreica Blank, iar tatăl, tătarul Khazav, astfel că din această teribilă corcitură a rezultat bestialitatea
mongoloidă cu sadismul şi ipocrizia iudaică.
* “ <
Berlin >, 1918 ianuarie 11
Reichsbank, nr.5, 11 ianuarie 1918
Către preşedintele
Consiliului Comisarilor Poporului,
Mult stimate
domnule preşedinte,
“Uniunile
industriale şi comerciale germane, care sunt interesate de comerţul cu Rusia,
mi-au adresat o scrisoare cuprinzând o serie de date, ce pot servi drept fir
conducător. Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra acestora :
1.
Lupta revoluţiei ruse împotriva capitaliştilor ruşi nu are nici cel mai
mărunt interes pentru cercurile industriale din Germania atâta vreme cât
chestiunea nu afectează industria ca atare. Dvs. puteţi să-i nimiciţi pe capitaliştii ruşi, dar să nu fie îngăduită
în nici un caz distrugerea de întreprinderi ruseşti...
2.
Este necesar să nu se uite că în primii ani de după pacea generală
industria germană nu va fi în stare să potolească foamea de mărfuri a pieţii
ruseşti, deoarece are aceleaşi sarcini cuprinzătoare, de aceeaşi natură, în
Orientul Apropiat, în Persia, în China şi în Africa.
3.
Din această cauză este important să fie întreprinse cercetări şi să se
strângă material statistic privind situaţia industriilor, şi-faţă de lipsa de
bani care domină Rusia – în discuţiile de afaceri să fie menţionat grupul dorit
de bănci comerciale germane.
4.
În prima perioadă, comerţul cu Germania ar putea consta aproape în
exclusivitate numai dintr-un schimb de grâu şi câteva produse care au mai rămas
ca obiecte casnice. Tot ceea ce depăşeşte limitele unui astfel de comerţ va
urma să fie plătit în avans, anume în mărci, până la cuantumul de 75%, iar
sfertul rămas în curs de şase luni. În locul unei astfel de înţelegeri s-ar
putea să apară, probabil, posibilitatea care să îngăduie ca, în particular, să
fie acceptate ca plată participaţii germane de câştig pe piaţa monetară
rusească sau împrumuturi industriale şi feroviare cu garanţie fermă.
Având în vedere amintitul interes al unor fabricanţi
şi comercianţi germani pentru legăturile de comerţ cu Rusia, doresc să vă rog
cât se poate de amical, domnule preşedinte, să-mi aduceţi la cunoştinţă
opiniile guvernului cu privire la aceste chestiuni. Primiţi asigurarea sincerei
mele consideraţiuni.”
Semnat Reprezentantul Reichsbank
şi al Bursei din Berlin
G. v. Schanz
Comunismul fiind doctrina sângelui, Gralul
marxist-leninist-stalinist, s-a născut aşadar, prin sânge, a crescut prin
sânge, s-a hrănit permanent cu sânge, a domnit prin sânge şi n-a sfârşit încă,
umanizându-se tot prin sânge... 15.
,,căci comunismul nu se schimbă niciodată. Are o
singură doctrină. Mereu aceeaşi.” (Constantin
Virgil Gheorghiu, Spioana. Trad. din
lb. franceză de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sophia, Bucureşti-2017, p. 324)
Leon Davidovici Bronstein-Troţki, confratele
lui Lenin/ Ziberblum,
a fost şi el, remarcabil-agent al poliţiei politice austriece şi
teoretician al totalitarismului bolşevic.
Bronştein, zis Troţki Leon, născut la 26
octombrie 1878, la Gromsklei, fiul lui David şi Anna Polinskaia, a venit la
Viena, în februarie 1911 şi a locuit în Weinbergstrasse 43, cu soţia, Sedova.
Ei ocupau o cameră mică şi trăiau modest. Deodată, Bronştein se mută şi va
locui într-un apartament confortabil, în Einsiedeleigasse 9. Preia conducerea
“Pravdei”, ziar care apărea la intervale neregulate.
<<Norocul
>> căzut direct din bugetul serviciile secrete austriece, peste
Troţki şi Pravda lui, face ca în preajma declanşării primului război mondial,
aceasta să înceapă să fie pusă la dispoziţia tuturor. Cartierul general devine
,, Librăria Poporului “ ( Volksbuchhanlung ) din Gumpendorferstrasse 18,
condusă de Ignatz Brand, austriac, recunoscut agent al serviciilor poliţiei
politice din Viena. Bronştein-Troţki a
devenit şi el agent al acestui serviciu- în octombrie 1911- cu o leafă de 300
de coroane pe lună. În acest serviciu el lucra împreună, cu Cristian Rakovski,
care era unul din principalii agenţi ai poliţiei politice austriece în Balcani.
Troţki şi-a continuat meseria de director al
Pravdei şi de agent al poliţiei politice austriece până la 6 noiembrie 1914,
rămânând la Viena încă patru luni după ce Austro-Ungaria se afla în stare de
război cu Rusia chiar dacă ,,teoretic” era cetăţean rus. La 20 noiembrie
1914-în plin război- agentul austriac se stabileşte la Paris, unde ajunge
conducătorul defetiştilor ruşi şi francezi. Cum a fost posibil ? Simplu dacă se
are în vedere jocul dublu, de agent, care întreţinea şi legături cu un ziar
,,patriot” din Kiev, de la care a primit o legitimaţie de corespondent, pe baza
căreia consulul rus de la Geneva i-a eliberat la 14 noiembrie 1914, un
paşaport, cu ajutorul căruia a obţinut o viză pentru Franţa.
La Paris. Troţki conducea ziarul ,, Cuvântul
nostru”, ,, Naşe slovo “, organ la
păcii cu orice preţ şi apăra adesea, în ziarul său, guvernul austriac. Abia la
15 septembrie 1916 guvernul francez va suprima apariţia lui ,,Naşe slavo” şi, cunoscând amănunte
despre activitatea lui la Paris, îi hotăreşte expulzarea. Neputând obţine de la
Legaţia rusă aprobarea pentru întoarcerea în Elveţia a fost condus, la 31
octombrie 1916, la frontiera spaniolă; Guvernul spaniol, neacceptându-l nici
el, a trebuit să se îmbarce pentru Statele Unite. Sosind la Madrid, el a fost
arestat şi condus la Cadiz pentru a se îmbarca aici. În ziua sosirii sale la
Madrid avea 14 000 franci în bani francezi şi spanioli. Aşa cum se ştie, ziarul
publicat de Troţki la Paris era subvenţionat de Rakovski, Parvus şi serviciile
secrete austro-ungare.
Troţki, merită locul unic în panoplia << gânditorilor>> comunismului bolşevic, prin teza
victoriei revoluţiei bolşevice simultane, în mai multe ţări din lume, folosirea
deţinuţilor în lagăre de muncă, idee lansată la mijlocul anilor 1920 şi
formularea, solidarităţii proletariatului din statele vestice industrializate,
înspre ,,Revoluţia permanentă“, care
susţinea necesitatea unui lanţ de revoluţii ( induse şi provocate ) succesive,
care prin destabilizarea lumii,
consolida viitorul stat sovietic. Rolul lui Troţki în revoluţie rămâne de
neegalat.16.
,,...
Troţki a fost în realitate agentul numărul 1 al iudaismului internaţional în
pregătirea şi conducerea Revoluţiei. De aceea, căderea lui Troţki în lupta
pentru supremaţie dusă cu cealaltă bandă, a lui Stalin, Zinoviev şi Kamenev, a
provocat rumoare în mediile iudeo-masonice din Occident. Deşi urmărea aceleaşi
scopuri, Stalin nu era tot atât de dependent de superguvernul secret evreu al
Americii. După căderea lui Troţki acest guvern a trebuit să se supună ordinelor
lui Stalin în loc să se întâmple invers. Această legătură strânsă a lui Troţki
cu superguvenul evreu american este dovedită de faptul că el, şi nimeni altul,
a fost cel care a primit banii de la băncile evreieşti americane, bani fără de
care nu ar fi fost posibil triumful acestei mari ,,opere” a iudaismului.” (Traian Romanescu, op. cit., p. 70)
(
va urma )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu