1989-2014 – un sfert de
veac de corupţie şi jaf.
Clasa politică este
terminatorul României moderne
Am trăit ca
într-un vis un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii?!
Suntem mai săraci şi un pic mai bătrâni. Statul este bolnav, iar economia –
câtă a mai rămas – este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile,
investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are o „reţetă secretă“,
originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am
fi aşteptat, „tigrul economic“ al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus
beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în
perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată în istorie
clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare
de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente
director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu,
are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
*
* *
– Mulţi au
uitat iar alţii n-au ştiut niciodată: cum stătea România, din punctul de vedere
al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
– În 1989,
infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista
platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare;
autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente
germane; avioanele ROMBAC erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la
Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa se fabricau motoare de
vapoare după licenţa Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă
provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să
ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară
din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru
autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu
bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi
aerospaţială.
– În 1990,
Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi“.
Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
– A fost cea
mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până
azi. Referindu-se la industrie, că e „de dat la fier vechi“, fostul
prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu
merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Ca să combatem
această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii:
România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi – doar 3 milioane;
producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a
succesului din timpul dictaturii; azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca
buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de
kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi în prezent; ieşeau pe poarta fabricilor
1.600 de excavatoare ( în 1980); nici unul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare;
nici unul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care
funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de
vagoane de pasageri pe an (în 1984); azi – nici unul. Cât despre vagoanele
de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi – abia 800 (cel puţin 100.000
vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În
fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai
producem nici una. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut. De altfel,
potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de
milioane de tone de „fier vechi“, „deşeuri“ de cupru, aluminiu şi alte
neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în
valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe,
animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora
în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
– Ameţitoare
cifre! Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
– Iată
situaţia, la zi, în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone
de petrol în 1970; azi – numai... 6 milioane! Suspect. Cineva nu raportează
corect. Nu am nici o încredere în această cifră atât timp cât nu ştiu dacă
toate sondele au contor. Au contor, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la
tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6,
cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări.
De aici, deduceţi consecinţele: înainte de 1989 produceam 8,5 milioane de
tone de motorină, azi producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone
de păcură, azi nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri
minerale, azi – nimic! Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia
gazelor nu mai este a noastră... Cine măsoară producţia?... Cine măsoară distribuţia?...
– După 1990
s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica
industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
– Au venit
„sfaturi“ de la competitorii noştri europeni: „ ...faceţi IMM-uri, daţi afară
muncitorii din marile uzine; închideţi mamuţii industriali; produceţi
componente, nu produse integrale; faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de
frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare“. Parcă intenţionat, nu a
existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere;
guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge
nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei.
UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci România
nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14
milioane tone de oţel. A trebuit „lichidată“ – ca un „bonus“ pentru admiterea
în UE!
– Care au
fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat
startul la jaful naţional?
– Prima a
fost restituirea „părţilor sociale“ – o privatizare pe bani adevăraţi,
începută, surprinzător, de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a
cumpăra bunăvoinţa oamenilor chiar cu banii lor! Această măsură antieconomică,
din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus,
de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu
munca lor; a fost o renaţionalizare a unei părţi a capitalului social,
destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai
ales străine.
A doua mare
eroare a fost „privatizarea de masă“, fără proceduri şi fără reguli de
protecţie a acţionarilor minoritari. Viitoarele certificate de acţionar au
fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se
privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de
înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a mai sosit
nici azi, în 2014... S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor
privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de
consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat controlul total, fără
luptă şi fără nici un câştig, asupra întregii economii. Practic economia
naţională a fost oferită pe tavă, fără nici o logică şi fără a se spune, cel
puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby
pentru integrarea României în UE.
– Vă rog să
continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la
răsturnarea „dictaturii de dezvoltare“.
– A dispărut
întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi,
ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi
încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul
agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din
carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate
etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei,
din industria cimentului, a lacurilor şi a vopselelor, a medicamentelor, din
sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi
neferoase, de cărbune etc.; S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat
şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în
general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Au dispărut
industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări
etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost
pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri,
hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus,
aproape în totalitate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea
dureroasă la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de
ani. Au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de
îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre
sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu
pulverizată şi lăsată fără nici o logică structurală!
– Care sunt
consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins
parcă dintr-un film SF?
– Treptat,
România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează
industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul
financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes
propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt,
microîntreprinderile. (Dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste
200.000 nu au nici un angajat!) Românii au astăzi libertatea să se ocupe de
economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar
agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă,
pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă.
Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră
naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este
subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii,
unde lucrează români. Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil
detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne – nu a realizat
importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din
salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin
participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care
salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.
– A existat,
în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat
pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
– Fireşte că
nu a existat! Zi de zi guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de
protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru
profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor
reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească nici un sprijin în
România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i
angaja la negru, din raţiuni de competitivitate. „Veniţi în România, că vă
garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!“ – acesta a
fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se
poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de...
neguvernare.
– Care sunt
predicţiile Dvs. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?
– Dacă şi în
următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani
proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia
internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din
peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
Autor: prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU
fost secretar de stat, director la
Institutul de Economie al Academiei Române
Comentarii:
Caragioiu Mircea
Aceasta este realitatea! Cand vad ca Petre Roman apare la televizor si ranjeste cu figua lui de cal de sah,imi vine sa sparg televizorul. Nu le este rusine nenorocitilor care au distrus tara sa mai apara in societate? Ar trebui trasi in teapa pentru distrugerea tarii,incepand cu tiganul de Iliescu, care mai este si un asasin, pentru care nu a dat socoteala. Se asteapta sa raspunda post-mortem ??!! M.C.
Sursa: MELANIA RUSU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu