Cautand dupa mere 24

Cautand dupa mere 24

  

     - Te uiti in fantana Pavele?

     - Oare pot să mă uit în fântana? Bunica, lelea Nastasia fătoaia zicea nu te duce să te uiți în fântâna că acolo e Bau-Bau şi să nu mă duc la sobă, cuptor, că acolo-i Bibi (noru-mea Dorina moldoveanca, noru-mea, nevasta lui Marius "Mistrețu" nu-mi piermitea să le zic astfel, ninerit, în cuvinte dezmierdate din copilăria mea, ca sa-i canonesc cu învățarea de altă limbă, o limbă Ion Creangă, ci direct să spun celui cu intenții năstruşnice, cum toți copiii lumii sunt ceea ce sunt şi, ca să nu-i las să-şi facă vre-un rău în obrăznicia lor inocents să le zic: lăsați să meagă la Dumnezeu, că soba-i arde, în fântână se pot îneca etc.

     - Asa ma speria sora lui mama mai mica Aneta, cu care ma lasa mama cand pleca cu tata la vre-o nunta. Eu aveam vre-o trei anisori si ea isi aducea gagicu si ca sa ma adoarma asta ridica porcu de afara in fereastra cu palarie in cap si ea langa mine sub plapuma mi-l arata si imi spunea ca daca nu adorm vine si ma papa. Si eu chiar credeam.

     - Iată-mă, omule! scriind pe mesenger într-un alt registru, scriu lui Căprar Garofița şimleuancă măritată după un Ioan fain-făinel tembel, gelos, din Recea-Cristur, de fapt îi scriu cofesându-mă fără să mă ştiu urmărind un scop, că fiind om cu necaz nu-mi arde de nimic, nici să grăiesc ceva necuvincios, că om necăjit mă simt pe nicăieri: un amărât, dar nu un nimeni şi pe nicăieri, la fiecare mai venindu-ne şi ceasu să mergem bu sau venindu-ne apa la moară din lumina zilei dintâi, zilei de început, deşi nu sunt un bătut de Dumnezeu, că fiecăruia ni rânduit, rostuit, un număr de zile şi de ani detrăit artistic, rânduit, ca unor născuți şi, nu ca unor făcuți, că trec prin greu, prin încercări oamenii, dar aiasta-i o altă mâncare de peşte a lui peşte prăjit, o altă poveste, că oamenii între oameni şi pentru oameni trec prin grele încercări ca Vica mea aflată bolnavă şi eu zic mai bolnavă ca mine, deşi la aldoilea accident vascular cu risc înalt, deşi-s fiul lui Dragomir şi Veronica, un tichiri-michiri, dar nu un taie fruze la câini şi dacă-s sămânță căzută din mâna sămănătorului între spini. Dragomir şi Veronica sunt doi omănaşi de pe valea Sâmpetrului, oameni harnici pe care îi dureau mâinile nu de lucru, ci de nemuncă. Îşi puneau cânepa, că ei în prostia lor nu ştiau de canabis, ei puneau cânepa la topit în apa Sâmpetrului şi Almaşului 3 saptămâni avànd grijă să nu fie mânată de valea mare. La soroc era scoasă şi pusă la soare la uscat, ca s-o poată melița cu melița sau s-o potă zdrobi la zdrobalăul acelaşi apărat, cu nume diferite, într-un fel îi zicea în Sâmpetru şi meliță la Ciubăncuța, dar prin acest proces se obținea pozdării, câlții şi fuiorul (cu pozdării se mai aprindea lampa de la foc, iar din câlții şi fuiorul tors, urzit pe urzoi, nevedit şi țesut în războiul de țesut, se făceau haine, că omul  făcea hainele şi nu hainele pe om.

N-are să se trudească cu cânepa tata fugind de colectiv şi mutându-ne întreaga familie la LEGHIA în locul unuia Cornea, care se mutase în Aghireş-Fabrici, în acest centru muncitoresc având să ne mutam şi noi, familia lui Ferghete Dragomir, familia acelui om înalt, nu exagerat de înalt, însă bine făcut, eu semănând cu mama eram mai butucănos: mai mult lat până deunezi, mai mult decât lat, decât înalt.

Am mai zis ce se spune, că bătaia-i ruptă din Rai, dar cei care mănâncă pomnițe din Rai, băieții deştepți şi dacă în categoria asta-împachetați Tramp şi americanii lui, acei hoți şi mincinoşi, că promite, promite mereu corupții electoratului, dar nici ei nu cred în onorarea promisiunii, deşi s-aşteaptă cu burta la gură o viață mai omenească fără războie, cu pace şi bine, stare de bine. Cei care ne căşunează rău merită zău bătuți zdravân, ca să nu mai facă rău cât or mai trăi, cât mai au de trăit. Justifică justiția, ca justiție doar prin actele ei de dreptate asigurând cetățenilor libertate în Templu Brâncuşi eliminând faptele reprobabile de minciună şi şmecherie, utopie, cu care oameeni răi din lumea rea au omorât pe Eminescu, un Hristos al românilor şi de ce ? Pentru'că a fost patriot, celebru şi expresiv spunând adevărul pe față franc şi apărându-şi poporul de proprii conducători, ca unchiu Toma Stănescu, un oltean neaoş din Caracal, ofițer în armata română, căsătorit cu educatoarea Ferghete Elvira fata învățatorului Ferghete Petru, nepota lui bunicu, mătuşa mea.

Vica va fi introdusă la chimio-terapie aici la Hematologie. Să sperăm, că i s-a pus diagnosticul corest, că-n rest mai este un pas până la lucru bine făcut, până la salvarea ei. Ajut-o Doamne, Doamne !

N-am sfințenia bucuriei, sfințenia preotului din Dânc, Aghireş, Ferghete Vasile, frate cu bunicu, un om calculat, serios, care a fost şi sănătos încăpățânat în bineaducând de pe scările trenului din Huedin pe frate-su Gerge, care fugise de-acasă să fugă, emigreze, în America, pentru'casa le era răzămată cu grinzi, ca să nu se dărâme pe ei, învățătorul Ioan Rătundeanu-Ferghete din lipsă de mijloace să construiască o alta şi încapătoare nici prin gând nu-i trecea  ce-ar fi de făcut, că bătrânețea haine rele...

Gerge Ferghete nu se împăca cu gândul... şi-n 1914 prin martie păşeşte asemeni lui Cristofor Columb şi Amerigo Despuci şi fiecare cu meritele lui aparte (Ferghete Vasile preot în Dâncu, Ferghete Viorel în Sâmpetru-Almaşului, iar George Ferghete emigrat în USA şi Petru Ferghete căzut eroic în 1915 pe front... Viorel, bunicu, e cătană, militar, în 1918 pe Prut şi învață Radio-Telegrafist lucrând vre-o 16 luni la Braşov, dar fiindu-i mai dragi coarnele plugului cuprins de dor pentru sat va reveni acasă în Sâmpetru, ca să fie fără simbrie făt la biserică, deşi avea diploma de diac).

Ferghete Viorel urmase ceva cursuri la Şcoala de Teologie din Cluj-Napca şi absolvise, luase, examenul, nu de popă, ci de cântăreț bisericesc având în esența firii: bunătate, omenie, un specific al neamului post Eminescu, că se născuse într-un veac cu el, dar trăise şi-n veacul lui Tudor Arghezi şi Nichita Stănescu, ca să-şi desfete consătenii pe sâmpetreni în bătătura lui şi-n casă citindu-le din Biblie şi să le lămurească nelămuririle, ca la căuăcia, ferăria, lui Ionucan din Săliştea, că lumea veneau la badea Viorel, la fătu, ca la un Petre Petre şi să nu uiți Darie, că le înțaelegea ofurile, nevoile, ca un învățător îi lumina, ca să nu dea cu oiştea-n gard, să nu dea cu bățu-n baltă şi să se stropească incap pâna-n picioare, tot, (la el găseau pe Dumnezeu, o şcoală a vieții, învățau să fie ordonați şi disciplinați în corabia vieții, învățau cum să fie pe bricul "Mircea" cu aripi de vultur întinse, cu pânzele sus, ca floarea de colț pe tei în munți, o comoară rară, ca miorița, oaia năzdrăvană despre care ne conferețiază filizofic Mircea Eliade pe strada mântuleasa, de la Gingis Han încoace până-n zilele noastre şi la Viorel, la fătu, în casă găseau adăpost, mângâiere, sens în drepul de a fi cu iubire, găseau îmbărbătare şi îndrumare, ca şi eu la Ben Todică în Australia sau ca la fratele lui Viorel, la Gerge Ferghete în Detroit, în New-York lumină lină fiind Teodor Damian, Pr.Vasile Vasilache, iar în Dâncu, Aghireş, Ferghete Vasile şi-n Ciubanca feciorul acestuia Ferghete Sabin, unchiu, varul tatii, vărul lui Dragomir, şi Pr. Floarea Mureşan un martir al închisorilor comuniste decedat la Aiud, deşi a fost un munte de om era pâinea lui Dumneze, era un alt Iisus chinuit, în aceşti oameni era un şir de voevozi, erau un şir de voevozi, dePetre Țuțea, erau monument de oameni cinstiți, credibili, morali, consilieri în obştea satului, ca şi lumea satului să aibă al trai pe cordonata genilui românesc, omenesc, dupa spusa celebruui Gheorghe N.Dumitrecu -Bistrița, că viața împăcată are un drum bine ştiut: infinit apropiat de obiect, căpatând un duh de adevăr şi duh de viață, conştiință social-umană, ca ziua care se cunoaşte de dimineață (că nu mai departe în Dâcu năvălind barbar să jefuiască, năvălind 600 de secui din secuime să prade satul Dâncu şi aşa s-ar fi întâmplat, dar popa Ferghete Vasile curajos a pus picioru-n prag şi a spart ghiața pe care la bobotează trece vulpea, ca binele să domine şi a dominat şi-n comuismul atât de amar hulit).

     - Comunismul este aproape de ceea ce suntem, noi suntem un singur Dumnezeu pe planeta, noi suntem un tot unitar acum, de moment frant, farmitat, postmodernist pot zice deaceea nu te lasa dus in eroare de problemele generate de viata pentru ca supararea ta nu duce la bucurie si sanatate, supararea creaza suparare si tensiune in jur. Daca in schimb oferi iubire celor din fata ta, celor dragi, mangaiere si iertare mult mai repede ii ajuti sa se vindece si odata cu ei vei bineficia si tu. Imagineaza-ti daca eu trantesc si dau de pamant cu cei din jur ce se va intampla? Voi fi intampinat cu o avalansa de acte urate, poate ne alegem si cu o bataie sau cap spart. Asa ca oprestete, respire ca femeia care naste si realizeaza ca in tine e Isus Cristos care iti arata ce e viata si cum trebuie so framanti ca sa creasca si sa se implineasca intocmai cum se rumena in poeziile tale. Cand realizezi asta automat te schimbi si iti dai seama ca toate aceste suparari lumesti ale orgoliului tafnos nu isi au locul in ceea ce suntem si pentru ce am fost trimisi in asta lume. Nu beneficiem daca il luam de gat pe doctor sau pe hot in schimb daca ii privim cu atentie si ii observan invatam multe si castigam si sanatate.

Am zis de Garofița, c-am zis lui Garofița, m-am confesat ei ca la un om serios, om de treabă, neştiind-o țață, leliță, purtătoare de bârfă la Radio-şanț (i-am spus, că Vica mi bolnavă, că eu sunt tot pe drum, ostenit de drum, că tot pe drum, pe drum pe-acasă nu-s nicidecum) mi-am uşurat sufletul spunându-i lui Garofița, am sărit peste cal, că înțelepciunea ei întrece aşteptările, ca măsură a lucrurilor, deşi bărbatu-su, când îl vezi bărbat bine n-ai zice, că dă ferea, pe lături, cu catarige şi ochelari de cal, la el fiind încețoşat (eu nu mă aşteptam la aşa ceva de la Ioan Căprar ). Garofița şi-a zis: Dacă iubeşti un om trebuie să-i umpli inima de bucurie, dar nu-i umpli ochii de lacrimi şi sufletul de amărăciune şi nici urchile nu i-le umpli de cleiul minciunilor, a promisiunilor false, chiar dacă în lume umblă, cum v-am zis expresia, că vor veni în vremea din urmă proroci falşi cu prorocii false, că promite, promite mereu, că nici cel care-ți cere promisinea nu crede, că va fi ceva din ce promiți, că doar când omul e om, corect: omul e o…, şi porcul e bun fript, cum zice Doda Gheorghe, e ceva de capul lucrurilor şi nu-i socoteala de la spartul târgului, chiar dacă planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg, că eşti ieftin la făină şi scump la tărâțe.

Viața Puiule, ne dă din nou şansa ei zicându-şi nerostit: treacă de la mine, că ți prea mare iubirea, ca lui Maria Magdalena din Magdal, prea puternică lacrima de uriaş şi pentru asta nu te va lovi supărător nimeni ucigător cu piatra, corăbierul de pe Arca lui Noe fiind un salvator reputabil impecabil, care zice noapte bună grijilor, în valea pângerii dându-ți încă o şansă, c-o meritați să culegeți laurii trăirii vieți, că nici învinsul nu e învins, are propriul sens în univers, Dragomire, deşi lucrurile nu merg fără efort nu se desfăşoară cum vrem noi, dar Eva era tânără şi-şi revena, doctorul Timar cântărind viața  şi-i mai da o şansă, dar toți timid, au fost timorați s-aducă vorbă despre Radu. O lasa într-ale ei vaiete, dureri şi crispări, că şi aieste erau prea mult pentru  o copilă fragă fragedă.

     - Toate astea sunt idei draga Pavele in care ne irosim cu totii viata aici pe pamant. Comunismul e o idee, America e o ideie, Europa e o idee care e buna doar pentru cei care beneficiaza de pe urma ei si sigur ca ala cu burta mare, care traieste in castel ii place ideia democratiei pentru ca el o duce bine iar majoritatea nu are ajutor la spital. Omenirea si-a dat cu usurinta soarta si destinul in mana unui grup restrains de oameni numiti guvern, crezand ca ei vor lupta pentru beneficiul lor insa noi uitam lucrul cel mai essential ca noi avem si un instinct animalic care cu usurinta devoreaza si devine lacom. 

     - Garofița n-ar fi rănt nici o gânganie cu atât mai puțin orgoliul şi extazul bărbatului ei, Căprar Ioan, dar după cum se vorbeşte şi-n Cristur el şi-o puse de mămăligă cu una de pe Osteze şi lui Garofița tot el smâcit îi scoate ochii, deşi obervați finețea ei, comportamentul de doamnă şi vedeți ce pasăre Phonex şi de nădejde, cu penajul îmbrăcămintei ales în culori nețipător, cu gust, chiar dacă vezi la ea focul dragostei, o pară de foc ce cuprinde în lumina vie de Geocondă cu surâs larg, generos, înstare să facă fericit, chiar şi un intrus (acel vin-ncoace, îl face imposibil, impostor, pe Ioan care a fost surpins călare pe alta în patul lor conjugal şi tot el sare-n sus ropcii-copcii reproşind şi răstidu-se la ai lui nevastă, care nu şti cu ce i-o fi greşit, că nu ea dase foc la căsnicia lor având doi prunci mari : pe Teodora şi pe feciorul...?)

Am şi eu suflet şi sunt doar un om, un om scârța, scârța, căzut şi el în vergea, sunt un car negresat, care scârțăie din toate încheieturile, că-ncepe să se împedice în nevinovăție, în incapacitatea de a face rău, o incopatibilitate, deşi i-am spus, cum să nu-i fi spus despre Vica, ferindu-mă ca dracul de tămâie, nu i-am spus, că-s dus cu pluta fiind aproape la un an diferență la al doilea accident vascular, c-am făcut Hemipareză corp stâng precum Eminescu (dar cine sunt să mă compar cu-n geniu ?), dar îi spun ofticat părerea mea de rău, că nu i bine lui Vica, că nu mănâncă de o lună şi cum ciufii n-o țin internată şi sunt nevoit s-o duc eu şi Mihaela de la un spital la altu, la celalt (şi-l si acuză pe Ceauşescu, care nu te lăsa să mori pe drumur şi cu zile) de la Mihaela de pe Piana trebuind de la etajul trei la Medicala trei să fie dusă, apoi la Clujana şi mai pe urmă la Hematologie, până s-a îngrozit Vica, că pur şi simplu se îngaimăcise şi împedecase de numărul enorm pentru un bolnav cu anemie să le urce şi a zis: "-Duceți-mă la Marius, că la tine n-am picioare de urcat". şi au dus-o în cartietul Iris pe Gerge Gordon Byron 6 A blocCUG, ap.3 etaj 1., dar şi aici cu situația înrăutățită a bolnavei netransportabilă a trebuit aşteptată salvarea peste 3 oare., c-apoi din spital la alt spital s-aşteptăm la Gastrologie 1 peste 12 ore, la oara 2 deabia ajungând cu Ferghete Ludovica la Hematologie cu o salvare nu din Cluj, ci culmea de la Turda.

De peste o lună, chiar şi mai bine Vica este investigată medical pentru a i se pune un diagnostic prin anamneză şi analize, ca să-şi dea seama că prognosticul este rezervat şi chiar grav, dar Dumnezeu şi nu oameni ştiu ce ne este rezervat, destinat, că doar el, Dumnezeu ştie dacă vom lua taurul de coarne, dacă ne vom mai ruga la icoane cu busuioc, deşi puteți şi să mă crdeți, eu n-am cum să dreg busuiocul. Doamne, Doamne, fă să n-o pierd, deşi pot s-o pierd, cum l-am pierdut pe Dragomir în Aghireş-Fabrici în biserică pirzându-şi conştiința (şi atunci am cerut lui Dumnezeu imposibilul, că voi crede în existența lui dăcă-l lasă în viață pe tata, deşi tata ajunse o epavă, dar crezusem, că şi pentru tata putea fi o minune, dar insuficientă credința mea, care nu era nici cât un bob de piper, n-a mutat munții din loc, munții nu s-au aruncat în mare şi nici cămila n-a intrat prin urechile acului pentru'că viața ni ca ața şi noi umblăm pe ața boului cu fata morgana să dăm de oază, chiar dacă n-am urmat vorbele înțelepte a lui Ioan Înainte Mergătorul. 

VICA-I ce am eu mai drag pe lume (multe nopți m-a vegheat îngrijorată de sorta mea) Acasă ea era sufletul casei, ea făcea mai tot, chiar dacă unele lucruri mai țineau şi de bărbat, însă era o femeie harnică, cum n-a fost nici mama, care n-avea şcoala de bună gospodină, pe Vica comparând-o cu bunica, cu Nastasia fătoaia, ea bunica, nu-mi explic de ce ținea mult la mine, n-am descoperit ce-a găsit la mine ? Omul bolnav nu mai e cel dinainte de apocalipsă, se şi enervează, că nu poate face ce-a făcut, nu mai are zâmbetul, culoarea, rujile din obraji, n-are voința, se simte moleşit, toropit, dar nici cel de lângă ea nu-i trei iezi cucuieți, e ca o vale ieşită din albie, e tulbur, nu-i în apele lui, are boi pe limbă, i se pare că nimeni nu-l mai înțelege, că toți ar fi ca după noi potopul, n-ar voi, s-ar opune, ca să se vindece, facă bine, părându-i-se, că toți sunt rău intenționați, contra, că pentru asta fără o noimă e purtată de la un doctor la altul Vica şi ție ți se pare inutilă această zoală, fără noimă, dar de unde ştim, pe ce ne bazăm, atunci acuzăm de incompetență, de incompabilitate şi de lipsă de responsabilitate? Nu tot doctor a fost şi e un impecabil şi binevoitor neurologul Rusu? n-a făcut şi el, ca aieştealalți tot ce a fost omeneşte posibil ? Omul n-are răbdare şi se prinde cu gura cum o face şi Marius Celemen obtuz, deşi însănătoşirea cere timp, efort, dragoste, profesionalism şi răbdare din partea tuturor.

     - Vica a fost capabila sa vada Cristosul din tine Pavele tot asa cum il vad si eu si cum il vesi si tu insa multi nu-L vad. Eu am slujit Romania in Diaspora 38 de ani, defapt nu am incetat niciodata sa nu fiu al ei si ca mine sunt multi cred la radio si televiziune si mai apoi in scris pentru ca e familia mea iar un domn ministru care a venit in Australia, cica sa aduca invatamant in limba romana si invatatori din tara (acu vre-o 5 ani) cand noi aveam deja scoli aici in limba romana si invatatori si profesori pregatiti din vremea Comunismului, de prin anii 1950. In toata Diaspora existau scoli insa ei voiau sa aduca noua lor nomenclatura de “spioni”. Cica sa aduca nivelul scolar de aici la cel din tara, adica sa-l aruncam si noi la gunoi pe Eminescu. L-am invitat pe tanarul ministru in a carui curriculum erau si cateva cursuri de specializare la Washinghton, ca sa-i creasca foiu mai tare si inainte de a incepe interviul l-am rugat asa cum procedam si cu ministrii nostrii australieni sa-mi de-a o urare de sponsorship pentru programul nostru, adica sa spuna si el cateva cuvinte de sprijin la adresa programului si comunitatii noastre cu bucuria ca il avem si ca functionam neintrerupt, de prin 1985, eu find aici din 1993 si dumnealui…, imi spune ca el nu e platit sa faca asta si se intoarce si pleaca. Adica eu imi servesc tara gratuit iar trantorul care mananca si banii pensiei mele pe care am lasat-o in tara pentru cei 11 ani, lucrati in minele de uraniu de la Ciudanovita nu o poate face. Ministrii straini din vest o fac cu multa bucurie cand le propunem insa el romanasul e mai cu mot. M-am simtit asa de jignit (in mandria mea de roman) si ma uitam la aceasta victima a sistemului care la educat si a saracului frate roman ca e condus de un astfel de persoana. Si asta va ramane in putere si in pozitie de profitor si dupa moartea noastra ca asa sunt legile “universului”. Ca sa salvez obrazul comunitatii australiene care organizase primirea lui si al meu de gazde, de romani i-am propus sa vina inapoi de pe corridor spunand-ui ca nu e obligatoriu sa ne faca cadou  urarea/reclama si i-am aplicat lozinca interviului politic sablon romanesc. Concluzia frate Pavele; in guvernele de azi nu mai sunt politiceni sau guvernanti care sa serveasca poporul ci ei servesc banul, pe cei ce ii platesc, pe marile banci si corporatii. Insa va veni si vremea oamenilor buni sa castige ca asa spune legea univesului: ce urca trebuie sa si coboare!

    - Din prostie a fost omorât Ceauşescu ca semeni lui Iorga, Armand Călinesscu, Artur Silvestri, Marin Preda, Nicolae Labiş, Marin Preda, Mihai Eminescu..., din teama să nu fie eliberat de popor şi cei cu lovitura de stat, cu revoluția zicese, să n-o pățească urât, că după faptă există şi răsplată, că o făcuseră lată, ispravă neispră, nebravă cum mai fac şi azi corupții, o povară insuportabilă pentru poporul român şi azi ispravnici fiind penalii, peştii împuțiți la cap, aieştea lui peşte prăjit, bandiți contra umanității sunt techerghei, telelei, haimanale, huligani, vagabozi, tagmă a jefuitorilor, sunt în fruntea statului român, că au omorât pe Ceauşescu un conducător drept, un destoinic şi un conducător iubit şi prieten şi în țara soarelui, China.

Prin Ceauşescu ne erau asiurate locurile de muncă, unde să locim, locuința, indepedența, statul unitar şi pâinea cea de toate zilele pe masa şi casa ne era casă, nu se amesteca nimeni în treburile ei interne, nimeni nu ne globaliza furându-ne indentitatea națională cu specific aparte național distinct şi deosebit.

    - Probabil ca Banca Mondiala sa folosit de KGBul rus ca sa organizeze eliminarea lui pentru ca a infintat BANCOREXul, FMIul la condamnat la moarte prin impuscare si cel mai bun subcontractor era Moskova. Gascuta din Romania, oameni de incredere ai sistemului  de atunci  sunt uneltele care l-au executat si ei sunt si acum in viata si nimeni nu se incumeta sa-i treaca prin justitie, o justitie care are deacum o trenda globala. Sunt toti in cardasie la jupuit planeta. Dar tu scrie frate Pavele ca multi te vor citi in viitor si vor afla adevarul despre starea prin care trece tara, din marturiile fratiei tale.

     - Ca ce-s Ben bun, mai bun, ca alții. Tu mă lauzi, dar nu merit. Eminescu e el, dar eu sunt pe depate a fi un Fain-Făinel (eu nu m-am lepâdat de eu, de el); ce-am făcut eu deosbit, distinct, te întreb: apropriu cu subiect şi predicat, infinitul de obiect ?

     - Nu am zis niciodata ca tu esti mai bun ca altii. Am fost atras de tine ca de o marama care stralucea in iarba necosita, o marama a unei fete frumoase si m-am indragostit de ea si vreau sa o impartasesc cu lumea. E plina Romania de marame lucrate in felul lor original insa a ta a fost ce-a adusa de dumnezeu in drumul meu. Am gasit-o sincera si plina de omenie, plina de poezie. Gandeste te la Eminescu cum a trait in suferinta toata viata si cum a sfarsit. Nici macar nu i sa dat sansa sa moara de batranete. Tu nu trebuie sa faci ceva deosebit, tu trebuie doar sa fii si sa existi. Sa fii sotul care isi iubeste sotia si copiii si le poarta de grija. Sa ii ierti si sa te bucuri de ei, de toti cei dragi tie.  

     - Trăiesc cu o mare teama în suflet, că pot s-o pierd pe Vica, deşi cum ți-am spus mi ce-a mai dragă din lume, că pe bune a fost o culme, dar chiar pentru'că omul bun nu piere, inevitabilul poate surveni, ca un firesc şi, ca inexplicabil încă de ştiință (îndoindu-ne, că n-a venit nimeni de dincolo, înfoindu-ne de existența vieții de apoi, că nici Toma n-a crezut până a văzut şi pipăit, dar ce n-ai făcut nu vei face ("ce nu poți face astăzi, lasă pe mâine, că alaltă mâine nu trebuie făcut", zice Ani Doda, 65 ani., Recea-Cristur, nevasta lui Ghiță, coleg şi prieten).

-"O băut ieri şi azi dă la rațe", zice Voloc Florin părând să ştie povestea lui Cocoşu-Roşu, povestea lui Cocoşilă aflat la căucia lui Ioncan cu ala comunistu'pui Mihai şi deşteptul ăla de Ilie Moromete.

-"Am fost, ca şi copil uşă de biserică, dar după ce m-am însurat m-am stricat, am prins gust, m-a prins foamea după femeia altora, "zice şi Popa, şofer pe tranvai în Cluj. Teama, c-o pot pierde pe Vica, devine obsesie, mă obsedează, nu-mi iese din cap şi atunci, ce mă fac, încătro (Quo vadis, Domine ?!) Nu mă pot împăca cu gândul, că Dulcineea mi-a fost esența existenței, dreptul de a fi om, bărbat, cu familie şi unde-s doi inima creşte întru dragoste admțind, că nu ți pustie casa şi dacă mai cântă găina, că eu sunt capul, ştabul, dar ea, femeia, gâtul şi cine mişcă gâtul ? Bărbatul în loc de cap poate avea damigeană şi-l plouă-n gât pe strada mântuleasa în nopți de sânzâiene, îl plouă cu alcol şi domnia şi prostia se plăteşte, chiar dacă omul e domn, popă de Gâlgău, birlic şi-n şanț.

     - Toata aceste griji si teama ca o pierzi pe Vica este declaratia ta de dragoste pentru ea, este cealalta parte din tine. Stai linistit ca totul va fi bine. E normal ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, sa ai si sa treci prin starile si simtamintele tale. Dumnezeu are grija de toate, nu-ti pierde increderea in EL. Toate la timpul lor. Tu esti un om special si in aceste momente o declare si Vica este foarte mandra de tine. Lasa obsesia la o parte, toti venim singuri si plecam singuri, inainte de Vica ai fost singur dupa Vica sau dupa mine Ming va fi impreuna cu copiii ca si tine. Ai facut armata?

     - Parcă n-aş avea deztule pe cap, Garofița îmi scrie dorind să facâ bine, cu toată lumea să fie bine: "Te rog din suflet dă si tu sfară în țară după grupa sagvină AB pozitiv. Dacă cineva-i dispus să doneze sânge pentru fetița cu aplazie medulară. Este la spitalul Fundeni. Bucureşti, la secția Pediatrie. Fetița are 11 ani şi se numeşte Teodora Alexandra Mihaela şi până la operație are nevoie, face transfuzie zilnice, altfel moare. Măcar dă, distribuie, postează, mai departe. Nu-i greu. Doamne ajută !

( Un simplu forward ajută o viață de îngeraş).

ÎNTRU RĂSĂRIT DE SOARE,DE PACE ŞI BINE

Frumos născătoare de Fă-Frumos

Cum nu fu altu Hristos luminos

Cu rost şi folos neamului nost

De tată nost ştiu pe de rost

Măsură a lucrurilor,adăpost de pâine

Tras pace,liturghie în spice,tras în mâine

Iubire la înălțime,culme,

Cu profunzime şi limpezime

Întru răsărit de soare,de pace şi bine.

Mai nou omul bolav e purtat inexplicabil, ca un Iisus de colo, colo: de la Ana la Caiafa, ca să ajungă punându-i de mămăligă, la Pilat din Pont, deşi romanul acesta la spartul târgului înebunit, că-i repungă şi Claudia, soția sa, se spală pe mâini.

Lui Garofița Căprar îi scriu pe mesenger şi-i spun despre Vica, dar nu şi despre mine şi accidentele mele vasculare, că mulțumesc lui Dumnezeu, umblu, scriu şi spun doar (verzi şi uscate ?), că sunt un om necăjit din povestirea lui Mihail Sadovianu, un prozator de prestigiu, deşi Daniel Cristea Enache tânăr critic şi profesor universitar, după Aex. Şefănescu îl învinuieşte (dar ce are asta cu arta scrisului ? Nu-mi vine să cred, c-acest Mitrea Cocor cu baltagul şi frații jderi să devină cațelul lui Ceauşescu, că Ceauşescu e făcut criminal fără o bază probatorie, fără a se dovedi cu nimic asta, la noi vorbindu-se mult neântemeiat, în dodii) bătând apa-n piuă, Daniel Criste Enache, afirmă, că sub regimul lui Gheorghe Ghiorghiu-Dej, Ceauşescu, comunist, ar fi semnat Sadovianu, ca deputat în Marea Adunare Naționala, comdanarea la moarte a unor muncitori (s-ar putea aşa ceva? o fi devenit cățelul lui Ceauşescu sau e doar fantezia bolnavă, o născocire ? câinele care latră nu muşcă ştiu eu).

Revenind la Vica, la însănătoşirea ei, dacă se va produce, se va întâmpla, prin minunea lui Dumnezeu, va fi un miracol a lui Dumnezeu. Mi-am pus încrederea în Dumnezeu şi Dumnezeu nu m-a înşelat, nu m-a dezamăgit niciodată (dar să nu zic: "hop ! " până a nu sări şanțul lovind, ca bivolița şuştatul plin cu lapte la terminatul mulsului). Am zis,că nu mi-o înşelat Dumnezeu încrederea, dar la moartea tatei în 1981 la doar 56 ani, nu cumva m-am îndoit, deşi parese, că-l omorâseră securişti nevrând să fie informatorul lor, n-a voit să fie integrat în securitatea muncitorească (şi omul muncitor cinstit s-a chestionat: cum să-mi pârăsc colegii ? Şi el a refuzat să se înroleze pur şi simplu devenid, a refzat să fie sluga lor şi rău făcător). Dar eu aflat la căpătâiul lui Dragomir, când era pe patul morții, când trebuia să-şi bea paharul morții, am văzut ce canon suferea, ce rău îl mâncă şi eu pângându-i de milă, fiind milos din fire, am vrut să-l şantazez pe Dumnezeu, cerându-i imposibilul: să-l facă bine, că: dacă nu-l face sănătos, eu nu voi mai crede în existența lui, dar cum am formulat fraza, propozițiile, am uitat, că eram copleşit de moartea lui şi-n vremea cu pricina am scris şi epigrama care am trimis'-o la revista Steaua şi poetu Adrian Popescu a publicat-o: "Nu-mi mai aduceți ouă de păsări, că zeii mei se pierd ca măgarii-n ceață şi nu mai revin niciodată" (redată din memorie sper să n-o fi denaturată).

Un curaj nebun, deşi înalți demnitari, câ şi doar intenția de încălca porunca dumnezăiască şi să facă în nesăbuința lor om-ucidere, morte de om pri război, era o crimă, ca afirmația tatii, că eu aş fi o baliigă (şi de ce zicea asta, ca un netrebnic supărat pe fecioru-su pentru' că scrie şi scrie şi scrie dorind să devina scriitor şi duca asta a lui Pavel pe Dragomir îl scoase din sărite, că exageram după credința lui sa țin morțis la un lucru pe care nu se ştia că voi reuşi, el asemenice lui Vica văzându-mă mâzgălind, scriind într-una, exersând în şcoala de dincolo de şcoală, Vica grăindu-mi, ca un zbir: -"Iar te joci pe telefon? dar atunci se enervase Dragomir venind în în Sâmpetru unde eram venit în vacanță, ca mai altă dată să-şi amintească de Oprea Septimiu, că -i zise că: "- Pavel o s-ajungă om mare" el spunându-mi probabil cu altă ocazie: -"PAVELE, după tine, după scrisul tău, mulți o să bea apă" şi cred? şi ced, că asta se întâmpla după ce redactori de la Făclia veniseră pentru mine în Aghireş-Fabrici după ce publicasem un articol despre Armin şi neregulile la aprozar, dar întrebând la fabrică, la Rapid, scriseră sub nume muncitor, articol pe care l-a decupat bunicul din ziar şi l-a purtat în portmoneu şi-l arăta tuturor prin sat, Sâmpetru, aşa cum are s-arete revista şcolară Mugurii Silvaniei citind povestirea Bunica, sătenilor, mândru, că are un nepot atât de dotat în ale scrisului.

     - Nu mi-ai spus cum ai cunoscut-o pe Vica, cand ai vazut-o prima oara si cum sa nascut in tine acel firicel de duiosie pentru ea. E foarte important sa asezam aceasta marama in camasa eminesciana sa inteleaga romanul cat de frumos e.

     - Îi solicit ca unei zambile, floare a florilo, Garofiței, o albastră Eminescu, să scrie pe mesenger expresii, vorbe celebre, maxime, vorbe de duh din comora înțelepciunii omeneşti culese de măria sa, ca suflet Eminescu pragmatic pentru a colora şi aroma existența de zi cu zi (rămâne de văzut ce va face, că dragoste cu sila nu se face, iar eu îi cer doar nişte cuvinte cu sperlă, cu superb, vorbe de duh să-mi scrie pentu a le utiliza artistic dar nu ştiu dacă-i va îngădui, da răgaz, timpul şi viața cu efemeritatea sau eternitatea ei, pentru a nu ne trece vremea degeaba făcànd doar umbră degeaba pământului, trecându-ne vremea, ca la bureții usturoiul. Avea, ca orice om un aparte, o bogăție spiriuală, vorbele ei desfătau, aroma şi coloratura când taifăsuiam în parfumul ei ajuns în Recea -Cristur în magazinul unde era vânzătoare, nu demult tare patronă de firmă cu trai finuț, subțire, de Şimleu, pe la Recea. În goana mea de Prâslea cel voinic, după merele de aur mi se părea, că scriu sărac, deşi Ion Gură de aur… Într-adevăr zilele trecute m-ai văzut pe la Cristur, c-am poposit pentru rețete la medicul de familie Oros Krina, însă eu cu graba ca de fată la măritat bla, bla, grăbit n-avem ochi pentru nimeni, ca atare nu te-am observat, băgat în seamă, nu ştiam, pe ce lume mai trăieşti, că mai trăieşti..., ca orbul prin Brăila lui Fănuş Neagu cu frumoşii nebuni în marele oraş universitari cu oameni harnici, destoinici, călcând pe morți celor din morminte viață dăruindu-le, că bolunzii lor erau hàn hămați la căruța cătarati in vârful piramizii, aizbergul, ghețarul, le înhămaseră caii dinapoia căruții, ca titanicul să se  lovească de imprevizibil, distrugător, că Titanicul neverosimil, dar adevărat s-a scufundat fără milă, că uneori natura e mai rea, ca oamenii şi apocalipsa, ghețarul care s-a topit acuma, dar atunci s-a napustit furibund... Eu în marele oraş sunt ținut de fraer, că nu acționez obraznic ca obrznicătură, punând piciorul în prag şi lovind cu capul pragul de sus pentru a vedea existența pragului de jos, ca-n plop cu plopu-n aer călare pe jumătate de iepure şchoiop, să nu fiu dus de nas, tratat cu indiferență, că în "ffene" nu-luat în seamă, fir-ar să fie şi nebăgat în seamă nu rostuiesc firele, suveica, printre ițe şi spata, printre firele războiului de țesut a rațiunii narațiunii la moadă şi care se poartă cu modă şi vogă, se poartă... şi ghețarul s-a topit sub căldura de globalizare, atunci la începutul veacului xx şi  fariseic a scufundat, vâzând cu ochii, vânzându-şi ca Iuda sufletul pe 30 de arginți (cocoşei?). 

Atunci, Garofița Căprar, m-am grăbit către Cluj neavând ochi pentru nimic, la Marius Celemen "Mistrețu", Vica, Ludovica, mama lui aşteptâdu-mă s-o duc la spital, şi vedeți dumneavoastră, tulai, fără mine nimic nu se poate deşi eram şi eu după al doilea accident vascular, bolnav în lege, fără meritele omului calm, liniştit, scutit de griji, scutit de valul pe val vălurit în corabia vieții de "țzunami", dar cine te-n treabă sau cine-ți sare în ajutor făra pretenții deşi cel sărac nici cu boii nu-şi scoate sărăcia din casă, încurcându-te cu birocratism, chiar şi cei cu simbrie de la stat, plătiți de contribuția ta la asigurări pentru a te proteja, dar din lipsă de scrupule, conştiință şi responsabilitate, n-o fac, că trag mâța de coadă jinduind după capra şi mâța celuilalt, a vecinului, că o dau, frate Ben, o dau pupăză din tei, o dau în bară, în bara pe care cra-cra se cacă o cioară, corbul păcălit de vulpe scăpându-şi caşcavalul din cioc, pagubă-ciuperci, ciuleți, hribe..., că unde o murit vaca moară, moară şi vițelul, cum a zis Dagomir întâlindu-ne- n Cluj el venind de la Aghires-Fabrici către mine şi eu catre casă dela Bistrița, în prealabil fără să ne fi înțeles, eu venid să-mi semneze contractul pentru bursă, iar el să vadă ce mai fac, cu ce trăiesc, el neavând bani să-mi dea, o ştia şi Borr Iuliu dirigintele (eu trăiam cu pipujoi, răbdari prăjite unse cu foame, cu mere din livada cu pomi, meri, că nu căutam pe “lacul cu lebede” sau în “livada cu vişini”, ci-n ferma pomicolă a gostatului nepazită ori din contră, dar eu nezărind niciude paznicul de far a lui Bogza, că trebuia să trăiesc cu ceva şi cum să cer celor din blocul Rapidului, apartamentu 7, din Aghireş' Fabrici, îmi trebuia ceva pentru a nu muri de foame, că în România nu sa murit ci, doar gurile, ciuma şi prilejul zic, deşi marhele politice fură pe rupte, dar tot se vaită în țara, patrie limbă română, unde munții noştrii aur poartă, şi minciună, c-am cerşi din poartă-n poartă, atunci era o altă poveste, că n-am murit nici acuma şi atunci merele mă leozeau, dar ia păr din palmă dacă ai de unde ca de pe brosca mică, care însă cască gură-cască gura mare şi-mi faceau merile din vis, burta de pae, ca la vițeii prost furajați, alimentați, în grajdurile ceapeului, dar ce era de făcut, omul mic trebuind să devină mare cuprinzător de la Someş, la Mureş, Olt, Dunăre, Mare, ca fericitul Bogza descriind pitorescu până-amănunt şi detaliu de spațiu, decor, piesaj şi fenomen cu alchimia uni drept de a fi cu: câte bordeie, atâtea obiceie şi ca cele din Mizil.

F&B