Caragioiu - UN SOARE PARADISIAC, PROFESOR DR. ANTOINE SOARE.

UN  SOARE  PARADISIAC, PROFESOR DR. ANTOINE  SOARE.

iluminând personalitatea unui mare cărturar român.

,, Spunem cu durere, s-a stins doar lestul, dar sufletul, opera și realizările au rămas  ca zestre a umanității” Melania Rusu Caragioiu

         ,,Un soare paradisiac”, este  calamburul meu, izvorât din citirea acestei cărți a Domniei Sale Domnului  Profesor universitar,  Dr. Anton Soare, carte intitulată ,,PRETEXTE  PENTRU PARADIS”
Luând în mână cartea, la prima vedere, ea are sobrietatea unei casete. Este caseta miraculoasă pe care o deschid  spre a fi apoi înmărmurită de surpriză. Mă simt  copil,  adolescent,  adult, în intuiția subtilă a autorului
Editura ,,Junimea” -  Iași, prin Simona Modreanu a reușit să redea tot ce autorul poet Anon Soare a oferit  cititorilor, în această carte, din preaplinul plăsmuirilor sale , dedicat aci  exclusiv  lor.
Cititorul răsfoiește încet, cu băgare de seamă, zăbovește mult asupra desenelor  sugestiv zugrăvite, apoi prinde firul celor scrise în carte, pentru el. Incet și printr-un fir -fior nevăzut, este prins în măiestria cărții.
Cu pași înceți trecem  prin împărăția  basmului.
 în „Paso doble”, ursitoarea,  : „Avea păpuși în păpușă/Și uși multe dupo-o ușă/Din ce-i vechi tot scotea nou,/Din val val și din ou ou.”
Am ales, nu întâmplător, acest poem din „ Ciclul  intim”, care deschide cartea, făcând un corolar poetic, filozofic al vieții, cu fațetele ei delicate și sumbre, presărate în ani și etape ale vieții, ca în final să ne aducă unda de bucurie a resemnării precum   în ,,Dansul cu țiganul” din care subliniez : „Păi atuncea stai că, /Îți dansez eu taică,/Cu-o floare la gaică,/Dup-o balalaică”.
Stilul poetic, atractiv prin care rima este obținută folosind cu talent și îndemânare diferite părți de vorbire, verbe, adjective, conjuncțìi, prepoziții, măiestrit folosite, dau o alură sprințară, jucăușă, care te incită să continui lectura. Iau un exemplu din poezia „Coasa”: ,,Fâș,fâș,/Tai târâș,/Tai la glezne/Și culc lezne.”
Autorul folosesște  chiar și rima ascunsă: ,,Răni de ieri, mereu vii, meru linse, /Nestemate nestinse, azi le-ncerci,/Ca și-n seara când ți-ai zis că te-neci.” – in Sonetul ,,Atunci” pag. 13.

Deci, continuăm intrând în universul strict al copilăriei văzută de autorul-poet,  în capitolul „Lucruri și animale”.
  Imaginația  ni se se leagă de firul epic al povestirii  poetice scurte. Cititorul rămâne pe gânduri, apoi se întreabă pe sine sau pe cel care scrie. I se pare că personajul iese din carte și stă în fața lui. Dar acel personaj se pare că poate fi și auzit. Adică onomatopeic: În „Vulturii„: „Sus în aer fără baer,/Vulturațì pe-un val de vaier,/Când ici, când departe, hăi,/Ne văietăm peste văi.”   În aceste versuri pentru urechea noastră parcă șuieră vâjâitul aripilor vulturești.(Observați că în iureșul gândirii l-am parafrazat pe autor).  Grupajele de vocale care întovărășesc  acel V tare, folosit frecvent, se aseamănă, dau impresia unui zbor puternic auzit de noi.
 Un alt gen literar folosit  aici de autor, cu un talent plin de fină ironie, profund formulată și gândită,  este amuseta. M-am oprit  asupra  poeziei „Pește baroc”: „Peștele din heleșteie/Beștelește unda spartă, /Tot o-ncheie și-o descheie,/ Apa cu apa se ceartă”
 Tot în acest capitol descopăr  și o  ghicitoare iscusit alcătuită: „Când prin Africa trec febre/Dintre cele mai celebre/De-ți usucă lei și zebre/Eu pe sus tot găsesc flori,/Îmi fac scară din vertebre/Și-s mereu cu capu-n nori.” Ne întrebăm cine-i și aflăm cheia: Este Girafa !.
Până aci, în picături fine, ca într-un dialog am descoperit frumusețea limbii române  prin bogăția lingvistică. Dar „Ciocârlia”, „Coasa”, „Marea Neagră”, Țurțurii”  și altele pe care le las cititorului să le descopere, sunt nestemate neaoș românești.
Citez din stilul hâtru al românului, prins fidel  de către autor  în: ,,Corbul”: „Tot îmi mai stă în gând brânza,/Fir-ar  a dracului de vulpe !/Prinde-i-aș pe-aici osânza !/Înfige-i-aș ghiarele-n pulpe !
Dar dialogul poeziilor scurte  din acest capitol, ca dealtfel prin întreaga carte,ne plimbă prin mitologie, prin epopei antice, prin universul infinit,prin universul mistic, folosind drept sugestive nume simbolice care evocă evenimentul, starea, fenomenul. Exemplu: „Șarpele”: „Când ucid, când doftoricesc,/Când zac unde-i mai caldă piatra. /Mi-au ascultat sfatul drăcesc / Hermes, Eva, Cleopatra.”  Prima imagine care ne este sugerată este  simbolul  lui Socrate, Șarpele de aur, adoptat în lumea celor care au jurat să lupte pentru sănătatea atât de prețuită a omului.  Iar evocarea  în treacăt a Evei, Cleopatrei ne transferă aci gândul spre alte largi aduceri aminte. La fel se întâmplă când de fiecare dată autorul-poet completează erudit printr-un nume simbolic, cum am specificat mai sus,  lărgirea dimensiunii  exprimate în versul respectiv.
Tot ce poate fi mai dificil în alcătuirea unei poezii ne este oferit realizat  artistic în cuprinsul acestei cărți.  Mă opresc la poezia ,,Balta”, redactată în monorimă: „ Îmi zgândăre-un plop/Ochiul șchiop/De ciclop/Căscat fără scop/La cerul miop/De după potop.”
Ai voi să lași cartea din mână, dar ceva lăuntric îți dă un nesațiu ca să continui această primă lecturare, fiindcă precis o vei relua cu creionul în mână și caietul tău de citate alături. Situația poate deveni chiar gravă...Nu-ți reproșezi nici că ai amânat ceva, nici că ai sărit peste ora ta preferată de la îndeletnicirile tale.
Curiozitatea te împinge să înorci încă o filă.
Capitolul III ,,Așa și-așa” te intrigă, când titlul său îți răsare în față.  Dacă nu îl cunoști pe autor   îți zici, din nou, ce s-ar putea ascunde sub aceată emblemă ?
Dar dacă îl cunoști, admiri filozofia sa, care te învață ,,să ști că nu ști nimic”. Adică,te ¸întrebi, cunoscându-l pe autor de ce el ¸însuși, eruditul, spune  acestei traduceri „traducere aproximativă” ?
Trecem peste această modestie față de care noi nu suntem de acord și să recapitulăm în câteva fraze episodul Andromaca din Ilyada lui Homer, episod căruia Jean Racine, în 1667, îi inchină o impresionantă piesă de teatru, o tragedie: „ Andromaca”.
 
În acest capitol de poezii și poeme autorul ne încântă prin hexametrul  antic, introducând  actul IV, scena 5 și actul V scena 5 din Andromaca de  Jean Racine.
Cu virtuozitate autorul  formulează cu subtilitate și precizie schimbul de replici între Pirus și Hermiona. Am subliniat expresia subtilitate, fiindcă adevărul literar este dificil de redat în versuri, rimă și claritate, cum zice Boileau.
Ne vom reaminti în câteva cuvinte tragedia Andromaca de Racine. Hermiona, fiica  Elenei și a lui Menelaus, regele Troyei   este sortită din leagăn spre a fi soția regelui Pyrus al Epirului, fiul lui Achile. Andromaca, văduva lui Hector ajunge în sclavia lui Pyrus. Acesta o vrea de soție. Andromaca dorește mai bine să moară decât să accepte, dar își face un plan de a-și putea aduce fiul de la greci, de a accepta cununia , luându-și viața imediat după nuntă.
Hermiona este  iubită și cerută în căsătorie de Oreste, fiul regelui Agamemnon din Micene, dar ea îl iubește nespus pe Pyrus. Văzând că acesta urzește căsătoria cu Andromaca, Hermiona  îl incită pe Oreste să îl ucidă pe Pyrus, promițându-i mâna. Oreste îl ucide, dar în loc de răsplată el își vede pe iubita sa Hermiona luându-și viața  peste targa-patul funeral pe care este transportat Pyrus fără viață. Oreste îi urmează  și el în drumul lor, șiragul tragediei cuprinzându-i pe toți trei în mreaja morții.
Din aceată tragedie autorul-poet Anton Soare ne oferă în cartea de față dialogurile dificile  din actele  IV  și V, revelatoare pentru  deznodământul  tragic al piesei.
In caietul meu am înserat chiar câteva maxime, atât de minunat exprimate prin traducere. Citez: „Pe cine nu iubești nu suferi că te lasă /Și ce-i pasă că pleci cui de tine nu-i pasă ?” Sau formulări de o mare valoare clasică antică: „Se bucurau gândind, când îmi urzeau prigoana,/Că urii lor voi fi tiparul și icoana”(Andromaca, 5/V, pag. 102, sau răspunsul lui Oreste către Pylade): „Cui pregătind năpasta, și de pierzarea cui,/ Suiți șuieră șerpii pe capul vostru șui” (Andromaca, 5/V, Oreste către Pylade. ( Auzim  iar, prin figura de stil, onomatopeie, șuierul  șerpilor.)
Autorul ne duce mai depart în cartea sa , spre lumi mai luminoase, pline de romantism care ne compensează de fiorul tragediei anterioare.
Acum ne  răsfață în continuarea volumului cu traduceri din Baudelaire, realizând dificilul sonet.
Rămânem impresionați de frumusețea artistică a acestor traduceri, din care mă rezum doar la două strofe, spre a-l incita pe cititor să caute cunoașterea acestui capitol.  Citez din ,,Motanii”: ,,Pe cugetat ades se pun cu-o maiestate/De sfinxi îngăndurați pe dune însingurate/De parcă somnu-i duce-ntr-un vis fără hotar;
                          „În coapse-au licurici de la o vrăjitoare,/Și bobi de-aur mărunt  ca nisipul din boare/Le instilează vag pupila grea de har.”
               Capitolul IV al volumului  ne readuce la limba franceză. Este intitulat:  ,,AUTREMENT DIT”.  El se deschide  cu imaginea unui lexicon din care aproape cad o pereche de ochelari. Imaginea îmi sugerează că vârsta senectuții rămâne mereu fidelă studiului dar și creației voluminoase precum tomul din imagine.
                Scrise în limba franceză poemele  autorului, Domnul Profesor universitar   Dr.Anton Soare, sunt  diafane și sugeastive.  Citez: ,, Les peupliers se sont agenouillés/  Au bout des champs.../
                                    ,,Des soleils assassinés reposent leur sang/Adossés aux margelles.’’
 
Sau:
                                    ,,Les loueurs temburinent/D’un puits à l’autre,/Aussi loin, aussi clair, aussi mourir.../  Din poemul ,,Aubade’’= Serenadă. Sau ca într-un un càntec: ,,Nu et blanc/Comme un clavier/L’ange trainait/Entre lumière et sang. (Citat din ,,Une autre aubade’’),
Imagini deosebit de frumoase și sugestive, inedite,  întâlnim și în poemul  ,,Voyeurisme”: ,,Le grénier de nos rèves’’, ... la neige des rideaux’’, ,,des caillots de soleil aux fenêtres d’en haut’’, ,, des troupeaux a sabots dorés/Et le ciel en coup de grâce’’
Acest poem ,,Voyeurisme’’ mi se pare a fi un corolar, o postfață subtilă strecurată de autor la încheierea volumului, parcă privindu-ne de la catedra sa, dacă am intuit sensul conținutului volumului dăruit nouă și al locului unde este plasat acest poiem în carte
Acest ,,Voyeurisme”- Scrutare,. încheie  volumul de poezii și poeme ,,Pretexte pentru paradis”,  poate cel mai frumos volum realizat  în anul 2014, care ne dezvăluie încă o fațetă a marelui cărturar român atât de apreciat în lumea universitară canadiană și în francofonie.

                                                                                                                          MMelaniaRusu Caragioiu

      Canada, România