════ ADEVĂR ═════
1. Tuturor
oamenilor le este înnăscută, de la natură, năzuinţa de a cerceta adevărul.
Natura ne îndeamnă a ne sili spre cunoştinţă şi ea pune în sufletul nostru
dorinţa de a cerceta.
SF. AMBROZIE
2. Se cuvine
ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepteze viaţa şi obiceiurile după adevăr şi
cuviinţă, căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeieşti.
3. Când afli
pe vreunul gâlcevindu-se şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit,
pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu
totul mintea.
SF. ANTONIE
CEL MARE
4. Dacă
cineva se străduieşte să spună adevărul, chiar dacă nu-l dobândeşte, năzuind
către adevăr se îmbogăţeşte printr-o dreaptă îndrumare către el.
CLEMENT
ALEXANDRINUL
5. Adevăr
este ceea ce este = Verum ist id quod.
FER.
AUGUSTIN
6. De mii de
ori este fericit acela care se alipeşte cu religiozitate de adevăr. Putem,
oare, să nu fim cu acela care-şi face din adevăr îndreptarul purtării sale? El
este chipul lui Dumnezeu, care este în sine.
7. Fericit
este cel care îşi acordă viaţa cu adevărul şi nu se vânează de orice
minciună... Cine petrece în adevăr este plăcut totdeauna lui Dumnezeu şi
oamenilor folositor. În fapte prea bun şi în orice treabă rea drept. Omul
adevărului nu caută în faţa oamenilor, nu judecă strâmb, nu-şi atribuie sieşi
vrednicie şi cinste, nu dispreţuieşte pe cel sărac şi lipsit, în răspunsuri
este nelinguşitor..., nu cunoaşte vicleşug, nu iubeşte făţărnicia..., se
conduce numai de virtute.
8.
Veseleşte-te de adevăr, la păcat însă priveşte cu posomorâre.
SF. EFREM
SIRUL
9. Iubeşte
adevărul şi numai adevăr să iasă din gura ta, pentru ca duhul, pe care l-a
sălăşluit Dumnezeu în acest trup, să fie aflat ca adevărat la toţi oamenii şi
astfel va fi slăvit Domnul care locuieşte în tine, căci Domnul este adevărat în
orice cuvânt şi nici o minciună nu se găseşte la El.
HERMA
10.
Adevărului nu-i place să stea retras în unghere, nici nu vorbeşte şoptite.
FER. IERONIM
11. Fără
smerita cugetare, adevărul este orb.
ILIE ECDICUL
12. Nu este
nimic mai luminos ca adevărul, nimic mai tare, după cum tot aşa, nu este nimic
mai slab ca minciuna, oricare ar fi valurile cu care caută ea să se ascundă.
Chiar în acest caz, ea este uşor descoperită şi redusă la neexistenţă.
Adevărul, dimpotrivă, se înfăţişează fără văl privirilor acelora, care voiesc
să contemple frumuseţea, el nu pretinde să se ascundă, el nu se teme nici de
primejdii, nici de curse, el nu aspiră la favoarea populară, el nu-i supus la
nici unul din lucrurile omeneşti; superior asupra a toate, a putut fi mult şi
bine prigonit în toate felurile, el rămâne nebiruit, cu o admirabilă putere, el
adăposteşte ca un zăgaz de nebiruit sufletele care caută în preajma lui un
refugiu, el respinge atacurile îndreptate pe sub ascuns contra lui şi
împărtăşeşte pe toţi din comorile lui, în chip public. De aici aceste cuvinte
ale lui Hristos către Pilat: „Eu pe faţă am vorbit lumii... şi în ascuns n-am
vorbit nimic“ (Ioan, 18,20).
13. Când pe
noi înşine nu ne putem convinge de adevăr, apoi cum vom putea convinge pe
alţii?
14. Aceasta
este natura adevărului, el se întăreşte pe măsură ce se măreşte numărul
adversarilor lui.
SF. IOAN
GURĂ DE AUR
15. Celor ce
sunt pioşi cu adevărat şi filozofi, raţiunea le dictează să cinstească şi să
iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerile celor vechi, în cazul
când acestea ar fi greşite. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului
de adevăr nu numai să urmeze pe acei care săvârşesc sau învaţă vreo nedreptate,
ci ca în tot chipul şi mai presus de însuşi sufletul său, să prefere a săvârşi
şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa moartea.
SF. JUSTIN
MARTIRUL
16. Adevărul
durează prin propria sa tărie.
LACTANŢIU
17.
Adeseori, cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte (Ioan, 8, 40), iar
cel făţarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăţi nu ţine multă
vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia la vremea sa ceea ce trebuie.
18. Gura
celui smerit în cugetare grăieşte adevărul.
MARCU
ASCETUL
19.
Creştinii se îngrijesc de mântuirea lor, iubesc adevărul dintr-o nevoie anume
şi-l mărturisesc în toată fiinţa lui.
TERTULIAN
Dragii mei enoriași!
Struțocămila. Acest cuvânt a
fost folosit prima dată de către Dimitrie Cantemir în cartea sa Descriptio
Moldaviae(Descrierea Moldovei). Este denumirea dată unui personaj politic,
vrând să arate prin aceasta că respectivul este lipsit de identitate, este o
creatură bizară, care încearcă să joace roluri diferite, improprii, după cum
bate vântul, după cum e vremea și vremurile. Denumirea aceasta a fost dată de
la Cantemir încoace unor politicieni români, unor oameni de nimic.
Știam că plagiatul, adică furtul,
este la modă. Se copiază teze de doctorat și de licență, cărți, tot felul de
referate și situații, se plagiază în majoritatea domeniilor de activitate, dar
nu credeam că se plagiază și în domeniul religios, iar struțocămilele pot fi
întâlnite și aici. Și, totuși!
În câteva zile am privit la
televizor, pe un post oarecare, unde o sectă religioasă își desfășura
activitatea. Curiozitatea m-a făcut să zăbovesc o vreme, ba chiar să revin,
tocmai pentru a cunoaște cât de cât ce fel de
specimene conduc adunările respective și ce metode și mijloace folosesc.
Am rămas uimit și stupefiat, când am
văzut cu câtă ușurință își încalcă propriile precepte religioase, cu scopul de
a păcăli adepții. Despre secta respectivă învățasem în școală câte ceva, mai
citisem apoi când avusesem prilejul și acum aveam posibilitatea să văd în ce
măsură se potrivește ceea ce e pe hârtie cu ceea ce se practică. S-o luăm pe
rând:
Întemeietorii sectei respective
batjocoreau, printre altele, Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, Sfânta Tradiție,
sfinții, Sfintele Taine, adică Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania,
Cununia, Maslul și Hirotonia, biserica, icoanele, cât și multe altele.
Secta își numește clădirile în
care ține adunări și servicii religioase ,,casă de rugăciune”. De data aceasta,
clăirea sectei nu se mai numea ,,casă de rugăciune”, ci ,,catedrală a credinței”, plagiind
denumirea de Catedrala Neamului din București, pe care o construiește Biserica
Ortodoxă Română. Catedrala este cea dintâi dintre bisericile unui oraș, cea mai
frumoasă, cea mai încăpătoare, în care slujește ierarhul locului. Iată că
sectarii respectivi nu numai că acceptă denumirea de biserică, dar își
consideră clădirea lor ,,cea dintâi dintre biserici”. Asta pentru a induce în
eroare pe credincioșii lor, care vin din rândul credincioșilor creștini
ortodocși.
Când au început să se infiltreze în
România, sectarii respectivi aduceau publicații, pe care nu găseai semnul
Sfintei Cruci, tocmai fiindcă ,,învățătura” sectei respective nu accepta cultul
Sfintei Cruci. Creștinii ortodocși recunoșteau imediat că publicațiile
respective sunt sectare, fiindcă nu aveau semnul Sfintei Cruci. Mai marii
sectei și-au călcat în picioare doctrina și au adoptat semnul Sfintei Cruci.
L-au pus pe Bibliile tipărite de ei, pe casele de rugăciuni, pe pereții
acestora și pe publicațiile lor, tocmai pentru a-și păcăli adepții. Mai mult,
în timpul adunării sectei, au întins o fâșie de pânză lată de peste un metru și
suficient de lungă ca să ajungă de la un capăt la altul al încăperii
respective. Altă bucată de pânză colorată, la fel de lată, a fost întinsă pe
lățimea încăperii, dând imaginea unei cruci imense. De acea pânză trebuia să se
atingă fiecare ,,credincios”, pentru a i se transmite ,,harul” propagat de noul
,,episcop” aflat pe scenă.
Secta respectivă nu admite
Preoția, respectiv Taina Sfintei Hirotonii.
Prin această Sfântă Taină se transmite harul preoției sau al arhieriei
de la Mântuitorul, prin Sfinții Apostoli, până în zilele noastre. Iată că am
nimerit o scenă caraghioasă: un pastor venit din străinătate ,,hirotonea” pe un
,,frate” român. Mai precis, unul cu cravată punea mâinile pe capul altuia cu
cravată și… gata, l-a făcut ,,episcop”, împuternicindu-l astfel să
,,hirotonească” ,,preoți” pentru secta respectivă.
Secta face infarct când vine vorba
de Sfânta Tradiție. Noi știm că Sfânta Tradiție este formată din scrierile
Sfinților Părinți, hotărârile sinoadelor ecumenice, cărțile de slujbă,
rânduielile liturgice privind conținutul și desfășurarea Sfintelor Taine și
Ierurgii, normele canonice etc.
Mântuitorul și Sfinții Apostoli nu au dat niște rânduieli privind
veșmintele preoțești și arhierești. Nu găsim asemenea reglementări în Sfânta
Scriptură. Acestea s-au constituit în timp, ca o necesitate,
fiecare element al veșmintelor având semnificații dogmatice și liturgice. Iată
că pe scena din încăperea cu pricina a apărut o struțocămilă îmbrăcată în….
veșminte preoțești. Avea felon și sfită
albe, identice cu ale unui preot ortodox. Pe piept, de la gât până la
brâu, avea o cruce lată, roșie. Nu mi-am dat seama dacă e vorba de un fel de
epitrahil sau este ceva cusut pe felon. Așa ceva am văzut la papa de la Roma,
când slujea misa.
Nici aghiasma n-a fost lăsată de
Mântuitorul sau Sfinții Apostoli, ci ea a apărut în cultul Bisericii ca o
necesitate, ca un element al Sfintei Tradiții. Indivizii cu pricina au socotit
că pot să ,,sară” peste Biserica Ortodoxă ori cea Romano-Catolică și să ofere ,,credincioșilor” lor ,,apă sfințită de
la Iordan”.
Mai-marii sectei respective, care își
jucau rolul pe scenă, încercau să-și convingă adepții că au puterea de a face
minuni, în special vindecări. Pentru asta
aduceau când pe unul, când pe altul și-i puneau să spună câte o poveste
privind anumite boli de care suferiseră și de care se vindecaseră în mod
miraculos, ca urmare a rugăciunilor pastorului respectiv, atingerii cu ,,apă de
la Iordan”, atingerii de Sfânta Cruce. Scene de genul acesta se petreceau
frecvent după Revoluție pe stadioane, în săli imense. O trupă instruită special
își juca rolul, spre uimirea credulilor veniți acolo să asiste la ,,minuni” pe
bandă. Puteai vedea acolo cum indivizi cu picioarele în ghips o iau la fugă
iepurește, după ce-și punea mâinile pe ei un individ cu rol de pastor. Vedeai
cum una care zicea că are zeci de
operații de cancer se ridică tinerește de pe patul de suferință și e gata să
joace tenis, ori să facă gimnastică la bară. După ce se termina spectacolul,
trupa pleca în alt oraș, ,,bolnavii vindecați” își reluau locul pe targă,
inclusiv gemetele și țipetele de ,,durere”. Din nou urma o altă ,,vindecare” și
alta și alta. Asta în timp ce credulii căscau gura, uimiți de ,,puterea
vindecătoare” a infractorului de pe scenă. Parcă eram sălbatici din junglă, oameni care-L
descopeream pe Dumnezeu prin acele trupe de teatru ambulant.
Sunt jalnice asemenea manevre ale
unor secte de a-și racola adepții cu orice preț și prin orice mijloace. Oameni
loviți de suferință și necazuri caută cu
disperare o soluție la problemele lor. Nu-și dau seama mulți dintre ei cum sunt
racolați, păcăliți și escrocați de indivizi fără nici un dumnezeu. Credința
este o problemă serioasă și un credincios adevărat nu înșeală pe semenii săi,
nu joacă ,,alba-neagra” cu speranțele și credința aproapelui. Struțocămile au
existat și vor mai exista atâta vreme cât vor exista și suflete ,,căldicele”,
care să le creadă, să le urmeze și să se prăbușească împreună în hăul
minciunii. Respect credința și convingerile altora, dar să nu facă pe struțocămila!
*
Păcatele gurii. De multe ori, când
spovedesc, aud pe enoriașii noștri spunând: ,,- N-am nici un păcat, părinte!
N-am nimic. Cu gura ce-am făcut, în rest, nimic!”
Ai impresia că te afli în fața unui
înger sau a unui sfânt! Păcatele
,,făcute cu gura” par a fi atât de nesemnificative, încât nici nu merită amintite, nominalizate.
O analiză cât de succintă ne descoperă,
însă, altceva:
Cu gura poți dezbina familii,
prietenii, relații. Este destul să-i spui unui bărbat că ai văzut pe soția lui
într-un anumit loc, într-un anumit moment, cu un anumit bărbat. Tu, cu fapta,
n-ai făcut nimic, ești… ușă de biserică! Cu vorba ta, însă… Poți să provoci
scandal între soț și soție, poți cauza o crimă, poți să determini pe cei doi să
divorțeze și să rămână copiii pe drumuri, marcați pentru tot restul vieții.
Poți distruge fericirea unui cămin,
niște idealuri. Șoptești, cu
gura, bineînțeles, unuia că fratele său a zis sau a făcut ceva, care ar putea
să-i fie lui nociv, dăunător. Intriga ta poate cauza ruperea relațiilor
frățești pentru totdeauna între cei doi. Până atunci ei erau ca unul, se
iubeau, se ajutau, se bucurau când se întâlneau; de acum încep să se certe, să
se bată, să se judece, să se urască, să-și devină dușmani! Tu, n-ai făcut
nimic, decât așa…., ai dat din gură, n-ai nici o vină, ești curat ca
lacrima…..!
Cu gura poți depune mărturie împotriva cuiva, fie în discuțiile pe care le
ai zi de zi cu semenii, cu consătenii,
cu colegii de muncă. Îl poți discredita pe un om cinstit, drept, integru prin
niște simple șoapte rostite la urechea unui sau altuia. Mai mult, te poți duce
în instanță să depui mărturie acolo și păcatele tale ,,nevinovate”, făcute ,,cu
gura” să ducă la ani grei de închisoare oameni nevinovați. A rămas de o tristă celebritate cazul unei
bătrâne din Gorj din anii trecuți. Depusese mărturie mincinoasă împotriva unui
consătean cu care era în dușmănie. În baza acestei mărturii, omul fusese
condamnat pentru viol și crimă la peste douăzeci și cinci de ani de închisoare.
După doisprezece ani, iată că bătrâna a ajuns pe pat de moarte și, la ultima
spovedanie, i-a spus preotului adevărul, că ea a mințit, când a spus că vecinul
ei a săvârșit crimele pentru care a fost condamnat. Preotul a convins-o să
declare aceasta oficial, ceea ce bătrâna a și făcut. S-au prezentat
autoritățile la ea și i-au luat declarațiile cuvenite și astfel un om
nevinovat a ieșit din închisoare. Cine i-a mai dat înapoi cei doisprezece ani?
Bătrâna nu făcuse decât niște păcate…. cu gura!
Cu gura rostim blesteme asupra
semenilor noștri și mai ales asupra copiilor și nepoților. Am cunoscut mai
multe cazuri, când blestemul părinților ,,s-a lipit” asupra copiilor. Aceștia
au avut de toate în casele lor, numai bucurii n-au avut! Poate că vina copiilor
nu a fost atât de mare, ca să se justifice blestemele părintești! Poate că
înșiși părinții au regretat mai târziu că și-au blestemat copiii, dar era prea
târziu! De! Păcate mărunte, ,,făcute cu gura!”
Cu gura rostim drăcuituri, înjurături
și alte ocări, care privesc persoane și lucruri din cer și de pe pământ! Cum
poți să spui că n-ai nici un păcat, ci doar … ,,câteva făcute cu gura”, când
înjuri de Dumnezeu, de Hristos, de Cruce, de Grijanie, de Biserică și așa mai
departe!?
Exemplele ar putea continua. Sunt
suficiente și acestea, ca să ne dăm seama că sub perdeaua păcatelor ușoare,
săvârșite ,,cu gura”, se pot ascunde păcate grele, care să ne afunde și pe noi,
cât și pe cei din jurul nostru. Tocmai de aceea este nevoie ca să fim atenți la
vorbele noastre, așa cum suntem și la faptele noastre, ba chiar și la gândurile
noastre, care pot deveni semințele faptelor și vorbelor noastre. Pe aceeași
gură iese și blestemul și binecuvântarea; pe aceeași gură iese și bârfa și
aprecierea; cu aceeași gură zidim sau distrugem sufletul nostru și pe-ale
semenilor noștri. Pe aceeași gură ies înjurături, dar și rugăciuni. Dumnezeu
ne-a dat gura, ne-a dat mintea și cuvântul, ne-a dat cugetul sau conștiința,
făcându-ne să înțelegem ce e bine și ce e rău. Ne-a mai dat însă și libertatea
de a alege între bine și rău, dintre a face și a nu face, dintre a zice și a nu
zice.
În filozofia indiană este o afirmație
înțeleaptă, care ar putea fi călăuză pentru fiecare dintre noi: ,,Ești stăpânul
vorbelor pe care nu le-ai spus și sclavul celor pe care le-ai spus!”
Cine are urechi de auzit să audă!
*
Sfaturi părintești. Din cartea
Dăruind vei dobândi a Părintelui Nicolae Steinhardt, mai cităm(continuare):
,,Îl slăvim pe Domnul Iisus Hristos:
15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de
uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a
rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus;
16. Veghind, păstrându-ne treji, dar
nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul
neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit
Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?)
cugetul, din tot sufletul și toată
virtutea noastră;
18. Ferindu-ne de șovăială și
impunându-ne a fi statornici în hotărâri;
19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu
numai blânzi ca porumbeii;
20. Crezând neclintit în Cuvântul lui
Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul trup și scump
sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim
de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem
numi prieteni ai Săi;
21. Grăind vorbe bune ori săvârșind
gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile
cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița
un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce
fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze;
22. Descoperindu-ne capul când
salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva
să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din
categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință, plăcute lui Hristos;
23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind
la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu
se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora
să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine;
24. Oprindu-ne de la păcate, devenind
adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate
ne-am fi murdărit;
25. Scriind, pictând ori compunând
(cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului
sfinților (Sf. Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și
le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei.”)
26. Sărutând pe cei leproși: orice
ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții,
chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi
sărutat;
27. Refuzând a ne zgâi la cel în
suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la
perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu
cei trei sihaștri de pe insulă, care nu-l știau, dar umblau pe mare);
28. Neprecupețindu-ne vremea,
zăbovind ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților,
accidentaților, nenorociților;
29. Aducându-ne mereu aminte că în
orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de
spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.
Să nu se îngrijoreze nimeni.
Enumerarea de mai sus e strict exemplificatoare. Suntem neîncetat îmbiați cu
posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui
Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L
mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și
mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte.
Numărul drumurilor prin care Îi putem vădi dragostea, încrederea și
devotamentul nostru este infinit.
Toți Îl slăvim pe Hristos numai pe
măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru, ar
zice Blaga.”
*
,,Din țară-n țară”. Redăm mai jos un
cântec al renumitei artiste Adriana Antoni, care poate fi socotit ca o adevărată
radiografie a realităților de azi, din sufletul nostru și din jurul nostru:
,,Merg pe drumul țării mele și-mi
vine să plâng,
Și cu neputință pumnii la piept eu
mi-i strâng!
Că mi-e greu să văd pământul rămas
nelucrat
Și
pe mulți în țări străine cât de greu se zbat!
Și-am să cânt din țară-n țară, să-i
întorc acasă iar,
Să-i întorc la rădăcini, să nu mai
fie străini,
Să nu mai văd nici o poartă cu
măicuțe care-așteaptă,
Pruncii părinții să-i știe nu doar
din fotografie!
Pleacă părinții de-acasă doar pentru
copii,
S-aibă ce pune pe masă, s-aibă
bucurii!
Dar în fiecare noapte s-aud
rugăminți,
,,Înger, îngerașul meu, adu-mi-i
pe-ai mei părinți!”
Și-am să cânt din țară-n țară, să-i
întorc acasă iar,
Să-i întorc la rădăcini, să nu mai
fie străini,
Să nu mai văd nici o poartă cu
măicuțe care-așteaptă,
Pruncii părinții să-i știe nu doar
din fotografie!
Țara e tot mai săracă, chiar de-avem
pământ,
Tinerii nu-l mai lucrează, pe bucăți
îl vând!
Cei bătrâni au rămas singuri și pe
rând tot mor,
Cu pământu-nstrăinat și cu prea mult
dor!
Și-am să cânt din țară-n țară, să-i
întorc acasă iar,
Să-i întorc la rădăcini, să nu mai
fie străini,
Să nu mai văd nici o poartă cu
măicuțe care-așteaptă,
Pruncii părinții să-i știe nu doar
din fotografie!”
*
File de jurnal – 19 febr. 1982. ,,La
ferma de la Bârda lucrurile merg tot mai rău. Inginerul C. și tehnicianul L.
joacă toată ziua table ori dorm(…). Tehniciana M. B. fumează țigară din țigară
și păzește de la fereastra biroului, ca nu cumva să-i surprindă vreun control
inopinat stând degeaba. Muncitorii sunt de capul lor. Au adus vreo 20 de
câmpeni de la Bălăcița și tot pe atâția maramureșeni. Aceștia, nesupravegheați
și necunoscători ai tehnologiei tăierii pomilor, pierd timpul pe lângă foc. Îi plătește însă cu 120 lei/zi, la
care se adaugă masa și casa. Muncitorilor angajați nu li se mai dau reținerile
pentru plan pe anul trecut. De asemenea, nu le mai dau nici banii pe concediile
din decembrie, tot pentru neîndeplinirea planului. În categoria acestora intră
și tăticu. Pe de altă parte, l-au trimis pe Duțoniu Sever cu 20 litri de țuică
la directorul Băncii de Investiții pentru ca să aprobe o sumă pentru preme. Suma s-a eliberat și șefii au luat câte 400
lei premă.
Conform ultimelor decrete,
fiecare unitate a fost obligată să-și
asigure necesarul de hrană. Acestor măsuri s-a conformat și ferma de la Bârda.
Pentru aceasta s-au cumpărat vreo 15-20 porci. Cât a fost vremea bună, porcii
au stat în stare de semisălbăticie prin plantația de pomi. Doar din când în
când era prins câte unul și adus jertfă cu prilejul venirii unor șefi mai mari
decât șefii fermei. Când a venit iarna, porcii au fost băgați la coteț. Cotețul
n-a mai fost curățat. S-a făcut acolo un iad, în care bieții porci abia mai
mișcă ciolanele înghețate. Porumbii nefurați de pe tarlaua fermei au fost aduși
la sediu, dar n-au putut să asigure nici hrana celor cca. 150 porumbei și
nenumăratelor găini ale inginerului. Porcilor nu li s-au dat porumbi. Singura
lor hrană a fost câte o furcă de fân, pe care o aruncau oamenii din când în
când, de milă. Mai rămăsese în curte o grămadă de mere înghețate și stricate.
Din acea grămadă se taie câte o bucată cu târnăcopul și li se dă porcilor.
Aceștia au slăbit cât au slăbit și apoi au început să moară. Până acum mai sunt
vreo șase vii! Unde ești tu, Țepeș
Doamne?
Ieri, joi, m-am dus la Severin. Când
am intrat în librărie, mi-am găsit cartea, Coloana Infinitului, vol. I. Este al
XXXV-lea material tipărit până acum și al doilea volum. După o lungă așteptare,
iată și acest vis împlinit. Ajută-mă, Doamne, să fac cât mai multe! Amin.
Lucrez de zor la Bibliografia
Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1979). Mă dor ochii și capul. Mă simt
tot mai epuizat. Mi-e teamă să nu fie ceva grav. Doamne, ferește-mă!”
*
Ajutoare și donații. În această
perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul
Ioan-Cătălin Toncea din București: 1.500 lei; Doamna Ing. Doina Teșilă și
Doamna Pleșan Luminița din Tr. Severin, fiice ale satului Malovăț, Domnul
Ceontea Traian din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Ionescu Floarea
din Câmpina(PH): câte 100 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 90 lei; Doamna
Dragnea Petria din Tr. Severin: 80 lei; Doamna Pițiga Emilia din Timișoara: 70
lei; Domnul Crumpei Valeriu din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 60
lei; Doamnele Prof. Mariana Mocioiu, Cârneci
Mariana și Roman Carmen din Tr. Severin:
câte 50 lei;
Domnul Nistor Vasile din Malovăț a
mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 250 lei;
Doamna Mema Elena din Bârda a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult,
totalizând până acum 120 lei; Domnul Boroancă Ilie din Bârda a mai achitat 50
lei pentru contribuția de cult, totalizând
55 lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit
să mai publice câteva materiale, astfel: Închinare țăranului român, în
,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVIII(2018), nr. 7029(5 ian.), p. 3; La cumpănă de
ani, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVIII(2018), nr. 7035(13-14 ian.), p. 3;
Zâmbete, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVIII(2018), nr. 7040(20-21 ian.), p.
6; ,,Scrisoare pastorală” – 366, în
,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2018, 2 febr., ediție și on-line(http://www.observatorul.
com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia – Mare(MM), 2018, 12 febr..,
ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress. com); pe
blogul D-lui Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din
Sydney(Australia), 2018, 9 febr.(http://bentodica. blogspot.ro);
*
Zâmbete. ☺Ultimul studiu medical la nivel naţional a ajuns la concluzia că tot mai mulți țigani suferă din cauza
lipsei de fier; ☺ La un medic stomatolog vine o bătrână să-și repare dantura. După ce o consultă, medicul îi spune: ,,– Îmi pare rău,
mamaie, dar trebuie să vă pun o placă!”
,,– Nu-i nimic, maică! Dar să fie cu
Benone Sinulescu, dacă ai!” ☺,,- Care an durează numai o zi?”
,,- Anul Nou!” ☺,,- Care este cel mai periculos loc
din lume?” ,,- Patul. Acolo mor 80% dintre
oameni!”
*
Inspecții. În ziua de 12 febr.,
parohia noastră a fost vizitată de patru ofițeri - inspectori de la ISU –
Mehedinți. La cele două biserici a fost totul în regulă, cu câteva observații
mărunte, remediabile. Astfel de inspecții sunt obișnuite în preajma
Sărbătorilor Sf. Paști.
*
Pensionarea. Așa cum menționam încă
din anul 2016, Prea Sfințitul Episcop Nicodim a aprobat prelungirea activității
preotului Dvs. peste vârsta legală de pensionare. Prelungirea este deocamdată
de doi ani, dar sunt șanse de a fi de cinci ani, în funcție de felul cum va
funcționa motorul, direcția, frânele, cum va arăta caroseria etc. Și mașinile
sunt verificate din doi în doi ani! În numele meu și al Dvs. îi mulțumim Prea
Sfințitului Episcop Nicodim pentru înțelegerea și aprobarea dată, astfel încât
vom putea să derulăm mai departe proiectele începute. Nu se știe, poate că în
cinci ani vor apare niște medicamente, care vor produce reîntinerirea…..! Vom
vedea atunci!
*
Excursii-Pelerinaje. ► Joi, 29 Martie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Malovăț – Tg. Jiu – Mânăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg – Mânăstirea Prislop – Caransebeș – Mânăstirea ,,Sf. Nectarie” – Mânăstirea ,,Piatra Scrisă” – Orșova – Tr. Severin – Malovăț –
Bârda. Costul e de 45 lei/pers.
► Joi, 12 Aprilie, vom face o vizită la un azil de bătrâni sau la un orfelinat.
►Duminică, 22 Aprilie, împreună cu alte parohii din Tr. Severin, vom
organiza o excursie – pelerinaj de o zi pe următorul traseu: Malovăț – Tr.
Severin – Craiova – Caracăl – Drăgănești – Mânăstirea Pantocrator(Teleorman) și
retur. La Mânăstirea Pantocrator se va participa la Sf. Liturghie arhierească.
Cei ce vor merge vor avea prilejul să se închine la Moaștele Sf. M. M.
Gheorghe, aduse pentru acea zi de la Sf. Munte Athos. Costul e de 50 lei/pers.
Preotul Dvs. nu va participa, fiind în parohie, la programul obișnuit.
*
Înmormântări: În ziua de 2 febr. am
oficiat slujba înmormântării pentru
Teșilă Elisabeta(84 ani) din Malovăț, iar în ziua de 7 febr. pentru Răulescu Eleonora (87 ani) din Bârda.
Dumnezeu să le ierte!
*
Mart.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 31 Mart. (Malovăț-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu