Cautand dupa mere 23

Cautand dupa mere 23

     - Arata superb! Cand ma recitesc de multe ori ma regasesc sau invat din scrierile mele cate ceva. Ma minunez singur de cum lucreaza mintea omului. Mai mult ca niciodata cred ca tot ce scriem vine de sus si el ne conduce mana. Sigur ca isi mai baga coada si satanel cateodata pe ici pe colo si ne agita colbul din adancurile prafuite ale sufletului. Noi suntem vase care retin. Iti trimit TESTAMENTUL lui Ionesco in audio.

     - De ce mă descurajezi, Ben?

Am făcut al doilea accident vascular cu risc înalt, dar mai sper, deşi chiar şi consorta, nevastă-mea poate fi pe patul de moarte, că Iisus nu i-a poruncit: -"Te scoală, Ia-ți patul şi pleacă să-ți vezi fe treburile tale" şi totul va fi un dezastru, un pustiu prin care totuşi Ion Botezătorul a fost înainte-mergătorul, lumina lui Diogene căutând în plină zi întru drept de a fi pâinea cea de toate zilele, căutând un om (tu ştii foarte bine, că pentru mine eşti cum a fost Creangă pentru Eminescu,  deci ai un rost, aşa, că te rog nu dispera şi spiritual continuă să-mi fii adăpost, acoperământul de pâine tras în mâine). Eu după ieşirea din spital: boțit, ciuciulit, de boală, umblu înebunit s-o rezolv pe Vica, deşi va fi ineficient, că indiferența celor răspunzători mă dă peste cap (chiar azi o voi muta iară şi iară în alt spital, cel de Hematologie din Medicala 3, deşi-s dat peste cap, dar nu ca să mă transform în muscă, ca să-l desfințez pe Zmeul la care aflu în ce şi unde-şi păstrează puterea dezvăluind lui mamă-sa zmeoaica (mie mi se pare ciudat şi-s nedumerit de ce această ființă a lui Dumnezeu nu părtineşte, ține, lui fecioru-su Zmeul. Tu nu te descuraja, că asta, lipsa de curaj, te va costa, optimismul contând atunci când te afli în impas. Tu ştii unde-i fericirea ta, îmbărbătează-te, nu-i aşa? Ai împărțit-o fericirea cu ceilalți. Ai bucuria asta, chiar dacă uşor, dar nici moale, fără durere, nu-ți va fi, cum nici mie nu mi. Ce faci Ben? Capul sus, chiar dacă barba ți cu moț în civilizația cangurilor. La noi pionerii aveau un tot înainte. Tu însă dai înapoi ca racul? Să nu cumva să faci o prostie şi să nu îmi trimiți manuscrisul la editura Sitech Craiova şi la criticul Lucian Gruia, dejanul acela şi el cu suflet de om distinct şi deosebit, cum sunt toți oamenii cu suflet omenos mare. Mulțumesc (Într-adevăr nu trăim o veşnicie, chiar dacă Blaga ne-ar da o speranță, că noi pământenii am fi stăpânii veşniciei, eminescienii ei). 

     - Eu nu am vazut fericire in America. Singura fericita in America e natura in salbaticie. AMERICA E PLINA DE OAMENI NEFERICITI - cu masca de om care rade. FERICITI HOMBIES daca pot inventa un astfel de tip/eticheta. O tara care continu e in trei razboaie angajata anual ca sa-si mentina economia. O tara care fura si beleste continu averile altora sub diferite motive nu o vad o tara fericita. Piratii au trait de azi pe maine intr-un chef continu sub adrenalina mortii si e adevarat ca sa profitat de pe urma lor insa ne indreptam oare inspre o directie buna ca specie. Nu stiu? Stiu ca e mai bine sub imperialistii Americani decat cei rusi sau chinezi de indieni sau japonezi nici nu imi pot imagina sau Arabi. ADEVARUL DESPRE...???? Si Romania daca ar jupui tre tari sau popoare pe an ar avea standardul americii.

     - Îmi făceam griji inutil crezând că vorbele testamentare sunt ale tale. Obosit sunt eu, îngrijorat de asemenea şi băteam apa-n piuă şi mai bine aşa să greşesc înşelându-mă, decât să fie de adevăratelea. A suferit şi Eugen Ionesco şi probabil şi Emil Cioran, că România şi dacă s-a schimbat la față, nu s-a schimbat nici după moartea lui în bine, ci-n rău, fir-ar să fie bine pentru a nu mai şti niciodată, c-ar exista rău pe lume !

Fruntea nu eşti jecmenind, înşelând şi nu eşti nici cu inimă de aur Sucă-om sucit, dacă nu eşti aur omenesc strecurat de balast, de impurități, dar ei, americanii aşa trăiesc anapoda, în dos cu miros, că nu ținem de şansă şi hazard, deşi dumnealor americanii cu capul lovit de bolovan se fac de fazan, că se mai lovesc în piept cu cărămida, în mândria lor, orgoliu şi extaz lăudându-se cu cinstea, că-i un popor civilizat, etâc, ca lupul care-şi schimbă părul, dar nu-şi schimbă năravul cum nici vulpea nu şi-l schimbă, dar uneori, Ben, ce rezolvăm că ştim eternul adevăr, viața avându-şi în Arca lui Noe paşii de melc către acel preț, sacrificiu şi martiraj, pentru nemurire (fiecare vârstă îşi are apartele bonus de zile, ei, în curajul, curaj ca cel a spărgătorului de bănci, în tot ce întreprindem, facem, pentru lucru bine făcut efort, trebuind voință, bună-cuvință, răbdare, stăruință, ordine, disciplină, pasiune şi cioplit din topor să nu te fi născut la apelul de seară). Mai ştim, că unde nu-i cap vai de picioare! (şi ce să mai ştim, că de folos tot nu ni de folos şi dacă ştim, că alții, chiar şi amerecanii aieştea sărind peste cal încurcă marfa cu ambalajul şi înlănțuind pe Prometeu, ca Mesie a iubirii, pradă vulturilor pentru hărnicia de a deschide în hazna omenirii cutia Pandorii ? Pricem oare toate aceste învârteli desluşind sensul ca obiectiv al muncii şi păcii ? 

     - Tu ce crezi ca fac cei din Pentagon toata ziua?: gandesc strategii sa suceasca mintea omului, logica lui. Ei se folosesc de toate sculele aruncate in sistem ca sa joace sah cu noi, demulte ori biliard. Aruca o minciuna in lume si vede cum se rostogoleste printre noi naivii care am fost antrenati ani de-a randul sa ne bazam pe cinstea ostirilor de ziaristi, reporteri si scriitori ca sa ne apere. Taind cu sabia in stanga dreapta fara mila ca la urma tot ei sa ceara despagubiri mortilor ca li sa stirbit taisul. In toata istoria lor au devenit specialisti in deflective. Ei niveleaza totul si se retrag invinsi ca sa se spele de obligatiile invingatorului care trebuie sa aibe grija de noua cucerire si restul populatiei care a mai ramas , daca a mai ramas, daca nu au reusit sa-i convinga sa emigreze in EU.

     - Se joc de-a țâța-mâța americanii, nişte vântură-lume fără căpătâi, ne toacă, pisologesc, ne stăpânesc, păgubesc: "buruiana holbura, ciful şi batjocura" (c-alfel de ce-ar sta, pe seama cui la Deveselu, Kogălniceanu... călcând în strachini şi făcând fițe de bla, bla... cu fuse strâmbe ca să încurce ițe din înteres, c-altfel de ce-ar încurca ițe, pe seama cui strategic umblă fățarnic şi fariseic, cu fuse strâmbe şi de n-ar avea un câştig de ce-ar umbla de-a tretra de-a lelea cântând iordane, de ce-ar umbla cu musca pe căciula, că şi nemții or venit chipurile să ne-ajute, protejeje şi ruşii aşiderea, la fel şi nu s-au cam dus decât cu vărsare de sânge şi făcându-ne risipă, mari pagube, catastrofe, în avutul național făcând adevărate găuri negre, chipurile: cheltuieli de război, deşi nu noi i-am chemat, dar ei au schimbat manevra, şmecheria: "nu mă vreți voi, eu vă vreau, că de nu cură, picură şi fisura, scurgera înafară e fară limite şi cine se mai uită la faptul, că nu-i moral ? Cine se mai uită la coarnele celuilalt, cine se scarpină, dracu' să-i pieptene, caută păduchii, elefanții, în capul celui robit, subjugat, că nu se mai şti de: "ți-am dat bugăt, e destul, e până peste cap şi ce-i mult nu-i sănatos şi capac la toate", "lăcomia strică omenia" eccetera, eccetera... o bâtă la un car de oale, zicea şi bunicul după proverbialul Solomon cu pila lungă ce-o pilit pila pe pungă-n lat şi dungă zicea neostoit: "cu o vorbă te bați mai tare decât cu o sută de vorbe" şi Viorel aiesta era un sfătos, lua pe cel nedrept peste picior râzând pe sub musață, că adevărul şi lucru bine făcut, îi plac şi lui Dumnezeu şi tu ca om care te-ai născut pentru a face bine, ai venit pe lume nu doar să faci degea umbră pământului, nu-i aşa, chiar dacă nu-i pădure fără uscături, vreascuri ? În şcoală o aveam profesoară, o bătrânică simpatică, fostă călugăriță prin Franța, Paris şi ea şti, ea şi Dumnezeu de ce eu un mototol, un încet şi la gândire, ca Paul alu' Parizianu din Deliru, am fost bine văzut, apreciat, de domnişoara fecioară, fată bătrână castă, care mi-a zis ca o fecioară furată dintre sfinți: -"Tu, Pavel Ferghete, eşti sănătos încăpațânat în bine, ca un țăran, o cumințenie a pământului." Ei, americanii aieştea, nu ştiu să nu sucească gâtul celor, care se poartă frumos cu ei, nu ştiu, că unde nu-i cap e vai, de picioare !?

     - Draga Pavele scrie o marturie despre nasterea cartii "Cautand dupa mere, carte care nu e finalizata inca, insa trebuie s-o formam, sa incepem sa-i dam o estetica.

     - Stiu, că vrei să spun de poza cu frate-meu Mirce şi cumnată-mea Maria, poză trimisă ție şi cum tu vrând s-o publici c-ar fi foarte frumoasă, aspectoasă, mi-ai cerut să scriu o poveste a ei şi tu după ce-am scris, ai zis, c-ar fi un început de roman pe care ar trebui să-l scriu şi-n vreo două luni cu toate neajusurile vieții (am rezolvat Hemipareza aproape după un an, în ianuarie la sfârşit) dar am scris romanul cu arta scrisului hazardată de a nu-l scrie), l-am scris, eu trebuind să-l mai completez cu multele însemnări scrise după caz din jurnalul lui Codin Rătundeanu un fel de Panait Istrate ori din multe notițe semnate Armand Călinescu, că numai cu Nicolae Ceauşescu n-am semnat din respectul ce-l am pentru acest om, cu-n adevărat cult a personalității (dar ce-aveți cu el, că n-a fost Hitler, Stalin ori criminal, că eu doar pentru slugalnicii hinderi, cățeii, din jurul lui, nu-mi bag mâna-n foc, că mă frig, ard, el fiind, aşa fiu de țăran nu prea şcolat, dar el Ceauşescu a fost un mare om a națiunii române, chiar dacă-i huliti din invidie, "totuşi iubirea" e un geniu din Carpații mioritici şi e un adevărat patriot, om intre oameni pentru oameni, e om, care n-a demonizat patriotismul, demonetizând adevărul doar cei haini, cei care s-au dezrădăcinat de Patria Limba Română, s-au dezrădăcinat din trunchiul vânjos al stejarului făcând gargară cu pioneze şi jucând cu henț şi-n opsai la comandă de contrabandă străină devenind "bandit contra umanității" cum zice prietenul şi colegul meu Doda Gherghe "Ghiță" ginerele lui Banetu în Recea, de fapt cel care se lăuda în Bufet la Cucu, la Căprar Aurel în Recea-Cristur, că el are acasă "două jughere de pizdă".

Multe nu ştiam şi nu ştiu nici după ce sufăr (nu ştiam ce-s licurici, acele omizi aprinse noaptea ca nişte beculețe în iarbă). Inițial numai auzisem, dar nu ştiam mimic, despre arătările aiestea şi nici nu le-am văzut, tăticule şi eu îmi închipuiam, că-s nişte cioate, rădacini uscate de arbori şi cum tata, Dragomir, în toamnă, ca om harnic şi gospodar a mers, s-a deplasat, la padure cu ciagla şi securea şi şi-a scos din pământ catâri sa se încălzească peste iarnă în casă, aşa, că şi eu deştept foc, am gasit o rădăcină potrivită şi o duc în tindă, ca să mi se lumineze când noaptea voi ieşi afară, dar degeba întunericul era beznă, ca şi cum cineva ți-ar fi înfipt degetele-n ochi (dar apropo bunicul îşi introduce târziu de tot curentul electric, că-i trimite frate-su Gerge bani din America şi într'-o duminică pe când a venit de la biserică în casă i-a facut surpriză şi careva, ca Diogene i'-a aprinse lumina, becul, deşi era ziuă la prânzul mare şi mâțul prietenos, linguşitor fară să se meaune, dar de care se împedicase, că era tot în picioarele lui, el, Viorel bunicul, bată-l fenea având bucuria unui copil uluit, prinse mâțul, pisca şi o ridică catre bec, către lumina lui Ilici, zicând blajin-mioritic: -"Hai să-ți arăt şi ție Raiul pe care şi eu îl văd la 72 ani".

     - Acum ca intram in luna martie sau topit zapezile si au iesit ghioceii oare cum mai arata o primavara in Ardeal? Infloresc mugurii, ies oile si vacile la pascut iarba proaspata, isi repara oamenii gardurile ruinate de apele primaverii si isi organizeaza ogorul si uneltele pentru o noua viata? Tu cum te mai simti draga Pavele, dar doamna Vica si copiii, animalele din curte ori din gradina ? ANII SUNT LA FEL DAR NIMIC NU E CA SI ACASA IN LOCUL UNDE TE-AI NASCUT SI COPILARIT.

    - Astă noapte, ca şi cum aş fi intrat cu ortacii în tură. Salvarea la Medicala 3, spitalul Evreiesc, am aştepat-o anormal, înebunitor, de la ora zece ieri, până azi dimineață la ora 2, ca s-o ducă pe Vica la Hematologie (Ministru Arafat, ministru atât de mult lăudat, că şi pe George Gordon Byron bolnava Ferghete Ludovica, doar cu câteva zile înainte, ca să fie dusă la Medicala 3, a aşteptat peste 2 oare, dar ministru, pomuk la lăudat la care nu se merge cu sacul, ştie oare de proasta organizare la Salvare în Clujul universitar?).

    - E clara! Daca mergi la spitalul evreiesc nu-i mai critica ca ei au un orgoliu mare cat un elefant si mai sunt si razbunatori. Ei controleaza totul, masmedia, sanatate, educatie si de politica nu mai vorbim, deci fii atent cum ii periezi, in scris.

LITURGHIE ÎN SPICE ÎN ANEVOIA SĂ CREASCĂ-N PACE PÂINE

Lui Vasile Sotelecan din Aghireş-Fabrici, Cluj, învățător pensionar

Puiule, s-aduci viața bună celor din jur, te-aventuri şi eşti o doină şi lumină,

eşti un ghid, un învățător,

învățând pe ceilalți falnici să păşească către viitor,

unde-i lege să nu fie tocmeală, debandadă,

mocirla în care neruşinații, nespălații, se scaldă,

deşi Zoe Dumitrescu-Buşulenga arată cum devine demnitatea în a fi om şi-n a scrisului artă

cu cale dreaptă, luptă cu dragoste şi dor sub tricolor

la curți de dragoste şi dor,

în şcoala de dincolo de şcoală s-avem parte de uşor,

cu îndemână în Patria Limba Română,

iubire la înălțime, culme şi profunzime

în anevoia de a fi să ne înălțăm muntele şi dealul întru țară şi neam de pe orizontală

în bloc pe verticală,

în veci, pururi, să nu ne mai facem de ruşine în aiasta rugăciune de poveste,

că-i destul, Tudorel Toader,

cu viața neclară, lipsită de caracter,

cu viața neprimăvară, că iarna nu-i ca vara

şi ne sărăceşte neamul şi țara,

deşi doar dreptatea sunt pluguri ce ară

şi scot pe uşă şi fereastră, răul, din casă şi țară,

holda cu liturghie-n spice să crească-n pace pâine pentru mâine

după obiceiul pământului sub ploae, vânt şi arşița soarelui bunăoară

ca pe vremea lui Herodot călare prin grâul crescut până-n brâu şi până subsuară

luminând cu lumină o țară în legea dreaptă nemurdarită de oaia cufurită,

oaia care ciufulită cufureşte o turmă,

când social-uman nu este conştiință ca bună ziua, cu bună-cuvință întru ispravă cu slavă

să se cunoască de dimineață,

pentru a nu mai exista viață precară, mizeră.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Scriu colegului meu de clasă, Sotelecan Vasile premiant, ca Nicolae a lui Marin Preda, premiant, eminent, în Gara-Mare la Şcoala Generală de 8 ani Aghireş-Fabrici, Cj, îi scriu şi-l întreb supraplin de bucurii, amintiri, nostalgii (şi ni se reproşează c-am fi nostalgici după Nicolae Ceauşescu neadmițând chiar dacă am fost şi mai suntem, vai, de sufletele noastre: generație, urmând generații, coloană fără sfârşit de sacrificiu, Dumnezeu şti până când şi la ce sfâtşit, apocalipsă, a lumii !

Îi scriu şi-l întreb pe Mesenger: -"Ce mai faci, Vasile? "El candid şi neprefăcut: -"Salut prietene ! Eu mai activez pe Fb. Nu ştiu ce faci tu, Pavele...? "Frapant trebuia să-i răspund, sincer, fără răutate: -"Şi eu bat apa-n piuă rememorându-mi: "Viața aşa cum a fost", vorba memorabilă a lui Nicolae Iorga, un inegalabil Eminescu, dar pe alt front de lucru. -"Nu-mi scrii pe e-mail pe adresa: pavelratundeanu@gmail.com; M-ar înteresa amintiri din copilăria noastră (pareri de ce şi cum şi încătro ne-am îndreptat, ca să ne descoperim pe noi tot alții în apa curgătoare preminitoare (înoitoare) şi înfloritoare după ploi multe ale Nadişului) şi tot fără discrepanțe, descriminare, să le îmbin decupajele în contextul romanului: CĂUTÂND DUPĂ MERE, roman la care lucrez ajungând la capitolul 22, inițial povestirea am început-o în Aghireş-Fabrici scriind-o în clasa şaptea, 1964, fără ca cineva să-mi ceră (şi mă refer la vre-un porofesor, că altcineva cine să-ți ceră o compunere?). Poate îți mai aminteşti, că profesorul de română Sinoshi Ioan ție ți-a cerut "DUPĂ MERE", să o treci caligrafic, ordonat, cu aspect de zile mari, să o treci pe curat, de fapt ți-a dat-o s-o copiezi, tu, Puiule, având un scris neândoios frumos, caligrafic, cum rar, un alt coleg de al meu premiant pe şcoală la Liceul Agricol Bistrița şi Şimleul-Silvaniei, fiind Sarca Nicolae din Recea-Cristur promovând Medicina Veterinară la Uiversitatea de Ştințe Agricole, Agronomia, la Cluj-Napoca, pentru a ajunge reputabil medic veterinar, deşi el avea un scris oribil, dar unii îl justificau: "-aşa scriu doctorii" (eu, cum scriam, eu credeam, că scriu lizibil, dar mai ştii, putea fi pagubă-n ciperci?). CĂUTÂND DUPĂ MERE e publicat pe Blogul lui Ben Todică în Australia, Puiule (ce grozavă coincidență tu Ben eşti din Puieşti, Iezer, nu-i aşa Făt-Frumos a valorilor autentice?). Am ce am, Vasile Sotelecan absolvent al Liceului Pedagogic Cluj-Napoca, un învățător, ca un tată care-şi învață progeniturile cu binele pentru bine, că binele trebuie să se adune pentru'ca-n Rai a se pune, ca atare trecând la oile noasre, la subiect: -"Puiule, te înhami la travaliul, osteneala, de a-mi reaminti, sâcăindu-mă, ce eu cu siguranță am putut uita, că ce-ți cer nu-i o mare scofală, dar după un al doilea accident vascular aproape la un an distanță mă poate faulta, să mă scoată din termenul de valabilitate, deşi cine se vrea în viața de toate zilele să fie "o marfă de Galați" expirată? Zic, eu, că nu-i mare mare filozifie, mare scofală, mare brânză, că nu-ți cer să-mi scrii cronologic, artistic, estetic, ci aşa cum firesc simți în vaduri repezi cum curge apa ce învârte roata morii țac, țac... la moara cum am văzut pe vremea Ceape-ului la moara lui Călitu şi lui Plăcinta (lui Cristea Augustin şi Găvruş Beniamin) la scurgerea văii Escu şi de pe dealul Jurcii către Hăşmaş, Sălaj, în Ciubanca, Cluj. Avantaj n-aş avea dacă mă lauzi, mai ales, că ştii de la comunişti: munca, critica şi auto-critica te şlefuieşte, modelează om (vezi, că nu zic a şti expres de la Nicolae Ceauşescu şi totuşi, nu ca să-mi dau cu cărămida-n piept, că e destul, suficient, că Eminescu a fost lovit mortal cu cărămida în cap şi a fost tratat cu indiferență de societatea mitocană a timpului său, cum o zice contrarul căsătoriei lui cu ardeleanca Veronica Micle, că era frumuşică muieruşca după care-i alunecau, curgeau ochii, în sân la cele două mere rumene şi neântrecutului prieten şi dramaturg, Ion Luca Caragiale, chiar şi criticul Titu Maiorescu având bai stând ca pe cuie, că şi-ar băga nasul unde nu-i fierbe oala Eminescu, de parcă lui Cătălina nu-i sta mintea după Luceafăr chemându-l: -"cobori în jos luceafăr blând alunecând pe-o rază..." la iarbă verde sau între cucuruzi, ca lumea să nu ne vadă). Ca atare n-am pretenții, nu-ți cer să fii o figură, să ai stil. Tu ai altă parere, deşi te ştiu că eşti corect, tu, Puiule, poți zice verde-n față, franc: -"Să vezi, n-m timp... şi timpul e nerăbdător refuzându-mă pur şi simplu". Învățătorule, nu asta te scuză şi e bine să nu fim ho şi cea şi să spunem lucrurilor pe nume, că ştiu eu bine, că tu eşti un Danciu Nicolae pe plaiurile Aghireşului.

-"Ce zici, premianutule? Batem palma, ca Nicolae lui IIie Moromete?

...zici, c-am început să recuperez... E şi cazul după două accidente vasculare, că m-a călcat maşina de... barberit. Suferind de Hemipareză, ca Mihai Eminescu ascultând asta pe telefon şi unii vin cu fel de fel de ipoteze care mai de care (te face să crezi, că adevărate sunt vorbele lor, deşi el a fost asasinat politic de pilitruci, asasinat de cei care-şi bagă nasul unde nu le fierbe oala (se spune, care nu şti, că doar capacul şti ce se firbe-n oală?) Timpul ne cam alungă de pe la noi, ne scoate din piesaj, decor, din realitate, cum fără ruşine au făcut-o neruşinații cu marele şi neântrecutul, cu nemaipomenutul Muhai Eminescu, o sare-n bucate? (Apropo şi nu ştiu ce-mi veni sărindu-mi țandura: "-tu mergând prin Gara-Marei nesilit de nimeni, că dragostea cu sila nu se face, dar tu o faci cu năzurosa unguroică a ta, o păpuşă trufaşă de nailon (nailon bobo); deci pe nepusă masă, tu Puiule, neforțat, că nimeni nu te-mpinge din spate, tu fotografiază castelul din mai multe unghiuri: din față, din spate, din lateral... şcoala, fabrica Rapidului, gara, la Alimentara din sus, dinjos; pe la uzină, pe la Cinematograful "Ilie Pintilie"... aşa şi ce mai găseşti, că te miri în ce stare deplorabilă se găsec, că pe unde nu m-a purtat paşii către lucru bine făcut am găsit distrugere şi doar presupun cine a putut s-o facă. (De n-ar fi Ben Todică în Australia el ar face film cu mine, că e adevărat artist, dar nici cu tine,Vasile Sotelecan, nu-mi înşel aşteptările ştiindu-te intelectual de nădejde, desăvârşit şi cum să-ți spun, dragule, noi la vârsta noastră experimentați lăsăm lucrurile începătoare şi mergem către cele desăvârşite, mergem înainte busolați şi având steaua de la răsărit tot înaintea noastră deasupra ieslei unde s-a născut pruncul sfânt (vremea ne-a cernut şi ne mai cerne prin sita deasă a timpului aflat în clepsidra olimpului prin om, omul fiind ireversibil, în agonie şi extaz, de fapt avem: vinul şi pâinea cea de toate zilele, îndestulătoare la Cina cea de taină, de hirotinire, ca sănătoasă încăpățânare-n bine.

     - Dragul meu prieten de la 20 de mii de km iti transmit ca imi place cum te aprinzi cand treci de la fantezie la realitate, de la frumoasele noastre vise poetice despre primaveri Eminesciene la adevarurile Iliesciene, frig si dezamagiri. Esti viu, nu dormi ca hoardele!

     - Primavara încă nu-i primăvara, cum nici primăvara un mugur s-aduca floare nu este de poveste, ca şi albina să zboare pentru polenizare din fliare-n floare, că bine-mi pare tot ce răsare sub soare pe şesuri, pe răzoare cu biserici ce-şi păstoresc: căprioare, oi, miare, ca şi mieii să zburde veseli pe câmpii alături de copiii, care şi ei printre floricele ce se vor culege pentru Iisus sunt de joacă şi nebunii bine-dispuşi, că pentru el, pentru Iisus cu voe bună se împleteşte mândră cunună. Dar ce sa-ți spun, ce să-ți mai spun, Benoni, eu? nici eu, ca Stan-Pățitul nu vreau să îmugurească pomii, deşi nu-ți pot spune ca număr în câte rânduri au înmugurit timpuriu şi a dat iama ca lupul în staurul oilor frigul, geru' lui Orban şi-n vegetație penibila ecuație: prăpad şi omor în regnul vegetal (frigul naibii e rău, năpustiitor, a distrus rodul nu mai ştiu de câți ani, fir-ar să fie ! (a pățit-o, ca melcul-codobelcul lui Ioan Barbu, Barbilian,

melc care şi-a scos coarne boiereşti

să mergă la baltă,

să bea apă caldă,

să mergă la Dunăre,

să bea apă tulbure...

şi-n cazul aiesta oamenii mai brezi, cai verzi să nu-i vezi pe pereți, îi vezi grijulii, sperieți, frica apărând pepinăria, bostanăria, pădurea, deşi nu există pe nicăieri pădure fără uscături?

CU MIEZ DE PÂINE

Aşa ceva a nu se face existând o liturghie-n spice, nu se face

cu-n impecabil copil, în liturghie de pace,

Că te poți îmolnăvi te băgându-te-n boli,

în sperieți

şi cât trăieşti eşti prin sat de poveşti

că vezi cai verzi pe păreți

ŞI necaz, pricaz (dar mi cu ce artist, om optimist şi altruist, Ben,

eu, pentru Dumnezeu cu cine vorbesc,

cu cine conversam acuma neumblând pe valuri să mă tulbur, să mă văluresc?

Neştiința şi naivitățile, licențe poetice,

poet de omenesc şi firesc,

suflet de poet al neamului românesc,

către care cale cu muntele mai la deal sau cu valea mai la vale

dor de dor călător în marea trecere călâtoresc o bună veste să vestesc

cu adevăr şi viață să mă îndrept, să sfătuiesc

şi să călăuzesc,

Mircea Vaida-Voevod,

cu miez de pâine în poeziile sale?

B&F