PREOTUL care a dat de pământ cu Kelemen Hunor

Uite ca si din fieful ungurilor se vede tot la fel!

Buna ziua!

 El este PREOTUL care a dat de pământ cu Kelemen Hunor. Mesajul părintelui e ”drăcesc”. Preotul Vasile Antonie care trăieşte în comuna Vâlcele din judeţul Covasna a avut o reacție dură după ce șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că maghiarii nu au ce sărbători cu ocazia Centenarului, dar şi că se teme ca, în lipsa realizărilor din ultimii 100 de ani, politicienii români vor recurge la un naționalism de prost gust. El a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îl pune la punct exemplar pe liderul maghiarilor. ”Am botezat sute de copii unguri, le-am sfinţit casele şi le-am îngropat morţii. Da, oamenii morţi din lipsa medicaţiei şi din cauza faptului că tu, odiosule anti-român şi anti-maghiar, nu ai făcut nimic pentru ei”, spune printre altele preotul. Redăm postarea părintelui Vasile Antonie.

„Salut, nimeni! De câte ori ai ocazia, jigneşti ţara care te plăteşte ca să îi batjocoreşti simbolurile şi poporul. Fii atent! M-am născut în Covasna, judeţul căruia tu, inesteticule îndoliat, îi tai pădurile şi îi ştrangulezi investitorii. M-au ţinut la piept toate bătrânele unguroaice din satul Aita Medie. La botezul meu din 1989, 80% din cei prezenţi au fost unguri. Ce oameni minunaţi! Acum, nu vreau să pomenesc despre copiii nenăscuţi de la Ip şi Trăznea, omorâţi în burta mamei cu baioneta, nici de preoţii ortodocşi spânzuraţi în Ardealul Românesc de către cei pe care tu îi tot evoci, ci despre felul în care tu, Nime-n drum, dai în ţara asta ca mutu-n dobă. Mă, nimeni, am mai mulţi prieteni unguri decât tine. Ştii de ce? Pentru că la nivelul nostru de jos, al omeniei, ne ajutăm între noi. Am botezat sute de copii unguri, le-am sfinţit casele şi le-am îngropat morţii. Da, oamenii morţi din lipsa medicaţiei şi din cauza faptului că tu, odiosule anti-român şi anti-maghiar, nu ai făcut nimic pentru ei. Te pricepi la fluturat steaguri

 şi la ocărât popoare. Uită-te la tine, nimeni! Vorbeşti limba română ca portarul de la lagărul din Siberia şi alţi anti-români te-au pus ministru. Acum, esenţa! Îmi doresc să dispari în ceaţa ne-istoriei, lăsând ungurii omenoşi în pace şi târând după tine şi dobitoacele din UDMR care îţi seamănă leit. Ştiu, ar mai rămâne români de umilit în ţară dar nu vreau să o mai faci tu. Ajunge! Nu eşti cetăţean al României! Eşti doar o viperă mongoloidă care pune venin în pahare româneşti şi ungureşti. Iar despre 1918 să nu mai vorbeşti! Pe vremea aia trăiau oameni, mă, nu nebotezaţi ca tine.” a scris tăios preotul Vasile Antonie pe Facebook.

 Acest text este protejat de drepturile de autor. Il puteti copia pe site-ul dumneavoastra doar cu citarea sursei si link activ.

http://sokant.ro/el-este-preot ul-care-a-dat-de-pamant-cu-kel emen-hunor-mesajul-parintelui- e-dracesc/?utm_source=pushenga ge&utm_medium=push_notificatio n&utm_campaign=pushengage

  

 Multumesc si doresc sanatate,​ o zi ​buna​ si o saptamana rodnica pentru toti!

 "Prietenia inseamna sa fii alaturi de prieteni nu doar cand au dreptate, ci si atunci cand gresesc"

 Andre Malraux

  "Le sunt recunoscator celor care m-au refuzat in viata. Datorita lor am reusit pe cont propriu"

Albert Einstein

 Poarta-te frumos cu oamenii intalniti in ascensiunea ta, pentru ca s-ar putea sa-i intalnesti din nou pe drumul care-l vei parcurge inapoi!

 

 Gandesc cu "voce tare":

 Cand o persoana, careia i-am acordat in viata mea ceva mai mult decat ar fi meritat, s-a departat de mine intr-un mod meschin, m-am consumat intrucatva. Apoi, m-am linistit. Domnul imi ascultase rugaciunea: "...si ne izbaveste de cel rau!"

Prietenii raman prieteni orice ar fi. Cei care nu raman...inseamna ca n-au fost!

Sa tinem cont ca doar natura este sincera cu toti; nu si natura umana...  Ea este exceptia care intareste regula!

Nu sunt prea destept, dar cand ma uit atent in jur prind curaj!...

LIVADA IN VREME DE IARNA - Sfantul Ignatie Briancianinov

În anul 1829 îmi petreceam iarna într-o asezare pustniceasca. Pâna în ziua de azi, în acea livada sta însingurata o chilie de lemn, în care am vietuit dimpreuna cu tovarasul meu. Când vremea era potolita, în zile senine si însorite, ieseam în prag, ma asezam pe un scaunel si priveam livada cea mare. Golatatea ei era acoperita de mahrama zapezii. De jur împrejur, totul era tacere – domnea un fel de pace moarta si plina de maretie. Aceasta priveliste începu sa-mi placa: privirile îngândurate mi se îndreptau fara sa vreau înspre livada, se atinteau spre ea, ca si cum ar fi urmarit sa desluseasca o taina.

Astfel stateam într-o zi si priveam cu luare-aminte livada. Când, deodata, a cazut valul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Scrierea aceasta, data spre citire celui dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde întru sine cuvântul Duhului si e asemenea Dumnezeiestii Scripturi. Oare ce întelepciune mi s-a aratat în acea livada? O pilda a învierii mortilor – învatatura puternica, care prin însasi înfatisarea lucrarilor sale e aidoma învierii. Daca nu am fi fost obisnuiti sa vedem învierea naturii în vremea primaverii, aceasta ni s-ar parea de-a dreptul minunata si cu totul de necrezut. Noi nu ne mai minunam de ea din pricina obisnuintei; desi privim minunea, deja este ca si cum nu am mai vedea-o!

Ma uit la ramurile dezgolite ale pomilor si acestea îmi vorbesc staruitor prin tainica lor glasuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revarsa buna mireasma, ne vom împodobi cu flori si roduri: cum dar nu vor învia oasele cele uscate ale oamenilor, la vremea primaverii lor?”

Ele vor învia, se vor îmbraca în trup în chip înnoit, vor pasi într-o noua viata si într-o lume noua. Precum pomii care n-au tinut piept vitregiei gerului si, pierzându-si vlaga vietii, vor fi spintecati la venirea primaverii si se vor scoate din gradina pentru a fi arsi în foc, la fel si cei pacatosi, care si-au pierdut Viata – pe Dumnezeu –, vor fi adunati în ziua cea de pe urma a veacului acestuia, întru începatura zilei vesnice care va sa vie, si aruncati vor fi în focul care nu se va mai stinge.

Daca ne-ar fi cu putinta a gasi un om care sa nu fi cunoscut nicicând preschimbarile savârsite de însiruirea anotimpurilor si l-am aduce pe acest calator într-o livada – care în vremea iernii zace cu maretie în somnul sau de moarte – spre a-i arata pomii dezgoliti si spre a-i marturisi despre acea splendoare în care se vor învesmânta ei primavara, atunci, drept raspuns, el ne-ar privi si doar ar zâmbi – si asta deoarece cuvintele noastre i s-ar parea a fi o nascocire de neînfaptuit! Asemenea si învierea mortilor pare a fi de necrezut pentru gânditorii care pribegesc prin bezna întelepciunii pamântesti, necunoscând ei ca Dumnezeu este Atotputernic si întelepciunea Sa cea mult felurita poate fi contemplata, însa ramâne de nepatruns pentru priceperea [mintea] fapturilor Sale. La Domnul toate sunt cu putinta: pentru El minuni nu exista. Neputincioasa este cugetarea omeneasca: tot ceea ce nu suntem obisnuiti a vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfaptuit, o minune de necrezut. Facerile Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepasare, sunt lucrari uimitoare, minuni marete, de neasemanat.

Astfel, în fiece an, înaintea ochilor întregii omeniri, natura repeta istorisirea învataturii despre învierea celor morti, înfatisând-o într-o lucrare tainica si preschimbatoare!

Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 13-15

CHEIA MANTUIRII - Parintele Rafail Noica

Zice Mântuitorul: „Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”. Fiindca spunem noi, în Tatal Nostru: „Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Si iata ca, daca noi nu putem sa nu pacatuim, daca noi nu putem sa nu fim copii ai iadului, Dumnezeu ne-a pus o cheie mica si usor de mânuit, pentru a ne mântui. Ca Mântuitorul spune: „Daca voi iertati pacatele semenilor, si Tatal vostru va ierta voua; dar daca voi nu iertati, nici Tatal vostru nu va ierta voua”. Si iata cum putem sa facem ca pacatele de neiertat sa se ierte noua.

Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 83.

MIREASMA ODAII - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ca aceia care vor sa scoata dintr-o odaie miasma stricaciunii aprind pulberi binemirositoare sau altceva ce ar putea folosi pentru aceasta si astfel, prin buna mireasma, îndeparteaza acea duhoare. Sufletul omului este întocmai ca si o odaie care mai înainte de caderea stramosilor nostri era plina de frumusete si bunacuviinta, ca de niste arome placut mirositoare, fiind loc de salasluire pentru Sfântul Duh; însa dupa cadere a intrat în suflet rautatea si l-a umplut cu duhoarea stricaciunii. Simtim si mirosim în noi aceasta putoare atunci când dinlauntrul nostru, „din inima ies gânduri rele” (Matei 15, 19), ca niste miasme rau mirositoare; simtim, iubite crestine, si suspinam din pricina lor, voind a ne dezbraca de omul cel vechi si a ne învesmânta întru cel nou. O, fie ca sa ne învredniceasca si pe noi de aceasta Domnul cel Iubitor de oameni, Care de dragul omului S-a facut El Însusi om! Cum altfel am putea sa izgonim duhoarea din sufletul nostru, daca nu printr-o buna mireasma potrivnica aceleia? Caci cele ce sunt potrivnice se alunga una pe cealalta. Asa se izgoneste întunericul prin lumina si frigul prin caldura. Rautatea si naravul cel rau au intrat în sufletele noastre prin caderea lui Adam. Dumnezeu a venit pe pamânt si ne-a aratat chipul sfintei Sale virtuti si bunatati, ne-a înfatisat chipul smereniei, al rabdarii, al blândetii, al dragostei si al celorlalte sfinte virtuti care se aflau în inima Sa dumnezeiasca; si întocmai cum vulturul îsi învata puii sa zboare, asa i-a povatuit El pe credinciosi cum sa traiasca în aceasta lume si cum sa fie bineplacuti lui Dumnezeu, caci zice: „Învatati-va de la Mine” (Matei 11, 29); si înca: „V-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi” (Ioan 13 , 15); si Apostolul spune: „Hristos a patimit pentru noi, lasându-ne pilda ca sa pasim pe urmele Lui” (1 Petru 2, 21). Prin bunatatea, smerenia, rabdarea, blândetea si dragostea Lui sa izgonim din inimile noastre rautatea, mândria, mânia, ura, invidia si toata necuratia. Si astfel, aducând în sufletele noastre virtutea lui Hristos, sa ne straduim a ne izbavi de raul nostru obicei si, prin podoaba obiceiurilor celor neprihanite ale lui Hristos, sa alungam duhoarea venita de la vrajmasul. Si cu cât mai mult vom face acest lucru, cu atât se va curata mai mult casa sufletului nostru, asa precum, arzând tot mai mult din pulberea cea binemirositoare, odaia se izbaveste de putoare si aduna în sine mireasma cea bineplacuta. Greu îi este trupului nostru, crestine, sa se lepede de naravul sau cel rau; dar acest lucru ni se cere prin datoria credintei noastre crestinesti.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 214

CONSTIINTA - Sfantul Nectarie al Eghinei

Constiinta este cea mai intima facultate afectiva sau capacitate sufleteasca prin mijlocirea careia are loc orice activitate spirituala; adica fara ea nu poate avea loc nici macar actul de a percepe prin intermediul organelor de simt, nici compararea notiunilor în vederea formarii de concepte, nici judecata, nici amintirea, deoarece impresia resimtita sub imboldul firii prin intermediul unui simt sau altul ramâne pentru om ca inexistenta daca sufletul nu va permite ca atentia sa sa fie îndreptata catre impresia respectiva si daca el nu si-o asuma în constiinta sa.

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 127

CALEA CURATATA - Sfantul Ioan din Kronstadt

Folosindu-te de obisnuitele cunostinte omenesti îti poti însusi perfect o anumita disciplina si, de cele mai multe ori, ceea ce ai învatat la scoala nu ti se va sterge din minte toata viata. În privinta credintei nu este asa. Adica ai aflat o data, ai prins niste lucruri, le-ai „pipait” si gata, te gândesti: „obiectul credintei mi-a ramas în suflet, limpede, l-am înteles, îl voi iubi toata viata”. Nu este asa. El, acest „obiect” ti se va parea de o mie de ori obscur si îndepartat, ba chiar vei avea impresia uneori ca ti-a „scapat” cu totul si ca, dupa ce ti s-a parut ca-l iubesti, ca traiai si respirai prin el, ti-a devenit deodata cu totul indiferent. Ca sa nu ti se întâmple asa, trebuie sa cureti mereu calea ce duce spre credinta si sa o faci cu lacrimi si cu suspine, ca sa o poti vedea, însusi, cup rinde cu inima si cu sufletul. Nepasarea fata de credinta este urmarea pacatului.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 435-436

INAINTEA SOARELUI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ca, desi soarele lumineaza întreaga lume si îsi arata fata tuturor deopotriva, fiecaruia i se pare, totusi, ca acesta priveste doar spre dânsul si ca, orice am face, el cauta spre fiecare dintre noi asa de parca s-ar uita numai la un singur om; si ca vine cu noi oriunde am merge, desi mereu la fel îsi savârseste trecerea sa de la rasarit spre apus. Asemenea este vesnicul si duhovnicescul Soare – Dumnezeu. Cu toate ca priveste spre toti deopotriva, El fiecaruia îi vede fapta, gândul, nazuinta, pornirea si uneltirea si cu fiecare pretutindeni este; si de lucreaza cineva sau doarme, sta sau merge, înfaptuieste binele sau raul, cu el este Domnul si cauta spre fapta buna si spre cea rea, însemnându-le în cartea Sa, pentru a-i rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Însa asa vegheaza asupra fiecaruia dintre noi si pe toate le stravede, de parca a r privi numai spre mine sau numai spre tine, lasând deoparte toate celelalte lucruri pe care le-a zidit; si toate cele pe care eu sau tu am vrea sa le facem, sa le spunem, sa le gândim, sa le începem ori sa le nazuim, bune sau rele, desavârsit le vede si le stie asa de parca acestea s-ar fi întâmplat si s-ar fi înfaptuit deja cu adevarat. Si pe toate le cunoaste si le vede cu mult mai bine si mai deplin decât le stim sau le putem vedea noi însine; si pe toate acestea le vede si cauta spre ele asa de parca ar privi numai la fapta, pornirea si nazuinta noastra, uitând de toate celelalte.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208.

LUMEA E PRECUM O CASA - Sfantul Ioan din Kronstadt

  

Lumea este o casa. Ziditorul si Stapânul acestei case este Creatorul. El, Dumnezeu, este si Tatal celor ce locuiesc în ea, crestinii. Mama este Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu. Tot ce faci, faci întotdeauna în prezenta lui Dumnezeu, Tatal nostru al tuturor, pe care se cuvine sa-L asculti si sa-L iubesti, si de asemenea în prezenta Maicii noastre a tuturor, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu. Arata-i iubire sfânta, evlavie, ascultare. De te vei afla în nevoi materiale sau spirituale, la suparare, la necaz, la boala, vino la ea cu credinta, nadejde si dragoste. Fii sfânt, asa cum Domnul, Dumnezeul, Creatorul si Parintele tau Sfânt este si cum este Stapâna noastra, Maica lui Dumnezeu, dar si Maica noastra. „Femeie, iata fiul Tau... Iata mama ta” (Ioan 19, 26-27). Pentru ca sa nu ne îndoim de dreptul de a o numi mama pe Maica Domnului, Maica Celui Preaînalt, Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slavita Stapâna noastra, dumnezeiescul sau Fiu, Cel mai dinainte de toti vecii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a risipit îndoiala, îngaduindu-ne tuturor, sau acelora dintre noi care se arata mai râvnitori spre sfintenie, sa o numim pe Maica Sa mama. „Iata Mama ta”, caci în persoana Sfântului Ioan Teologul aceste cuvinte ne-au fost adresate noua, tuturor crestinilor. Da, ea este pe drept cuvânt gingasa, îndatoritoarea, atotsfânta noastra mama, care ne poate duce si pe noi, copiii sai, la sfintenie.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 275

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda

Comentariu
F. M.

După Pearl Harbour, Hitler şi aliaţii

au declarat război Statelor Unite (pe 12 decembrie 1941

inclusiv

România sub Ion Antonescu.). Ambasadorul maghiar la Washington a fost instruit şi el să înmâneze o declaraţie de război Secretarului de Stat Cordel Hull, care a decis să-l ia peste picior.

-        Ungaria, Ungaria... sunteţi o republică? l-a întrebat.

-        Nu, domnule, suntem un regat.

-        Zău? Şi cine e regele vostru?

-        Nu avem un rege, ci doar un regent, Amiralul Horthy.

-        Un amiral? Prin urmare, aveţi o mare flotă.

-        Nu, nu avem flotă deloc, din moment ce n-avem ieşire la mare.

-        Curios: un regat fără rege şi un amiral fără flotă! Deci, de

ce ne declaraţi război? Ne urâţi?

-        Nu. Noi urâm România.

-        Atunci de ce nu declaraţi război României?

-        Imposibil! Sunt aliaţii noştri.”