Bucureştiul nu este capitala României

Carte de la prieteni:

„Făcând apel la izvoarele istorice, Eminescu, în serialul «Basarabia» din foaia conservatoare «Timpul», nota pe 14 martie 1878, în partea a VI-a, «Veacul al nousprezecelea. Izvoare», asupra tratatului din 1812: 

«Toate elementele morale în această afacere sunt în partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea Turciei de a înstrăina pământ românesc, trădarea unui dragoman al Porţii, recăpătarea acelui pământ printr-un tratat european semnat de şapte puteri şi obligatoriu pentru ele, garantarea integrităţii actuale a României prin convenţia ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în momente grele, toate acestea fac ca partea morală şi de drept să fie pe deplin în partea noastră. 

Mai vine însă în partea noastră împrejurarea că acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestre împărţitului şi nenorocitului popor românesc. 

Ni se scot ochii cu binele ce l-am avut din partea ruşilor. Pentru a răspunde şi la aceasta ne-ar trebui un volum întreg. Destul numai să pomenim că alianţa de la Lusc dintre Petru cel Mare şi Dim. Cantemir ne-a costat domnia naţională şi un veac de înjosire şi de mizerie, iar cea mai nouă alianţă dintre Rusia şi noi a început a aduna nouri grei deasupra noastră. Basarabia, mănăstirile închinate, mii de oameni pierduţi în bătălie, zeci de milioane de lei aruncate în Dunăre şi în fine, poate existenţa poporului românesc pusă în joc, iată binele de care ni se cere a ne bucura şi a fi mulţumitori».

N-avem alta a adăuga decât: Tot binele ăsta al lor să fie!” 

(Cassian Maria Spiridon, „Eminescu şi România de est” în: Cassian Maria Spiridon, „Eminescu, ziarist politic”, Iași, Editura Junimea, 2017, p. 160-161)

~*~

  

Emil-iulian Sude

14 februarie la 08:35

Bucureştiul nu este capitala

României

numai un sătuc

pe care l-am mutat odată

cu venirea mea am luat prunii

şi le-am dat un nume. la Şosea

castan i-am zis prunului.

dar niciodată nu m-am

îmbătat din castane.

şi râul Prahova

nu a vrut să mă despartă

asa că l-am luat în sacoşa

de un leu şi i-am dat drumul

pe Dâmbovița

ca două fete mari ştiam

că se vor iubi

casa pe care nu am avut-o

vreodată am aşezat-o în centru

la Universitate şi de câte ori

casele acelea aşezate deasupra

caselor se prăvăleau peste mine

mă ascundeam în casa care

nu îmi aparține

aşa ca o ascundere a propriei morți

şi nu m-am rătăcit niciodată în satul

ăsta mai mare

(unii îi zic Municipiu)

însă întrebam trecătorii

cum se ajunge

la locul de unde

am plecat

acolo de unde prunele cresc în pruni

şi nu piețe la Şosea

pe deal

şi Şoseau era uliță

castanii erau castani şi făceau țuică

mai sus de casa care nu îmi aparținea

era un deal

cred că mă aşteaptă prin Bucureşti

îl tot caut

am încercat

să-l mut cu dragostea mea

pentru ea

nu am reuşit să mă hrănesc

cu un deal

nu am reuşit să mă hrănesc cu o femeie

numai pe înserat

mă întind pe o pajişte cu flori

aproape de deal aproape

de râul Prahova

aproape de prunii care au țuică

şi mă întreb dacă nu aş fi plecat

din Bucureşti satul meu

era Municipiu.

Sursa: P.R-F.