VASUL INCHIS
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
ca un vas, chiar gol fiind, nu poate primi nimic în sine atâta timp cât nu este
deschis. Asemenea si inima omului, chiar de se va izbavi de desertaciunea
acestei lumi, dar va ramâne ferecata prin cruzime, nepasare si deznadejde, nu
va putea lasa cuvântul Domnului sa intre în ea. De aceea ne graieste asa
Hristos, Cuvântul Ipostatic al lui Dumnezeu: „Iata, Eu stau la usa si bat; de
va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el
si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Dumnezeiescul si preadulcele Sau glas mereu
bate la usile inimilor noastre prin cuvântul Sau cel sfânt, însa nu fiecare îl
aude, întrucât nu oricine are deschise urechile duhovnicesti, despre care El
zice: „Cine are urechi de auzit, sa auda!” (Matei 13, 9). Trebuie sa-si
deschida inima cel ce voieste sa primeasca în ea cuvântul lui Dumnezeu si sa
rodeasca din acesta; si precum pamântul cel crapat de uscaciune asteapta ploaia
pentru a face rodul sau, asemenea i se cuvine inimii noastre sa-si deschida
gura si sa însetoseze de cuvântul Domnului, adica sa aiba neostoita nazuinta si
vrere de a auzi cuvântul lui Dumnezeu, nu dintr-o oarecare alta pricina, ci
pentru aceea ca sufletul sa dobândeasca zidirea cea duhovniceasca.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124
„De
aceea, chiar de la început, creând Dumnezeu pe om, îndată l-a dus și l-a predat
în mâinile postului și i-a încredințat acestuia mântuirea lui ca unei maici
iubitoare și celui mai bun dascăl.”
„Dacă
postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă
era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Fiindcă
nu am postit, am căzut din Rai. Așadar, să postim acum, ca să ne întoarcem în
Rai.”
„Postul
este armă împotriva oștirii demonilor.” (Sfântul Vasile cel Mare)
„Postul
veștejește pofta, prin rugăciune curățește mintea și o pregătește pentru
adevărata contemplare.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
„Să
postim? Desigur, ca să oprim pornirile trupului și să ne înmuiem inimile.”
(Sfântul Simeon Noul Teolog)
Tot
binele și frumosul se săvârșește și se făptuiește prin post. (Sfântul Grigorie
Palama)
Mare
armă este postul împotriva ispitelor, după cum desfătarea de mâncări este
începutul a tot păcatul. (Theofylact al Bulgariei)
Mare
cale spre tot binele este postul cu discernământ, iar cel ce nu se îngrijește
de el, smulge tot binele.
Tânăra
care a primit în dar un inel de la Sfânta Ecaterina
Fata, luând inelul, simţea că pluteşte de
bucurie. Apoi ridicându-şi privirea şi vrând să-i mulţumească femeii
necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse. A căutat-o prin toată biserica, dar
nu a găsit-o. Atunci şi-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina. Soacra doamnei,
văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva.
Am cunoscut o tânără care avea mare
evlavie la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Ea mi-a povestit că, odată, stând de
vorbă cu soacra doamnei la care lucra, i-a zis că ar dori să meargă şi ea la
Sinai, la moaştele Sfintei Ecaterina. Atunci acea doamnă a început să râdă şi
i-a zis:
– Cum poţi să mergi tu acolo, deoarece nu
ai nici bani, nici acte. Asta ar fi imposibil !
– Dacă vrea Maica Domnului şi Sfânta
Ecaterina, mă ia pe sus şi ajung acolo fără bani şi fără acte. Cine merge acolo
primeşte ca binecuvântare un inel şi dacă o să vrea sfânta, o să mă ajute şi pe
mine, a zis ea.
În ziua următoare era 25 noiembrie, ziua
Sfintei Ecaterina. Tânăra s-a dus la biserică împreună cu soacra doamnei. La
sfârşitul Sfintei Liturghii, vede că se apropie de ea o femeie tânără,
îmbrăcată simplu şi modest, o priveşte cu blândeţe şi-i zice:
– Ştiu dorinţa ta şi ştiu că doreşti să ai
acest inel; şi Dumnezeu vrea…
Nu a mai continuat, ci i-a pus pe deget un
inel şi a dispărut fără urmă, deoarece venise şi doamna respectivă să vadă ce
se întâmplă.
Fata, luând inelul, simţea că pluteşte de
bucurie. Apoi ridicându-şi privirea şi vrând să-i mulţumească femeii
necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse. A căutat-o prin toată biserica, dar
nu a găsit-o. Atunci şi-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina. Soacra doamnei,
văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva. Pe inel scria:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.
Sursa: http://ascultainima.blogspot.ro/2013/03/inelul-sfintei-ecaterina.html
CALDURA
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca de la caldura unele lucruri se
înmoaie si se topesc – cum ar fi ceara, untura, untul si celelalte asemenea –,
pe când altele se întaresc sau se usuca – cum se întâmpla cu lutul, lemnul,
iarba si asa mai departe. În acest chip, felurimea lucrarilor ce se petrec din
pricina caldurii tine de acele lucruri care o primesc, si nu de caldura în
sine, caci ea pe toate deopotriva le încalzeste, atât pe unele, cât si pe
celelalte. Asemenea si oamenii: prin caldura bunatatii si a îndelungii rabdari
a Domnului, unii se înmoaie, se încalzesc, se umilesc si se smeresc întru
pocainta si întru „întristarea cea dupa Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 10), iar
altii se învârtoseaza si tot mai mult se întaresc în cele rele. Catre acestia
Apostolul graieste asa: „O, omule! Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui
si a îngaduintei si a îndelungii Lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui
Dumnezeu te duce la pocainta? Dar dupa învârtosarea ta si dupa inima ta
nepocaita îti aduni mânie în ziua mâniei si a descoperirii dreptei Judecati a
lui Dumnezeu” (Romani 2, 1, 4-5). O astfel de felurime a lucrarii ce se petrece
în inimi nu este izvodita de bunatatea lui Dumnezeu, ci de inima omeneasca ce
se foloseste întru cele rele de blândetea Domnului si nu voieste a se cai, pe
când bunatatea Sa pe toti deopotriva îi îndeamna spre pocainta. Astfel s-a
învârtosat si Faraon care, desi a vazut atâtea minuni facute de Dumnezeu, tot
nu s-a îndreptat, ci a pierit. Asemenea se împietresc si astazi multi – cei
care-si lasa pocainta de pe-o zi pe alta –, însa moartea îi rapeste atunci când
ei nu se asteapta si îi trimite în veacul celalalt fara nadejdea mântuirii. Din
aceasta înveti, crestine, sa nu amâni pocainta ta, ci sculându-te, îndata sa te
îndreptezi si sa te caiesti, urmând îndemnul Sfântului Duh: „Astazi de veti
auzi glasul Lui, nu va învârtosati inimile voastre” (Psalmul 94, 7-8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 106
Binele
făcut la vremea lui
Băiețelul s-a îmbrăcat pentru că afara era
foarte frig și apoi i-a spus tatălui său...
,,Gata tată, eu sunt pregătit!"
Tatăl său, preotul, a spus...
,,Pregătit pentru ce fiule?"
Tată, e timpul să ieșim afară și să facem
vizitele noastre la enoriașii nevoiași."
Tata a răspuns...
,,Fiule, afară e foarte frig și
plouă."
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și
a spus...
,,Dar tată, oamenii trebuie să știe că
Dumnezeu are grijă de ei chiar și în zilele ploioase."
Părintele a răspuns...
,,Fiule, nu ies afară pe vremea
asta."
Cu disperare, copilul a zis...
,,Tată, pot să mă duc singur?
Te rog, te rog!"
Tatăl său a așteptat o clipă și apoi a
spus...
,,Fiule, poți să pleci. Iată și
pachetele... însă, ai grijă."
,,Mulțumesc, tată!"
Și cu asta, fiul a ieșit în ploaie.
Tânărul de 11 ani a mers pe toate străzile parohiei la credincioși, împărțind
pachetele făcute din donațiile enoriașilor.
După 2 ore de mers pe ploaie și prin frig
și cu ultimul pachet în mână, s-a oprit într-un colț să vadă dacă găsește pe
cineva căruia să dea și acest ultim pachet. Însă, străzile erau total pustii.
Apoi s-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, a mers până la ușa din față,
a atins soneria de mai multe ori și a așteptat, dar... pentru că nimeni nu
răspundea, s-a întors să plece... ceva însă, l-a oprit. Băiatul s-a întors spre
ușă și a început să atingă insistent soneria și să bată puternic ușa cu
încheieturile. El a continuat să aștepte. În sfârșit ușa a fost deschisă
ușor...
O doamnă a ieșit cu o privire foarte
tristă și a întrebat...
,,Ce pot face pentru tine, copile?"
Cu ochi strălucitori și un zâmbet frumos
copilul a spus...
,,Doamnă, îmi pare rău dacă v-am deranjat,
dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și am venit să vă
dăruiesc ultimul meu pachet.
Băiatul i-a dat apoi, pachetul și a dat să
plece...
Doamna i-a spus...
,,Mulțumesc, fiule, Dumnezeu să te
binecuvânteze!"
Ei bine, a doua zi, duminică la biserică,
preotul după predică înainte de miruire a spus...
,,Este cineva aici care are de făcut o
mărturie pe vrea să ne-o împărtășească! "
După ultimul rând din spatele bisericii, o
doamnă mai în vârstă s-a apropiat încet, încet și a început să vorbească. În
ochii ei a apărut o privire limpede cu o ușoară urmă de mulțumire...
,,Nimeni din această biserică nu mă
cunoaște. Nu am fost niciodată aici și spre regretul meu nu am fost o bună creștină. Soțul meu a murit cu ceva timp
în urmă lăsându-mă complet singură pe lumea asta. Sâmbăta trecută a fost o zi
deosebit de friguroasă și ploioasă afară și în inima mea... Și în acea zi am
ajuns la capătul drumului, nu mai aveam nici o speranță și nu mai voiam să
trăiesc. Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat în podul casei mele. Am
legat un capăt al frânghiei de căpriorii acoperișului; apoi m-am urcat pe scaun
și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului. M-am așezat apoi pe
scaun, atât eram de singură și cu inima frântă, încât eram pe cale să mă arunc
de pe scaun, când deodată am auzit zgomotul puternic al unor bătăi în ușă. Așa
că m-am gândit... Oricine ar fi, voi merge să văd ce e... Am ascultat, am mai
așteptat puțin, dar în ușă cineva bătea din ce în ce mai tare. Au devenit atât
de puternice bătăile încât nu le-am mai putut ignora. Așa că m-am întrebat,
cine ar putea fi? Nimeni nu se apropie de ușa mea sau nu vine să mă viziteze!
Am eliberat frânghia de la gât și m-am dus
la ușă, în timp ce încă suna soneria și în ușă încă se bătea. Când am deschis
ușa, nu mi-a venit să cred ce au văzut ochii mei, în fața ușii mele era cel mai
radiant și angelic copil pe care l-am văzut vreodată.
Zâmbetul lui, ohhh, nu-l pot descrie
niciodată! Cuvintele care i-au ieșit din gură mi-au făcut inima moartă cu atâta
timp în urmă, să revină la viață, când a spus cu glasul lui blajin..."
,,Doamnă,
vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat!"
,,Când îngerașul a dispărut între frig și
ploaie, mi-am închis ușa, am desfăcut pachetul și am citit rugăciunea...
,,Doamne fii cu noi și ne miluiește!" tipărită pe micuța iconița cu chipul
lui Iisus Hristos. Sufletul mi s-a încălzit, mi-am făcut semnul Crucii și
liniștită m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia.
Nu mai aveam nevoie de ele... După cum
vezi, acum sunt o fiică fericită a lui Dumnezeu.
Cum direcția băiatului, când a plecat, a
fost către această biserică, am venit personal să mulțumesc acelui îngeraș al
lui Dumnezeu care a venit la timp, să-mi salveze viața dintr-o eternitate în
iad și să mi-o înlocuiască cu o veșnicie în prezența lui Dumnezeu.
Toată lumea a plâns în biserică.
Părintele a mers spre primul rând din
față, unde stătea îngerașul... ș-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.
Amintiți-vă, că binele făcut din iubire
față de Dumnezeu poate aduce o mângâiere în viața cuiva. De aceea să nu vă
sfiiți niciodată să fiți buni... Pur și simplu, nu știm, a cui viață o putem
schimba prin faptele/cuvintele noastre.
LAPTELE
FIERBAND
Sfantul
Simeon din Dajbabe
Întocmai precum laptele spumega si se
ridica atunci când fierbe, tot astfel se înalta cel plin de mândrie atunci când
se lauda pe sine. Întocmai precum laptele poate da pe dinafara, tot astfel
poate cel plin de mândrie sa saraceasca.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox
Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA,
2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53.
DORUL
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Acela nu e om daca nu-i este dor de alt
om… Chinul cel mai teribil al iadului este ca sufletele nu pot comunica unul cu
altul: fiecare îsi traieste propria catastrofa si nenorocire… Tuturor ne e dor
de toti. Altfel viata nu înseamna nimic.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
34-35.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu