Fir
direct cu Sfântul Petru
Șarlatani și șarlatanii au existat
dintotdeauna. După revoluție s-au manifestat în voie și abia atunci ne-am putut
da seama cât de mare este grădina lui Dumnezeu. Dacă unii au apelat la
înșelăciuni, falsuri, evaziuni fiscale, trafic de mărfuri ilicite, arme,
droguri, compromisuri, șantaje chiar crime pentru a-și rotunji veniturile, o
altă categorie a apelat la credulitatea, naivitatea și prostia multora. Și nici
această din urmă categorie nu se poate
plânge că a sărăcit. Dimpotrivă! Numeroasele jocuri de tip ,,Caritas” au
dovedit cu prisosință că mai are nevoie poporul acesta de multă educație, de
cultură în general, și, mai ales, de o morală nealterată.
Zilele trecute am avut prilejul să ajung
într-un sat din Banat. Unei familii înstărite îi murise nepotul într-un
accident de circulație. Era jale mare acolo. Cu câteva zile înainte îl
înmormântaseră. M-au întrebat ce trebuie să facă pentru sufletul celui răposat, căci acesta nu se spovedise și
nu se împărtășise niciodată și murise fără lumânare. Le-am spus ce trebuia să
le spun, conform învățăturii și practicii Bisericii Ortodoxe. M-au ascultat cu
atenție, apoi mi-au spus:
,,- Tot așa ne-a spus și preotul nostru.
Ne vom duce însă în satul cutare ca să-l dedublăm!”
La început, neînțelegând termenul, am crezut
că este vorba de un obicei local legat de cultul morților. Cum etnologia și
folclorul au fost întotdeauna printre pasiunile mele, nu m-am putut abține și
le-am cerut explicații cu privire la ,,dedublare”.
Oamenii mi-au spus, stupefiați, că eu sunt
singurul nemernic în țară, care n-auzisem până atunci de ,,dedublările” ce le
făcea coana Lenți. Se duceau la dânsa bănățenii ca la Maglavit pentru
dedublare. După ce-i plăteau bine, coana Lenți își dădea ochii peste cap,
începea să tremure și să se bâțâie, se
culca frumușel și deodată își făcea legătura cu…. Sfântul Petru. Ca să vezi!
Coana Lenți nu discuta cu un sfințișor
oarecare, ori cu un îngeraș. Nu! Direct cu Sfântul Petru. Avea ,,telefon
direct” și ,,linie scurtă” ultrarapidă. Sfântul Petru răspundea imediat. Își
anula toate audiențele din ceasul acela, punea imediat ,,yala”, ca nu cumva să
pătrundă vreunul pe poarta raiului fără ,,acte legale” și-i spunea
,,secretarului” să nu fie deranjat de nimeni. Chiar și Dumnezeu mai putea să
aștepte. El trebuia să vorbească urgent cu coana Lenți!
Nu vă închipuiți că l-ar fi întrebat care
este leacul pentru cancer, Sida, sau alte boli incurabile, că l-ar fi întrebat
cum să scoată țara din criză, cum să aducem pace în lume! Nu! Coana Lenți era practică și realistă. Îl
întreba, spre exemplu, dacă soțul unei cliente are ibovnică, cum arată și cum
îl cheamă pe hoțul care a furat găinile lui cutare, cu cine se va căsători
cutare, dacă va veni garda de control financiar la cutare.
Îl mai întreba pe Sfântul Petru unde a
fost repartizat sufletul unuia sau altuia; ba chiar, prin Sfântul Petru, putea
transmite mesaje celor decedați de la cei în viață și invers. Serviabil Sfântul
Petru! El le știa pe toate și-i transmitea rapid coanei Lenți.
Ce înseamnă, dom'le, să ai legături
cordiale cu oameni mari în lumea aceasta și mai ales în cea de dincolo!
(Fir direct cu Sf. Petru, în ,,Datina", Tr. Severin, an.
VII(1995), nr. 1253(4 ian.), p.
3; în vol. Inima mamei, Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 74-75; în
vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
1999, pp. 150-152).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Dumnezeu
cu traista-n băț!
Maica Maria era trecută de optzeci de ani.
În ciuda neputințelor fizice, mintea îi rămăsese lucidă și spiritul vioi.
Într-o zi, cu puțin înainte de a muri, m-a
chemat să-mi spună un păcat vechi, care-i apăsase sufletul din tinerețe.
Cu mulți ani în urmă, la o nedeie, avea
musafiri numeroși, ca de obicei. Era familie înstărită, iar bărbatu-său avea
funcții în comună, așa că nedeia la ei era prilej de mare chef. Maica Maria
alerga în dreapta și în stânga, ca o adevărată Marta, ca să le împlinească pe
toate, după cuviință.
Iată că, la un moment dat, cineva i-a
bătut la poartă. Era un cerșetor. Un
bătrân albit de vreme, slăbit și
petecit, ostenit și flămânzit. I-a cerut Mariei ceva de mâncare. Copleșită de
griji și alergătură, femeia l-a repezit și i-a închis poarta în nas. Omul a
plecat legănându-se.
Trecuse mai bine de o jumătate de veac de
atunci și imaginea rămăsese vie în mintea bătrânei.
,,- Nu-i pot uita ochii, părinte! Mă
urmăresc mereu! Cred că avea o mare suferință, că-i erau plini de lacrimi!”
Am încercat s-o liniștesc. Zadarnic.
,,- M-am interesat în zilele următoare la
vecini, pe mahala, să văd dacă a intrat la cineva, dacă i-a dat cineva să
mănânce. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu știa de el. Acela cu siguranță a fost
Dumnezeu!”
M-am înfiorat. Imaginea era extraordinară:
Dumnezeu cu traista-n băț,
Rătăcind pe Malovăț
Și cerșind din casă-n casă
O fărâmă de pe masă!”
Numai în fața unei asemenea revelații poți
înțelege proverbiala ospitalitate românească, spiritul de frățietate și
într-ajutorare, mila față de cel în suferință și nevoi. În persoana semenului
poate fi Însuși Dumnezeu, Care ne cere
mână de ajutor. Numai un popor care s-a născut creștin, care de două mii
de ani s-a înfruptat din învățătura creștină, poate gândi și simți astfel. În
duminici și sărbători, prin Sfânta
Evanghelie și sfintele predanii a auzit glasul Mântuitorului spunând: ,,Flămând
am fost și Mi-ați dat să mănânc, gol am fost și M-ați îmbrăcat, însetat am fost
și Mi-ați dat să beau, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și
ați venit la Mine!”
Dacă acea femeie a păstrat în cugetul ei
mai bine de cincizeci de ani imaginea unui cerșetor, care i-a bătut în poartă
într-o zi, dacă faptul că, din motive de moment, i-a întors spatele acelui om,
îl considera cel mai greu păcat al vieții ei și-l mărturisea cu limbă de
moarte, nu-i totul pierdut. Puterea de regenerare a poporului nostru este
imensă.
Ajută-l, Doamne!
(Dumnezeu cu traista-n băț, în ,,Cuget
Românesc", Bârda, an. II(1993),
nr. 2, p. 4; în ,,Datina", Tr. Severin, an.
III(1991), nr. 465(22 nov.),
p. 1, 2-3; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura , Cuget Românesc”,
1999, pp. 213-215; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, vol. I, 2004, pp. 81 – 82; în vol. Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2002, pp. 72-73; în vol. Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de
Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f.
a., pp. 189-190).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
BOGATIA
SI SARACIA
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca un oarecare purtând o însemnata
vrednicie ajunge mai apoi sa fie om de rând, din bogat – sarac lipit
pamântului, din sanatos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din
stapân devine sluga. Preschimbarile acestea ne arata deslusit ca viata noastra
pe pamânt este nestatornica, desarta, plina de nevoi si jalnica, fiind semn ca
noi am fost facuti de Ziditorul nostru nu pentru o astfel de viata, ci pentru o
alta care e mai buna si plina de fericire. Iar prin acestea ne învatam si parca
ne încredintam ca ni se cuvine a cauta viata cea nestramutata si preafericita.
Asa stând lucrurile, ar trebui nu doar sa nu cârtim, dupa cum este voia
trupului nostru celui orb, ci sa-I si multumim cu prisosinta lui Dumnezeu,
chiar daca noua ni se pare cu totul nesuferit felul în care harul Sau ne
calauzeste, ne îndupleca a intra în viata cea de veci.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 71
Timp
si vesnicie
Ajungând la acest hotar spiritual, va
trebui sa ne hotarâm viitorul în lumea ce se afla înaintea noastra si sa ne
hotarâm daca suntem sau nu împreuna cu Hristos, întru asemanarea Lui, sau sa ne
departam de El. Odata facuta pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu
Hristos sau de a-L refuza – prin vointa noastra libera, timpul nu va mai
functiona pentru noi.
Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea și
experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 126
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu