marți, 19 aprilie 2022

Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....! 20/04/2022 - 27/04/2022

 



Fir direct cu Sfântul Petru

 

 

Șarlatani și șarlatanii au existat dintotdeauna. După revoluție s-au manifestat în voie și abia atunci ne-am putut da seama cât de mare este grădina lui Dumnezeu. Dacă unii au apelat la înșelăciuni, falsuri, evaziuni fiscale, trafic de mărfuri ilicite, arme, droguri, compromisuri, șantaje chiar crime pentru a-și rotunji veniturile, o altă categorie a apelat la credulitatea, naivitatea și prostia multora. Și nici această din urmă categorie  nu se poate plânge că a sărăcit. Dimpotrivă! Numeroasele jocuri de tip ,,Caritas” au dovedit cu prisosință că mai are nevoie poporul acesta de multă educație, de cultură în general, și, mai ales, de o morală nealterată.

 

Zilele trecute am avut prilejul să ajung într-un sat din Banat. Unei familii înstărite îi murise nepotul într-un accident de circulație. Era jale mare acolo. Cu câteva zile înainte îl înmormântaseră. M-au întrebat ce trebuie să facă pentru sufletul  celui răposat, căci acesta nu se spovedise și nu se împărtășise niciodată și murise fără lumânare. Le-am spus ce trebuia să le spun, conform învățăturii și practicii Bisericii Ortodoxe. M-au ascultat cu atenție, apoi mi-au spus:

 

,,- Tot așa ne-a spus și preotul nostru. Ne vom duce însă în satul cutare ca să-l dedublăm!”

 

La început, neînțelegând termenul, am crezut că este vorba de un obicei local legat de cultul morților. Cum etnologia și folclorul au fost întotdeauna printre pasiunile mele, nu m-am putut abține și le-am cerut explicații cu privire la ,,dedublare”.

 

Oamenii mi-au spus, stupefiați, că eu sunt singurul nemernic în țară, care n-auzisem până atunci de ,,dedublările” ce le făcea coana Lenți. Se duceau la dânsa bănățenii ca la Maglavit pentru dedublare. După ce-i plăteau bine, coana Lenți își dădea ochii peste cap, începea să tremure și să se bâțâie,  se culca frumușel și deodată își făcea legătura cu…. Sfântul Petru. Ca să vezi!

 

Coana Lenți nu discuta cu un sfințișor oarecare, ori cu un îngeraș. Nu! Direct cu Sfântul Petru. Avea ,,telefon direct” și ,,linie scurtă” ultrarapidă. Sfântul Petru răspundea imediat. Își anula toate audiențele din ceasul acela, punea imediat ,,yala”, ca nu cumva să pătrundă vreunul pe poarta raiului fără ,,acte legale” și-i spunea ,,secretarului” să nu fie deranjat de nimeni. Chiar și Dumnezeu mai putea să aștepte. El trebuia să vorbească urgent cu coana Lenți!

 

Nu vă închipuiți că l-ar fi întrebat care este leacul pentru cancer, Sida, sau alte boli incurabile, că l-ar fi întrebat cum să scoată țara din criză, cum să aducem pace în lume!  Nu! Coana Lenți era practică și realistă. Îl întreba, spre exemplu, dacă soțul unei cliente are ibovnică, cum arată și cum îl cheamă pe hoțul care a furat găinile lui cutare, cu cine se va căsători cutare, dacă va veni garda de control financiar la cutare.

 

Îl mai întreba pe Sfântul Petru unde a fost repartizat sufletul unuia sau altuia; ba chiar, prin Sfântul Petru, putea transmite mesaje celor decedați de la cei în viață și invers. Serviabil Sfântul Petru! El le știa pe toate și-i transmitea rapid coanei Lenți.

 

Ce înseamnă, dom'le, să ai legături cordiale cu oameni mari în lumea aceasta și mai ales în cea de dincolo!

 

(Fir direct cu Sf.  Petru, în ,,Datina", Tr.  Severin, an.  VII(1995), nr.  1253(4 ian.), p. 3; în vol.  Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp.  74-75; în vol.  Al.  Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 1999, pp.  150-152).

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda



Dumnezeu cu traista-n băț!

 

 

Maica Maria era trecută de optzeci de ani. În ciuda neputințelor fizice, mintea îi rămăsese lucidă și spiritul vioi.

 

Într-o zi, cu puțin înainte de a muri, m-a chemat să-mi spună un păcat vechi, care-i apăsase sufletul din tinerețe.

 

Cu mulți ani în urmă, la o nedeie, avea musafiri numeroși, ca de obicei. Era familie înstărită, iar bărbatu-său avea funcții în comună, așa că nedeia la ei era prilej de mare chef. Maica Maria alerga în dreapta și în stânga, ca o adevărată Marta, ca să le împlinească pe toate, după cuviință.

 

Iată că, la un moment dat, cineva i-a bătut la poartă. Era un cerșetor.  Un bătrân albit de vreme,  slăbit și petecit, ostenit și flămânzit. I-a cerut Mariei ceva de mâncare. Copleșită de griji și alergătură, femeia l-a repezit și i-a închis poarta în nas. Omul a plecat legănându-se.

 

Trecuse mai bine de o jumătate de veac de atunci și imaginea rămăsese vie în mintea bătrânei.

 

,,- Nu-i pot uita ochii, părinte! Mă urmăresc mereu! Cred că avea o mare suferință, că-i erau plini de lacrimi!”

 

Am încercat s-o liniștesc. Zadarnic.

 

,,- M-am interesat în zilele următoare la vecini, pe mahala, să văd dacă a intrat la cineva, dacă i-a dat cineva să mănânce. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu știa de el. Acela cu siguranță a fost Dumnezeu!”

 

M-am înfiorat. Imaginea era extraordinară:

 

               Dumnezeu cu traista-n băț,

 

               Rătăcind pe Malovăț

 

               Și cerșind din casă-n casă

 

               O fărâmă de pe masă!”

 

Numai în fața unei asemenea revelații poți înțelege proverbiala ospitalitate românească, spiritul de frățietate și într-ajutorare, mila față de cel în suferință și nevoi. În persoana semenului poate fi Însuși Dumnezeu, Care ne cere  mână de ajutor. Numai un popor care s-a născut creștin, care de două mii de ani s-a înfruptat din învățătura creștină, poate gândi și simți astfel. În duminici și sărbători, prin  Sfânta Evanghelie și sfintele predanii a auzit glasul Mântuitorului spunând: ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, gol am fost și M-ați îmbrăcat, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”

 

Dacă acea femeie a păstrat în cugetul ei mai bine de cincizeci de ani imaginea unui cerșetor, care i-a bătut în poartă într-o zi, dacă faptul că, din motive de moment, i-a întors spatele acelui om, îl considera cel mai greu păcat al vieții ei și-l mărturisea cu limbă de moarte, nu-i totul pierdut. Puterea de regenerare a poporului nostru este imensă.

 

Ajută-l, Doamne!

 

(Dumnezeu cu traista-n băț, în ,,Cuget Românesc", Bârda, an.  II(1993), nr.  2, p. 4; în ,,Datina", Tr.  Severin, an.  III(1991), nr.  465(22 nov.), p.  1, 2-3; în vol.  Al.  Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura , Cuget Românesc”, 1999, pp.  213-215; în vol.  Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol.  I, 2004, pp.  81 – 82; în vol.  Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp.  72-73; în vol.  Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f.  a., pp.   189-190).

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

BOGATIA SI SARACIA

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

Vezi ca un oarecare purtând o însemnata vrednicie ajunge mai apoi sa fie om de rând, din bogat – sarac lipit pamântului, din sanatos – neputincios, din om slobod ajunge a fi rob, ori din stapân devine sluga. Preschimbarile acestea ne arata deslusit ca viata noastra pe pamânt este nestatornica, desarta, plina de nevoi si jalnica, fiind semn ca noi am fost facuti de Ziditorul nostru nu pentru o astfel de viata, ci pentru o alta care e mai buna si plina de fericire. Iar prin acestea ne învatam si parca ne încredintam ca ni se cuvine a cauta viata cea nestramutata si preafericita. Asa stând lucrurile, ar trebui nu doar sa nu cârtim, dupa cum este voia trupului nostru celui orb, ci sa-I si multumim cu prisosinta lui Dumnezeu, chiar daca noua ni se pare cu totul nesuferit felul în care harul Sau ne calauzeste, ne îndupleca a intra în viata cea de veci.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 71

 

 

 

Timp si vesnicie

 

 

Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui sa ne hotarâm viitorul în lumea ce se afla înaintea noastra si sa ne hotarâm daca suntem sau nu împreuna cu Hristos, întru asemanarea Lui, sau sa ne departam de El. Odata facuta pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu Hristos sau de a-L refuza – prin vointa noastra libera, timpul nu va mai functiona pentru noi.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea și experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 126









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu