A
FI, DE CE SUNT ?
~*~
Când
am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,
m-am
urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;
era
un acoperiș ruginiu
în
zare cu o cruce în vârf
și
am zis Uaaaaa!
în
fundulețul gol
din
scutece.
Satisfăcut
am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.
Toată
ograda cu porci, găini și rațe
cu
tot cu casă, grajd și boi
era
într-un mare balon de cer albastru
și
mama cu joarda.
Mi-am
fript coițele-n pirostie,
am
început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,
plonjând
înăuntru
peste
știuleții de porumb roșii auriu
până
a venit mămuța
și
m-a luat
să
nu mă mânce porcii.
~*~
A fost prima mea Aventură și Dar pe pământ. De aici
Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu mine. Cutreieram
dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia soarelui amurgului
îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul gâzelor, tril de
păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a Caraș-Severinului fără frică
de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia vocilor naturii,
pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți gusta din
mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii care se
ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de bătaie că
nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin spinii pădurii
umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam fericirea prin
plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în pământ. Dumnezeu
îmi proteja sufletul.
Să fiu cuminte însemna să mă joc prin jurul blocului
cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea frumoasă și
silitoare, dar încrezută și mândră. Era
prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns în
bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi
rombulețe pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna
stângă și am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată
plini de păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele
noastre au strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii
unul altuia din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până
când într-o bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze;
Doamne ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a
trebuit să plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui
prieten de joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier,
iar ei mai sus în societate, în mobile
de lemn, însă asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în
momentul plecării când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura
miliția m-a pus, văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în
camioane gata să plece, m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg
după el, și să-l lovesc cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am
pierdut inocența, onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat
atunci și cu mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani
de zile sub imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi
copii nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.
Din acest moment nu am mai trăit acel sentiment de
primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și interpretări
la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă transformau în
mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai potriveau cu noua
lume și definițiile ei pentru succes și
fericire în care am ajuns să trăiesc. Am
descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi aud pe oameni că ei
luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și colo ca s-o trăiască,
mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și nici material ci doar
spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea cuvintelor după plăcerea
manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate, credință, onoare, curaj,
patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt convenții ale orânduirilor
și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și părinților noștri a căror
valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii nu credeau în Dumnezeu,
însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea patului să ne rugăm
înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de lemn care nu ne afecta
în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă și nesigură e limba
prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt capriciile oamenilor.
În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat jos pe Ceaușescu, eu
am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul civilizației cu noile
artificializări crește și trauma împletirii limbii divine cu cea fabricată din
topor prin necesitatea funcționării și participării la nivel, la standardul
impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare. Copilul de cum se
naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe inima de creier și e
transformat în robot.
Ne sunt vândute tot felul de concepte noi ale
fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește sufletul?
Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau vei fi
dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai fii,
uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești
sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.
Libertatea nu o găsești în altă parte decât în tine.
Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă planetă ci în
tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul potrivit ca
să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta. Depinde ce vrei
să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.
Celelalte, Curajul și Onoarea pe care le-am învățat în
România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt diferite de
Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am curaj să mă
sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”, ducându-mă peste
alte națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași interpretare. Să intru în
casa altcuiva și să-i omor părinții ca să le fur plapuma nu ar fi o onoare și
să accept apoi și o medalie pentru asta. Acesta e motivul pentru care
majoritatea soldaților americani se întorc de pe front turmentați, disturbați,
smintiți la minte, pentru că noțiunile, conceptele moralei umane de acasă nu se
potrivesc cu cele la care sunt supuși și expuși pe front să le practice.
Experiența vieții „a fi” este destinată să te înalțe
spiritual, nu să înlănțuie material și fizic. Aceasta e concluzia mea și nu o
impun nimănui. Pusnic trebuia să mă fac!
Răspunsul îl cauți și îl descoperi singur, în direct, fără mijlocitor și
apoi îl împărtășești cu aproapele tău. Mulți au fugit din Blocul Comunist
pentru a-și căuta libertatea de a avea „zic ei”, pentru un Kent și-un Whiskey,
eu nu. Am fost curios să aflu ca: în „coșarul cu porumb”, la ce nivel de
civilizație a ajuns omenirea din Vest. Să văd de ce e capabilă specia umană.
Această obsesie a dus nicăieri. În tot acest timp i-am descoperit slăbiciunile
și păcatele dar și frumusețile generate din rezultate. Pe acei “eroi” și
“martiri” ce mergeți prin Silicon Valey sau NASA și LE FACETI PUBLICITATE la
intoarcere, acasă: ‘VEZI TU DOAMNE CE BINE O DUC EI, acolo!’, de ii puneți pe
drumuri pe mulți să o ia razna, să plece din țară. Vă rog nu-i uitați pe cei
din pușcăriile vestului sau pe cei care nu sau realizat și dorm pe drumuri că
și ei sunt parte din tablou. Vă duc la vorba lui Tudor Gheorghe: ‘Construiți pe
ce aveți, nu demolați!’ Veți fi mai împliniți! Nu i-am înțeles pe conducătorii
de azi… și nu am aflat adevărul. Această mărturie și trăire este experiența
înfrângerii mele pe pământ. Am crezut cu usurinta si naivitate. Fiecare are
dreptul la simțiri, alegeri, greșeli și chiar păcate! Dar și la dar.
Bucurați-vă! Si urmariti adevarul.
Doamne, iartă-mă că mi-am irosit „talanții” și nu am
înțeles nimic!
Ben Todică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu