sâmbătă, 23 aprilie 2022

ADRIAN BOTEZ - ”ZEUL” ȘI POETUL

 



-”ZEUL” ȘI POETUL

*ADRIAN BOTEZ*

 

 

...Urale, din mii și milioane de piepturi...scandări ale numelui...încercări, ale unor entuziaști prea aprinși, DE A-ȘI SPINTECA PIEPTUL, de a-și dărui, astfel, OFRANDA SUPREMĂ...pentru a-și arăta adorația, față de...

...Față de cine...de ce ?

Evident, față de câștigătorul, AN de AN ! – de MII DE ANI ! - al tuturor Premiilor Poetico-Artistice, din Lumea Asta !

Ce importanță are că ”ÎNDIVIDUL ZEIESC” scria teribil de prost...sensibilitate de Grădiniță, minte de Cioară...nici cu Ortografia nu se împăca de minune...

Nu contează ! PRIN LEGE NESCRISĂ, se luase, cu mii de ani în urmă, DECIZIA CA, TOT CE-I DE PREMIAT, SĂ FIE AZVÂRLIT ÎN COCOAȘA LUI HÂDĂ !

ACUM, era depusă, pe fruntea Lui, ”A CINCI MILIOANA COROANĂ” : nu chiar Regală...dar, orișicât : de, pentru, contra... (”unor”...nu știu care !) Merite Artistice !

...Poetul-Truver, de jos, din TINĂ ridicat, niciodată pe umeri și-n Inimi purtat... - ...după ce hărmălaia și bâlciul festiv se mai potoliră, cumva...de se putea, ACUM, auzi, ”om cu persoană”...se apropie, suind, sfios, MUNTELE GLORIEI (STRĂINE LUI, CU DESĂVÂRȘIRE !) - ...se apropie, cu răsuflarea aproape tăiată... - ...de El, de  Zeul Artelor, de Stăpânul Artistic al Mileniilor...

Poetul-Truver al Tinei tuși, anemico-virginal, de emoție, dar și ca să-și dreagă vocea lui pirpirie...și cuteză, în sfârșit, a-l  întreba pe Zeu :

-O, Zeule al Plebei Milenare, o, Supra-Zeule al Artelor, Extra-Zeule al tuturor Materialelor de făcut CORONIȚE, din toată Lumea ! – ...te rog, te implor, ÎN GENUNCHI (...numai că afirmația asta se dovedi doar o figură de stil, căci Poetul-Truver, călător veșnic, prin Arșițe Cumplite și Nămeți Inimaginabil de înalți – CĂPĂTASE O ARTROZĂ STRAȘNICĂ, de ..”anișori buni”...!) -  ...TE IMPLOR, să-mi dezvălui, care ANUME sunt Meritele tale, de urlă toți Gură-Cască și stau gata să se spintece...? - ...că, din cât am văzut eu și citit, scrierile tale sunt bune, cel mult, de împachetat PEȘTE...ori BRÂNZĂ...

Zeul Artelor Terestre se uită, de sus, la PĂDUCHELE de la Poalele Sale...și catadicsi, în sfârșit, să deschidă sacrosanctele-i buze :

-Meritele mele Artistice, Plebeule ? Hmmm...(căzu pe gânduri, fără să vrea acest lucru...dar stârnit fiind de cuvântul Plebeului...). Mda, e o întrebare bună...Da. Cred că...pentru că...îmi vărs tot SÂNGELE, în Creațiile Mele...Tu poți să-ți verși...TOT SÂNGELE...în Creațiile tale    (își reveni, cu piept de CURCAN !)  – LIMBRICULE PRĂPĂDIT ?!

Poetul-Truver, care călcase în Castele Cavalerești, Princiare...REGALE ! – nu-și pierdu sărita, ci dimpotrivă, îi reveni CURAJUL DE A SPUNE ADEVĂRUL :

-Dar n-am văzut, pe paginile scrise de tine, decât PROSTII, NAIVITĂȚI INFANTILE...și nicidecum...hmmm...SÂNGE ! Da, așa e, ai dreptate, aici : eu nu-s în stare să-mi vărs tot SÂNGELE, în creațiile mele !... - ...dar vărs, în schimb, HAR STELAR...îmi dau toată Energia Vieții, pentru fiecare STIH, SCRIJELIT, CU DOR DE MOARTE – PE HÂRTIE ! SÂNGE ? Oarecum...știi...știi, pentru că TRUDA AUTENTICĂ și cu HAR necesită O ÎNCORDARE SUPRA-UMANĂ, ”O SCREMERE TOTALĂ” ! - ...mi se întâmplă, din ce în ce mai des, să vărs SÂNGE...în...în...în ”SCAUNUL DE DIMINEAȚĂ”... - ...poposit, rușinat, în...OALA CLOSETULUI : da, din EFORT DE DUH, dau în CONSTIPAȚIE...ăsta-i PURUL (și RĂU-MIROSITORUL !) ADEVĂR...!

...Zeul, pur și simplu, îi întoarse SPATELE...și se prefăcu a răspunde (fluturând AMBELE-i mâini !),  aplauzelor Gloatei...Gloată care, până și acum, când trecuseră atâtea mii de ani... - ...constata (revenind la o cvasi-luciditate !), după toată gama aceea de scălâmbăieli grotești și absurde...precum că tot mai avea TREABĂ... AUTENTICĂ și IMPERIOS-NECESARĂ, VITALĂ TREABĂ...ȘI PE ACASĂ !

...Poetul-Truver zâmbi firav...oftă...și, cocoșat, ca de obicei, de STIHURILE CARE-I NĂVĂLEAU ÎN CAP ȘI PE SPINARE...cu pași osteniți de moarte, se îndreptă spre Masa-i de lucru, SĂ-ȘI DEGAJEZE CAPUL ȘI SPATELE, de LUMINA ARZĂTOARE, A STIHURILOR, ÎNCHEGATE DE DIVINITATE, CA BLESTEM, PENTRU BIETUL ”ETERN LOOSER” - ...AL ”TUTUROR CERURILOR ȘI AL TUTUROR PĂMÂNTURILOR”...

...Asta, ca nu cumva să facă INSOLAȚIE, de la...”SOARELE  ETERN  AL  CREAȚIEI”...

*

...Nu fiți atât de siguri pe voi, ”PREMIANȚILOR”, ”ZEILOR” DE MUCAVA !

Căci, în definitiv, cine vă premiază pe voi ? Știți bine : ȘMECHERII ȘI PROȘTII LUMII ! TOVARĂȘII VOȘTRI DE BEȚIE ȘI  DESFRÂU AL VORBEI... - ...DAR ȘI DESFRÂU, PUR ȘI SIMPLU...aducător de LEPRE și de CANCERE SUFLETEȘTI  !

...Și-atunci, după părerea mea, ar trebui să vă temeți și să vă rușinați, CUMPLIT, de PREMIILE și de PREMIEREA voastră !

Faptul că sunteți FERICIȚI și o faceți pe ZEII - nu  dovedește altceva decât că vă simțiți din aceeași RASĂ BOLNAVĂ, cu ”PREMIATORII”  voștri...ceea ce-i teribil de îngrijorător, pentru SOARTA ARTEI, ÎN LUMEA ASTA! - ...dar este și DOVADA IREFUTABILĂ, că nu sunteți mai breji și mai puțin plebei, , mai puțin bolnavi, decât  ei...ci sunteți ”pe-o potrivă”  - ”CUM E TANDA, E ȘI MANDA”! ...

Iar GRANDOMANIA VOASTRĂ GROTESCĂ arată, clar, pe ”ECRANELE SUFLETOSCOPIILOR”, cum Duhul vostru suferă, cumplit, precum cel al ”PREMIATORILOR” ! - ...deci, logic, BUCURIA voastră arată că ÎI  ÎNTRECEȚI, CU MULT, ÎN PROSTIE ȘI METASTAZĂ A BOLII DUHULUI, pe ”CRUZII ȘI ESCROCII NEGUSTORII DE SCLAVI ORBI,  AI BOLILOR DUHULUI” !

*

...Fie-vă țărâna ușoară, DECEDAȚILOR ÎNTRU DUH !

...Munciți, smeriți,  FĂRĂ SIMBRIE ORI FALĂ, ghemuiți și ascunși în HORNURILE VULCANILOR  MISTICI, din SUFLETELE voastre  - DACĂ VREȚI SĂ ÎNVIAȚI, DIN NOU !

FIȚI ”SCRIBII, TĂCUȚI ȘI HARNICI, AI LUI DUMNEZEU”  -  IAR NU BUFONII PROSTIMII !

***

 

 

Sursa:

Din volumul TĂRÂMURI (poeme și prozopoeme...boeme) -partea a IV-a- de Adrian Botez








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu