CER
SI PAMANT ROMANESC
Cuvant
despre noi, romanii
Anonim
pe Internet. Când ne durea în cot (!) de comunism pentru că eram prea ocupaţi
să ne trăim tinereţea…
Blogul
lui Ion Coja publica
Blogul lui Ion Coja publică un text
aparținând unui autor necunoscut, dar care ar putea fi oricare dintre cei de
peste …70 de ani .
SAVUROS!!!!!! Excelent scris ! Pentru
suflet … Cei prea tineri multe n-o sa inteleaga …
Pentru cei mai in varsta cele decrise
reprezinte tineretea noastra, asa cum a fost ea, cu bune cu rele…Erau multe
lucruri bune și atunci care azi par ridicole pentru tineri…
A fost odata…..Când ne durea în cot (!) de
comunism pentru că eram prea ocupaţi să ne trăim tinereţea…..
Ziarul informatia bucurestiului 4 martie
1967 | Okazii.ro
Din 1953 aparea un ziar de seară:
“Informaţia Bucureştiului”, cu mai puţină ideologie şi mai multe ştiri
utilitare şi de interes public.
De la mijlocul anilor ’50 apărea
cotidianul “Munca”.
Ziarul munca 26 octombrie 1960-congresul
al 4-lea al sindicatelor | Okazii.ro
Acesta nu era decât localizarea ziarului
sovietic “Trud”, tot aşa cum “Gazeta literară” din 1954 era “Literaturnaia
gazeta” românească.
La fel şi “Muncitorul sanitar” ori “Gazeta
învăţământului”, săptămânalele unor categorii profesionale.
Radio România se transformase în Radio
Bucureşti şi avea până în 1960 un singur program pe unde lungi şi medii.
LIBERTATEA
[1944-1949] | [media_details]
Aparatele de radio vândute în magazine nu
erau dotate şi cu frecvenţe scurte, pentru ca lumea să nu poată asculta “Vocea
Americii” sau “Europa liberă” – “ziarul vorbit al românilor de pretutindeni”,
cum se intitula până în 1963, BBC-ul, sau scurtele programe radiofonice în
limba română difuzate la Paris, Atena sau Vatican.
Radio Bucureşti îşi încheia programul,
început la 5 dimineaţa, la miezul nopţii. A apărut apoi şi un Bucureşti 2,
emiţând din zori până la prânz, emisiunile acestuia prelungindu-se apoi gradat,
câte două ore în plus.
Din 1957, exista Televiziunea Română, mai
întâi cu programe experimentale, iar apoi regulate. Televiziunea se înfiinţase
în România la numai doi ani după aceea din Italia.
Faţă de presa meschină, anostă, marcată de
o demagogie ridicolă sau agresivă, Televiziunea, deşi în alb-negru, a adus în România
o undă de varietate şi destindere.
În 1959, când s-au sărbătorit 500 de ani
de la întemeierea Bucureştilor, s-au alcătuit programe aparte, lansându-se
cântece precum “Badea neichii București”de Ion Vasilescu şi Gherase Dendrino şi
interpretat de Maria Tănase, sau “Frumos eşti, Bucureşti!”.
Apăreau în programele de divertisment,
toate “live”, realizate în condiţii tehnice modeste, dar foarte reuşite,
solistele şi soliştii în vogă de la răscrucea deceniilor 6 şi 7: Dorina
Drăghici, Aida Moga, sora ei, Lavinia Slăveanu, Mara Ianoli, Gigi Marga, Alin
Noreanu, Nicolae Niţescu, Wili Donea, George Bunea, Dorel Livianu.
Într-o
emisiune muzicală, a debutat, în 1959, la vârsta de 16 ani, Margareta Pâslaru.
În acelaşi an, Televiziunea n-a ezitat să
transmită un program de la barul “Continental”, situat în subsolul unui bloc
interbelic de lângă Biserica Rusă, prăbuşit la cutremurul din 4 martie 1977.
Tot în 1959-1960, Televiziunea difuza
numere de revistă, cuplete, scheciuri, interpretate de cel mai mare comic al
vremii, Mircea Crişan, de duetul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu, sau de
Vasile Tomazian, un actor foarte popular, care îl imita pe Vico Toriani, unul
din puţinii cântăreţi străini sosiţi atunci în turneu la Bucureşti, sau
povestea dialoguri conjugale purtate cu Florica, nevastă-sa.
Din 1961, aproape seară de seară, după
telejurnalul de la ora 19, existau, timp de o jumătate de oră, excelente
emisiuni pentru copii, al căror protagonist era Aşchiuţă, un Pinocchio local,
mânuit de un păpuşar excelent, Iustin Grad.
Realizatoarea emisiunii, Daniela Anencov,
devenise extrem de populară, la paritate cu Cleo Stiber, crainica frumoasă,
cultivată şi poliglotă a Televiziunii…
Popularitate dobândiseră, datorită
rolurilor interpretate în seriale pentru copii, actorii Tudorel Popa
(Profesorul Paganel) şi Dem Savu (Căpitanul Val-Vârtej).
Un eveniment era prezenţa Mariei Tănase în
programele de muzică populară, în mijlocul unui taraf (ultima a avut loc în
1962) ca şi aceea a Ioanei Radu, care interpreta romanţe.
În 1964, scriitorul Ion Marin Sadoveanu
prezenta săptămânal ciclul “Din istoria universală a teatrului”, ilustrat cu
secvenţe interpretate de actori. Aşezat în spatele unui birou masiv, pe un
scaun cu dimensiuni de jilţ, conferenţiarul vorbea liber, îmbrăcat elegant, cu
batistă albă la buzunar, răsucind între degete capacul unui stilou Pelikan cu
peniţă de aur…
Moartea
scriitorului, survenită în acelaşi an 1964, a dus la întreruperea acelui serial
elevat.
În acelaşi an, o montare a unei piese,
întreprinsă cu mijloacele teatrului de televiziune – „Pana de automobil” de
Friedrich Durrenmat, consacra un tânăr şi strălucit actor în rolul
protagonistului, pe nume Mircea Albulescu.
Dacă un crainic radio a pronunţat inversat
în acei ani titlul operei lui Mozart “Cosi fan tutte”, de o manieră pe care nu
o suportă hârtia, un crainic de televiziune a fost aspru admonestat pentru o
ştire citită pe post: “Tovarăşul Gheorghe Cioară s-a întors de la Moscova pe
calea aerului”…
Teatrul de revistă, cu o mare tradiţie în
România, cu nivelul înalt la care îl ridicase Constantin Tănase, a adus multă
culoare şi mult haz în vremurile de-acum 45-50 de ani.
Existau în Bucureşti două săli încăpătoare ale aceluiaşi teatru,
care primiseră numele marelui comic, o gradină de vară, “Boema”, datând din
1928, pe Strada Theodor Aman, o alta se afla la limita Cişmigiului, pe un
spaţiu năpădit astăzi de brusturi, buruieni şi oţetari, de pe fosta Intrare
Brezoianu, rebotezată Rigas, şi se mai montau uneori spectacole de revistă pe
scena Teatrului de vară din Herăstrău sau în fostul parc Carol, rebotezat
“Parcul Libertăţii”.
Cel mai mare actor al genului era Mircea
Crişan.
Până în ziua de azi oamenii mai în vârstă
îşi amintesc de “Castravetele” lui, de “Un foc în noapte, un foc în sobă;
arde-te-ar focul!”, de legenda potrivit căreia, cu prilejul unei vizite a lui
Hruşciov în Romania, Gheorghiu-Dej l-a adus pe Mircea Crişan să-i distreze,
chemând şi un translator.
Mircea Crişan a mieunat ca pisica, a
lătrat precum câinele, a imitat leul, tigrul şi alte animale, iar la sfârşit i
s-a adresat translatorului: “Acum, tradu!”.
Dintr-un turneu la Paris, actorul s-a
întors cu un Chevrolet – clasicul model 1957 – pe care n-a ezitat să-l
pomenească pe scenă: “Ce nu face omul pentru o bucată de Chevrolet?”
Notoriu de dinainte de război, de când
jucase în filmul “Bing-bang” şi de când făcea tandem cu Vasile Vasilache, era
N. Stroe (Alo! Aici e Stroe/Şi roagă să-i daţi voie/O clipă să vă-nveselească).
În spectacolul “Vitamina M – Muzica”,
montat în 1961 în clădirea de peste drum de Academie a Teatrului “C. Tănase”,
fost sediu al Legaţiei Germaniei, într-un dialog imaginar, Stroe i se adresa
unei cucoane:
“Aţi fost la Domnul Puntilla?…
– Nu ţi-e ruşine, domnule?! Eu sunt femeie
serioasă”. “Domnul Puntilla” era o piesă de Bertolt Brecht, jucată pe atunci de
un teatru bucureştean.
Trei ani mai târziu, pe scena Teatrului de
Comedie se monta “Rinocerii” de Eugen Ionescu, rolul lui Beranger,
protagonistul, fiind interpretat de Radu Beligan, iar pe scena Teatrului Mic se
juca “Lecţia de engleză” a aceluiaşi dramaturg, sub titlul de “Cântăreaţa
cheală”.
Din 1963, cuvântul România şi derivatele
sale se scriau iarăşi cu “â”.
Vreme de un deceniu, consecinţă a reformei
ortografice din 1953, privilegiul acestei grafii îl deţinuseră doar vagoanele
româneşti de cale ferată de pe traseele internaţionale şi tricourile
sportivilor români care luau parte la competiţii desfăşurate în străinătate.
În acelaşi an, în luna noiembrie,
Televiziunea înceta să mai transmită parada militară de la Moscova, din ziua de
7, dar relua în direct, integral, ceremonia înmormântării preşedintelui SUA,
John F. Kennedy, asasinat la Dallas.
De-acum, Radiodifuziunea Română, în afară
de Alexandru Stark, corespondent la Moscova, avea un trimis permanent la
Washington şi corespondenţi la Paris şi la Roma: pe Georges Dascăl şi Angelo
Chiari.
Un magazin cultural foarte citit devenise
revista “Contemporanul”, condusă la mijlocul anilor ’50 de George Ivaşcu şi
avându-l colaborator permanent pe G. Călinescu (“Cronica optimistului”).
În 1963-’64, “Contemporanul” nu mai era
foaia proletcultistă înfiinţată în 1948, unde oficiau cei mai abjecţi ideologi
şi culturnici ai noului regim.
Contemporanul. Ideea europeană azi (VI) -
Contemporanul
O rubrică foarte apreciată era aceea
susţinută de un publicist, Mihai Popescu, economist la Camera de Comerţ, care
dezbătea cu vervă subiecte interesante şi incitante.
De pildă: se cuvine sau nu ca un bărbat şi
o femeie, ambii căsătoriţi, însă nu unul cu celalalt, să intre într-un restaurant
şi să ia masa împreună?…
Localitatea Carmen Silva se chema, de
fapt, Vasile Roaită (după numele unui aşa-zis ilegalist, dovedit ulterior
colaborator al Siguranţei).
La finele deceniului cinci, era o staţiune
prăpădită, frecventată masiv de sindicalişti. Trăgeam la “fina”, la pensiune.
Fina – gazda noastră, pe atunci văduvă,
fusese cununată de bunică-mea prin anii ’30.
Îi arăta un respect ieşit din comun şi i
se adresa cu apelativul “năşico”. Casa modestă avea 2-3 camere cu dependinţe
rudimentare. Pe timpul verii, familia amfitrioanei, cu mic, cu mare, se muta în
nişte barăci ridicate în curte.
Atmosfera generală era ponosită, vag
insalubră, dar veselă. Mă hârjoneam cu copiii localnicilor. Ei mă gratulau cu
“vilegiaturistule”, iar eu le ziceam “băştinaşilor”. Altminteri, ne înţelegeam
bine. Plaja se afla în apropiere. Era puţin populată şi cam sălbatică. N-auzeai
muzică, defel.
Cum era întreţinută curăţenia pe litoral
în anii '50. Staţiunea în care spaţiul
verde a crescut de la 2 la 60 de hectare
Când
şi când mai huruia răguşit, agăţat de un stâlp de telegraf, câte un megafon. Cu
greutate puteai recunoaşte ce se transmite. Recepţia deficitară depindea
covârşitor de forţa şi direcţia vântului.
La ambianţa sonoră contribuia zilnic şi un
flaşnetar uscăţiv, îmbrăcat într-un tricou marinăresc, cu o maimuţă pe umăr,
care naviga printre cearşafurile risipite la buza mării. Primea monede de 25 de
bani.
Mă distram la Ghiol. Semăna cu un ştrand,
unde protagonişti de toate vârstele se etalau defilând fără complexe în
costumul lui Adam sau al Evei (după preferinţa Făcătorului). Aria destinată
fiecărui sex era despărţită, formal, de un gard de uluci crăpate, cu rolul de a
stopa – chipurile – ocheadele şi de a stăvili eventualele porniri reciproce.
Ceea ce nu era cazul, totuşi.
Buna dispoziţie era unanimă, iar
comunicarea extinsă şi relaxată. Nu am reperat niciodată ceva obscen sau
indecent. Partea într-adevăr scârboasă ţinea de operaţiunea unsului cu noroiul
negru, greu mirositor. Şi aceea de încreţire elefantină a pielii. La întoarcere
treceam prin dreptul terasei “Potcoava”.
În miezul zilei se produceau doi lăutari –
unul cu vioara, altul cu acordeonul, ştirbi şi foarte prietenoşi.
Repertoriul vocal, susţinut alternativ, se
compunea din cântece de pahar şi voie bună, gen: “M-a făcut mama oltean”,
“Ionel, Ionelule”, “Zaraza” etc. Piesele cu dedicaţie se arvuneau la masă, sub
deviza: “cine lipeşte biştarul, comandă muzica”. Mă număram printre
beneficiarii clandestini, fiindcă trăgeam cu urechea pe la gard. Serile le
petreceam la vilă, într-un plictis debordant.
Cam o dată, de două ori, în perioada
sejurului, ieşeam la plimbare pe faleză. Punctul turistic standard de vizitat
era vila. Zăboveam apoi pe o bancă în preajma Cazinoului. Concerta o formaţie
“de antren şi dans”.
Dizeuza, o vedetă a momentului, se numea
Dorina Drăghici, care făcea bezele şi reverenţe după fiecare piesă. Avea
succes. Programul se prelungea.
Ce regret de pe vremea aceea?
Teatrul radiofonic, liceul Mihai Viteazul,
Noapte bună copii, Cine ştie câştigă, ziarul Urzica, revista Secolul XX,
covrigi cu sare, Timur şi băieţii lui, Los Paraguayos în turneu, magnetofonul
Tesla, ceaiurile cu lumina stinsă şi Rolling Stones, şniţel la pachet în drum
spre tabără, restaurantele cu mandatar, Costineşti, număr şi uniformă de liceu,
studenţii de la arhitectură pictând icoane pe geamurile de la “Ion Mincu”,
Carpaţi fără filtru, formaţia Mondial, gogoşi în Piaţa Unirii, Margareta Pâslaru,
şedinţele de exmatriculare ale celor care plecau cu părinţii în Israel sau
Germania, balul de la Arhitectură, Liviu Ciulei, Ţiriac şi Năstase, “Macarale,
râd în soare argintii”, au intrat ruşii în Cehoslovacia, unt, făină, pâine,
zahăr şi ulei pe cartelă, ouă roşii, pantaloni supraelastici, cotele apelor
Dunării, “tacâmuri”, babic, ghiudem, nechezol, Vama-Veche, blatul pe tren la
Sinaia, cantonamentele Şcolii Sportive, încălzit apa pe reşou, Tanţa şi Costel,
Zizi Şerban, studenţii din Cuba, repartiţia, Marin Moraru şi Toma Caragiu,
ceaun din fontă, cravată de pionier, nudism la Sf. Gheorghe, halviţă, ciubuc,
sirop de 50 de bani, casată de la “Albina”, profiterol, statuia lui Mihai
Viteazul, la coada calului, penare de lemn, ţigări Mărăşeşti, hârtie albastră
de învelit caietele, fier de călcat cu cărbuni încinşi, tocul cu peniţă,
galoşii, butoiul în care se aduna apa de ploaie pentru spălat părul, pereţii
vopsiţi cu rolul, fragii din tren, Moş Gerilă, televiziunea alb-negru, dopurile
din cocean, unt în frunză de brusture, Parcul Circului, creionul chimic,
gutuile puse la copt pe dulap, George Vraca, aşternuturi brodate de mână, căni
de tablă, L.S. Bulandra, plăpumărese, spălătorese, birjari, policlinici cu
plată, Babele, tenisul la Herăstrău, creasta din Piatra Craiului, canotaj,
grohotişuri în Apuseni, sugative, Marina-Marina, şoşoni, foto-minut, caramele,
piaţa cu găinile în cuşti de lemn, Orăşelul Copiilor, Ion Dacian, moda dinţilor
de aur, căciuli ruseşti cu urechi, fâş, cicoare, somiere, Piaţa Palatului,
şifoniere cu oglinzi groase de cristal, Grădina Botanică, parfum de trandafiri
bulgăresc, păpuşi din cârpă, parcul de la Şosea, sifoanele din sticlă colorată,
maşina de tocat carne, covata de frământat aluatul, cazanul de fiert rufe,
maşina de cusut cu pedală din fier forjat, pe care scria ‘Singer’, geamuri cu
flori de gheaţă, omul de zăpadă cu cărbuni în loc de nasturi, teracota
fierbinte, în faţa prăvăliilor se stropeşte trotuarul cu apă, Cireşarii,
bibelouri, statuia lui Lenin, cobiliţele de care atârnau cofele cu mere murate
sau iaurt, savarine, cişmeaua de pe stradă, borş la borcan, trăsuri, murăturile
din beci, soba cu foc din lemne, prăjiturile de un leu cinzeci, lumina
misterioasă a lămpii cu gaz, fotografiile de familie alb-negru (mătuşi cu pălării,
unchi ţepeni, bunici severi) flaşneta din faţa teatrului, papagalul cu norocul
în cioc, Dâmboviţa la Cotroceni, Celentano, defilarea de 23 August, mici la
grătar în Parcul Libertăţii, gara cu zgomote şi miros de despărţire… pufoaice,
bibelouri, figurine, căţei şi căluţi în vitrina din sufragerie, milieuri, Nivea
în cutii plate albastre, Calea Victoriei, closet în fundul curţii, copii
înfăşaţi strâns, Anda Călugăreanu, ţigănci care ghicesc în palmă, ghioc şi
cărţi, babe care leagă şi dezleagă farmece, Ştrandul Studenţesc, scrobeala de
rufe, albăstreala de rufe, bocanci cu blacheuri, cazacă, decolteu encoeur,
Librăria Eminescu, Unda veselă cu Stroe şi Vasilache – Alo, aici e Stroe / şi
roagă să-i daţi voie /o clipă să vă-nveselească /să glumească iar cu voi. Frank
Cafea, balene la gulerele cămăşii, tunsoarea garçon, tuns nemţeşte, coafura
paj, coafura Alida Vali, ciorapi tricotaţi, Căsuţa noastră/ cuibuşor de
nebunii/ te aşteaptă ca să vii…
Îngheţată pe băţ, telemea de paişpe, Cico,
adidaşi, patricieni, vată pe băţ, stofă pe puncte, loden, Steaua fără nume,
Floarea din grădină, Daniela şi Aşchiuţă, Cine ştie câştigă, filmul Vagabondul
văzut de nu ştiu câte ori, taxiurile Pobeda, ceasurile Pobeda, cremşnituri de
la Casata, Aici Radio Europa Liberă/bună seara, dragi ascultători, Rita Pavone,
cravata de pionier cu colţurile roase, laleleee, laleleeeee; când la trap când
la galop, Dorina Drăghici, Calboreanu, călimara cu cerneală, cinema Scala, Fory
Etterle, spoitori, chimir; miliţia economică, Jean Marais, Raf Valone, Luigi
Ionescu, Scânteia pionierului, Teatrul Ţăndărică, ţigări Naţionale, salicilat,
penicilina uleioasă, festivalul tineretului, lipii… Cavit 9 pentru poftă de
mâncare, pronosport, loz-în-plic-dai-3-lei-şi iei nimic, bomboane agricole,
fondante, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, la microfon Noel Bernard,
artista poporului Lica Gheorghiu, Alain Delon, Simon Templar, trening,
bascheţi, îmbrăcăminte de la ‘pachet’, inele ghiul, tablouri cu sirene, Unde ie
iluziile mele care le-am avut? My, my, my Delilah, Beatles, clasificarea
muzicii în uşoară, grea şi populară, primele autoserviri, “Dialog la distanţă”,
telefoane cuplate, programul de apă caldă, creioane chimice, ascuţitori
chinezeşti, noile uniforme şcolare, tovarăşa dirigintă, mărţişoare, bragă şi
plăcinte dobrogene, frigider Zil, aparat foto Laika, poze cu dedicaţie, Pif le
chien, Paris Match, Bulă, bancuri cu cutremurul, Carul cu Bere, sticla de bere
Rahova, prăjituri cu nume anti-apetisante (Buturugă, Cartof), blatul studenţesc
la teatre, călătorii la clasa I cu naşul, cursuri de socialism ştiinţific,
cartuşul de Kent şi sticla de whisky, chibriturile care nu se aprindeau,
Foişorul de Foc, Noapte bună, copii! sufertaş, baia comunală, stambă, Marina
Voica, pantofi cu talpă de crep sau rafie, pantofi Guban, geamgii, iaurgii,
lăptari, zarzavagii, sacagii, tocilari, săpun Cheia, magiun, Cumpăraţi curent
de la IREB!, Daţi copiilor bomboane!, staţia de radioficare, duşumele de lut,
fotbal cu nasturi, bluze de nailon străvezii prin care se vedeau bretelele de
la sutien, pantalonii pescăreşti, de doc sau evazaţi, vase de bucătărie
emailate, patefon cu ac, rufe îngheţate puse iarna afară la uscat, caimac,
ierbar, raglan…
Tanţa
şi Costel
La începuturile televiziunii, muzica
uşoară românească, inclusiv cea televizată, era dominată de Dorina Drăghici,
Gică Petrescu, Luigi Ionescu, Aida Moga, Nicolae Niţescu, Gigi Marga şi alţii,
cunoscuţi din spectacole şi turnee.
Televiziunea le aducea popularitate în
plus, dar au trecut destui ani până când numărul de televizoare a ajuns de
ordinul sutelor de mii.
Prima interpretă de muzică uşoară lansată
de televiziune a fost Margareta Pâslaru.
Margareta
Paslaru este invitat de onoare la Festivalul Tanar
La
prima prezenţă pe micul ecran, era elevă şi cânta la un club muncitoresc din
cartierul Bucureştii Noi.
Lansarea ei la televizor a făcut-o celebră
în câteva săptămâni.
Compozitorii cunoscuţi se înghesuiau să-i
ofere melodii. Alături de ea, a început să apară frecvent în programele
televizate Marina Voica, care a devenit şi ea vedetă datorită televiziunii.
Cei care au remarcat-o şi au adus-o la
televiziune pe Margareta au fost Valeriu Lazarov şi Ileana Pop. Ei au fost
primii selecţioneri de persoane capabile să devină mari atracţii ale micului
ecran. După plecarea din ţară a lui Valeriu Lazarov, au devenit generatori de
vedete Alexandru Bocăneţ, care se limita la o echipă restrânsă şi Sorin
Grigorescu, cel care a lansat majoritatea cântăreţilor de muzică uşoară de prim
rang ai anilor ‘70-‘80, prin celebra emisiune “Steaua fără nume”. Ileana Pop,
nume mai puţin cunoscut în afara Televiziunii Române, a avut vocaţia găsirii
unor tineri talentaţi, pe care îi aducea la Televiziune.
A fost mereu un secondant al unora din
marii realizatori de emisiuni de divertisment. Ileana Pop i-a atras către
televiziune, încă de când erau studenţi, pe Florian Pittiş, pe Mariana Mihuţ şi
pe mulţi alţii.
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/01/29/anonim-pe-internet-cand-ne-durea-in-cot-de-comunism-pentru-ca-eram-prea-ocupati-
Sursa: Radu Gabriela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu