Noul
globalism si corectitudinea politică (2)
Acad.
Ilie Bădescu
27
Aprilie 2022
Corectul
politic este soldatul noilor agresiuni. Agresiunea blândă
Procesele sociale, istorice, politice,
economice și, culminativ, civilizaționale pot amenința popoarele dacă rup omul
de linia lui Dumnezeu făcându-l rob al liniei sistemului. Un capitalism ca cel
de astăzi, pe care Naomi Klein l-a numit „capitalism al dezastrelor” aduce
ruina popoarelor. O aspirație hegemonică va compromite cu siguranță idealul și
structura familiei popoarelor. Expansiunea celor două totalitarisme - nazismul
și bolșevismul - a suprimat pur și simplu paternul familiei popoarelor coborând
popoarele robite de aceste regimuri în popoare de lagăr. Toate acestea sunt
exprimarea sistemului și promotorii lor sunt corecții politic, adică
mărturisitorii fără de crâcnire a liniei sistemului în trufașă împotrivire față
de linia dumnezeiască a creației și a firii. Corectul politic este creatorul,
promotorul și gardianul lagărului.
Biserica a fost pavăza în calea acestei
depersonalizări totale a popoarelor din lagăr. De aceea, Biserica a și devenit
principala țintă a autorilor lagărului. Aceste sisteme totalitare sunt, iată,
un fel de Biserică pe dos, însăși Antibiserica. Corectul politic și omul
credincios mărturisesc diferit: unul este mărturisitor al liniei sistemului,
celălalt este mărturisitor al lucrării lui Dumnezeu. Unul este candidat la
rolul de asasin spiritual, celălalt este candidat la misiunea martirică,
sfințitoare. Unul distruge, celălalt restaurează. Sistemul a inventat, în faza
„nihilismului nimicirii” un instrument pe cât de viclean pe atât de distructiv
pe care I P Culianul l-a studiat în profunzime sub denumirea deja consacrată a
„statului magic”. Afirmarea statului magic în veacul al XX-lea a devenit cea
mai grozavă amenințare pentru om ca făptură dumnezeiască și deci ca
mărturisitor al lui Dumnezeu. Să zăbovim asupra definirii statului magic.
„Huxley imaginează un stat magic, în care
spălarea creierului se realizează prin mijloace « blânde », prin cultivarea
unei sexualități liberalizate, scoase complet din contextul relației conjugale,
prin ritualuri magice care excită simțurile și imaginația, creând iluzia
puterii, a realizării precum și o plăcere ce zguduie simțurile și mintea până
la epuizare”.
Statul magic, ca și fratele său posac,
statul ideologic totalitar, au puterea să preschimbe popoarele în mase informe,
în mulțimi solitare, în mlaștini ale simțualității, în promiscuități agitate.
Nimic, nici o altă forță n-ar putea să ridice masele acestea la profil de
persoane morale sau colective decât credința, forța rugăciunii și puterea
euharistiei, cuvântul întrupat în istorie și deopotrivă liturghia de după
liturghie denumită și liturghia fraților, adică expresia bogată și diversă a
comuniunilor lucrătoare, a sinergiilor misionare, a evangheliei deschise.
Corectitudinea
politică, cultura morții și statul magic
Miza corectitudinii politice este
controlul total al minții. Mintea, în această viziune, trebuie „eliberată” de
categoriile de gândire proprie religiilor și marilor tradiții, spre a fi adusă
într-un sistem de categorii ale unei gândiri pe dos. Firescul este adus la
echivalență cu nefirescul, cele naturale sunt proclamate inferioare celor
artificiale, omul cu chip divin este declarat ființă handicapată care trebuie
ameliorată prin fuziune cu tehnica, percepția lumii trebuie controlată prin
categoriile de gândire ale sistemului. Într-o carte recentă a lui Howard Bloom
citim: „Națiile și liderii lor se confruntă fățiș pentru a obține controlul
asupra percepției globale. Dar mai sunt și alți combatanți care se războiesc în
spatele scenei: subculturile, grupuri de indivizi care împărtășesc aceleași
idei, trăind în interiorul societății și, din belșug, între ele”ii. Segmente
însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile
statului magic.
Statul magic este cel mai semnificativ
produs al culturii nihiliste, care este însăși anticultura. Prin această
particularitate deducem că, de fapt, corectitudinea politică este o altă față a
nihilismului. Ca să înțelegem esența corectitudinii politice este necesar să
zăbovim asupra înțelesurilor culturii nihiliste fiindcă între cele două este o
relație ca de la parte la întreg. Trăsăturile culturii nihiliste sunt, într-o
viziune împrumutată de la Pr. Seraphim Rose, întrunite de o formațiune
antropologică împătrită: indiferentismul religios (care înflorește în cadrul liberalismului),
vitalismul, naturalismul sau materialismul extins, nihilismul distrugerii cu
manifestările sale: anarhie, violență, cultul puterii, idolatrie magică etc.,
etc.
„« Nihilismul este mișcarea universală a
popoarelor pământului înghițite în sfera de putere a timpurilor moderne. (...)
Ceea ce mai înainte condiționa și determina, sub modul finalității și al
măsurii lucrurilor, esența omului (credința în Dumnezeu, în lumea de dincolo,
într-o lege spirituală), și-a pierdut (în conștiința acestei culturi) puterea
absolută..., această putere pretutindeni infailibilă și eficientă». Cu alte
cuvinte, cauza acestui fenomen cultural sau proces istoric este îndepărtarea
omului de Dumnezeu până la a nu-Imai recunoaște Creatorului eficiența
intervenției în istorie, sau până la a contesta nu numai prezența, ci și
existența dumnezeirii și a unei lumi spirituale. Acest proces sau nihilismul
însuși a debutat în perioada Evului Mediu apusean, s-a hrănit din energiile
Renașterii și ale Iluminismului, a ajuns la o primă maturitate în perioada
Romantismului, a darwinismului, a freudismului, pentru a se desăvârși (ca
formulă culturală sau în consecințele sale ultime) în nazism, în comunismul
ateist, în revirimentul practicilor orientale și în mișcările sataniste care au
invadat lumea modernă”.
Corectitudinea politică îndeplinește
sarcina cea mai grea a nihilismului: oprirea întoarcerii la firesc, blocarea
procesului restaurator, închiderea gândirii și a simțirii umane în formațiunile
mentale alienate și alienante ale nihilismului. Acest aspect a fost mai puțin
sesizat de către analiștii corectitudinii politice. Nihilismul este forța
disoluției și a închiderii omului în cultura morții, a autodistrugerii.
Corectitudinea politică este forța și gardianul care închide și încuie porțile
peste cel astfel întemnițat. Corectitudinea politică este forța potrivnică
culturii trezitoare și deci potrivnică față de întoarcerea la viață, la cultura
învierii. Corectitudinea politică este sora malefică a statului magic și
amândouă entitățile sunt odraslele nihilismului.
Inamicul ființei umane este adeverit,
iată, de acel tip de manifestări care operează în chip autonom, și conduce la
blocajul ființei spirituale deopotrivă a insului și a colectivităților
omenești. Fenomenul a fost devreme profetizat de către Dostoievski printr-o
vedenie maladivă a personajului său Rascolnicov. În vedenia profetică a lui
Rascolnicov este pentru prima dată înfățișat omul rupt de comuniunea sa
firească cu ceilalți semeni ai lui și preluat sub ciudatul control al unor
forțe, un fel de „grefe gnosice”, „duhuri înzestrate cu rațiune și voință”
(Dostoievski) care sălășluiesc în trupul său, simt și gândesc în contul lui, în
locul lui și împotriva ființei sale spirituale.
„În boala lui i se năzărea că parcă toată
lumea era sortită să cadă victimă unei groaznice, nemaiauzite, nemaivăzute
epidemii de ciumă ce venea din adâncul Asiei asupra Europei. Urma să piară
toată lumea afară de câțiva aleși, care erau foarte puțini la număr. Apăruseră
un fel de trichine noi, niște ființe microscopice care își găseau sălaș în
trupurile oamenilor. Dar aceste ființe erau duhuri înzestrate cu rațiune și
voință (s.n.) Oamenii care le primeau în trupurile lor se îndrăceau și
înnebuneau pe loc (s.n.) Însă niciodată, absolut niciodată, oamenii nu se
considerau atât de inteligenți și atât de neclintiți în adevărul lor cum se
considerau cei contaminați (s.n.)”.
Dostoievski a descoperit, iată, „prin
sondajul pneumatologic pe care îl mediază visullui Rascolnikov, realitatea
„grefelor mentale” și a răspândirii oamenilor marcați prin astfel de „grefe
pseudo-logice”, în care se concentrează acel sindrom pe care Horkheimer îl
indică sub sintagma de „paranoia intelectului”. Corectitudinea politică este
cadrul și mecanismul de grefare a minții cu tipare de gândire răsturnată.
Răspândirea oamenilor astfel „grefați” are forța de izbire a unei teribile
epidemii. Aceste „grefe gnosice” sunt prezentate prin metafora trichinelor
„înzestrate cu rațiune și voință”, care își găseau sălaș în trupurile
oamenilor, iar cei ce le primeau "se îndrăceau și înnebuneau pe loc”. Omul
grefat este, iată, un om îndrăcit, fiindcă nu el gândește, ci grefacare
sălășluiește în făptura lui. Așa înțelegem selecția negativă a categoriei
corecților politic.
Chestiunea este metafizic tulburătoare,
căci este cea mai teribilă provocare la ideea omului ca ființă înzestrată cu
liber arbitru. Iată, zice Dostoievski, vor veni vremuri, e posibil să fie
asemenea vremuri, în care „ființe microscopice”, ca niște duhuri înzestrate cu
rațiune și voință, vor pătrunde în oameni și vor gândi în locul lor și vor voi
în locul lor după tipare întoarse pe dos. Oare nu acestea sunt grefele
ideologiceale epocii marilor ideologii precum bolșevismul, hitlerismul,
globalismul etc.? Nu sunt oare idolatriile toate, în frunte cu idolatria
consumerismului, a digitalismului totalitar, grefe mentale care preiau
controlul minții și al simțurilor celor ce le împărtășesc? Și aceste grefe
odată instalate în om, în trupul lui, îl îndrăcesc și-l înnebunesc, adică îl
așează sub stăpânirea duhurilor care dezlănțuie în om iureșul gândirii
întoarse, răsturnate etc.
Aceasta este o altă fațetă a statului
magic, adică a acelei forțe care distruge spiritul indivizilor, al unor elite
ba chiar al unor straturi ceva mai largi din compoziția popoarelor
instalându-se în ființa obștească, preluând astfel conducerea lumii prin impulsul
pasionar al morții de-a doua. Vremurile adeveresc deja semnele unei asemenea
răsturnări totale.
Dintre toate și peste toate, cel mai grav
semnal este cuprins în proiectul transumanist al eliminării omului de pe scara
universului, așa cum l-a creat Dumnezeu. Pe această scară, Dumnezeu a așezat
omul la pragul care desparte creația terestră de ierarhia îngerească. Omul este
situat între animal și înger. Mai sus de el nu sunt decât îngerii. Pentru prima
dată în istoria omenirii (dacă e să dăm crezare Cărții lui Enoh, este a doua
oară) când pe planetă a fost izvodit un program de înlocuire a omului cu o
făptură postumană, produs al fuziunii creaturii umane „handicapate” cu tehnica
pentru eliminarea „handicapului” de a fi om. Unul dintre consilierii lui Klaus
Schwab, Yuval Harari, formulează răspicat ideea directoare a acestui program:
oamenii au devenit inutili și vor fi înlocuiți. Acest program are o denumire,
transumanismul, și un aparat de științe, elite globaliste, instituții,
paradigme (compuse din patrulaterul: nanotehnologia, biotehnologia, tehnologia
informației și științele cognitive) etc., și este susținut de cele mai teribile
puteri ale lumii, cu sediu în America, în China și, dacă ținem seama de acordul
survenit între Vladimir Putin Și Klaus Schwab, privind crearea și în Rusia a
Centrului pentru a patra Revoluție Industrială, atunci putem adăuga la rețeaua
puterilor care susțin acest program și Rusia.
Planeta se confruntă, deci, cu prima
articulare completă a strategiei războiului împotriva omului. Elita de la
Bruxelles nu se găsește în corpul director al acestui halucinant program, dar
și-a anunțat și ea acordul la o dimensiune a acestui program prin proiectul
digitalizării totalitare a europenilor. Față de primejdia transumanistă,
războiul din Ucraina apare doar ca vârf al aisbergului. În contrast cu
claritatea obiectivelor transumaniste care au definit fără echivoc ținta axială
a acestui program, războiul împotriva omului, gândirea omenească cea firească,
pe toate meridianele, este profund dezorientată, prezintă simptome definitorii
pentru ceea ce psihologii denumesc tulburări bipolare.
Polii acestei tulburări sunt cuprinși în
cele două emoții destinale: urâciunea pustiirii versus calea mântuirii,
deschisă omului prin actul cu desăvârșire tainic al înomenirii lui Dumnezeu,
„eveniment” care-a amânat astfel răul cel mare și anume distrugerea finală.
Prin întruparea lui Dumnezeu, omul a fost mutat din proiectul distrugeri totale
în proiectul salvării totale și altă cale pentru salvare nu există. Iar
salvatorul este Dumnezeu nu vreun lider din lumea căzută, oricât de faimoasă și
de amăgitoare i-ar fi strălucirea pământească. Imperiile din lumea nu pot
îndeplini funcție catehonică, adică de amânare a răului final, fiindcă acest
lucru s-a petrecut: răul a fost amânat prin chiar înomenirea lui Dumnezeu.
Puterile din lume dobândesc înțeles prin raportare la planul divin adică prin
funcție slujitoare și nicidecum prin închipuire dominatoare. Lucrurile sunt
clare: puterile din lume sunt pozitive dacă slujesc lui Dumnezeu, adică dacă
susțin crucea mântuitoare, deci omul îndumnezeit și sunt negative dacă se
ridică împotriva crucii, adică slujesc eshatologiilor mincinoase (omului fără
Dumnezeu). Cale, adevăr și salvare este în Dumnezeu. Restul sunt bâlbâieli și e
multă sminteală să ridici vreo putere pământească la rang de putere catehonică.
Puterile din lume pot exercita roluri
benefice în linie eshatologică dacă slujesc lui Dumnezeu și proiectului divin
al creației care cuprinde angajament pentru apărarea celor create de Dumnezeu
și/sau rânduite de Dumnezeu, între care, la vârf sunt omul (ca unitate în trup
și în suflet a bărbatului cu femeia), familia și popoarele. Acestea sunt
mărturisite de Dumnezeu drept creații divine. Restul se încadrează în cele îngăduite
de Dumnezeu. Între acestea sunt și toate speciile de puteri lumești. Sunt
create de om și îngăduite de Dumnezeu, fiecare după funcția la care se
învrednicesc. Imperiile din lume n-au fost create de Dumnezeu ci îngăduite de
Dumnezeu. Ele dobândesc funcție benefică dacă slujesc lui Dumnezeu, dacă nu,
ele devin formațiuni malefice, învoindu-se altor slujiri decât lui Dumnezeu,
cea mai primejdioasă fiind slava deșartă.
Primul împărat care a și izvodit pentru
omenire modelul imperiului slujitor a fost Constantin, care a aruncat de la
sine apoteoticul Sol Invictus și s-a declarat pe sine famulus Dei, slujitor al
lui Dumnezeu. Fără de Restitutio Constantiniani și deci fără Decretul de la
Mediolan, omenirea ar fi în beznă și oamenii lui Dumnezeu ar sluji în catacombe.
Constantin și Bizanțul au scos Biserica lui Dumnezeu din catacombe.
Transumanismul și proiectele biototalitare o vor din nou în catacombe. E parte
din urâciunea pustiirii. Față de războiul ascuns al emoțiilor destinului și
față de claritatea învățătorească a lucrării Duhului în lume, consemnăm
ridicarea din slava deșartă a unor sisteme de gândire care anunță salvarea
omenirii în ruptură de Dumnezeu. Ele cuprind multe înștiințări corecte dar
atunci când se anunță și deci pretind rang de învățături salvatoare și deci de
sisteme directoare își vădesc neputința
Și acesta este un alt semnal al vremii
noastre: eșecul sistemelor de gândire ale celor puternici și ale cărturarilor
lumii fără de Dumnezeu[1].
---------------------------------------
[1]
Publicat și în ActiveNews -
https://www.activenews.ro/opinii/Acad.-Ilie-Badescu-Despre-marturisire.-Ideologiile-care-distrug-lumea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu