Un
Paște fericit!
poem
de Nelu Roșca,
~*~
E
miezul nopții, liniștea-i deplină
Și
îngeri albi cu aripi mă cuprind,
În
camera-mbrăcată în lumină
Au
răsărit aduși pe fir de gând.
Din
Univers, ca-n vis cad picuri
Cu
mir și străluciri divine,
Cu
ochii-nrourați privesc la ceruri,
Cu
brațele întinse către Tine.
Îngenunchez
smerită și umilă
Șoptesc
timidă rugămintea mea,
Tată
Ceresc, îndură-Te, ai milă,
Ne
iartă și ne-ajută-n clipa grea!
Răul
stăpân e de acum în lume,
Colindă
liber, nu poate fi oprit,
Credințele
dispar cu legile străbune,
Încrederea
în bine a pierit.
Orașul
doarme străjuit de lună,
Visând
la pace, în parfum de flori,
Pe
cerul lin, albi norii se adună,
Clipesc
din gene deja primii zori.
Lumina
Ta coboară pe Pământ,
Că
azi e Învierea, mare sărbătoare,
Cu
gândul la jertfa Fiului Tău Sfânt,
În
genunchi Îți cer îndurare!
Și
gândurile în talazuri curg,
Furtună
mi-e în suflet, mă-nfior,
Mă
rog și lacrimi pe obraz se scurg,
Adu-ne
PACEA, Doamne, tuturor!
Așa
cum ne-ai iertat odată
Și
din iubire Fiul Ți-ai jertfit,
Revino
iar cu dragoste de Tată,
Adu-ne
liniștea și-un Paște fericit!
O
seara binecuvantata
Doamne
Ajuta!
~*~
Nelu
Ioan Rosca
Presedinte
Asociatia Culturala "Nicolae Ursu" Sanovita
Redactor
sef Foaia Sanovitana
Sursa: MELANIA RUSU CARAGIOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu