Mihai Batog Bujenita - Istorii de care nu ține nimeni cont

 

Istorii de care nu ține nimeni cont

Mihai Batog Bujenita

17 Aprilie 2022

Undeva, în imensitatea continentului Asia, există o ţară, Kaftanistan, unde oamenii sunt foarte fericiţi paşnici şi ospitalieri, iar pentru că fac parte din triburi diferite se bat doar între ei de le sar capacele însă numai aşa, la modul absolut tradiţional. Ţara, de o frumuseţe tulburătoare, este un deşert aspru cu munţi pe care nu cresc nici măcar licheni are şi două ape care curg mai mult primăvara. Oamenii de aici, în general păstori cu mari turme de capre, sunt însă mândri de ea şi cam toţi cei care au trecut pe aici fără să fie invitaţi au simţit pe pielea lor ce înseamnă asta.

În timpurile noastre un leu, unul foarte agresiv şi plin de dumnealui, elitist, convins că doar el trebuie să domine lumea, şi-a cam băgat mustăţile printre turmele de capre însă kaftangii, oamenii locului deci, deloc speriaţi de răgetele sale autoritare, i-au dat cu generozitatea caracteristică atât de mul-te bâte în cap încât bietul leu a preferat să leşine în afara graniţelor ca să nu devină blană pe podeaua de lut a vreunui nenorocit de localnic. După ce şi-a revenit a scuipat în sân, a luat-o la fugă şi a jurat că nu mai calcă pe aici!

Numai că, un vultur, tare mândru de puterea şi vitejia sa, a efectuat ceva viraje pe deasupra încântătoarelor pustietăţi şi şi-a făcut un plan. A băgat zâzanie printre păstori, aceştia au început să vadă că regele lor o cam arde cu traiul bun pe spinarea caprelor şi, în concluzie, i-au dat şuturi! Numai că, exact acum intră în afacere şi un urs, fioros de felul său, care de mai multă vreme amuşina pe la graniţele din nord, iar acum profita de deruta iscată de tâmpitul de vultur şi intervenea în forţă deoarece aflase de marile bogăţii ale subsolului, unele de care avea nevoie pentru îngrijirea blănii.

Cel mai uşor i-a fost ursului să-i convingă pe kaftangii că pentru ei, la cât de săraci sunt, comunismul este cea mai bună formă de organizare. În scurt timp brigăzile comuniste ale kaftangiilor puseră mâna pe putere şi începură bătaia cu ceilalţi care doreau progres şi ghiftuială aşa cum le promitea vulturul rămas totuşi în combinaţie, mai ales că între el şi urs era o dihonie mult mai mare decât cea din povestea cu ursul păcălit de vulpe. 

Oricum, războiul civil ia proporţiile aşteptate însă nu chiar aşa cum îşi dorea ursul, aşa că, după cam un deceniu de încăierări aprige, a dat bir cu fugiţii lăsând în urma sa mai multe petece din blana serios scărmănată.

Abia acum vulturul consideră că este vremea să-şi înfigă temeinic ghearele în teritoriu anunţând întreaga lume despre victoria sa şi marile sale planuri de viitor, cele legate de democratizarea ţării, de progresul ei social, bunăstarea, plus beneficiile civilizaţiei occidentale pe aceste pământuri. Părea ceva desprins din poveştile raiului creştin!

Stupoare! Kaftangii fiind musulmani nu prea au înţeles nimic din ce propovăduia vulturul şi au cerut ceva explicaţii, aflând astfel că în curând se va putea şi la ei ca femeile să meargă pe bicicletă, să poarte chiloţei simbolici la vedere sau să meargă la şcoală. Bărbaţii urmau să poarte costume de firmă, şepci jmechere sau pălării Stateson, bărbile nu mai erau de bon-ton, iar turbanele deveneau câhhh! În schimb puteau să bea bere la cutie, sucuri făcute din prafuri sau să mănânce cea mai bună mâncare de pe planetă, hamburgeri făcuţi în fabrici care nu era halal!  Hmmm, aici lucrurile au cam intrat în impas şi s-a recurs la varianta tradiţională! Kaftangii au pus mâna pe tot felul de praștii şi au început să cam clatine încrederea vulturului în marile sale puteri de convingere. A durat ceva timp, cam două decenii până când vulturul cel semeţ a băgat o fugă salvatoare pese graniţele Kaftanstanului speriat cleşte că va fi pus pe vreo frigare halal. De spaimă a părăsit toate jucăriile pe care le adusese aici pentru a-i momi pe sălbateci, iar aceştia, după ce i-au mai smuls trufaşului ceva pene din coadă, a făcut şi o mare paradă cu tot ce luase de la el.

Sinistru! Ursul îşi lingea rănile mârâind de durere, vulturul încerca, disperat, să-şi refacă penajul prin metode propagandistice, iar kaftangii puneau de o nouă formă de organizare socială, una profund specifică, fără să bage de seamă că deasupra lor se proiecta umbra destul de ameninţătoare a unui dragon din aur.

Dacă vom mai trăi, vom vedea şi urmarea acestei poveşti nerecomandată ca desen animat pentru copii.