luni, 18 aprilie 2022

C-tin Necula - Cred în Dumnezeu

 



Cred în Dumnezeu

Preot C-tin Necula:

 

*TOATĂ ȚARA ESTE CHEMATĂ, ÎNCEPÂND DE AZI - ZILNIC - LA O SCURTĂ RUGĂCIUNE* (de numai 3 minute).

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne Mântuiești, Ție ne rugăm,  Îndură-te Doamne de țara noastră și neamul Românesc să ne regăsim calea luminată de Tine, dreptatea și pacea iubită de Tine.

Scoate-ne Doamne din jugul minciunii, al urii,  și egoismului. Stinge poftele celor care, pentru binele lor, își asupresc semenii.

Scoate afară din Grădina Preasfintei Tale Maici, Fecioara Maria, pe străinii de neam și de credință, care ne jefuiesc.

În genunchi, cu capetele plecate, aducem această rugăciune Ție Doamne, trimite mila Ta și Duhul Sfânt spre mângâiere asupra neamului nostru românesc, căci a Ta este Mărirea și Puterea și Slava, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. AMIN!

     Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne bucure! Prin rugăciunile noastre făcute din inimă, deschidem inima si calea sa primim dragostea neconditionata, ajutorul lui Dumnezeu.

  Părinte Dumnezeule, în numele puternic al Fiului Tău Iisus Hristos, mă rog, vorbesc și Te rog Doamne, de vindecarea peste tot, în toate națiunile lumii.

   Avem încredere în Tine Doamne Ajută-ne Doamne ca nici un rau să nu se apropie de locuința mea, precum nici  de locuințele tuturor semenilor mei.

   Vindecă-ne Doamne, dacă Tu dorești ca noi sa fim vindecați! Atinge mințile și inimile conducătorilor noștri pentru a pune în aplicare numai sfatul Tau Doamne pentru națiuni. Orice rau este  planificat împotriva națiunilor, să fie distrus în numele Domnului Iisus Hristos, Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), Sfintei Fecioare Maria, Sfintei Cruci, Sfintelor Puteri Cerești și tuturor Sfinților si Îngerilor.

   Te rugăm Doamne (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) să ne salvezi lumea de  pandemie, razboi si de tot ce este rau  pe Pamant. Slava Tie Tata Ceresc, Slava Tie Tata Ceresc, Slava Tie Tata Ceresc Acum si Pururea si in Vecii Vecilor Amin!

   Te rugăm cu umilință ca numai voia Ta să fie făcută, Doamne!

     Ne rugăm pentru această binecuvântare a ta, Doamne, asupra celor care citesc această rugăciune!

   Doamne Iisuse Hristose, Sfântă Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), Sfântă Fecioară Maria, Sfântă Cruce, toți sfinții și toate Puterile Cerești ajutați ne, vă rog, omenirea, să trăiască în pace și credință curată în Dumnezeu, moralitate, curăție și să fie izbăvită de tot răul, acum, si  Pururea și în Vecii Vecilor  Amin!

   Sfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară Maria, roagă-te pentru toți oamenii, să fim vindecați și/sau protejați de bântuiala bolilor, și fă ca acest virus, război sau rau sa nu ne atinga.

Slava Tie Tata Ceresc, Slava Tie Tata Ceresc, Slava Tie Tata Ceresc, Acum si Pururea si in Vecii Vecilor Amin Amin Amin!

       *Mărire Lui Dumnezeu!*

                     *Amin!*








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu