duminică, 11 septembrie 2022

Albert Toma - Pregătirile „Marii Extincții”, pe ultima sută de metri

 




Pregătirile „Marii Extincții”, pe ultima sută de metri

Prof. Albert Toma

11 Septembrie 2022

 

Pregătirile pentru „Marea Extincție” se desfășoară de multă vreme. Nu au început în momentul lansării Plandemiei. Lansarea Plandemiei marchează doar trecerea la faza accelerătă și finală a pregătirilor pentru Marea Depopulare. Despre Păpușarii Psihopați Asasini Planetari, oricât de înfiorători vi i-ați imagina, trebuie să știți că au și o latură ludică, iubesc foarte mult jocurile, mai ales cele sângeroase. Distracția lor preferată, să pregătească și să declanșeze măceluri, pentru ca mai apoi să poată savura spectacolul. După încheierea unui măcel, distracția preferată a păpușarilor este să intervină în calitate de „salvatori”. Imediat ce și-au încheiat cel mai drag și reușit măcel planetar de până acum, cel de-Al Doilea Măcel Mondial (ce a fost și un măcel test, de calibrare), păpușarii psihopați și-au zâmbit mefistofelic în bărbi, și-au strâns ghearele veninoase și, considerând că stăpânesc suficient de bine știința măcelurilor globale, s-au așezat la masă pentru a proiecta Al Treilea și Ultimul Măcel Mondial. De ce se presupune că va fi ultimul? Pentru că după încheierea măcelului, păpușarii își vor instaura oficial Guvernul Mondial. Puținii supraviețuitori ai Marii Depopulări, lăsați în viață doar pentru a fi sclavii slujitori și preaslăvitori ai Stăpânilor Păpușari, nu se vor mai putea înmulți haotic, creând atâta disconfort și mâhnire Păpușarilor. Nu, nici vorbă de așa ceva, fiecare nou sclav va mai putea veni pe lume doar cu aprobarea autorităților numite de către Guvernul Păpușarilor.

 

Ce facem noi în acest timp? Eh, ne mai distrăm, ne mai simtem bine, behăim încrezători și aprobatori la (dez)informațiile oficiale și „științifice”, ne îngrijorăm responsabil pentru „schimbările climatice” și „virușii nenorociți”, condamnăm și înfierăm cu dreaptă mânie telectuală pe toți „conspiraționiștii”, chiar dacă a doua zi suntem nevoiți să recunoaștem (doar în sinea noastră) că aveau dreptate. Mai „salvăm planeta”, stând nespălați cât mai mult cu putință, mai arborăm steagul „prietenilor” ukri la profil și milităm vitejește pentru suveranitatea lor, în timp ce ironizăm cu superioritate pe inculții ce îndrăznesc să creadă că nici nouă nu ne-ar strica un pic de suveranitate. Ne mai amuzăm copios și de medievalii înapoiați ce presupun că psihopații păpușari ne pregătesc foametea și holodomorul. Auzi la ei, conspiraționiști analfabeți și needucați!

 

Ei cred că mărirea explozivă și criminală a prețurilor energiei și materiilor prime, refuzul guvernelor asasine de a cumpăra gaze și petrol de unde este mai ieftin, pentru că... sancțiuni, în favoarea cumpărării acestora de unde este „corect politic”, la prețuri de zece ori mai mari, închiderea forțată a fermelor zootehnice pentru cele mai puerile și aberante motive, mituirea cu subvenții a fermierilor de către aceleași guverne asasine pentru a lăsa sute de milioane de hectare de terenuri agricole în paragină, incendierea profesionistă a altor sute de milioane de hectare de terenuri agricole pe rod, taman înainte de culegerea recoltelor, închiderea planificată a economiei mondiale pentru pretexte plandemice sau de creștere a prețurilor energiei, pe scurt, ei cred că fleacurile astea ar putea provoca foamete mondială. Auzi la ei, cum se vaită de drobul de sare, ca în povestea lui Creangă. Nu vor medievalii să se împace cu ideea că vom mânca viermi și lăcuste. În treacăt fie spus, chiar admițând că viermii și lăcustele ar fi delicii culinare, oare de unde vom lua necesarul de miliarde de tone de asemenea „delicii”? În concluzie, asistăm impasibili la maturizarea și fortificarea uriașului monstru ce se pregătește să ne devoreze.

 

Oare cum am putut să decădem atât de mult? În doar trei generații, păpușarii asasini au reușit să îndobitocească miliarde de oameni, cumpărându-i cu mărgele de sticlă colorată și tinichele poleite, oferindu-le doar condițiile de relativă stabilitate și oarece confort, mângâindu-i pe creștet și spunându-le zilnic că sunt inteligenți și frumoși, că sunt liberi și independenți, că trăiesc în democrație, și alte asemenea baliverne. Oamenilor le-a plăcut, au crezut poveștile frumoase și l-au dat uitării pe Dumnezeu. Au ajuns să se închine științei, instituțiilor oficiale, politrucilor, artiștilor, bancherilor, într-un cuvânt, diavolului. Așa că, dacă avem puterea să ne vedem cum suntem cu adevărat, trebuie să recunoaștem că merităm pedeapsa ce ni se pregătește. Poate că a venit vremea să ne căim pentru rătăcirile noastre, să ne rugăm Domnului să ne ierte și să ne lumineze mințile. N-are rost să mai hrănim speranțe deșarte. Păpușarii psihopați sunt deciși să ne extermine. O antilopă înconjurată de o haită de câini sălbatici este absolut sigură că acei câini vor s-o sfâșie și doar print-o minune mai pooate scăpa cu viață. Nici o secundă nu crede că jucăușii câini vor doar să se joace cu ea. Oare noi, oamenii, suntem mai ușor de păcălit decât animalele din junglă? Se pare că da... Singura noastră preocupare din acest moment ar tebui să fie găsirea unor soluții de a scăpa din ambuscada letală pe care păpușarii sataniști ne-au pregătit-o. Oare există șanse reale de scăpare?

 

Cheia înțelegerii situației actuale constă în paradigma funcționării economiei mondiale. Atâta vreme cât păpușarii mondiali au avut de lucru cu plantarea slugilor lor obediente la vârful conducerii fiecărei „țări suverane, libere și independente”, economia mondială a fost lăsată să funcționeze după principiul „științific” al pieței libere. Sigur că da, e știință pură acest principiu liberal, al jefuirii sălbatice al celui mai sărac de către cel mai bogat și realizarea de profituri oricât de mari, chiar cu prețul călcării pe oricâte cadavre. Principiul jefuirii libere și sălbatice stă la baza prosperității națiunilor „civilizate”, este chiar esența istoriei întregii omeniri. Numai că, oricăt de crud și de nedrept am găsi că este acest principiu al piețelor „libere”, plutocrații păpușari nu mai vor nici așa. Nu mai vor „să facă profit”, lucru de neînțeles pentru oamenii simpli. Oare de ce nu mai vor profit plutocrații? Au înnebunit de tot? Mirarea omului simplu vine din dresajul său. Odată ce ai fost dresat să te închini Zeului Ban, vei judeca totul în termeni de bani, neînțelegând că banii au valoare doar pentru noi, sclavii. Banii nu înseamnă nimic pentru stăpânii planetei, ei fiind și creatorii banilor. Ei pot emite oricât de mulți bani doresc. Indiferent de ce se întâmplă, se pare că un lucru rămâne neschimbat, plutocrații sccelerați rămân stăpânii planetei. Acum plutocrații psihopați vor doar să-și salveze planeta și să se bucure în tihnă de ea, lipsiți de vacarmul agasant al miliardelor de sclavi deveniți acum inutili. Oare am putea să le „furăm” măcar o halcă din planeta pe care au pus stăpânire? Cum am putea s-o facem?

 

Plutocrații stăpânesc întreaga planetă prin două instrumente, slugile lor plantate în conducerile tuturor statelor și prin organismele internaționale, adevărate instrumente ale diavolului, în frunte cu ONU - Organizația Națiunilor Umilite (sic!). Este un păienjeniș diabolic, șansele unui popor de a se rupe din această plasă mortală fiind aproape de zero. Cum ar putea s-o facă? Sper să nu vă gândiți la glume proaste, gen schimbarea viermilor politruci și trădători prin „alegeri libere și democratice”. Să fim mai inteligenți de atât, să îndrăznim să credem că un grup de oameni curajoși ar reuși să dea o lovitură de stat cu ajutorul armatei sau chiar al poporului, să aresteze toți trădătorii din clasa politică, administrație, servicii, să scoată țara de sub jugul cămătarilor și a instituțiilor internaționale, etc... Ar putea avea un final fericit o asemenea lovitură îndrăzneață? Greu de crezut... Realizați că dacă o asemenea țară ar îndrăzni să-și proclame suveranitate și independența față de păpușari, încă de a doua zi s-ar trezi întru-n blocaj paralizant? Pentu un final fericit trebui îndeplinite unele condiții necesare (și încă insuficiente). Acea țară trebuie să fie foarte mare și foarte puternică economic și militar, să fie extrem de greu de cucerit de către armatele de mercenari ale păpușarilor. Mai este nevoie și ca țara care ar încerca să scape din plasa mortală a păpușarilor să fie extrem de bogată în resurse naturale diversificate și să aibă capacitatea prelucrării acestora, fără să fie nevoită să apeleze la „parteneri” șantajiști externi, întru-n cuvânt, să-și fie sieși autosuficientă.

 

Vă gândiți la țara la care mă gândesc și eu? Prima țară care ne vine în minte și care ar putea zdrobi integritatea acestui puzlle mortal, pregătit să ne sufoce, sigur că da, este Rusia. SUA nu s-ar putea califica sub nici o formă, n-au cum să-și fie autosuficienți, ei fiind doar o gașcă de jefuitori. Să nu-mi spuneți de nuș’ce alianțe, BRICS-uri și alte asemenea butaforii regizate de către aceeași păpușărime mondială. Alea sunt nutreț pentru rumegătoare. Analizați numai gradul lor de slugărnicie față de organizațiile internaționale criminale și veți înțelege că toate acele țări și alianțe sunt conduse de asasini economici și biologici ai propriilor popoare (inclusiv Rusia). Ați văzut câtă cruzime și lipsă de scrupule au dovedit în plandemie sub conducerea asasinilor de la omeseu? Ați văzut! QED.

 

În concluzie, Rusia ar fi poate singura țară ce ar îndeplini aproape toate condițiile pentru recăpătarea suveranității. Un singur element îi lipsește, un conducător patriot, curajos și vizionar. Actualul „conducător” este tot o slugă a păpușarilor mondiali și execută planurile întocmite după sccenariul convenit de comun accord, cu mult timp înainte. „Războiul” acesta dintre Rusia și Organizația Teroristă transaltlantică, deși produce zeci de mii de morți și distrugeri cumplite, este o făcătură sulfuroasă, o escrocherie pentru naivi. Bine, pentru analfabeții funcționali „războiul” se duce între între ruși și ukri. Îhî, sigur că da, Slava! Rolul Rusiei este să pară polițistul rău sau polițistul bun, în funcție de partea din care privești.

 

Războiul acesta este proiectat și executat pentru a oferi scânteile declanșatoare și justificările perfecte pentru toate nenorocirile pregătite de păpușari pentru lansare în viitorul foarte apropiat. De aceea, dacă poporul rus va înțelege că Putin și camarila khazară din jurul său sunt planați în capul lor pentru a-i distruge și nu pentru a-i salva, poate că se vor răscula și vor da jos această adunătură de năpârci. Sau, poate un nucleu din armata rusă va avea această inițiativă. Subliniez, ca nu cumva să se înțeleagă greșit, Putin și gașca ar trebui înlăturați de la putere nu pentru vina pe care le-o impută progresiștii spălați pe creier, aceea de-a fi atacat „minunata și democratica” colonie infracțională rothschildiană, ci dimpotrivă, pentru a fi pus Rusia la dispoziția acelorași păpușari rothschildieni. Adevărat, Putin a făcut-o și o face întru-n fel unic, total diferit de al predecesorului său, slugoiul bețiv Elțîn. Dar asta nu ajută la nimic , dimpotrivă produce multă confuzie și derută printre cei ce vor să înțeleagă adevărul.

 

Dacă în Rusia (sau în oricare țară comparabilă ca mărime și ca forță) nu se va produce ruperea din unanimitatea supunerii absolut stupide în fața adunăturii de decrepiți ce formează păpușărimea mondială, sfârșitul ni se întrezărește mult mai aproape decât își imaginează cei mai mulți dintre noi.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu