Prietene,
ce bine că ne-am regăsit
Nimic
nu se construieşte pe piatră; totul se construieşte pe
nisip,
dar trebuie să construim ca şi când nisipul ar fi piatră.
Jorge Luis Borges
(Sunt
plin de iubire)
Sunt
plin de iubire
şi
abia aştept să o împart
cu
voi oameni buni!
Aştept
plin de iubire
şi
iubirea putrezeşte
în
mine ...
Când
ne întâlnim
îmi
spuneţi că-s un ticălos
plin
de ură!
Dar
de fapt, dacă
aş
fi fost mai bun,
nu
m-aţi fi meritat.
(Ridicol!
Azi dimineaţă când am ieşit din bloc)
Ridicol!
Azi
dimineaţă când
am
ieşit din bloc pe
uşa
turnantă, eu
de
fapt, am intrat.
În
hol erau câţiva necunoscuţi
asezaţi
la o masă rotundă. - Avem şedinţă, mi-au spus
şi
m-au dat afară
printr-o
uşă turnantă.
Deci
iar am intrat?.....
Şi
uite aşa
mi
s-a dus viaţa!
(La
moartea oricărui om)
La
moartea oricărui om
lumea
văzându-şi în palmă
propria
ei moarte
se
roagă pentru
iertarea
păcatelor.
Asta
se întâmplă şi
la
moartea ticăloşilor
şi
a ucigaşilor.
Nobil,
nu-i aşa?
Şi
totuşi mă întreb
cine
le obligă pe
babele
alea bocitoare
să
schimbe şi
să
ne vândă nouă
imaginea
ticălosului
cu
una de sfânt?
(Când
preoţii vorbesc despre Păcat)
Când
preoţii vorbesc
despre
Păcat
ei
se referă de obicei
la
mine.
Recunosc,
sunt
prototipul
păcătosului.
până
acum
cititul
nu m-a schimbat
şi
degeaba am băut
apă
sfinţită.
Orice
fac e
degeaba,
degeaba,
degeaba!
Acum,
la apus de zi,
am
ajuns să bat
cu
un pumn la
Poarta
Paradisului
şi
cu celălalt la
Poarta
Infernului
şi
mă gândesc
ce
să fac
dacă
se vor deschide
amândouă
Porţile
deodată?!
(Iubesc
războaiele fără ele am fi)
Iubesc
războaiele!
Fără
ele am fi
lipsiţi
de istorie.
Pentru
asta tu
mă
cerţi
fără
să-ţi dai seama
că
de fapt tu
ai
început
un
mic război.
Eu
doar iubeam ceva ...
(Eram
cu tine în tranşee)
Eram
cu tine în tranşee
fumam
nişte chiştoace umede
în
timp ce gloanţe neobrăzate
făceau
găuri în prieteni,
făceau
găuri în peisaj ...
Unul
cu voce metalică,
aşa
tam-nesam,
a
strigat: ATAAC!
Mi-aduc
aminte că
ne-am
ridicat deodată,
dar
am căzut pe rând.
Tu
ai căzut primul
şi
ţineai chiştocul ăla umed
strâns
între buze.
(Când
Moartea îţi va bate la uşă)
Când
Moartea îţi va bate la uşă
vei
simţi un gol mare în stomac
şi
tremurând tot, cu genunchii moi
te
vei duce să-i deschizi
te
gândeşti că a venit prea devreme,
pe
neaşteptate,
şi
ai vrea să te împiedici de covor
ai
vrea să tragi de timp cât mai mult
ai
vrea să nu ajungi la uşă
dar
în acelaşi timp ceva
te
forţează să te grăbeşti
ca
să treacă cât mai repede
momentul
acesta care
n-ar
fi trebuit să existe
şi
aşa prins între uşa de la intrare
şi
Moarte te bate gândul că
acest
moment se va repeta
la
nesfârşit!
(Era
un câmp plin de flori)
Era
un câmp plin de flori
puteam
culege un buchet-două
să
ţi le aduc,
dar
mi-a fost milă
să
le rup:
aveau
încă roua în ochi.
Azi
dimineaţă am auzit
că
acolo s-a construit
o
benzinărie.
Mă
întreb ce au făcut
cu
toate florile alea?
Ţi
le-au adus ţie?
(Când
pot să-l văd pe Dumnezeu?)
Când
pot să-l văd
pe
Dumnezeu? - Lunea şi Miercurea!
mi-a
răspuns un tip ghebos
cu
multă barbă.
Nu
l-am crezut
şi
m-am dus să-l văd
pe
Dumnezeu
joia
viitoare.
Era
acolo!
Şi
joia trecută era acolo
dar
nu l-am putut vedea
din
cauza ăluia cu barbă.
Cuvîntul autorului
Frânturi dintr-un jurnal liric
Scriu ce-mi trece prin
cap, cînd îmi trece şi bineînţeles că-mi dau seama că în ceea ce scriu sînt mai
multe afinităţi literare cu Borges sau Jimenez ori Aleixandre şi mai puţin cu
Goga, care de altfel a fost bun prieten al familiei din partea mamei mele.
„De un timp încoace, am
scris doar frînturi rupte direct din suflet. Fără ajutor, fără dicţionar, fără
înflorituri. Şi mai ales fără să-mi pese de ce s-a mai scris, de ce gîndesc
criticii sau chiar ce gîndesc ori simt cititorii, dacă or exista. Doar aşa am
putut fi liber, doar aşa îmi lasă pana urme pe care pot să mă odihnesc.
De cîte ori nu m-am lăsat
de scris!? După fiecare rînd, am avut o senzaţie de sfîrşeală cînd universul
tuturor posibilităţilor se limita la spaţiul finit, alb, al paginilor nescrise.
Şi, cu toate acestea,
niciodată nu am simţit vreo nelinişte, vreun regret. Mă gîndeam că Dumnezeu mă
va supune altor încercări, cărora le voi răspunde pe măsura mea, necondiţionat,
aşa cum am făcut-o de cînd ne-am cunoscut.
Uneori, în acele momente
binecuvîntate, am simţit palma lui caldă pe fruntea mea rece. Şi, ca într-o
explozie epileptică, sub ochii uimiţi, alte pete albe, alte pagini se umpleau
cu litere şi cuvinte noi, în parte necunoscute. Dimitrie GRAMA
De aceea, bag seama,
niciodată de atunci încoace nu am avut putinţa de a reţine ori, mai mult decît
atît, de a recita din ceea ce am scris. M-am gîndit că nu sunt eu singurul,
alesul, care, din fericire sau din păcate, este doar un instrument.
Nu un Stradivarius, ci
unul simplu, prin care murmurul magicului trece nefiltrat.
Nu ştiu cum gîndesc
ceilalţi, dar pentru mine poezia este doar muzică de coloşi pusă în cuvinte.
Cuvinte care nu îmi aparţin.
Cotidianul mistic îl
explic aşa: Pentru mine, barierele plantă-animal-om, la fel ca şi toate
celelalte bariere, cum ar fi: spaţiu-timp, vis-realitate etc. sunt doar nişte
invenţii recente. Eu, vrând-nevrând, mă aflu în acest punct unde toate acestea
sunt o entitate.
Împreună suntem un
străjer care încă mai are tăria să înfrunte ştiinţa şi banalitatea cotidiene.
Dimitrie Grama
Mă
simt bine sunt aproape singur
Realitatea
lasă multe în seama imaginaţiei.
John
Lennon
(Imaginează-ţi
că tu eşti Dumnezeu)
Imaginează-ţi
că
tu
eşti Dumnezeu
Imaginează-ţi
că
tot
ceea ce există
nu
există
Imaginează-ţi
că
forţat
de o
imensă
plictiseală
creezi
un
nou
univers ...
Imaginează-ţi
că
după
chipul şi
asemănarea
Ta
mă
creezi şi
pe
mine.
În
loc să-ţi mulţumesc
te
întreb:
De
ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu