Alexandru Bochiş-Borşanu - Opriți războaiele, cultivați legume!

 

Opriți războaiele, cultivați legume!

Col. (r) Alexandru Bochiş-Borşanu

17 August 2026

 

Despre arta de a distruge și înțelepciunea de a cultiva

Astă seară, cum îmi este în obișnuință, am început să citesc postările unor colegi de cenaclu literar-artistic și științific, cum ne place să-l denumim, cu creații literare, memorialistică, eseuri din actualitate, reportaje și multă poezie bună, unele deosebit de reușite, cu valoare intrinsecă, mai rar pictură și sculptură. Surpriză! Un coleg drag, fin poet și distins om de dialog, postează un album ce, la prima vedere, pare inadecvat, imaginile par contrastante, rupte de vreo conexiune ideatică intre tablourile expuse, ba chiar ridicolă. Am meditat puțin. Nu se poate, eu îl cunosc pe autorul albumului, „om în toată firea, cu școală” cum ar zice un bătrân ca mine, și m-am hotărât să caut mesajul. Contemplu prima imagine. Sugestia îmi relevă un dezastru ! O imagine de beznă totală, de spaimă în noapte neagră, doar trei luminițe se mai pot observa în imobilele cu 15-20 de etaje, semn că acolo e posibil să mai existe suflete, că nu au coborât în buncărele antiatomice, că sunt în pericol, că sunt victime sigure dacă îi lovește racheta sau sutele de drone lansate de inamic cu explosiv ucigaș. Te înfioară. Te grăbești să dai pagina, să schimbi imaginea, mintea îți promite că urmează ceva care să-ți șteargă din memorie holograma dezastrului.

Așteptarea intuitivă se întâmplă. Imaginea ce urmează sugerează viață, viața omului pașnic, om ce își știe menirea pe pământ, om care muncește, produce pentru el și pentru alții, pentru că e ființă socială, și nu e singur. Deși în imaginea reală nu este, Omul pașnic, creator de bunuri materiale, eu îl văd în mijlocul acelei plantații deosebite de roșii, ardei și flori, care își prezintă rodul al muncii sale, pentru el și pentru alții. L-am privit adânc și atunci m-am trezit! Revelație! Acesta e mesajul transmis de poetul liric și prietenul meu!: opriți războaiele și cultivați legume! Și atunci m-au inundat alte slogane ce militau pentru oprirea războaielor. Vă mai amintiți de sloganele antirăzboinine : Make love, not war - Faceți dragoste, nu război; Give peace a chance - Dați o șansă păcii (Iinspirat din imnul pacifist lansat de John Lennon în 1969); „Flower power”, Puterea florilor și alte sloganuri anti-război folosite de mișcarea hippie în anii '65 și '70. Curentul pătrunsese și în „țările socialiste” influențat de comunitățile hippiote din Amsterdam, care luptau pentru pace, refuzând înrolarea și criticau deciziile guvernamentale privind Războiul din Vietnam.

De ce nu am admite că albumul colegului meu de Cenaclu a lansat un slogan de pace !! Eu cred că aceasta era în sinea lui mesajul ! Și poate că tocmai aici se află frumusețea și forța mesajului său. Nu ne spune, cu voce tare, „opriți războaiele!”. Nu ridică pumnul, nu acuză, nu ține discursuri. Nu desenează tranșee, tancuri și oameni fugind din calea bombelor. Pune alături două imagini și ne lasă pe noi să facem legătura dintre ele.

Într-una, întunericul. În cealaltă, lumina

Într-una, omul se ascunde ca să-și salveze viața. În cealaltă, omul stă în mijlocul vieții și o face să rodească. Într-una, se distruge. În cealaltă, se construiește. Iată, poate, cea mai simplă definiție a păcii: să poți să-ți vezi de rostul tău. Să-ți cultivi pământul, să-ți crești copiii, să-ți scrii cartea, să pictezi, să plantezi un pom, să culegi o roșie coaptă din grădină, să te întâlnești cu prietenii și să vorbești despre literatură, despre oameni și despre lumea în care trăim. Să poți munci pentru ziua de mâine fără să te întrebi dacă vei mai avea un mâine. Poate că aceasta este ceea ce uităm prea des atunci când vorbim despre război. În spatele hărților, al strategiilor militare, al declarațiilor politice, al rachetelor și dronelor nu există decât vieți omenești. Oameni care aveau, înainte de război, o grădină, o casă, o familie, o meserie, o carte începută, un copil de crescut sau poate doar câteva răsaduri pe care așteptau să le vadă rodind. Războiul distruge tocmai această normalitate. De aceea, sloganul imaginat de mine privind albumul colegului meu nu mi se mai pare deloc ridicol. Dimpotrivă. Mi se pare de o simplitate aproape dezarmantă și, tocmai de aceea, profundă: „Opriți războaiele! Cultivați legume!”. Cultivați legume, pentru că leguma este rodul pământului și al muncii omului. Pentru că ea nu ucide. Hrănește. Cultivați flori, pentru că floarea nu aparține niciunei armate. Nu are granițe, nu are uniforme și nu cere pașaport. Ea înflorește pentru oricine știe să o privească:

- scrieți poezii, pentru că poezia nu poate fi cucerită cu tancul;

- pictați, pentru că o pânză nu se apără cu rachete;

- construiți case, nu buncăre.

Și, mai ales, nu lăsați lumea să uite că menirea omului nu este să distrugă ceea ce a creat un alt om. Ci pentru a lăsa în urmă ceva care să continue să crească după noi! Un copil. Un pom. O carte. O casă. O grădină. O lume ceva mai bună decât cea pe care am primit-o.

Poate că prietenul meu poetul nu a intenționat să scrie un manifest pacifist. Dar arta adevărată are uneori această putere: spune mai mult decât a vrut autorul să spună. Pune în mintea celui care privește o întrebare pe care nu o mai poate evita. Iar eu, privind albumul lui, am avut această revelație simplă: în timp ce unii se străduiesc să inventeze arme tot mai sofisticate pentru a distruge viața, alții încă mai au răbdarea și înțelepciunea de a cultiva o roșie. Și poate că omenirea ar avea nevoie, înainte de orice nouă strategie militară, de mai mulți oameni care să planteze legume, să planteze flori, să planteze speranță. Pentru că pământul este suficient de mare pentru toți, dar nu este suficient de mare pentru ura noastră, iar dacă într-o bună zi oamenii vor înțelege că o grădină poate fi mai importantă decât un arsenal, poate că întunericul din prima imagine va rămâne doar o amintire. Atunci, în loc să privim cerul și să ne temem de drone, vom putea privi cerul pentru a vedea lumina. În locul sirenelor, vom auzi cântecul păsărilor. În locul exploziilor, vom auzi glasul copiilor.

Iar în grădină, printre roșii, ardei și flori, un om își va vedea liniștit de treabă.

 

Poate că aceasta este adevărata victorie a omului: nu aceea de a-l învinge pe celălalt, ci aceea de a putea trăi împreună cu el. Așadar, dacă tot avem nevoie de un nou slogan pentru lumea aceasta obosită de războaie, eu îl propun pe cel pe care l-am descoperit în albumul prietenului meu: „Opriți războaiele! Cultivați Legume”. Nu este un slogan naiv. Este, poate, unul dintre cele mai serioase lucruri pe care le putem spune astăzi.