Rădăcinile
otrăvite ale Uniunii Europene
Jurnalistică
Adrian
Pătrușcă
17
August 2026
Stalin a pus pirostriile sovietice Uniunii
Europene
Dacă astăzi avem parte de UE, tot mai multă UE, asta
este mai ales din cauza a doi indivizi. Unul este Kalergi, un fel de Mare
Preot, un Sadhguru, care s-a ocupat de crearea cadrului etic, aseptic,
supranațional (și neapărat lipsit de Dumnezeu!) necesar apariției Statelor
Unite Europene. Celălalt este Monnet. El a fost Tehnocratul. Autorul
memorabilei ziceri: „Dreptul de veto este cauza profundă și în același timp
simbolul imposibilității de a depăși egoismul național”. Cuvinte care vor
deveni deviza neoficială a Bruxellesului. Și barosul pentru zdrobirea oricărui
puseu de naționalism prin care popoarele europene încearcă sporadic să-și
salveze pielea și identitatea.
Jean Monnet este Chipul Tuturor Chipurilor. Prototipul
Birocratului total și abject de azi. Este deopotrivă Ursula von der Leyen și
Diana Buzoianu, Emmanuel Macron și Ilie Bolojan, Frederich Merz, Dominic Fritz
și Nicușor Dan. Înduioșător detaliu biografic: amorezat de o catolică
italiancă, care nu putea divorța din cauza religiei, Monnet și-a dus duduca în
URSS-ul lui Stalin, care nu se încurca cu mofturi popești, reușind astfel să se
căsătorească civil. Stalin este deci un fel de naș al nașului Uniunii Europene.
Efectul îl simțim până azi: de-aia UE seamănă atât de bine cu URSS.
Urmează un episod din fascinantul serial Sinarhia,
prin care Levana Zigmund, probabil cel mai bun ziarist român al momentului,
încearcă să deslușească ițele răului care distruge lumea:
Misteriosul marchiz d’Alveydre, sinarhia
şi Noua Ordine Mondială
Se poate spune că un francez s-a aflat la originea
utopiilor referitoare la instaurarea unui guvern mondial unic. Şi asta pentru
că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, un marchiz misterios, Saint-Yves
d’Alveydre (1842-1909), s-a străduit să publice o serie de lucrări faimoase,
intitulate „Misiuni”, care demonstrau că acest tip de guvern numit
sinarhie putea să fie aplicabil lumii noastre şi că existase deja din timpuri
imemoriale. Din punct de vedere etimologic, sinarhia, care se opune anarhiei,
este o guvernare cu principii. După spusele inventatorului ei, Agartha
înseamnă: „inabordabilă violenţei şi inaccesibilă anarhiei”.
Jacques Weiss, mare specialist în opera marchizului, a definit în câteva
rânduri gândirea lui Saint-Yves d’Alveydre: „Sinarhia este o formulă de
guvernare trinitară, unde cele trei funcţii esenţiale ale activităţii colective
a societăţilor (învăţământ, justiţie şi economie) sunt reprezentate într-un mod
care le permite să funcţioneze armonios. Pentru aceasta, există trei camere
sociale şi nepolitice, alese după profesionalism prin vot universal. Numai ele
au sarcina să pregătească legile. Acestor trei camere le corespund trei corpuri
politice însărcinate să promulge şi să aplice legile pregătite cu mandat
imperativ de cele trei camere sociale. Corpurile politice nu pot să promulge
decât legile pregătite dinainte de aceste camere sociale şi formulate de ele
sub formă de dorinţă”.
Exprimându-şi dorinţa de a abroga „lupta de clasă”,
Saint-Yves defineşte sinarhia ca forma de guvernare ideală. Misiunile
demonstrează că istoria a fost întotdeauna doar o lungă şi zadarnică tentativă
a omului de a crea „contraputeri”, susceptibile să-i redea adevăratul rol în
cetate. Ideea părea, aşadar, seducătoare, având în vedere că democraţia este în
mod regulat confiscată de instituţiile sale, care resping în mod sistematic
poporul suveran. De unde ideea de a crea, alături de această putere instituţională,
contraputerea populară (Autoritatea), însărcinată cu învăţământul şi cultura,
cu justiţia şi economia.
Reveriile politice ale lui Saint-Yves d’Alveydre nu au
fost niciodată aplicate în Franţa şi nici în alt stat din lume. În realitate,
utopia lui Saint-Yves d’Alveydre era de a încredinţa guvernarea mondială unor
fiinţe spirituale, pline de înţelepciune, unde economia constă în schimburi
bazate pe marea lege a împărţirii egale şi a iubirii universale. Pentru
Saint-Yves, această guvernare există într-un centru spiritual iniţiatic ascuns
în inima Asiei, într-o cetate subterană cu numele de Agartha.
În 1885, Saint-Yves d’Alveydre a primit vizita câtorva
asiatici – Superiorii Necunoscuţi, bineînţeles -, care i-au dezvăluit existenţa
Agarthei precum şi a organizării ei politice, iniţiatice şi spirituale.
Ar fi vorba de un colegiu de înţelepţi format din 12 membri ajunşi la iniţierea
supremă, deasupra lor fiind marele Suveran Pontif, reprezentând sufletul
universal, şi Regele Lumii, marele arhitect al cosmosului. Foarte mulţi
ocultişti vor da crezare acestor afirmaţii ale lui Saint-Yves d’Alveydre. Primul
dintre ei este Rene Guenon. În tradiţia iudeo-creştină, Regele Lumii este numit
Melchisedec, regele Salemului, adică al păcii. Pentru Rene Guenon, Agartha va
deveni un centru spiritual suprem, invizibil şi subteran, ascuns profanilor de
când omenirea a intrat în ciclul nostru „de întunecare şi de confuzie”,
Kali-Yuga, adică epoca neagră, în urmă cu aproximativ 6.000 de ani. Acest
centru ar fi depozitarul tradiţiei primordiale, mama tuturor
religiilor. Din cauza nebuniei oamenilor, centrul iniţiatic Agartha a devenit
treptat inaccesibil şi doar organizaţiile iniţiatice păstrează o legătură cu
aceşti înţelepţi, care le permite să se orienteze în direcţia corectă. Aceasta
este, după părerea lui Guenon, definiţia ezoterismului.
De Gaulle a vrut să desfiinţeze
Parlamentul şi să-l înlocuiască cu un „consiliu al înţelepţilor”
Abia ieşite din tipografie, în 1887, contele de Paris
expune totuşi un program politic de „Constituţie monarhică populară” după
modelul împărţirii autorităţii elaborat de Saint-Yves d’Alveydre. În 1969,
generalul de Gaulle a vrut să desfiinţeze Senatul (democraţie instituţională),
ca să-l înlocuiască cu o Cameră Economică şi Socială, bazată pe forţele vii ale
naţiunii (autoritate legitimă). Poporul francez, consultat prin referendum, a
respins această propunere şi de Gaulle a părăsit definitiv puterea.
Saint-Yves d’Alveydre a pus să fie distruse toate
exemplarele din „Misiunea Indiei„. Cei trei asiatici, pe care îi putem numi
„Superiori Necunoscuţi”, i-au dat ordin să nu dezvăluie nimic despre existenţa
centrului Agartha. La rândul său, Rene Guenon spune că a fost şi el în contact
cu cei din Agartha, dar aceştia nu i-au mai dezvăluit nimic după ce a publicat
„Regele Lumii„, pentru că ar fi spus prea multe. Un singur exemplar din
„Misiunea Indiei” a putut să fie salvat şi reeditat la moartea lui Saint-Yves,
în 1909, dar într-un tiraj foarte mic. În mod ciudat, în timpul ocupaţiei,
germanii au confiscat exemplarele rămase şi le-au ars, iar legenda spune că
aceiaşi germani, înainte de război, sub impulsul lui Hitler, despre care s-a
spus că un timp a fost membru al Societăţii Thule (mic grup din München fără o
audienţă reală), ar fi organizat mai multe misiuni în speranţa de a localiza
Agartha, sediu al rasei ariene în Tibet.
Ce e de fapt Agartha?
Credulitatea oamenilor îşi pierde virtutea când devine
superstiţie. La sfârşitul secolului al XlX-lea, mitul Agartha a prins rădăcini
în inconştientul colectiv. Oamenii, foarte puţin instruiţi în simbolistică, nu
au înţeles niciodată că Agartha lui Saint-Yves d’Alveydre era alegoria
paradisului, ţinut suprem, accesibil tuturor oamenilor la sfârşitul vieţii şi
pe care îl regăsim în multe tradiţii. Este Montsalvat din legenda căutării
Graalului la Wolfram von Eschenbach, muntele Kaf din tradiţia islamică sau muntele
Meru din hinduism.
În perioada dintre cele două războaie mondiale,
sinarhia a făcut iar să se vorbească despre ea. Această contraputere, visată de
Saint-Yves d’Alveydre, era pe cale să se instaureze în Franţa. În 1931, trei
foşti politehnicieni formează un grup numit X-Crise, devenit la puţin timp după
aceea „Centru Politehnic de Studii Economice” (CPPE), al cărui scop este
studierea motivelor crizei economice şi instalarea unei economii planificate
drept răspuns. Unul dintre ei, Jean Coutrot, politehnician strălucit şi pasionat,
devine membru al guvernului Frontului Popular şi încearcă să aplice idei
sinarhice, promovând o putere executivă puternică şi restrângând puterea
parlamentară. Coutrot a numit în posturi-cheie foşti membri ai numitului
X-Crise şi, curând, s-a observat o conspiraţie a tehnocraţilor, vrând să impună
în umbră un guvern de elite cooptate.
În 1941, în timpul guvernului Darlan, Jean Coutrot s-a
„sinucis” în mod misterios. Presa a primit ordin să treacă acest eveniment sub
tăcere, totuşi, Appel din 5 iunie 1941 publică o ştire scurtă, trei săptămâni
mai târziu, întrebându-se: „Da, acest Jean Coutrot a făcut multe
aranjamente în aviaţie. Oare nu făcea parte din cea mai secretă şi cea mai
nocivă dintre lojile masonice, sinarhia? Aceasta ar explica moartea lui
misterioasă”. Aşadar, se şopteşte că Jean Coutrot era Marele Maestru
al unei societăţi secrete, motor invizibil al istoriei, care visa să ia puterea
(după idealurile lui Saint-Yves d’Alveydre) în numele competenţelor şi sub
autoritatea acelui faimos colegiu de iniţiaţi a cărui existenţă fusese
dezvăluită de surprinzătorul autor al Misiunilor.
Jean Coutrot a fost găsit zăcând la pământ, aruncat cu
siguranţă de la o fereastră şi , la un interval de câteva ore sau zile, cei doi
secretari ai săi şi unul dintre prietenii lui au fost şi ei asasinaţi în mod
misterios. Toţi aceşti oameni, semnatarii unui pact sinarhic cuprinzând o
regulă în treisprezece puncte, făceau parte din Mişcarea Sinarhică a Imperiului
(MSE), care era în mod clar orientată spre acţiunea politică de extremă
dreapta.
Executarea lui Jean Coutrot ar fi fost comandată de
miniştrii guvernului Darlan şi de cadre din Banca Worms, acuzată de a fi
finanţat (cu ajutorul unor puternice cercuri financiare anglo-americane), în
anii treizeci, diferitele guverne fasciste din epocă. Acest curent subteran al
Mişcării Sinarhice, acuzat de a fi torpilat Revoluţia Naţională, fusese
adus la putere în anturajul imediat al mareşalului Petain.
Între timp, renunţase, bineînţeles, la orice legătură
cu colegiul înţelepţilor din Agartha şi intenţiona:
- să plaseze puterea politică direct în mâinile unor
mandatari din grupurile patronale şi bancare;
- să realizeze o concentrare maximă în fiecare ramură
industrială, ca să suprime orice concurenţă;
- să devină stăpânul absolut al preţurilor mărfurilor;
- să închidă muncitorul într-un cadru juridic şi
social care să nu mai permită – din partea lui nici cea mai mică revendicare
socială.
Toate aceste revendicări (dintre care unele nu sunt
deloc departe de Protocoalele Înţelepţilor Sionului) erau consemnate într-o
lucrare intitulată Pactul Sinarhic al Imperiului, stabilit de un anume Chavin,
care era inspector general în cadrul Siguranţei, însărcinat cu cazul Coutrot.
Se prezenta ca un volum gros legat în marochin roşu şi cu cotorul aurit. La
începutul volumului, o formulă îl ameninţa pe curiosul care ar fi luat
cunoştinţă – chiar din greşeală – de conţinut. Respectivul se expunea astfel
unei justiţii foarte expeditive: „Orice deţinere ilicită a prezentului
document expune la sancţiuni fără limite previzibile, indiferent de canalul
prin care a fost primit. Într-un astfel de caz, cel mai bine este să fie ars şi
să nu se spună nimic despre el. Revoluţia nu este o glumă, ci acţiunea
implacabilă guvernată de o lege de fier”.
Opera marchizului Saint-Yves d’Alveydre, astăzi
uitată, constituind cândva obiectul unei uimitoare veneraţii din partea
majorităţii ocultiştilor, pare să fi fost la originea unei întregi literaturi
conspiraţioniste moderne referitoare la Noua Ordine Mondială şi la Guvernul
Secret. După cum am observat, mulţi scriitori au făcut din dedesubturile
politice ale ocultismului, din obsesia societăţii secrete şi din complot calul
lor de bătaie. Sinarhia, care era în realitate o simplă sinteză de gândire, a
devenit arhetipul miticei societăţi secrete superioare. Aceasta este de
nezdruncinat, invincibilă şi suverană, acţionând în numele puternicilor
Superiori Necunoscuţi, care întruchipează alianţa ultrasecretă a oamenilor
marilor capitaluri, dirijorii unui gigantic complot internaţional, dorind
(dacă n-a făcut-o deja) să ia puterea în lume.
Până astăzi, nimeni nu a putut să demonstreze că
sinarhia s-a transformat în societate secretă, mai ales că aceasta a jucat un
rol de prim-plan în istoria secolului al XX-lea. Există şi argumentul foarte
simplist că absenţa dovezilor nu constituie dovada absenţei! Nu are importanţă.
Constatăm doar că astăzi Illuminati sunt la fel de „invizibili” ca altădată
misterioşii noştri sinarhiei şi Superiori Necunoscuţi.
--------------------------------------
sursa - https://www.lovendal.ro/wp52/misteriosul-marchiz-dalveydre-sinarhia-si-noua-ordine-mondiala/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu