Ion Coja - Constituţia Creştină a României (3) Lumea

 

Constituţia Creştină a României (3) Lumea

Ion Coja

9 iulie 2009/30 Aug. 2026

 

3. LUMEA

3.1. (1) În lume trăiesc şi convieţuiesc o mulţime de rase, naţiuni, popoare, grupuri etnice.
(2) Mai mult sau mai puţin arbitrar, lumea este împărţită în ţări.
(3) Din păcate, între aceste segmente ale omenirii raporturile sunt mai ales de suspiciune şi adversitate.
(4) Puţine sunt ţările şi popoarele care, aflându-se în vecinătate sau proximitate, nutresc şi cultivă cu sinceritate sentimente de preţuire reciprocă, de toleranţă, de prietenie.
(5) Fidelă tradiţiilor sale istorice, conştientă de încercările la care ne va supune viitorul, România este deopotrivă datoare şi interesată să întreţină relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe respect reciproc, pe toleranţă şi bunăvoinţă.
3.2. (1) Constituţia României, precum şi legile ce decurg din Constituţie, îşi propune să nu contravină intereselor şi drepturilor legitime, fireşti, ale altor ţări şi popoare.
(2) Poporul român consideră că drepturile sale nu intră în contradicţie cu drepturile altui popor.
(3) La fel, România nu recunoaşte altor ţări şi popoare legitimitatea acelor pretenţii şi a acelor pretinse drepturi care intră în contradicţie cu drepturile şi interesele legitime ale poporului român.
(4) România este gata să examineze cu toată atenţia şi cu cele mai paşnice intenţii situaţia în care se iveşte o asemenea contradicţie.
3.3. (1) După câteva milenii de istorie, între statele lumii de azi domneşte o stridentă şi nedreaptă inegalitate.
(2) Devine tot mai mare distanţa între sărăcia unora şi bogăţia altora, decalajul de civilizaţie dintre ţări şi regiuni ale aceleiaşi lumi.
(3) Elaborarea unei strategii planetare devine obligatorie în încercarea de a salva omenirea.
(4) România sprijină ideea unei politici planetare cu condiţia ca aceasta să se împlinească numai prin acte publice, aduse la cunoştinţa tuturor celor interesaţi, evitându-se orice dezbatere, hotărîre sau acţiune secretă, ocultă.
(5) Scopul unei politici planetare nu poate fi decât :
– redistribuirea resurselor materiale şi tehnice vitale ;
– concordarea programelor de educaţie şi instrucţie ;
– concertarea programelor ecologice ;
– mondializarea respectului pentru drepturile omului şi ale naţiunilor,
pentru a se asigura astfel, pretutindeni în lume, acel minim necesar unei existenţe demne atât la nivelul individului, cât şi la nivelul naţional ori al grupului etnic.
3.4. (1) România condamnă orice încercare de a institui în vreun fel hegemonia planetară a unei ţări, a unui grup de ţări, a unei organizaţii internaţionale, a unei instituţii, a unui grup de persoane etc.
(2) România nu recunoaşte şi nu acceptă hegemonia vreunei comunităţi sau instituţii (ţară, grup etnic, grup de ţări sau de persoane etc.) asupra sa şi asupra omenirii şi va demasca, va combate şi va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a împiedica orice încercare de a institui o asemenea hegemonie.
(3) România se pronunţă împotriva spiritului diversionist de conspiraţie şi complot, precum şi împotriva tuturor demersurilor care vizează instituirea unor relaţii de subordonare a statelor unele faţă de altele sau faţă de alte grupări umane, organisme, instituţii etc., indiferent de caracterul acestora: naţional, internaţional, trans- sau supra-naţional.
(4) România va pretinde de la alţii şi ea însăşi va practica cu stricteţe sinceritatea în raporturile reciproce, corectitudinea, respectul adevărului şi al cuvîntului dat, respectul reciproc, încrederea reciprocă, transparenţa programelor şi a strategiilor politice, spiritul de concordie internaţională.
(5) România participă la sistemul de relaţii interstatale numai ca partener egal şi suveran.
3.5. (1) România sprijină Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi celelalte organisme internaţionale al căror scop declarat şi a căror activitate nu contravine Constituţiei şi legilor României.
(2) Ca membră în aceste organizaţii, România se consideră obligată să vegheze la corecta aplicare în practică a principiilor şi obiectivelor cuprinse în actele constitutive ale acestor organizaţii.
(3) Denunţarea, de către Guvernul României, a abaterilor de la aceste principii şi obiective este un act de loialitate şi corectitudine faţă de ceilalţi parteneri.
(4) România se va strădui să fie un partener corect şi nu se va abate niciodată, cu bună ştiinţă, de la angajamentele internaţionale asumate.
(5) Întrucât nu exclude eventualitatea ca, fără voia sa, din greşeală, să se abată de la obligaţiile asumate, România va lua în consideraţie cu maximă promptitudine şi cu recunoştinţă colegială orice semnal referitor la o eventuală abatere a sa de la litera şi spiritul convenţiilor internaţionale pe care autorităţile româneşti le-au semnat.
3.6. (1) Atunci când se constată o contradicţie între textul acestei constituţii şi reglementările sau tratatele internaţionale semnate şi recunoscute de statul român, Parlamentul României ia act de această situaţie şi însărcinează Comisia Constituţională să examineze temeinicia fiecărei poziţii.
(2) În funcţie de concluzia la care ajunge, Comisia Constituţională recomandă Parlamentului revizuirea şi punerea constituţiei în acord cu angajamentele deja asumate de statul român sau însărcinează Guvernul să aducă la cunoştinţa autorităţilor sau comunităţii internaţionale
a) motivele pentru care textul Constituţiei României rămâne neschimbat şi
b) felul în care consideră că trebuie modificat sau aplicat textul reglementării internaţionale aflat în discuţie.
(3) În acest din urmă caz, dacă consideră necesar,
Guvernul român, la solicitarea sau cu aprobarea Parlamentului, denunţă acordul internaţional respectiv în întregime sau numai în acele prevederi aflate în dezacord cu textul Constituţiei României.
3.6. (1) În lume există o mare diversitate de tradiţii, culturi, limbi şi civilizaţii care, la un loc, constituie tezaurul de valori spirituale ale omenirii.
(2) Fiecare popor, fiecare naţiune, fiecare grup etnic are o identitate inconfundabilă, precum şi dreptul (sau datoria) de a-şi cultiva identitatea.
(3) Valorile spirituale şi deopotrivă culturale nu sunt unele superioare celorlalte, ci se completează unele pe altele, împreună dând deplinătate ideii de om.
(4) România are un respect egal pentru toate popoarele lumii.
3.7. (1) În lumea de azi se manifestă, tot mai puternică, tendinţa de a internaţionaliza câteva modele culturale şi lingvistice, de a le impune lumii întregi.
(2) Este ameninţată astfel identitatea a numeroase grupuri etnice sau popoare chiar, pe cale de a fi asimilate şi deznaţionalizate, de a dispărea propriu-zis.
(3) România se pronunţă pentru apărarea şi prezervarea tuturor acelor elemente care dau lumii de azi diversitatea etnică, culturală, spirituală, stilistică, lingvistică şi comportamentală.
(4) România se pronunţă pentru apărarea identităţii fiecărei comunităţi etnice istoriceşte constituite şi distincte.
3.8. (1) Nu există comunitate umană autentică a cărei identitate să consiste în adversitatea sistematică faţă de altă comunitate.
(2) România consideră deci că între două comunităţi umane autentice, cu identitate proprie istoriceşte reală, orice conflict se poate rezolva paşnic, prin bună înţelegere.
(3) România şi poporul român nu se consideră în raport de adversitate cu nici o ţară, cu nici un popor, cu nici o comunitate umană.
3.9. (1) Pacea în lume este grija cu care comunităţile umane angajează relaţiile dintre ele.
(2) Pacea face posibilă colaborarea şi conlucrarea spre binele celor astfel implicaţi şi al tuturor.
(3) România nu va angaja niciodată relaţii de colaborare cu alte comunităţi (ţări, grupuri etnice etc.) având drept scop iniţierea şi susţinerea unor activităţi şi proiecte împotriva intereselor altei comunităţi umane.
(4) România respectă şi recunoaşte altor comunităţi umane acele interese pe care ea însăşi pretinde de la comunitatea internaţională să-i fie recunoscute şi respectate.
3.10. (1) România este gata să ia în consideraţie caracterul specific al intereselor unei comunităţi umane aflată într-o situaţie specială.
(2) În acest caz, România va face cunoscută public recunoaşterea acestor interese.
(3) În mod deosebit, România îşi face o datorie de onoare din a recunoaşte dreptul la autodeterminare al acelor comunităţi umane lipsite de suportul politic al instituţiei supreme: statul naţional.
(4) O asemenea cerere se întemeiază pe o limbă proprie, distinctă de a celorlalte state naţionale, un teritoriu naţional istoriceşte dobândit, o istorie proprie, o cultură naţională, un still naţional şi o mentalitate specifică.
(5) Teritoriul revendicat de o asemenea comunitate umană poate deveni teritoriu de stat cu condiţia de a se învecina cu cel puţin două state sau de a avea ieşire la mare.