Elena Armenescu - PANTERA ALBASTRĂ ( Cuvânt înainte )

 

 PANTERA ALBASTRĂ

 

 

Cuvânt înainte

 

   Există călătorii care încep într-un loc și se sfârșesc într-altul.

Și există călătorii care, după ce străbat lumea, ne întorc în locul din care am plecat - dar nu ne mai regăsim aceiași.

 În cazul meu, călătoria a început dintr-un loc miraculos. La marginea pădurii, în desișul dintre văzut și nevăzut, acolo unde înțelepciunea nu se oferă celui care o caută cu zgomot, ci celui care știe să tacă - a;a cum este este casa mea, care dacă nu ar fi fost, nu aș fi scris, pe lângă multe alte poezii, vastul  poem „Iubirea împărătească” și actuala apariție: Pantera albastră.

   Această carte s-a născut dintr-o asemenea călătorie în timp..

Am pornit în căutarea unor răspunsuri pe care nu le puteam găsi într-un singur timp, într-o singură cultură sau într-o singură formă de cunoaștere. Am căutat în memorie, în iubire, în mituri, în înțelepciunea vechilor civilizații și în tăcerile care se așază între om și Univers.

Pe acest drum mi-au fost alături două prezențe simbolice: Pantera albastră și un prieten mai de demult: Orfeu (vezi și volumul „De mână cu Orfeu” - apărut la Ed. Mirabilis 2014) .

Pantera albastră este forța instinctului devenit conștiință, inteligența profundă a naturii, misterul care nu se lasă domesticit și care ne conduce prin întuneric către o altă formă de vedere.

Orfeu este vocea care poate coborî în adâncuri și se poate întoarce cu un cântec. El este puterea artei de a trece dincolo de hotarele vizibilului și de a lega lumea oamenilor de lumea tainelor.

Între ei, omul caută.

Caută iubirea și sensul. Caută înțelepciunea și memoria. Caută originea și destinul. Caută, poate fără să știe, drumul către propria sa unitate interioară.

Dar, pe măsură ce călătoria înaintează, devine tot mai limpede că ceea ce căutăm în afara noastră nu este cu adevărat separat de noi.

Suntem făcuți din materia stelelor, din memoria Pământului, din apa care a străbătut milenii, din aerul pe care îl respirăm și din lumina care ne-a precedat.

Poate că omul nu este un străin al Universului.

Poate că este una dintre formele prin care Universul încearcă să se recunoască pe sine.

Pantera albastră nu este doar înțelepciunea care apare la maturitate; ea este și iubirea care, în adolescență, ne trezește pentru prima dată la propria noastră profunzime. Iar mușcătura ei este dureroasă tocmai pentru că, prin ea, descoperim că inima nu este doar un organ al vieții, ci și un loc vulnerabil al ființei.

Există un proverb românesc care se potrivește extraordinar de bine cu drumul pe care l-am construit pentru Pantera albastră: „Dă, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!”

La prima vedere, este o expresie ironică: omul înțelege lucrurile după ce a trecut prin experiență, când poate că ar fi fost mai bine să fi avut acea înțelegere de la început.

În cazul nostru însă, personajul are o particularitate frumoasă: nu a primit doar „mintea cea de pe urmă”. El a avut încă din tinerețe ceva ce l-a însoțit permanent - iubirea.

De aceea, Pantera albastră poate fi chiar opusul proverbului printr-o condiționare:

Dă, Doamne, omului mintea cea de pe urmă -
dar păstrează-i iubirea primită la început!

Într-adevăr,  privit mai profund, proverbul ascunde o idee aproape inițiatică: înțelepciunea este adesea rezultatul drumului parcurs. Omul nu primește întotdeauna de la început instrumentele pentru a înțelege ceea ce i se întâmplă. Trebuie să iubească, să piardă, să greșească, să caute, să sufere, să se bucure și să reflecteze.

De aceea, această carte nu dorește să ofere răspunsuri definitive. Ea propune o călătorie. O invitație la căutare, la mirare și la întoarcerea către acele întrebări care, deși vechi cât omenirea, continuă să ne lumineze.

Iar dacă, la sfârșitul drumului, cititorul va simți că iubirea nu se oprește la granița ființei umane, ci se extinde către natură, către toate formele de viață și către vastitatea Universului, atunci călătoria își va fi găsit sensul.

Pentru că poate cea mai profundă revelație nu este aceea că am descoperit Universul în toată frumusețea și măreția lui, acestea le vedem, le simțim..

Ci revelația esențială este că nu am fost niciodată în afara Lui.

 

                                                                           Autoarea