Mircea Dorin Istrate - Ale vieții bucurii

 

Ale vieții bucurii

 

 

 

~*~

 

Chiar așa de mult GREȘIT-am, de te-am MÂNIAT Mărite,

De PĂCATE cât făcut-am din cea vreme dinainte?

De ne SECI izvoru-n Dâlmă, si ne PÂRJOLEȘTI ogorul,

Și tot DUCI în altă parte vântul, ploaia cea cu norul?

 

Datu-ne-ai în primăvară PLOI bogăt, câte am vrut,

Să VISĂM la bogăție până-n toamnă, că nu-i mult,

Dar apoi, încet cu-ncetul, ploii pusu-mi-ai ZĂVOR,

De-a SECAT până la urmă firicelul de izvor.

*

Tot mai mult GREȘIT-am Doamne, o vedem și o simțim,

Noi suntem acei de VINĂ, noi, nevolnicii și-o știm,

Dar Mărite, tot cerut-am, dă-ne-un BACI, mai priceput,

Că pe-acei ce mi-s acuma, așa PROȘTI noi n-am avut.

 

Dintr- o ȚARĂ ce avut-a, mai de tot și mai de toate,

Azi SUNTEM ca vai de lume, cerșetori și rupți în coate,

Că acei de la PUTERE au vândut  și-au risipit,

Tot ce-au ADUNAT strămoșii, în ani mulți, de pătimit.

 

Și-apoi și NOI, sărăntocii, din hoții și din minciună,

Tot am STRÂNS precum hârciogii, zi de zi și-n săptămână,

Tot ce-am ÎNȘELAT pe alții din aceea furăciune,

Călcând LEGEA în picioare, de-am făcut ce nu pot spune.

 

Ne-am FURAT pe noi și țara, din a neamului avut,

Până n-a rămas NIMICA,  și-acum cerem tot mai mult,

Mai nimic nu ne AJUNGE, c-am uitat cum înainte,

Chiar de n-am avut atâtea, ne ÎMBUCURAM, cuminte,

 

De CLIPITA cea de viață, ce ne-a dat-o cea vecie,

De-NTÂLNIRILE cu prieteni, toamna la vreo mustărie,

De trei mici și-o bere rece la vreo UMBRĂde pădure,

De-un COLIND, cu vin, sarmale, la vecini să-i bucure,

 

La vre-o NUNTĂ de poveste, la botez, la sărbători,

Când ne adunam cu LEATUL, la beute și cântări,

Toate le făceam atuncea din DORINȚĂ și-n PLĂCERE

Și le-am pus fie-ne-aminte în al INIMII unghere.

*

Astăzi SUNTEM răi de-acuma, reci, nevolnici, păcătoși,

Mincinoși ca nimeni alții, încrezuți, măriri, sfătoși,

Nu-s mai BUCURII curate din NIMICURIi adunate,

Nu TRĂIM frumosul clipei și plăcerile ce-s date.

 

Viața-i socotită MARFĂ, cât plătită-i ca valoare,

Cât să ADUNĂM în dânsa, fie-n fală și-n culoare,

N-o trăim cu-a noastre SIMȚURI, n-o simțim adevărată,

O ÎNTINDEM cât se poate, pân’ se rupe și se gată.

 

 

De vă-NCÂNTĂ bolta-n noapte, ori vre-un susur de izvoare,

Vre-o mușcată ÎNFLORITĂ, roua ierbii pe răcoare,

Zmeurișul din PĂDURE, de trei zile o beție,

Faceți-le cu PLĂCERE, mâine poate n-or să fie,

 

Voi așa veți TRECE viață, adunând nimicuri care,

N-or LĂSAT în mintea voastră nici o urmă, vre-o cărare,

Ce s-o ȚINEȚI bine minte, să vă-mbucure-o clipită,

Că viața vi-i prea SEACĂ de-asta-mi trece iute-n

pripă.

 

~*~

16.08.2026

Mircea Dorin Istrate

 

***