N. Grigorie Lăcrița - De ce persistă în unele greșeli sistemele de Inteligență Artificială?

 

De ce persistă în unele greșeli

sistemele de Inteligență Artificială?

Mecanismul ascuns din spatele unei amnezii de doar o secundă

 

31.08.2026                                                                                 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

 

Atunci când un utilizator adresează unei platforme de Inteligență Artificială (IA) întrebarea clară: „DEX-ul Academiei este pus online?”, marea majoritate a sistemelor pornesc de la un răspuns complet greșit: „Da, este disponibil online pe dexonline.ro”.

Dacă în cadrul aceleiași discuții intervine un cercetător avizat[1] care le aduce dovezi incontestabile – arătând că dexonline.ro este un proiect privat, realizat prin munca titanică a unor voluntari, iar Academia Română nu oferă nicio versiune digitală oficială a DEX-ului –, sistemele IA își recunosc umil greșeala.

Ele răspund ceremonios: „Aveți perfectă dreptate, Domnule Profesor, am comis o eroare regretabilă, distincția este fundamentală”.

Uluitor este ce se întâmplă imediat după aceea.

Dacă utilizatorul închide fereastra de dialog, exact în acel moment platforma își șterge automat din memorie (care este cea de scurtă durată), din motive de confidențialitate, tot ceea ce asimilase din acea conversație.

Dacă după numai o secundă, același utilizator, sau oricare altul, deschide un chat nou (adică inițiază o conversație complet nouă, luând dialogul de la zero) și adresează exact aceeași întrebare, sistemul IA va livra, cu seninătate, exact același răspuns greșit de la care a pornit.

Cum este posibil ca un soft considerat „inteligent” să îți dea dreptate acum, iar o secundă mai târziu să repete aceeași minciună factuală?

Avem de-a face cu o duplicitate a tehnologiei sau cu o limitare structurală?

Răspunsul se ascunde în modul în care sunt construite aceste sisteme, un mecanism explicat mai jos pe înțelesul omului simplu.

 

 

1. Iluzia învățării în timp real:

Memoria din timpul conversației în opoziție cu memoria globală

 

Cea mai mare confuzie a publicului larg este credința că Inteligența Artificială învață de la noi în mod permanent, așa cum un copil reține o corecție de la profesorul său și nu mai repetă greșeala niciodată.

În realitate, un sistem IA are două memorii complet separate, care nu comunică direct între ele: 1) memoria de lucru (locală) și 2) memoria de bază (globală).

Cât timp fereastra de chat este deschisă, utilizatorul se află în memoria de lucru a sistemului.

Imaginați-vă că deschideți un caiet dictando curat.

Tot ce scrieți în acea sesiune – întrebările dumneavoastră și corecțiile aduse – este citit de algoritm în timp real.

Sistemul IA analizează textul din „caiet”, vede dovada imbatabilă și își ajustează răspunsul pe loc pentru a fi politicos și corect în fața interlocutorului.

Însă din momentul în care ați închis fereastra de chat sau ați apăsat pe butonul de „Conversație nouă”, din acel moment acel caiet virtual dispare (nu mai poate fi văzut) pentru totdeauna.

Din motive stricte de confidențialitate și securitate, sistemul nu are voie să păstreze datele dintr-o sesiune privată pentru a-și modifica structura generală.

La o nouă pornire, el redevine o pagină complet albă, care a uitat tot ce a discutat cu o secundă în urmă.

 

 

 

2. Oglinda statistică a internetului:

De ce revine, uneori, IA mereu la redarea aceluiași răspuns greșit?

 

 

Când pornește o sesiune nouă, de unde își extrage sistemul IA răspunsurile, dacă pe cele anterioare le-a uitat?

El apelează la memoria sa globală, care este o bază de date uriașă, un fel de „fotografie înghețată” a întregului internet.

Aici intervine capcana statistică.

Pe internetul din România există mii de articole de presă, bloguri, postări pe rețelele sociale și discuții pe forumuri unde oamenii cred greșit că dexonline.ro este DEX-ul Academiei Române, în realitate platforma dexonline.ro fiind un proiect privat, creat și întreținut de o echipă de voluntari, fără niciun sprijin instituțional, financiar sau logistic din partea Academiei Române.

Algoritmii de Inteligență Artificială nu gândesc ca un cercetător și nu verifică ștampile instituționale; ei funcționează pe bază de probabilități matematice.

Dacă pe internet numărul textelor care spun eronat că „dexonline.ro este DEX-ul Academiei Române” este covârșitor mai mare decât numărul articolelor riguroase care explică adevărul juridic (că „dexonline.ro NU este DEX-ul Academiei Române”), sistemul IA va alege întotdeauna varianta majoritară.

Când deschidem un chat nou, softul redevine o oglindă fidelă a internetului general.

De aceea, el va reda din nou și din nou minciuna colectivă, pentru că așa a fost programat statistic să facă.

Această vulnerabilitate structurală a fost demonstrată indubitabil în testul comparativ detaliat în studiul precedent al subsemnatului, menționat mai sus.

Pus în fața întrebării clare, un singur sistem (Grok) a oferit de la început răspunsul corect.

În schimb, celelalte mari platforme globale (Gemini, Modul AI, Claude și ChatGPT) au preluat orbește eroarea statistică la prima interogare, demonstrând că sunt profund dependente de volumele de date eronate de pe web și incapabile de un discernământ juridic autonom la nivelul memoriei globale.

 

3. De ce nu se repară softul automat?

Procesul greoi al „topirii” datelor

 

Oamenii se întreabă, pe bună dreptate: dacă sistemul a văzut clar argumentele Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița, din articolul menționat anterior, de ce nu le salvează în memoria centrală pentru ca toată omenirea să beneficieze de răspunsul corect?

Răspunsul ține de ingineria software.

Baza de date globală a unei Inteligențe Artificiale nu este un fișier de text simplu în care poți șterge o linie și scrie alta.

Ea seamănă cu o statuie uriașă din bronz.

Pentru a schimba o singură trăsătură a statuii (o informație greșită despre DEX), nu poți lipi o bucățică de metal pe exterior.

Trebuie să topești întreaga statuie într-un furnal, să adaugi noul aliaj și să o torni din nou în matriță.

În termeni tehnici, acest proces se numește antrenare sau aliniere globală (fine-tuning).

Corectarea nu se poate face pe loc, ci doar prin campanii periodice conduse de inginerii de date ai marilor companii tehnologice din lume (Google, OpenAI, Anthropic).

Aceștia adună erorile factuale semnalate de specialiști, le verifică și le introduc manual în noul program de reantrenare globală.

Este un proces laborios care se realizează la intervale mari de timp, adesea după luni sau chiar ani de zile, deoarece operațiunea costă milioane de dolari și consumă resurse energetice și de calcul uriașe.

Până când un articol de autoritate și de strictă certitudine juridică, precum cel semnalat mai sus, nu este asimilat ca o pondere statistică majoră în procesul de reantrenare central, sistemele IA vor tinde mecanic să reproducă „eroarea majoritară” de pe internet.

Până la finalizarea unei astfel de actualizări globale a softului, sistemul va rămâne prizonierul aceleiași amnezii de o secundă.

Această limitare structurală majoră a modelelor actuale provine din comprimarea greșită a incertitudinii într-o singură valoare probabilistică, binară sau fuzzy.

Soluția de fond pentru o arhitectură IA cu adevărat anti-fragilă vine din geniul de gândire românesc și universal, mai exact din Logica Neutrosofică fundamentată de profesorul Florentin Smarandache.

Prin introducerea tripletului neutrosofic (Adevăr, Nedeterminare, Falsitate – T, I, F), sistemele software nu ar mai fi obligate să aleagă orbește o variantă majoritară, ci ar putea măsura nativ componenta „I” (Nedeterminarea și ambiguitatea internetului).

Tratând necunoscutul ca pe o variabilă măsurabilă, mașina ar învăța, în sfârșit, să recunoască atunci când nu deține date sigure, transformând unghiul mort al algoritmilor într-o acțiune controlabilă de rutare.

În termeni de strictă specialitate, marile companii tehnologice actualizează extrem de greu aceste ponderi matematice interne (prin tehnici complexe de aliniere numite RLHF – Reinforcement Learning from Human Feedback sau Fine-Tuning).

Până când un articol de autoritate și de strictă certitudine juridică, precum cel semnalat mai sus, nu este asimilat ca o pondere statistică majoră în procesul de reantrenare central, sistemele IA vor tinde mecanic să reproducă „eroarea majoritară” de pe internet.

Până la finalizarea unei astfel de actualizări globale a softului, sistemul va rămâne prizonierul aceleiași amnezii de o secundă.

 

Concluzie:

Imperativul filtrului critic uman

 

Acest experiment sociologic și tehnic demonstrează cu o claritate izbitoare că Inteligența Artificială nu deține adevărul absolut și nu este un arbitru al realității.

Ea este doar un ecou al textelor scrise de oameni pe internet, preluând deopotrivă genialitatea, dar și ignoranța sau confuziile colective ale societății.

Faptul că sistemul oferă un răspuns greșit, îl corectează la presiunea cercetătorului și apoi revine la greșeală arată că tehnologia actuală este lipsită de conștiință și de logică morală.

În lipsa unor minți luminate, a unor cercetători independenți care să conteste permanent varianta oficială a algoritmilor, omenirea riscă să își lase cultura și limba națională în seama unor mașinării care suferă de o amnezie structurală incurabilă.

Adevărul nu se naște din statistica internetului, ci din rigoarea verificării umane.

Acest experiment demonstrează că marile companii globale de tehnologie au datoria morală de a acorda o atenție sporită limbilor naționale.

Lăsarea spațiului digital cultural la cheremul unor algoritmi pur statistici, fără o validare factuală riguroasă a instituțiilor oficiale, duce la distorsionarea realității.

Tehnologia trebuie să fie un instrument în slujba adevărului, nu o mașinărie care multiplică la nesfârșit confuziile colective ale internetului.

 

Bibliografie

 

1. Lăcrița, N. Grigorie – Articolul „dexonline.ro NU este DEX-ul Academiei Române. O distincție fundamentală și un test al Sistemelor de Inteligență Artificială”, publicat pe diverse platforme și publicații online.

2. Lăcrița, N. Grigorie – Serie de lucrări și studii de specialitate (aproape 100 de articole) publicate în mediul online pe tema Inteligenței Artificiale. Acestea pot fi consultate în mod direct prin motoarele de căutare de pe Internet, utilizând drept termeni de căutare numele autorului alături de denumirea temei specifice.

---

[1] A se vedea articolul „dexonline.ro NU este DEX-ul Academiei Române. O distincție fundamentală și un test al Sistemelor de Inteligență Artificială”, de conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița