Ben Todică - CIUDANOVIȚA - DIN CENUȘĂ ( Eseu S.F. )

 

CIUDANOVIȚA - DIN CENUȘĂ

Eseu S.F.

Ben Todică

10/08/2026

 

 - Vreau o bere radioactivă de Ciudanovița!

 - E cea mai bună bere din Europa!

Așa începe reclama care a făcut înconjurul lumii.

Bere fabricată cu cea mai dulce apă din lume - apa Jitinului, captată direct de la izvor - apoi lăsată, timp de o lună, într-o galerie veche de coastă, acolo unde pământul încă mai păstrează memoria minereului de uraniu.

Legenda spune că, după acest tratament, berea capătă proprietăți miraculoase. Unii spun că distruge celulele canceroase ale prostatei. Alții, după câteva pahare, jură că le-a dispărut și cancerul din creier și din stomac. Se recomandă, firește, o singură sticlă pe zi, după masa de prânz.

Ciudanovița - acolo unde până și berea are istorie! Și nu este singura minune.

Apa radioactivă de Ciudanovița aprovizionează cele mai luxoase restaurante și cele mai exclusiviste stațiuni balneoclimaterice din Europa. Specialiștii - unii adevărați, alții inventați de agențiile de publicitate - susțin că băile în apele Jitinului, câte zece zile la fiecare șase luni, ar putea face minuni pentru trup. Iarna, pe plaja amenajată deasupra stâncilor, femeile se bronzează sub razele soarelui reflectate de zăpadă, în timp ce vântul aduce dinspre deal particule din vechiul pământ minier.

Ciudanovița a devenit, în anul 2030, un paradis în care știința, legenda și absurdul s-au dat mâna.

Pe ruta Oravița–Ciudanovița este un du-te-vino înnebunitor. Autocare. Taxiuri. Mașini de lux. Limuzine. Elicoptere. Și turiști din toate colțurile lumii.

- Dar unde se cazează atâta lume?

Aici începe adevărata problemă. Nu mai există locuri. Toate locuințele libere au fost închiriate străinilor, iar dealul din apropierea releului este plin de corturi. Ciudanovița nu mai are suficiente paturi pentru turiști. Are nevoie de un oraș nou.

Iarna, stațiunea se transformă. De la izvor, din șosea, până sus, la releu, o linie de telescaun transportă turiștii spre vârful muntelui. De acolo începe aventura. Trei mari pârtii coboară spre vechea așezare. Prima trece direct peste deal și coboară în viteză spre zona Blocului 1, într-o coborâre de aproximativ zece minute. A doua pornește spre Gârliște, ajunge la primul izvor de pe drumul Gârliștei și continuă apoi pe vechiul drum, până în fața Blocului 1. A treia pleacă de la izvorul Gârliștei, traversează strada și coboară în valea Pârâului Poienii lui Enuică, urmând apoi cursul apei până între Blocul 2 și Blocul A.

Unde altădată se auzeau locomotivele și utilajele minelor, acum se aud clopoțeii schiurilor. Ciudanovița schiază. Dar adevărata revoluție abia începe.

Se construiesc hoteluri înalte, luxoase, fiecare cu câte cincizeci de etaje. Un apartament costă în jur de două sute de mii de dolari americani. Pe acoperișurile hotelurilor sunt montate telescaune care pleacă spre cele patru vârfuri ce înconjoară stațiunea. Deasupra stâncilor din fața blocurilor este amenajată o pistă pentru avioane particulare. În fața fostei Direcții, precum și în apropierea Blocurilor A și B, apar mari ștranduri cu apă termală, piscine și plaje artificiale. Vara, turiștii se întind la soare. Iarna, schiază. Primăvara, fac excursii prin galeriile fostelor mine. Toamna, vin să vadă pădurile care au crescut peste vechile halde. Iar seara...

Seara, acolo unde odinioară se afla vechiul magazin universal, se aprind luminile. Un cazinou uriaș, în stil Las Vegas, ocupă centrul localității. Magazine. Restaurante. Săli de spectacole. Cazinouri. Hoteluri. Lumini. Muzică. Și milioane de oameni care au venit să vadă locul despre care, cândva, lumea credea că este condamnat să moară. Viva Las Vegas! Dar... Viva Ciudanovița!

Dincolo de toate pledoariile politice, dincolo de criticile aduse celor responsabili, dincolo de mărturiile triste și revoltătoare ale ignoranței în fața unui adevăr cutremurător, există ceva ce nu poate fi șters din istorie: sentimentele celor care au trăit și au muncit aici. Oamenii care au croit drum unor generații. Oamenii care au coborât în pământ atunci când alții se temeau să privească în adânc. Minerii. Ortacii. Oamenii care au sfredelit muntele cu o curaj și o bărbăție greu de imaginat astăzi. Ei au lăsat în urmă nu numai galerii, halde și blocuri. Au lăsat o epopee. Iar epopeile adevărate nu mor. Ele trec din tată în fiu. Din bunic în nepot. Din nepot în strănepot.

Plecând apoi pe toate meridianele lumii, odată cu copiii și nepoții celor care au muncit aici. Fiecare dintre ei poartă undeva, în ființa lui, o particulă din Ciudanovița. Poate nu de uraniu. Ci de memorie.

Sunt mândru că fac și eu parte din această gintă ciudanovițeană, născută din amestecul atâtor limbi, etnii, regiuni și destine. Români. Bănățeni. Ardeleni. Olteni. Moldoveni. Oameni veniți de pretutindeni. Au coborât în aceeași mină. Au mâncat la aceeași masă. Au împărțit aceeași pâine. Au respirat același praf. Au râs împreună. Au plâns împreună. Și au învățat unul de la altul ceea ce înseamnă ortăcia. De aceea, când ne întâlnim, cred că ar trebui să ne spunem unii altora, așa cum făceau minerii: NOROC BUN!

Pentru că, atunci când spunem „Noroc bun!”, nu salutăm doar omul din fața noastră. Îi chemăm și pe cei care au plecat. Îi aducem pentru o clipă lângă noi. Și poate că, undeva, în liniștea unei galerii părăsite, ecoul le răspunde: Noroc bun, ortacilor! Dragi prieteni ciudanovițeni, vă iubesc!

Fie ca lumina în care ne punem speranța să nu se stingă. Iar pentru cei care au fost, pentru cei care suntem și pentru cei care vor veni, să aprindem lumânări.

Nu pentru cenușa trecutului. Ci pentru lumina viitorului.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Și poate că aici se află adevărata poveste SF a Ciudanoviței.

Pe vremuri, intrarea în localitate se făcea pe bază de viză. Uraniul transforma locul într-o zonă secretă. Minereul pleca de aici spre marile proiecte nucleare ale lumii. Ciudanovița era închisă. Păzită. Tăcută.

Astăzi, în această poveste imaginară, situația s-a întors pe dos. Nu mai ai nevoie de viză pentru că aici există un secret nuclear. Ai nevoie de bilet pentru că locul a devenit prea scump.

Superbogații lumii vin la tratament. Hotelurile sunt pline. Restaurantele sunt pline. Cazinourile sunt pline. Telecabinele sunt pline. Cerul este plin de avioane particulare. Iar vechile galerii, care cândva înghițeau oameni, acum îi atrag.

Dacă pe vremuri aici trăiau aproape zece mii de oameni, iar astăzi au mai rămas doar câteva sute, viitorul imaginat de noi poate răsturna istoria.

Din cenușă se ridică pasărea Phoenix.

Iar din cenușa unei localități aproape uitate se ridică o nouă Ciudanoviță.

Nu o Ciudanoviță care își uită trecutul. Ci una care îl transformă în poveste. O stațiune născută dintr-o mină. Un oraș construit peste amintiri. O lume nouă ridicată deasupra unei lumi dispărute.

Și poate că, într-o zi, când milioane de turiști vor coborî din trenuri și avioane, cineva va întreba:

- Dar ce a fost aici înainte?

Iar un bătrân ciudanovițean va zâmbi, își va ridica pălăria și va răspunde:

- Aici a fost o mină.

- Și ce s-a întâmplat cu ea?

- A murit.

- Și atunci cum a apărut orașul acesta?

Bătrânul va privi spre dealuri. Spre releu. Spre vechile galerii. Spre lumina care se aprinde peste vale.

Și va spune:

- Din cenușă.

Apoi va ridica paharul.

- Noroc bun!

Iar undeva, adânc sub munte, acolo unde odinioară se auzea numai ecoul târnăcopului, se va auzi pentru ultima dată vocea unui miner:

- Noroc bun, Ciudanovița!

Și muntele va răspunde.

VIVA CIUDANOVIȚA!