S-a
întîmplat în România un lucru de importanță europeană, chiar euro-atlantică
Maria Diana Popescu
Editoriale
31
August 2026
Stimabili cetățeni, s-a produs un miracol
instituțional: de astăzi înainte este suficient să fii destul de aproape de
cineva care are o funcție. Iar dacă acel cineva este președintele României,
apropierea capătă, printr-o misterioasă transmutație protocolară, valențe
diplomatice. Asta explică plimbarea Belei la Kiev, la reuniunea internațională
a primelor doamne și primilor domni. Un eveniment solemn în coate, cu
fotografii oficiale, mîncăruri de lux, discursuri golite de sens, drapele și
tot arsenalul vizual al diplomației. Singurul element care a lipsit din această
construcție impecabilă este unul banal: calitatea oficială a
împricinatei. Ea nu-i soția președintelui României. E concubina sa. Hai să
elucidăm termenul de concubină, ca să nu fiu iar înjurată. Termenul folosit în
jurisprudență și în limbajul juridic pentru un bărbat și o femeie care trăiesc
împreună este „concubinaj”, iar persoanele aflate într-o asemenea relație
se numesc „concubini”. Concubinajul nu este o stare civilă și nici
echivalent juridic cu căsătoria. Ce spune legea? Curtea Constituțională a
României, în Decizia nr. 699/2020, folosește explicit noțiunile
de „concubinaj”, „relații de familie de facto (de concubinaj)” și
„concubini”. Tot Curtea precizează că „legea română nu recunoaște
concubinajul ca formă de conviețuire” în sensul unei instituții juridice
echivalente căsătoriei. Bela nu este aleasă, numită sau învestită într-o
funcție publică. Nu este demnitar, ambasador, ministru ori reprezentant al
statului în virtutea unei funcții prevăzute de lege. Și totuși, a aterizat
Kiev, ca musca în lapte. Cineva va spune că aceasta este doar o chestiune de
protocol. Și tocmai aici începe comedia.
Protocolul, în România, a căpătat o putere pe care
Constituția o cam privește cu oarecare gelozie. Pe concubina șefului statului,
protocolul o poate transforma, după împrejurări, în „prima doamnă”. Nu prin
alegeri, nu prin numire, nu prin lege, ci printr-o specie autohtonă de consens
administrativ: toată lumea se poartă ca și cum funcția ar exista și, prin
urmare, ea există ilicit. Exact genul de situație care ar fi făcut deliciul lui
Caragiale. O funcție fără funcție, o reprezentare fără mandat, o solemnitate
fără temei și o titulatură care plutește deasupra realității juridice precum o
panglică roșie legată de un ambalaj gol. Și poate că aici se află adevărata
inovație românească. Am reușit să despărțim calitatea de calitatea oficială. Nu
mai trebuie să fii ceva pentru a fi tratat ca și cum ai fi acel ceva. Trebuie
doar să fii prezent în locul potrivit, lîngă persoana potrivită, într-o
fotografie suficient de oficială. La Kiev, această invenție administrativă a
căpătat însă o dimensiune internațională. În timp ce președintele României a
participat la anumite momente prin videoconferință, concubina sa a fost
prezentă fizic, în decorul diplomatic al summitului. Imaginea este aproape
perfectă: șeful statului în format digital, concubina sa, în format fizic.
România a găsit, iată, formula optimă pentru
diplomația modernă: președintele apare pe ecran, iar „prima concubină”, în
fotografie. Nu trebuie să fii cinic pentru a observa nepotrivirea. E suficient
să fii curios. În ce calitate a participat? Cine a desemnat-o? Ce mandat a
avut? Ce autoritate a exercitat? A reprezentat România sau a participat ca
invitată, în calitate personală? Dacă a fost doar o invitată, de ce este
tratată în spațiul public ca „prima doamnă”? Dacă a reprezentat România, în
baza cărei calități oficiale? Sînt întrebări simple, aproape primitive într-un
stat de drept. Nu este nimic scandalos ca tovarășa concubină a unui președinte
să fie invitată la un eveniment internațional. Nici măcar nu este ceva ce ar
trebui interzis. Dar una este participarea unei persoane private și alta este
reprezentarea unui stat. Între cele două există, în mod normal, o instituție,
un mandat, o regulă, o răspundere. La noi, între ele pare să existe o
fotografie.
Poate că asta este noua noastră formă de protocol:
dacă fotografia este suficient de oficială, întrebările despre calitate devin
aproape indecente. În definitiv, ce mai contează că România este republică, că
funcțiile publice au atribuții precise și că reprezentarea statului nu ar
trebui să depindă de arborele genealogic, matrimonial sau sentimental al
ocupantului Palatului Cotroceni?
Avem o „primă doamnă”. Doar că nu avem, din cîte știm,
funcția. Și nici soția. Avem însă decorul, solemnitatea și imaginea. Iar în
politica românească, stimabili, cînd decorul este complet, instituția poate
lipsi liniștită. Nu o mai observă nimeni. Așadar, ne-am pricopsit cu o primă
doamnă de ceva vreme! Nu vă grăbiți să căutați în Constituție. Constituția,
sărmana, n-a fost informată. Nici în Monitorul Oficial n-o să găsiți decretul
de numire. Nici în organigrama Administrației Prezidențiale. Și dacă primatul
apare în fotografiile oficiale, înseamnă că există. Ce Dumnezeu! Doar n-o să ne
împiedicăm tocmai acum de niște amănunte juridice. Doamna Bela este concubina
președintelui României. Atît știm cu certitudine. Soție nu este. Demnitar nu
este. Funcție publică nu ocupă. Dar iată că, printr-o subtilă operațiune de
protocol, a ajuns la Kiev. Aici, stimabili, se termină administrația și începe
Caragiale. Căci în România lucrului bine făcut lăsat de Iohannis, dacă ești
suficient de aproape de funcție, poți dobîndi și ceva din funcție. Nu prin
lege. Prin atmosferă. Prin protocol. Prin împrejurări.
Să fim serioși: ce mai înseamnă astăzi o calitate
oficială? Altădată trebuia să fii ministru, ambasador, parlamentar, consilier,
trimis special. Acum este suficient să fii concubină și să fii invitată la
evenimente unde se tîrguiesc lucruri mari între oameni care chiar au funcții.
Este un progres democratic extraordinar. Și iată paradoxul: președintele
României nu merge personal la Kiev, ci participă prin videoconferință, în timp
ce partenera sa merge fizic. Asta demonstrează că tehnologia românească a făcut
un pas înainte. Președintele se poate deplasa electronic. Partenera se
deplasează fizic. Statul este reprezentat, așadar, simultan în două dimensiuni:
una digitală și una sentimental-protocolară. Mai rar așa diplomație! Într-o
republică, „prima doamnă” nu este, în principiu, o funcție de stat. Este o
titulatură protocolară asociată, de regulă, soției șefului statului. Dar noi
suntem moderni. Atît de moderni încît am eliminat și inconvenientul căsătoriei.
Avem prima doamnă fără căsătorie, reprezentare fără mandat și funcție fără
funcție. Ce mai vrem de la progres? Dacă tot am ajuns aici, propun să mergem
pînă la capăt. Să înființăm oficial: prima parteneră; primul prieten; primul
cumnat; prima soacră. Nu problema este că Bela a mers la Kiev. Problema este
această teribilă ceață instituțională în care România pare să fi intrat cu tot
alaiul: nu știm exact cînd o persoană privată devine reprezentant al statului,
în ce temei și cine îi conferă această autoritate. Dar, desigur, acestea sînt
detalii. În România, stimabili, detaliile sînt dușmanul principal al
protocolului. Important este să avem fotografii oficiale. Și, mai ales, să nu
pună nimeni întrebarea aceea vulgară, administrativă și profund necaragialiană:
„În baza cărei legi?” Că doar n-o să stricăm o ceremonie internațională cu
Constituția! Așadar, minunea s-a produs. Nu s-a anunțat prin decret, n-a trecut
prin Parlament, s-a instalat discret, prin protocol, fotografii oficiale și
multă solemnitate. România vine cu propria inovație instituțională. Este, trebuie
să recunoaștem, o contribuție originală la dreptul internațional al
protocolului. La noi, nu mai este necesară căsătoria. Este suficientă
apropierea. Nu mai este necesar mandatul. Este suficientă fotografia. O
chestiune de... calitate. Să fim însă optimiști. Dacă modelul concubinajului în
funcții oficiale se generalizează, România poate deveni un pionier mondial. De
ce să mai avem funcții publice? Vom avea funcții afective, sentimentale. La fel
cum concubina președintelui, prin simpla relație sentimentală, a primit un
mandat de reprezentare a României. Următorul pas ilogic ar fi ca statul să-și
publice organigrama sentimentală. De aici pînă la prima doamnă a fost doar un
pas. Un pas de protocol. Un pas fără lege. Dar cu fotograf. Și covor roșu.
În concluzie: în timp ce președintele României
participa la reuniunea internațională prin videoconferință, concubina a fost
primită de comediant și de soția acestuia. Democrația românească are, iată, și
avantajul teleportării instituționale: funcția nu există, dar protocolul o
vede. Constituția? Nu, mulțumim. Avem protocol. Simplu, eficient, fără
birocrație. Și mai ales fără alegeri. În fond, de ce să mai complicăm lucrurile
cu instituții, legi și atribuții cînd avem protocolul? Protocolul rezolvă tot. Dacă
te așază la masa potrivită, ai deja jumătate din funcție. Cealaltă jumătate o
face presa.
România reprezentată de cine? Și aici ajungem la
întrebarea care merită pusă fără patimă și fără propagandă: cînd concubina
șefului statului participă la un eveniment internațional și transmite mesaje în
numele României, vorbește în nume personal sau în numele statului? Dacă
vorbește în nume personal, foarte bine. Orice cetățean are dreptul la opinii și
solidaritate. Dacă vorbește în numele președintelui, atunci ar fi util să știm
prin ce mecanism a primit această însărcinare. Iar dacă vorbește în numele României,
întrebarea devine și mai interesantă: cine i-a conferit această calitate?
Nu este o problemă despre rochie, geantă, tocuri,
avion, Kiev sau fotografie. Este o problemă despre cine reprezintă statul
român și în baza cărei autorități. Bela are tot dreptul să fie invitată și la
Moscova și la Tel Aviv, dar acasă, în familiile gazdelor. Are tot dreptul să
participe la evenimente umanitare și să transmită mesaje de solidaritate.
Nimeni nu contestă dreptul unei persoane private de a susține cauze în care
crede. Dar într-o republică serioasă trebuie să existe o linie clară între concubina
unui președinte și o reprezentantă oficială a statului. Altfel,
riscăm să ajungem la o situație caraghioasă: România să descopere că anumite
funcții publice nu mai trebuie ocupate.
Trebuie doar să fii suficient de aproape de cineva
care le ocupă. Iar dacă mîine se va organiza un summit al „primilor parteneri,
partenerelor și rudelor de gradul întîi ale liderilor”, probabil că România va
fi pregătită. Cu delegația completă. Ca în cazul primei doamne fără funcție -
concubina președintelui care a făcut-o pe-a diplomata la Kiev.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu