Psihologia
,,supraomului” ratat în romanul Crimă și Pedeapsă de F.M.Dostoievski
Ştiinţă
Gabriel
Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română
14
August 2026
Ioan 11:25-26 - Iisus i-a zis: ,,Eu sunt
învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi. Și
oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.”
Ioan 11:43-44
Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: ,,Lazăre,
vino afară! Și a ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu
fâșii de pânză, și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l
și lăsați-l să meargă.”
Gabriel Ungureanu[1]
Introducere în subiect
Publicat în 1866, romanul Crimă și pedeapsă reprezintă
o capodoperă artistică a literaturii ruse și universale dar totodată și una
dintre cele mai profunde analize psihologice ale conștiinței umane. În această
speță literară Dostoievski analizează o conștiință afectată, care își pierde
menirea de factor reglator moral și astfel este implicată la modul delirant în
decizii grave de sorginte psihopatologică. F.M. Dostoievski nu plăsmuiește
literar doar povestea unei crime și a anchetei care urmează, ci urmărește cu
cea mai înaltă măiestrie și procesul psihologic prin care un om decăzut la
nivel logic și moral încearcă să-și justifice crima proiectată. Personajul
principal va trece la fapte abominabile și apoi printr-un proces psihosomatic
de neoprit și de care nu poate fugi, nu se poate separa sau evada nicăieri
înțelege că nu poate evita consecințele de ruminație morală. În centrul
acțiunii acestui roman se află personajul numit Rodion Romanovici Raskolnikov
de 23 de ani, un fost student sărac care ajunge să o ucidă pe Aliona Ivanovna o
femeie în vârstă de 60 de ani ce își câștiga existența prin cămătărie. Suprins
în fapt, el o ucide și pe sora acesteia Lizaveta pentru a elimina pericolul
unui martor. Chiar numele personajului- Raskolnikov- a fost ales intenționat de
autorul romanului pentru a semnifica mai accentuat criminalul bolnav și provine
direct din substantivul rusesc „raskol” (lb.rusă-раскол), care
înseamnă scindare, schismă sau separare.
Criminalul este convins la un moment dat chiar de
către propriile ,,rute” ale gândirii sale patologice că această faptă ar putea
fi explicată și justificată printr-o ,,teorie” despre autovalidarea morală
personală, dar care să poată fi demonstrată și verificată experimental și
practic. Accesul autoprovocat la această ,,teorie” falsă și ilogică, încă de la
început îl stimulează în mentalul său cu un adevărat ,,discurs” despre
superioritatea anumitor indivizi, excepționali (ex.Napoleon) și astfel Raskolnikov
vrea să afle despre sine dacă poate fi integrat în această clasă superioară sau
cel puțin asociat. Adevărata pedeapsă a personajului Raskolnikov începe însă
chiar înaintea condamnării judiciare și pe firul narațiunii observăm că aceasta
se manifestă prin simptome psihosomatice aproape invalidante, declanșate de
matricea morală a vinovăției sale. Astfel apar la acest criminal teama
permanentă de pedeapsă, delirul autojustificativ, izolarea ca o încercare
continuă și disperată de se refugia într-un spațiu de siguranță pentru a nu fi
prins, remușcarea sa neoprită și nu în ultimul rând tendința generală de
destrămare a identității ca o încercare de evadare din realitate. De aceea,
acest roman extraordinar poate fi apreciat și ca un exercițiu de investigație a
psihologiei vinovăției și vinovatului, a autoamăgirii catastrofale și a
posibilității de regenerare morală prin asumarea responsabilității.
Crima ca experiment psihologic de
autovalidare
După cum am arătat mai sus numele de Raskolnikov ales
de autorul romanului evidențiază cel puțin două aspecte aflate în dinamică
negativă: 1) scindarea interioară care reflectă dualitatea psihologică
a criminalului. Și aici observăm că sufletul său este complet divizat între o
latură rece, cinică, dominată de teorii orgolioase, și o latură profund
empatică, capabilă totuși de compasiune și sacrificiu; 2) numele de
Raskolnikov face trimitere și sugerează ruptura de societate și de credință în
contextul istoric religios din Rusia acelor vremuri (schisma din Biserica
Ortodoxă Rusă începută încă din secolul al XVII-lea, unde opozanții curentului
religios oficial erau numiți ,,rascolnici”). Deci prin crima sa,
Raskolnikov se separă („se scindează”) de comunitatea oamenilor, de Dumnezeu și
de ordinea morală. Dar, din punct de vedere strict psihopatologic noi înțelegem
că autorul romanului Dostoievski descrie de fapt comportamentul, ideația, trăirile
și faptele personajului Raskolnikov, ca fiind cele ale unui schizoid aflat în
faza de decompensație acută (conform definiției apărute mult mai târziu pe la
1908-1911 și unde savantul elvețian Paul Eugen Bleuler (1857- 1939) avea să
acorde cercetări ample acestei categorii diferențial-nosografice a
schizofreniei).
Motivațional Raskolnikov nu comite crima doar din
cauza sărăciei. Situația materială personală devine un factor auxiliar,
secundar și contribuie într-o anumită măsură la decizia lui, dar explicația
exclusiv economică este evident insuficientă. De fapt personajul criminal
încearcă să transforme omorul abominabil într-un experiment de autocunoaștere
asupra propriei identități. Chiar dacă se dezumanizează printr-o crimă
abominabilă și pe cale de consecință își riscă facultățile sufletești și
mentale Raskolnikov vrea să afle dacă aparține oamenilor obișnuiți, supuși
normelor morale de constrângere sau indivizilor excepționali, superiori care
își pot permite să treacă ușor peste aceste norme morale și legale pentru
realizarea unui scop superior.
,,Teoria” sa împarte oamenii în două categorii:
1) oamenii obișnuiți care sunt obligați să respecte legile și să
mențină ordinea existentă; și 2) oamenii extraordinari,
superiori care pot încălca legea fără probleme atunci când doresc și urmăresc
un scop istoric important; conducătorii și reformatorii, (precum Napoleon în
imaginația de logică fracturată a lui Raskolnikov) care își câștigă măreția și
gloria tocmai prin curajul și capacitatea de a sacrifica destine și vieți.
Pe cale de consecință el ajunge să creadă că vinovăția, în această concepție
aberantă, ar fi doar slăbiciunea celor incapabili să-și asume libertatea
absolută. Raskolnikov nu urmărește doar să obțină bani, ci să demonstreze și că
are dreptul de a decide asupra vieții altuia. Întrebarea sa reală nu este dacă
poate ucide, ci dacă poate rămâne psihologic neafectat după crimă. El vrea să
știe dacă este un om excepțional sau, în formularea sa simbolică, o simplă
„făptură tremurătoare”. Această ideație devine deja expresia unei monomanii[2] periculoase
care prezintă ca factor agravant și comorbiditatea unui delir temporar. Aici se
evidențiază și fractura fundamentală a raționamentului său bolnav. Raskolnikov
concepe omul ca pe o abstracție și presupune că o faptă criminală poate fi controlată
integral prin logică. Realitatea psihică trăită îi demonstrează însă că
instinctele, compasiunea, frica și conștiința nu pot fi eliminate printr-un
simplu argument filosofic.
Dedublarea personalității lui Raskolnikov
După cum am mai arătat mai sus numele personajului
principal al romanului provine dintr-un termen rusesc asociat ideii de ruptură
sau schismă, iar această semnificație reflectă chiar structura sa psihologică.
Raskolnikov este un om divizat sufletește, între rațiune și afectivitate,
orgoliu și compasiune, izolare și nevoie de apropiere. O parte a personalității
sale este rece, abstractă și dominată de ideea superiorității. Această latură
consideră că viața cămătăresei Aliona Ivanovna nu are nici o valoare pentru
lume și că eliminarea ei ar putea produce un bine social. Cealaltă latură a sa
este în mod surprinzător profund sensibilă: Raskolnikov îi ajută pe cei săraci,
suferă în fața nedreptății, este afectat de umilirea surorii sale și oferă bani
familiei Marmeladov. Aceste două dimensiuni opuse nu pot fi reconciliate în
starea de omniprezență a matricei morale a vinovăției care totuși la
Raskolnikov are cel puțin un rol de oglindire internă a observațiilor morale.
El încearcă să se convingă că este rece, superior dar totuși manifestă,
simultan și o puternică empatie. Crima nu exprimă întreaga sa personalitate, ci
doar victoria temporară a unei idei delirante (generată de rău) asupra
sentimentelor sale morale. Dedublarea patologică a personalității sale este explicată
prin oscilațiile sale permanente: ba caută apropierea oamenilor din jur și apoi
îi respinge; ba dorește să fie descoperit, dar ulterior încearcă să scape; apoi
își justifică fapta, dar este chinuit de ea; simte nevoia de a mărturisi, însă
orgoliul îi interzice; încearcă să domine discuțiile, dar reacțiile sale îl
trădează; se consideră superior, deși se simte slab și umilit. Din perspectivă
modernă, în diagnosticul său clinic său poate fi evidențiată și noțiunea de
disonanță cognitivă: conflictul dintre imaginea despre sine și adevărul
propriilor reacții. El se vede ca un om capabil să depășească normele morale,
dar corpul și psihicul său răspund prin febră, teamă și dezorganizare. În loc
să renunțe imediat la teorie, încearcă să-și interpreteze suferința ca pe o
simplă dovadă de slăbiciune personală.
Pregătirea crimei și mecanismele apărării
autojustificative
Înaintea crimei, Raskolnikov construiește o
justificare aparent rațională. Cămătăreasa este reprezentată de el ca o ființă
inutilă și nocivă, iar averea ei ar putea, în teorie, să fie folosită în
scopuri benefice. În felul acesta, transformă victima într-o categorie
generalizată, o anulează identitar, o dezinvestește de valorile umane și astfel
evită să o perceapă ca pe o persoană concretă. Acest proces presupune în acest
caz parcurgerea mai multor etape psihologice proiective, emoționale, volitive,
onirice, cognitive și chiar filosofice: 1) dezumanizarea victimei -
Aliona Ivanovna este redusă la rolul de „parazit” social; 2) raționalizarea
- dorința de putere este ascunsă sub argumentul binelui general;
3) minimalizarea răului - uciderea unui om este prezentată ca
un sacrificiu necesar; 4) idealizarea sinelui - Raskolnikov se
imaginează drept un potențial reformator; 5) reprimarea compasiunii -
sensibilitatea morală este tratată ca o slăbiciune; 6) iluzia
controlului - personajul crede că poate anticipa atât crima, cât și
reacțiile sale ulterioare; 7) La nivel oniric - visul lui
despre iapa bătută până la moarte contrazice însă această construcție
intelectuală. Putem interpreta că sufletul copilului din vis suferă în fața
cruzimii și încearcă să protejeze animalul. Scena dezvăluie nucleul afectiv
uman al personajului: sub masca sa ideologică se află o sensibilitate care nu
poate accepta violența. Visul funcționează ca o avertizare venită din
inconștientul pulsional și anticipează imposibilitatea lui Raskolnikov de a
suporta psihic fapta.
Semnificația dublei crime
Planul inițial vizează uciderea cămătăresei, dar
apariția neașteptată a Lizavetei îl obligă pe Raskolnikov să comită
intempestiv, neplanificat și o a doua crimă. Această victimă nevinovată îi
distruge iluzia unui act precis și justificabil. Dacă prima crimă fusese
pregătită printr-o teorie, cea de-a doua este în mod clar rezultatul intrării
în panică și al pierderii controlului. Prin uciderea Lizavetei, răul absolut
depășește limitele planului ,,intelectualizat”. Raskolnikov descoperă că
violența nu poate fi administrată ca/și printr-un calcul: odată începută, ea
produce efecte imprevizibile de necontrolat. Dubla crimă demonstrează și
absurditatea justificării utilitariste. Personajul Raskolnikov pretinde că
sacrifică o viață pentru binele mai multora, dar ajunge să ucidă o persoană
blândă și lipsită de apărare. Astfel, Dostoievski sugerează că transformarea
omului într-un simplu mijloc de punere în operă a ideologiei deschide calea
unor consecințe imposibil de controlat.
Somaticul ca expresie a vinovăției
După crimele săvârșite, Raskolnikov se îmbolnăvește,
are stări febrile, își va pierde claritatea gândirii și alternează între
agitație și epuizare. Dostoievski prezintă vinovăția acestui criminal nu numai
ca un fenomen moral alterat ci și ca pe experiență fizică. Somaticul său
reacționează violent și va spune adevărul prin expresie fizică, adevăr pe care
mintea lui tot încearcă în zadar să-l nege. Personajul criminal își declară că
nu regretă moartea cămătăresei, dar simptomele sale arată limpede că ordinea și
strategia sa interioară s-au prăbușit deja. El ascunde obiectele furate fără să
le folosească, face greșeli clasice de mascare a vinovăției și revine obsesiv
în împrejurimile de la locul crimei. Comportamentul său nu este orientat
eficient spre salvare, ci spre repetarea simbolică a traumei. Febra și delirul
său care apar după faptă ne indică aproape o ,,dezintegrare a ordinii
psihosomatice”. Totuși doar aceste simptome nu trebuie reduse la o singură
explicație clinică și nici transformate retrospectiv într-un diagnostic clinic
foarte precis. În logica romanului, boala reprezintă conflictul dintre
conștiință și ideologia despre superioritate prin care personajul încearcă să o
neutralizeze.
Vinovăția și nevoia inconștientă de
pedeapsă
Ulterior Raskolnikov încearcă să-și ascundă fapta, dar
ca orice criminal nevrotic se apropie în mod repetat de pericol. Vizitează
secția de poliție, ascultă discuțiile despre crimă, revine la locul faptei și
astfel provoacă suspiciunile celor din jur. Aceste gesturi sugerează o dorință
contradictorie: vrea să scape și, în același timp, vrea să fie descoperit. Din
punct de vedere psihologic, această conduită exprimă nevoia de pedeapsă.
Secretul devine insuportabil de greu și apăsător, ruminațiile continue iar
tensiunea izolării este mai grea chiar și decât perspectiva condamnării.
Personajul nu poate reveni la viața de dinainte deoarece crimele sale au creat
o barieră între el și ceilalți oameni. Pedeapsa sa are mai multe forme de
manifestare:1) fizică-febră, slăbiciune, delir și epuizare;
2) afectivă-teamă, neliniște și imposibilitatea calmării;3) scială-izolarea
de familie și de prieteni; 4) morală-confruntarea cu suferința
provocată; 5) identitară-prăbușirea imaginii de om superior;
6) juridică-condamnarea și deportarea în Siberia. Așadar,
titlul romanului nu desemnează numai raportul dintre infracțiune și sentința
penală. Pedeapsa psihologică precedă pedeapsa legală, iar mărturisirea devine o
posibilitate de ieșire din închisoarea sufletească interioară.
Orgoliul și eșecul „supraomului
extraordinar”
Suferința lui Raskolnikov nu provine inițial numai din
compasiunea tardivă față de victime. El este chinuit printre altele și de
faptul că nu s-a dovedit capabil să suporte crima. Consideră despre sine că un
adevărat om extraordinar nu ar fi fost învins de remușcare și teamă. Aceasta
este forma cea mai subtilă a orgoliului său: chiar și atunci când suferă, el
interpretează suferința drept o dovadă că nu a fost suficient de puternic, și
nu neapărat că ,,teoria” sa este greșită. Pentru o perioadă, Raskolnikov
regretă mai degrabă propriul său eșec decât moartea victimelor. Evoluția sa
spre vindecare presupune tocmai depășirea acestei perspective. Regenerarea
spirituală, morală și psihologică și somatică devine posibilă doar atunci când
nu mai consideră mărturisirea o capitulare în fața oamenilor „obișnuiți”, ci o
recunoaștere a apartenenței sale la umanitate.
Ancheta judiciară și duelul psihologic
Anchetatorul Porfiri Petrovici nu se axează în
cercetarea sa exclusiv pe dovezi criminalistice clasice. El înțelege ,,teoria”
lui Raskolnikov și observă contradicțiile din comportamentul acestuia. În loc
să-l acuze direct, îl provoacă prin întrebări, tăceri, aluzii și schimbări de
ton. Întâlnirile dintre cei doi seamănă cu un duel intelectual. Porfiri
urmărește să intensifice conflictul interior al suspectului, știind că acesta
nu-și poate păstra mult timp echilibrul necesar unei argumentări perfecte. Anchetatorul
devine astfel „oglinda” lui Raskolnikov: îi reflectă teoria și îl obligă să
privească efectele ei concrete. Metoda lui Porfiri se bazează pe câteva
observații esențiale: 1) vinovatul poate simți nevoia să se apropie de
locul pericolului; 2) orgoliul îl poate determina să vorbească mai
mult decât ar trebui; 3) contradicțiile emoționale sunt uneori mai
revelatoare decât declarațiile; 4) izolarea și frica vor amplifica
impulsul mărturisirii; 5) asumarea voluntară are o valoare morală
diferită de simpla demascare. Anchetatorul Porfiri nu vrea doar să
demonstreze juridic vinovăția, ci să-l conducă pe Raskolnikov spre mărturisire.
El înțelege că pedeapsa exterioară nu-i poate produce schimbarea dacă
învinuitul își păstrează intactă justificarea interioară.
Personajele romanului care au legătură cu
Raskolnikov
Sonia, Marmeladov, Svidrigailov, Razumihin, Dunia și
Lujin acționează ca oglinzi psihologice pentru Raskolnikov, reprezentând fie
alternative morale, fie extensii întunecate ale propriilor sale dileme.
Visele și inconștientul
Visele au rolul de a dezvălui adevăruri pe care
personajul nu le poate accepta în stare de veghe. Ele nu sunt simple episoade
fantastice, ci apar ca forme simbolice ale pulsiunilor ce ,,fierb” în abisul
inconștientului și uneori mai răzbat pînă la suprafața conștientă a psihicului.
Visul despre iapa ucisă arată compasiunea reprimată a lui Raskolnikov și
oroarea sa autentică față de violență. Visele și halucinațiile ulterioare
exprimă revenirea obsesivă a crimei, imposibilitatea de a o închide într-un trecut
controlabil. Visul epidemiei din epilog are o semnificație filosofică mult mai
profundă. Acolo oamenii sunt contaminați de convingerea că
fiecare deține adevărul absolut și că propria judecată este infailibilă.
Rezultatul este distrugerea comunicării și războiul tuturor împotriva tuturor.
Epidemia simbolizează generalizarea orgoliului lui Raskolnikov: atunci când
fiecare se consideră superior și liber de orice limită comună, societatea
devine imposibilă.
Libertatea și responsabilitatea morală
Una dintre întrebările centrale ale romanului este
dacă libertatea înseamnă dreptul de a încălca orice normă și regulă socială.
Raskolnikov confundă conceptul libertății cu absența totală a limitelor, iar
puterea în final doar cu abilitatea de a decide cine merită sau nu să trăiască.
Autorul romanului F.M. Dostoievski propune în această strălucită analiză o
concepție opusă: 1) libertatea lipsită de responsabilitate conduce la
singurătate boală și la autodistrugere. 2) omul nu se afirmă în
societate anulând valoarea celuilalt, ci recunoscând-o direct la nivel interior
personal și chiar și prin viu grai. În această perspectivă, limita morală nu
este doar o constrângere exterioară, ci chiar condiția obligatorie a conviețuirii
în comun și a integrității psihice. Metoda de elevație a omului prin
crimă eșuează nu numai pentru că este descoperită, ci și pentru că distruge
unitatea psihosomatică dar și apartenența socială a criminalului. Raskolnikov
nu reușește să-și mai trăiască viața dincolo de bine și rău fără a-și pierde
relația cu sine și cu ceilalți.
Tehnicile literare prin care este
realizată și evidențiată analiza psihologică
Dostoievski construiește profunzimea psihologică a
acestui roman prin mai multe procedee narative: 1) perspectiva
apropiată de protagonist permite cititorului să urmărească frânturi de gânduri,
ezitări și schimbări bruște de dispoziție; 2) monologul interior
redă conflictul dintre justificare și conștiință; 3) dialogurile
tensionate transformă ideile filosofice în confruntări vii; 4) visele
și halucinațiile exprimă conținuturi simbolizate ale gândirii afective
reprimate; 5) simbolurile spațiale descrise reflectă izolarea
și sufocarea psihică; 6) personajele-dublu arată diferitele
posibilități ale evoluției lui Raskolnikov; 7) repetițiile și
revenirile obsesive reproduc mecanismul vinovăției; 8) ritmul
fragmentat alternează luciditatea cu delirul și calmul cu panica. Narațiunea
nu oferă un diagnostic definitiv, ci păstrează contradicțiile personajului.
Tocmai această ambiguitate face analiza convingătoare: Raskolnikov nu este
redus la o singură cauză, precum sărăcia, boala, ideologia sau orgoliul. Fapta
lui apare la intersecția tuturor acestor factori amplificând literar-artistic
cu o extraordinară măiestrie această dramă.
Diagnosticul modern
Dacă Rodion Romanovici Raskolnikov ar fi evaluat
astăzi de un psihiatru sau de un psiholog clinician conform manualului modern
DSM-5, el nu ar primi un singur diagnostic, ci un profil complex axat pe o
Tulburare de Personalitate Narcisică cu trăsături antisociale, suprapusă peste
un Episod Depresiv Major cu caracteristici psihotice și episoade de delir
schizoafectiv. Sufletul său, descris cu mare măiestrie de Dostoievski ca un
adevărat câmp de luptă, s-ar traduce astăzi prin următoarea clasificare nosografică:
a)Tulburare de Personalitate Narcisică (TPN)- este afectat de dorința de a fi
deasupra tuturor adică de a deveni un supraom sau un om extraordinar:
Raskolnikov împarte lumea în oameni obișnuiți și oameni „superiori” (precum
Napoleon), considerând că cei din urmă au dreptul moral să încalce legea.
Această grandiozitate și fantezie de succes nelimitat sunt pilonii de
diagnostic pentru TPN; Lipsa de empatie inițială: el vede victima (bătrâna
cămătăreasă) ca pe o „lighioană” inutilă, justificându-și crima printr-o logică
utilitaristă rece, lipsită de compasiune umană elementară.
b)Episod depresiv major cu elemente psihotice-Izolarea socială extremă: Raskolnikov
trăiește retras într-o mansardă insalubră, respinge ajutorul prietenilor
(precum Razumihin) și manifestă o apatie severă.; simptome somatice și delir- înainte
și după crimă, el experimentează stări febrile, frisoane, epuizare extremă și
coșmaruri intense (delir). Trăiește episoade de paranoia accentuată, fiind
convins că fiecare detaliu din jur îl va da de gol.
c)Trăsături antisociale (Tulburare de Personalitate Antisocială - TPAS)-
nerespectarea normelor sociale: planificarea și executarea unui
dublu omor (inclusiv a nevinovatei Lisaveta) demonstrează o desconsiderare
flagrantă a legilor și a drepturilor celorlalți; totuși, el nu este un psihopat
pur (antisocial clasic), spre deosebire de un psihopat veritabil, Raskolnikov
este măcinat de o vinovăție profundă și de o conștiință hiperactivă, lucru care
îl distruge interior și îl împinge, în final, spre mărturisire.
1.
d) Ideile nihiliste ca raționalizare
clinică-în contextul epocii sale, personajul Raskolnikov îmbrățișează Astăzi,
un psiholog ar vedea această filosofie ca pe un mecanism de apărare de tip
raționalizare intelectuală. El folosește ideologia ca scuză pentru a-și masca
traumele de statut, sărăcia extremă și neputința socială.
2.
e) Rezumatul diagnosticului modern: dacă
Raskolnikov ar ajunge azi într-o clinică actuală, diagnosticul său multiaxial
ar arăta astfel: Axa I (Tulburări Clinice)- Episod Depresiv Major cu
caracteristici psihotice (paranoia, schizoidie, delir indus de febră și
anxietate severă); Axa II (Tulburări de Personalitate)-Tulburare mixtă de
personalitate (narcisică și antisocială).
Dostoievski a anticipat cu o precizie uimitoare
psihopatologia modernă și nosografia, deși aceste dezvoltări științifice de
clasificare și metodologie vor debuta mai târziu cu marii savanți Eugen Bleuler
(1857-1939) și Emil Krepelin (1856-1926), arătând că pedeapsa lui Raskolnikov
nu vine din exterior (de la poliție și justiție), ci din colapsul propriei
structuri psihice sub presiunea enormă a actului comis.
Actualitatea psihologică a romanului
Romanul de excepție Crimă și pedeapsă rămâne
foarte actual și pentru România deoarece examinează mecanisme care apar și în
lumea contemporană: radicalizarea ,,intelectuală”, dezumanizarea adversarului,
justificarea violenței printr-un scop presupus superior și izolarea care
amplifică ideile obsesive. Romanul arată printre altele și cât de ușor poate fi
creat un sistem ,,logic” pornind de la o premisă morală falsă adică așa cum de
multe ori se întâmplă și la noi. Inteligența nu protejează automat împotriva
Răului; dimpotrivă, poate deveni un instrument de raționalizare și justificare
a metodelor eficiente în aceste scopuri malefice. Cu cât Raskolnikov este mai
abil în argumentare, cu atât găsește justificări mai sofisticate pentru
impulsurile sale bolnave și așa se întâmplă și astăzi la vârful conducerii
noastre politice și administrative de multe ori. Opera lui Dostoievski
evidențiază subtil printre altele și diferența dintre vinovăție și rușine.
Vinovăția privește fapta: „am făcut ceva rău”. Dar rușinea se adresează
identității: „sunt slab sau inferior”; politicienii noștrii nu-și
recunosc vina ori slăbiciunile orice s-ar întâmpla. Raskolnikov rămâne mult
timp blocat în rușinea eșecului său de a deveni „extraordinar”, tot la fel și
factorii noștri de decizie rămân extraordinari dar fără rușine. Vindecarea va
începe la Raskolnikov abia când va începe să își recunoască vina și acceptă
răspunderea față de ceilalți. Din păcate la noi politicienii nu vor recunoaște
niciodată că au greșit grav și nu-și vor asuma răspunderea în realitate. Doar
vor declara la televiziuni seara că: își asumă răspunderea………în fapt de 36 de
ani nu au fost niciodată sancționați juridic pentru dezastrele și catastrofele
produse.
P.S.
Putem atribui ușor acest model psihodramatic descris
mai sus și pentru trăirile ușor observabile în public ale multor ,,raskolnici”
criminali din societatea românească. Aceștia sunt plasați la vârful statului ca
drept decidenți politici cu gulere albe, dar ei sunt lipsiți de adevărul
spiritual creștin-ortodox, nu au credință în Sfânta Treime, nici vorbă de
dragoste de țară și nu în ultimul rând sunt lipsiți și de o pregătire
profesională și științifică concretă. Datorită ,,umbrei/umbrelor” care le
întunecă judecata despre sine, acești rătăciți și amețiți de ,,vinul” dorinței
de putere și de ,,cântecul sirenelor” hedoniste (mașinilor de poliție
antemergător), acceptă funcțiile de decizie la nivelul Statului (dăruite de
străini) și ajung să creadă despre sine că sunt absolut indispensabili pentru
societate, care altfel nu ar mai funcționa nicicum fără ajutorul lor generos și
dezinteresat (de fapt este un adevăr evident pentru toți românii că ,,alții”
din afara Statului iau deciziile importanate și tot ,,alții” din interiorul
Statului devin o curea de transmisie informațională până la ei ,,factorii
politici de decizie”).
În prăpastia conștiințelor strâmbe și în hăul
sufletului lor negru, bolnavi de avariție și înavuțire fără muncă, prin jafuri
și furturi din ce în ce mai prost acoperite, răi și găunoși în spirit, cu
ultima lor licărire de umanitate acești Raskolnikov, Hagi
Tudose, Harpagon sau Shylock realizează
totuși că ,,sunt proști făcuți grămadă” (expresie din popor potrivită și
aglomerării de ,,genii” care parazitează partidele) d.p.d.v. profesional și
habar nu au despre ce delirează în public cu privire la domeniile vieții
sociale pe care pretind că le administrează la nivel național, dar ce să-i
faci, așa sunt vremurile! Omul este sub vremuri! Când îi presează mai tare
matricea vinovăției doar ce îi auzim la radio sau la tv, în fapt de seară, ca
pe niște roboți umanoizi care ies ,,pe sticlă“ (precum păduchele în frunte) și
cu o privire aspră care parcă ne străpunge prin ecranul televizorului și ne
învinovățește că existăm aici, declară națiunii cu voce impozantă, vibrantă,
baritonală: ,,îmi asum”……………..Adică vor să ne arate că au
responsabilitate, seriozitate și bineânțeles controlează situația. Că ei
realizează o politică aspră acum dar este doar spre binele nostru și pentru un
viitor economic strălucit (care va sosi cândva în viitor precum majorarea
salariilor și pensiilor, adică niciodată). (Cum spunea Petre Țuțea referindu-se
la șeful statului post-decembrist: ,,Sunt încântat de dulceața și de
deliciul produs în mine de cancer”.
Ce vă asumați nefericiților? Față de cine? Cine v-a
ales? Cine v-a votat? Cine v-a certificat democratic în funcțiile astea? În
care sistem democratic și legal? De unde ați apărut aici veneticilor să puneți
în mizerie o țară întreagă cu rațiunea grijilor pe care le aveți in primul rând
pentru străini? Și pentru nevestele și amantele voastre plecate în tandem la
,,shoping” la Paris! Ați avut s-au aveți vreun aport științific concret, care
să vă recomande pentru conducere și să vă dea dreptul să luați decizii ca
administratori de macrosisteme strategice ale Țării? Cunoașteți politici
economice sau sociale de dezvoltare altele și la un alt nivel mai elevat pentru
Țară decât molfăiala permanentă a acelui acronim rotacist-(tulburare
de pronunție a sunetului R), ușor asemănător pietrișului în gură- ,,P.N.R.R”?
Vă asumați ,,responsabilitatea” unor decizii delirante așa ,,la mișto” fără să
existe și pentru voi norme juridice de sancțiune? Ați inventat voi o nouă Teorie
Generală a Dreptului? Este clar că noi românii am intrat din punct de
vedere sociologic într-o stare de anomie accentuată la nivel
național. Termenul ,,anomie” (din greaca veche a- =
fără, nomos = lege) desemnează o stare socială sau individuală
caracterizată prin absența, prăbușirea sau confuzia normelor morale, a
valorilor și a regulilor de conduită (autorul conceptului-Emile Durkheim sec.19).
Aici este de fapt problema psihologică a politicienilor actuali vinovați de
dezastrul național. Că se bălăcesc la modul permanent în noroiul din băltoaca
infracțiunilor de nivel global (vezi programul SAFE de înarmare, vaccinurile
Pfizer, prețurile carburanților, secarea barajelor de apă , marirea taxelor și
impozitelor în criză, tăierea posturilor și salariilor din sănătate, tăierea
pensiilor și salariilor la nivel național, exportul către străini (fără plată)
pe ,,șestache” al resurselor strategice ale Țării etc). Că nu vor să
recunoască Crima de Trădare și Atentat la Siguranța Economiei Naționale pe
care au comis-o la adresa Țării, a Națiunii Române și a milioanelor de români
alungați din Țară și urmând ca prin pedeapsa dreaptă a Justiției să se
reabiliteze și să se reintegreze ulterior în societate.
Pentru a rezista Justiției toți acești decidenți ai
,,pluripartitismului” ,,democratic” (de fapt niște interlopi ordinari de cea
mai joasă speță, cu interese personale financiare uriașe) s-au constituit
într-un Partid Mafiot Unic ascuns cunoscut și ca ,,Sistemul” care mimează
administrația și administrarea României și care într-un registru de obediență
grețoasă și demnă de milă se târâie pe jos pentru ,,binecuvântare” în fața
străinilor decidenți. ,,Sistemul” de la noi nu are nimic ocult, misterios, inițiatic,
ideologic sau filosofic. Nu. Sunt doar niște infractori ordinari de drept comun
deveniți ulterior și vagabonzi ideologici, ascunși, mascați sau deghizați în
angajați ai statului, ong-giști sau politicieni și care utilizează în favoarea
lor sistemul (ciuruit) legislativ național și european. Această ,,mafie”
drapată din ce în ce mai consistent și cu elemente alogene internaționaliste
care migrează vesel din partid în partid și se reconfigurează imediat ce sunt
contestați public, în altă expresie politică și sau curent ideologic în funcție
de interesele grupului lor interlop și de ce se mai cere în piața politică.
Este nevoie de liberalism? Ei devin liberali. Este nevoie de socialiști ? Tot
ei devin ,,cei mai buni apărători” ai muncitorilor. Politici europene de mediu?
Ei devin cei mai mari ecologiști și închid toate capacitățile energetice. Au
tupeul ordinar al hoțului care strigă hoții și abuzând de funcțiile publice
prin teroare politică și rețelistică de tip mafiot își creează puterea
personală și influența asupra Justiției, culmea, în numele Binelui Comun, a
Dreptății și Patriotismului!
Strămoșii noștri se răsucesc în morminte când află la
ce trădare a Neamului s-au pretat anumiți români nemernici. Umbra și spiritul
lui Raskolnikov plutește deasupra lor și râde demonic cu gura pînă la urechi.
Aproape toți (cu excepția patrioților) acești oameni decidenți din întregul
nostru spectru politic actual sunt de 10 ori mai răi, mai perverși și mai
criminali decât Raskolnikov pentru că nesimțindu-se opriți, înlocuiți,
pedepsiți și iertați de către Justiție și Societate vor recidiva tot mai rău și
mai rău, până la a se indentifica complet și total cu Răul! Să ne ferească
Dumnezeu de ziua aceea și de acești oameni care vor deveni Dictatori răi
fundamental, fără suflete și fără conștiințe de români empatici! Acești
decidenți submediocri, inculți și ,,drogați” ideologic de promisiunile
onctuoase ale străinilor sataniști ne îndreaptă ca pe o turmă de ,,oi
democrate” lipsite de voință și reacție, spre ,,o societate universală de
,,aur” care va avea evident și un viitor biotehnologic ,,nemuritor”. Așa se face
că decidenții noștri autoaleși în numele rațiunii de stat (european) s-au
scindat și s-au rupt de Sfânta Treime, de religia creștină a mântuirii și nu în
ultimul rând s-au clivat psihologic și de Neamul Românesc și de interesul său
național. După ce au jefuit fără milă și rușine România în interesul străinilor
lacomi și hulpavi, și nu în ultimul rând în interesul personal și de clan, s-au
dezindentificat ușor de legătura lor naturală cu Neamul Românesc. Ne-au vândut
(dar s-au și vândut) pentru 30 de arginți în numele minciunii numită în basmele
noastre ,,Tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte” dar cu mare
tristețe vor constata că nu se vor putea sustrage din fața a ceea ce se
cunoaște a fi dintotdeauna Justitia Imanenses! Timpul trece
și încă din Geneza se știe că Dumnezeu nu bate cu parul, nu
doarme, nu uită pe nici unul dintre noi și nu se lasă batjocorit!
Bibliografie:
Biblia-Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxa-București-2018
Dostoievski, F.M., Crimă și Pedeapsă Editura
Polirom, 2016
DSM-5.,Editura Medicală
Calisto, 2016
Webliografie:
[1] https://ijels.com
[2] https://ijip.in
[3] https://www.reddit.com
[4] https://ro.wikipedia.org
[5] https://rhimrj.co.in
[6] https://cartisialteminuni.ro
[7] https://www.reddit.com
[8] https://www.neliti.com
[9] https://www.reddit.com
[10] https://cdn2.f-cdn.com
[11] https://www.mystudies.com
[1] Cercetător
la Inst. de Filosofie și Psihologie CRMotru A.R.
[2] Monomania
este o stare patologică cronică în care o persoană manifestă o obsesie extremă
pentru o singură idee sau un singur subiect în timp ce restul funcțiilor sale
mintale rămân complet normale. Termenul provine din limba greacă unde monos înseamnă
unic și mania, nebunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu