AnnaNoraRotaru - RĂTĂCIRI ÎN TOAMNĂ...

 

RĂTĂCIRI ÎN TOAMNĂ...

~*~

Mă caut sub fiecare frunză, jos ce a căzut,

O zi de toamnă fiind, plină de melancolie...

Sub pietre, buturugi, vreun loc neprevăzut,

De ochii multora ascuns, l-alți de necrezut,

Sub talpa trecutului, sub bulgărele de glie

Sau, în tăcuta mea chilie...

Rătăcit mi-e pasul prin bolovani, hârtoape,

Prin păduri purtat, cănd sus și când la vale...

Cu frunzele amestecate-n vârtejurile de ape,

M-ar fura Himera, ca să-mi închidă pleoape,

Ca nimeni s-afle, de-am fost pe-a lumii cale

Sau, pe cărăruile astrale...

O linişte tomnatică în jurul meu se-ntinde

Bruma se lipeşte de carnea încă-mi crudă...

Şuviţă din veşmânt, din mine se desprinde,

Din braţul cuvios, ce iubirea doar cuprinde

Și-alerg, mă caut, dansez vioi, ca paparudă,

Râzând, cântând sorții în ciudă...

Devreme încă-i, Doamne, să îngenunchez,

Să merg spre fără-ntoarcere, ştiuta punte...

Mai vreau zile la rând şi nopţi să mai veghez,

Chiar prin talazuri, mai lasă-mă să navighez,

Ștergând cu dosul palmei sudorile pe frunte,

Voi căuta speranţa și-n grăunte...

~*~

_______________ NORA ______________

versuri din vol. 4 __ „Pe urma paşilor pierduţi" _

 

Liliana Burac - Te rog, mă iartă

 

Te rog, mă iartă

 

 

~*~

 

Am fost în sat și m-am umplut de jale,

Căci moartea a făcut prăpăd la noi,

Atâtea porți închise, atâtea case goale

Și-atâta lume dusă spre viața de apoi...

M-am dus să văd căsuța părintească,

Mi-era atât de dor... de mult nu am mai fost,

Dar nimeni nu era să mă primească

Și m-am simțit străină... fără rost...

Era ograda îmburuienită și pustie,

Iar troscotul întins peste cărare,

Copaci necurațați, crescuți parcă-n neștire,

Butuci de vie tologiți în soare...

Iar gardul stă să cadă spre vecini

Și stâlpii casei sunt macinați de vreme,

La toate ușile lăcate încuiate,

De parcă cineva de hoți s-ar teme.

Pe un perete, afară, la hambar,

Stă coasa tatei, bătrână, ruginită,

În șură, stativele mamei triste zac,

Uitate pe o scoarță de vremuri ciuruită.

Mă-neacă lacrimi grele și amare

Și un suspin adânc ma ține-n piept,

Nu îndrăznesc să fac un pas nainte

Nemaiștiind la ce să mă aștept.

M-așez pe prispa casei, buimăcită

Și mă gândesc că mâine dac-ar fi

Parinții noștri să se-ntoarcă acasă,

Pentru a doua oara, ar muri...

Dac-ar vedea sudoarea lor de-o viață

Cum nu am fost in stare s-ongrijim,

Că suntem toți departe și pe-acasă

Cu anii, câteodată, nu venim!

Mă scutur-un fior adânc de vină

Și gându-mi zboară iute în trecut,

O văd pe mama trebăluind pe-afară

Și-mi vine să mă duc să o sărut!

Văd casa noastră, albă, văruită,

Cu flori în geamuri la veranda mare,

Pe tata, tot mereu cu sapa-n mână,

Prin crinii mamei, albi, lângă cărare...

Văd via ridicată pe sârmele întinse,

Prin frunze, văd ciorchini de struguri grei

Și pot să număr în boabele-nroșite

Clipe părăduite, demult, în anii mei...

Un vânt ușor stă să-mi atingă fața,

Precum o mângâiere fină de năframă,

Din suflet curg cuvinte nerostite...

Te rog, mă iartă tată!!!

Te rog, mă iartă mamă!!!

 

~*~

Liliana Burac

 

 

Trimisa de: Petru Nistor

Germain Droogenbroodt - ITHACA 814, Privind spre mare, Agron Shele