Consilierul
Regal N. Iorga ar fi adus grave ofense Suveranului într-o şedinţă a Academiei, când preşedintele
acestei înalte instituţii propusese ca
toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale” (înfiinţat de Carol al II-lea la
16 decembrie 1938, în locul
partidelor
politice declarate clandestine). În acel moment, N. Iorga s-a ridicat, spunând că îl surprinde ca tocmai
preşedintele să facă o atare propunere
adunării, ca şi cum aceasta ar fi o breaslă de bărbieri, tinichigii sau o
asociaţie de funcţionari comerciali.
„Nu, domnule preşedinte - a spus în continuare
noi nu suntem o turmă de mameluci,
fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară, şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar
ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu
cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată
în asemenea condiţiuni.”
La strigătele de „destul”, „stai jos!” ale
academicienilor, N. Iorga s-a ridicat
din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric, şi că dacă
este vorba să facă istorie, apoi să mai
aştepte puţin, domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.
Cu toate protestele asistentei şi fiind des
întrerupt de academicieni, N. Iorga a
început prin a aminti că „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere:
Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau
unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se
confunda cu cele din vale îşi ziceau
„Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem
de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni
ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti
Hohenzollerni se trage actuala noastră
dinastie, care după cum este şi firesc, poartă nu numai stigmatele rasei
evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în
patru generaţii.”
Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a
continuat totuşi, arătând cum în
calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă
invariabil din patru în patru generaţii
şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din
generaţia
celor nebuni.
Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la
minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl
Regelui Ferdinand.
Deşi
părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul
Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi după a patra generaţie, Regelui Carol II. Mai mult
încă: toţi aceşti regi ori prinţi
nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui
evreesc din vinele lor scade, din cauza
rezultatelor încrucişării cu prinţese de
sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic, prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi
străbunicul lui Carol II, care l-a
precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României,
căsătorit – după cum se ştie, a mai adăugat N.
Iorga – cu d-na Lupescu.”
Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi
făcută de preşedintele Academiei, pentru
înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta la microfon
[!] dezbaterile din sala de şedinţe a
Academiei. Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a
vorbi mai departe. Intrând în sala de
şedinţe, dl. Urdăreanu s-a dus direct la Iorga pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate
acolo fuseseră auzite de
Suveran.
Acesta a spus d-lui colonel Urdareanu
următoarele: „Du-te şi spune stăpânului
tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse
acum la Academie se vor învăţa în viitor
în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea
întreagă, deoarece am avut grijă să le
trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”
Toate aceste insinuări fac obiectul de
discuţie prin toate lojile masonice, loji în care s-ar fi hotărât detronarea
Suveranului României. Tot masonii mai
pretind că, pentru ca opinia publică să nu dea crezare celor care s-ar comenta, [Regele] a îmbunat pe N. Iorga, iar
la serbarea şi recepţia
membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a
fotografiat întreţinându-se cordial cu
acesta.
Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. ÎI, f. 181-184
Comentarii:
De ce nu sunt "mentionate" in cartile de istorie marile tradari de tara si neam!?
Oare si acum tot "rollerii" ne scriu istoria?
Care-i diferenta intre practica comunistilor de a obliga intelectualitatea sa adere fortat la partidul si filozofia care le patronau interesele si practica regalistilor! care obligau pana si academicienii sa se inroleze in "frontul totul pentru tara" ? De ce a abdicat Carol II pentru amanta in anii de grea cumpana pentru tara si neam asa cum numai peste cativa ani si "fi -su" - clapaugul Mihai- a tradat tara dupa ce mai inainte tradase pe Antonescu Seful Guvernului si al Armatei!?
Cine si cum la mai putut forta pe auto-detronatul Mihai -cel care pentru o pensie substantiala tradase Romania - sa-si repete gestul in iulie 1989 cand a semnat "Declaratia de la Budapesta" -un alt act de INALTA TRADARE DE TARA SI NEAM!
Regalisti! luati aminte ca veti fi "totusi" judecati candva impreuna cu toti sustinatorii de aiurea pentru TRADARE DE TARA SI NEAM!
Virgil Ciuca
Bucuresti
4 iulie 2016
(ND)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu