Pios omagiu adus unui reputat poet dialectal din Banat, George Gârda

Dragă cititorule,

   Rândurile de mai jos se constitue într-un pios omagiu adus unui reputat poet dialectal din Banat, George Gârda, de la care a rămas cunoscuta butadă:

"Ca tăt Bănatu-i fruncea", ajunsă la

" Tăt Banatu-i fruncea!", apoi la

"Banatu-i fruncea!" cu replica anonimă:

"Ardealu-i mintea!".

     Ca bănățean și ca poet dialectal, mă simt implicat în frumoasa poveste scrisă de vrednicul nostru înaintaș.

     Pentru suculență și reactualizare, l-am provocat la tandem pe prietenul Eugen Albu din Cluj-Napoca, titlul parodiei fiind și al unui volum " duplex" la care lucrăm.

      Nutresc sentimentul că - de dincolo de moarte - câțiva corifei ai scrisului în "dulcele grai bănățan" acceptă ofranda adusă de mine prin dezvelirea a șase plăci comemorative și mai multe pomeniri în presa scrisă sau vorbită.

         Fie-le amintirea veșnică!

     Cu satisfacția unei misiuni îndeplinite,                          

 IONEL IACOB-BENCEI

„BANATU-I FRUNCEA”

&

„ARDEALU-I MINTEA

                  

                - parafrază la George Gârda -

S-au dus o sută și... de ani

Și nu-i mai ca atuncea

 Când zis-a unul din „pogani”

„Că tăt Bănatu-i fruncea!”

În lume, multe s-au schimbat,

Ba chiar și-n viața noastră;

Avem și INTERNET la sat

Și-avem „Săgeata-albastră”.

Așa că astăzi - dragii mei -

Stau de taifas în tren,

De la Geoagiu la Bencei,

Ionel cu Eugen.

Ei nu-s mai Stan și Iorgovan

„În tren p'a tria glasă”,

Dar tot mai poartă un „givan”

În graiu' lor de-acasă.

Începe Eugen, fălos:

- Ionele, spune-mi cin'te-a

Capacitat, vreun mincinos,

Că nu-i Ardealul mintea?

- Ascultă, nu mă nărvoza 

Dă vrei să treśem puncea;

Io nu am spus așa śeva,

Am dzâs: „Bănatu-i fruncea! ”

Șî nu-mi vorbi așa..., dă sus,

Cuvincie pă domnieșce;

Ce rog să-m spuni śe ai dă spus,

Da' în argelenieșce...!

- Ț-oi spune, ie, ca arghelean:

Banatu vost ghe fală

Îi tăt așe cum o zâs Stan...,

Vas'că, nimica goală.

La noi „BOTANICA”-i un vis,

Cu zăci ghe mii ghe specii,

Hectară-ntregi ghe PARADIS,

Ca s-o apuce vecii...!

Amu, aicea poț să vez

Șî flora ghe pe „coaste... ”

Șî trandafiru japonez,

Da' șî flori ghe-ale noaste.

Ghe PIERSIC, mă, ai auzât?

Ce-o fo în film „Harapu...",

Vorbeșche șî che râz atât

Până che doare capu...!

- Vorbieșci ca să mă căpiez,

C-aveț șî voi „Grăgină”,

Da' hai la Bazoș ca să vez

Un RAI, supt „luna plină";

Îi o pădure dă arbușci,

Aduș dân larga lume;

Dân flori îț vinie ca să mușci;

Da. Nu mă țân dă glume.

Pofcesc tăț argelenii tei,

Ca orșâcând să vină,

Să vadă parcuri șî alei,

„Orașu nost, grăgină”

Cu „Parcu Rozelor”, un scut

Dă trandafiri cu roauă;

Orașu unge o-nșeput

„Revolta”- n optză'ș'noauă!

Avem pă marele POPA'S...,

Nimica nu ii scapă;

Îi molăreșce ca un AS

Șî l-o pictat pă PAPĂ!

Îi primu nostu gugulan,

Că  vedz - aiśi îi șpilu -

S-o șpățârit la Vatican

Ciar cu „POPA-MOBILU”.

Tu dă Băbuț ai audzât,

 Dzâs șî „homeopatu”?

Tratează-n Mașloc, sat vestât,

Îl șcie az tăt natu;

Cu „Centru medical” model,

Ce vingecă dă rele;

Vin oaminii în cârj la el

Șî pleacă fără ele...

Nu ne-ar strâca la amândoi

Să-i faśem o rugare

Să nie consulce, că șî noi 

Ni-s hăităș dă piśioare.

- D'apăi, epigramiști aveț?

- Po cum să nu? câți vrei

Șî tăț îs buni, da-s tri dă preț:

Ionel, Iacob, Bencei.

- Io, după câche-am auzât,

Doar doi ar fi „pă val”:

Ionel, Bencei șî cam atât, 

Că-i Iacob  ghin Argheal!

- Acuma, iar „sări păstă cal”,

Că bun măi ieșci dă gură;

Iacob nu vine dân Argeal,

Să trajie dân Scriptură.

Da' voi cum staț la strâgături, 

Numice epigrame,

Le scrieț pântră picături

Sau în podrum la crame?

- Noi stăm ghestul ghe binișor,

La Cluj cu epigrama;

Avem un mare scriitor

Ș-amu aci îi drama,

Că nu-i concurs în care el

Să nu ia premiu-ntâi;

Îi mult măi tare ca Ionel,

Al vostru căpătâi...!

Atâchea premii o luat,

Ghe ani șî ani ghe zâle,

Că diplomele le-o-nrămat

Ș-amu-s vreo zăce kile!,

Iar cap la cap îs cât un tren,

Că ghe-aia-i fac omagiu;

Îl cheamă Albu Eugen,

Zâs „Prințu ghe Geoagiu”!

- Śicesc șî io poșmândre noi,

Că-s mulce, fel dă fel,

Nu vreau să-m fac păcat cu voi;

N-am audzât dă el;

Da'  poace-n creșcet să tot stea,

Pân-l-o durea șî crielu,

Că niśiodată n-o avea

Succes ca Iacob Nielu!

- La noi îi Fabrică ghe ruj,

Cum nu îi alta-n țară;

Avem șî „varză a la Cluj”

C-un gust ghe che doboară,

Că-i cu untură ghe la porc

Șî varză pusă-n praguri,

În tavă, inghe să întorc

Șî alche fainoșaguri.

Ghin „pălăneț” ghe ai gusta

La noi, la Viișoară,

Ai zâce cum că „pița”-i ra,

Nu-ț trăbă-a doaua oară!

Ce să măi spun ghe stadion?

Modern ghin cale-afară;

Echipa-i prima în sezon

Șî lom EVENTU, iară.

Da' voi ce-aveț pân  cel Banat

Ghe vă lăudaț atâta?

- Ajiunjie! Io ce-am ascultat,

Ascultă șî tu câta!

Avem bisăriśi, mănăstiri,

O Catedrală mare;

D'o vedz, mă nădăi că ce miri;

Șî nu-i o întâmplare

C-or fost la noi mitropoliț

Vasile, Nicolae

Șî az îi Ion, dân ăi vestâț;

Avem vlăgiśi, o droaie...

A,  śe-m spuni mie dă curechi?

Noi bacem o păsulă

Dă-ț iasă focu pân urechi

Șî păru pân căśiulă.

Așa îs bănățănii mei:

Pogani șî tari la rânză; 

Ț-oi da răchie la Bencei

Șî  „colăśei cu brânză”....

-...Măi gată! Haida la fruștuc,

„Că-m lasă gura apă”;

Să văd pân straiță ce apuc:

„Ai”, slană, pită, ceapă...

Șî oauă fierche măi mâncăm,

Cam iestea-s ghe opincă;

Da' măi năinche să-nchinăm

Un ștamplu ghe palincă...!

Șî tu nu che măi lăuda

Cu tot ce-n jur să mișcă;

Adus-ai ghe fruștuc ceva?

- Io am adus...o brișcă!

- ...No, mă zuitai să-ț spun că noi

Am dat ș-un prim-ministru...

- Mulțam! Atâta tărăboi

Că nu o fost magistru...!

- D'apăi Grindeanu ghin Banat

O fo măi bun ca Boc?

- Io dzâc că da!, dă ar fi stat

V'o patru ani pă loc.

... Și tot așa... și iar așa...,

Ajunge trenu-n gară

Și prinde a se repeta

„Disputa seculară”.

Deci, haideți să trăim ca frați:

Noi - șesul, voi cu munții,

Da-n veac de veci să nu uitați

Că-i mintea-n dosul frunții!

Realizator: Ionel Iacob-Bencei

Consultant pt. Ardeal = Eugen Albu

_______________________________

                  GLOSAR

Precizare: semnul ś se folosește pentru redarea grafică a unor cuvinte în grai bănățean cu o

pronunție specifică.

Exemple: śe = ce; duśi = duci; /faśi =faci; culśi = culci; śină = cină; śine = cine; cruśi=cruci;

dulśi = dulci etc.

ai = usturoi

aci/aiśi = aici

amu = acum

arbușci = arbuști

audzât = auzit

brișcă/briptă = briceag

căpiez = o ia razna

căśiulă = căciulă

cârj = cârje

câta = puțin (în Caraș-Severin)

che = te

creșcet = creștet

criel = creier

colăśei = un fel de langoși

dzâc/zâc = zic

faśem = facem

fainoșaguri = mirodenii

fierche = fierte

fo = fost

frunce = frunte ( în față, primul)

fruștuc = mic dejun

ghe = de

ghe-ai = de-ai

ghin = din

givan = sfat/taifas

glasă = clasă/categorie

gugulan = locuitor (originar) din zona Caransebeșului

 hăităș = mers greoi/dureri

iestea = astea/acestea

inghe = unde

lom = luăm

molăreșce = fotografiază, zugrăvește, pictează

mușci = muști

nădăit = intuit

năinche = înainte(Banat: năince)

nărvoza= enerva

pălăneț = un fel de mălai în cuptor

podrum = pivniță

pogani = tari/bogați/renumiți

poșmândre = glume/anecdote

punce = punte

răchie = țuică

slană = slănină

straiță = traistă

strâca = strica

șcie = știell

șpățârit = plimbat

șpil = substrat

ștamplu = măsură de 30-50 ml.

śe = ce

śeva = ceva

treśem = trecem 

vestât = vestit

vingecă = vindecă

vlăgiśi = vlădici

zăci = zeci

CĂ TĂT BĂNATU-i FRUNCEA!

- poezie în grai bănățean-

          de George Gârda

La târg mergând pă izânban,

Colo p-a tria glasă,

Givăne Stan cu Iorgovan

În limba lor d-acasă.

- Hei! Multe-avem noi în Ardeal!-

Grăieșce Stan cu fală-

Banatu vost, dân mal în mal,

Îi o nimica goală!

Metropolit, voi nu aveți

Câci e la noi acasă;

Iar Catedrala să o vezi,

Ce mare-i și frumoasă.

Avem și oameni cultivați,

Gazete cu renume,

Avem profesori, advocați

Cum nu mai sunt pe lume!

- Nu ce-nfoia așa pogan

Ca un tutcan în coadă! -

Răspunsă-atunșea Iorgovan -

Că vorba țî-i prea șoadă!

Metropolit? Bine c-aveț!

Dă asta nu nie doarie,

Da' pă vlăgica nost să-l vedz,

Că-i sfânt ca mândru soarie!

Cu Cătidrala dă la voi

Tu stai să-ț ieș dân firie!

Io nu mă laud, da' hai la noi

Să vedz tu mănăstirie!

S-audz la oamini învățaț

Cum nu măi est' pă lumie!

Voi numa-n bobot îi lăudaț,

Dă șe nu-i spuni pă numie?

Mocioni! Mă! Rumân bogat!

Îl șcie, mă, tăt natu,

Îl șciu copiii dă la sat

Șî-l șcie șî-mparatu!

Iar Bredișean îi arvocat

Dân viță păorească,

Îi floarea noastă dân Bănat,

Cristos să ni-l trăiască!

Șî tăt în creșciet să șăgieț

Pân v'o durea șî crielu,

Voi nișiodată n-o s-avieț

Țăitung ca „Dărăbielu”!

Cu mulce vă născocoriț,

Da' una să o șcii tu:

Că nișicând nu înfăptuiț

Un cor ca a lu Vidu!

Șî dac-un veac tu ci-i lăuda,

Să șcii că șî atunșea,

Ca șî acu', ț-oi arăta

Că tăt Bănatu-i fruncea!

_______________________

bobot = vorbă deșartă/goală

criel = creier

„Dărăbielu” = Drapelul (ziar local)

frunce = frunte( aici: primul, în față)

glasă = clasă ( aici: de tren)

izânban = tren

(vă) născocoriț = vă făliți/lăudați

păorească = țărănească

șoadă = aici: cu sensul de ironică

tutcan = curcan

țăitung = ziar/gazetă

vlăgică = vlădică

CINE A FOST GEORGE GÂRDA

 

 Titlul acestei cărți „duplex”, propus de mine, mă obligă să fac un scurt comentariu despre autorul butadei „Că tăt Banatu-i fruncea!” pentru că mulți români rostesc această sintagmă fără să știe de unde provine.

    Paternitatea expresiei îi aparține poetului dialectal - de rezonanță - George Gârda, născut la 5 septembrie 1879 în comuna Mănăștiur (grai local: Mănășciur), situată în zona Făgetului, din județul Timiș.

    A urmat Școala primară în satul natal, iar în 1892 a intrat ca elev la Liceul maghiar din Lugoj, ca după absolvirea „cursului inferior” să se transfere la celebrul liceu „Andrei Șaguna” din Brașov unde își ia Bacalaureatul.

    Urmează cursurile Universității din Budapesta, unde obține Licența în Drept /1908/ și Examenul de Cenzură în 1909.

A activat ca avocat stagiar la Lugoj, apoi și-a deschis birou de avocatură la Făget, fiind mai aproape de Mănăștiur.

Mobilizat în armata austro-ungară, a participat la Primul Război Mondial în Galiția ; rănit la picior, a fost internat într-un spital din Viena, după aceea -  la Lugoj. În timpul convalescenței a învățat limbile franceză și germană în care conversa fluent.

După război, a militat pentru organizarea românilor bănățeni în scopul sprijinirii istoricelor evenimente ale acelor vremuri.

 A participat la Adunarea Națională de la Lugoj din 3 nov. 1918 (5.000 de români) când a fost ales Comandant-adjunct al unui Batalion al Gărzii Naționale din orașul de pe Timiș, înființând un asemenea batalion și la Făget, sprijinind astfel delegații bănățeni să participe la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.

          După săvârșirea Marii Uniri, a fost ales deputat în primul Parlament, rostind - în Adunarea Constituantă a României reîntregite - un discurs memorabil cu tema „Banatul nu-i pierdut”.

Prima poezie reușită, în grai bănățean, a fost „Izâmbanu” (trenul) creată în anul 1902, în satul natal. De altfel, majoritatea poeziilor sale au fost scrise între anii 1902-1904 la Budapesta, Mănăștiur și Lugoj. Excepție făcând „Masa poganilor” (vestiți) scrisă la Biserica Albă (azi în Serbia).

          Și-a făcut debutul în presă l-a făcut în ziarul „Drapelul” din Lugoj, nr. 111/1902, cu poezia „La urlaub” (permisie din armată), iar în nr. 24/1903 i s-a publicat poezia de succes „Că tăt Banatu-i fruncea”, căreia „i s-a dus buhul” după ce a apărut la Budapesta, în 1908, la Tipografia „Poporul Român”, prima ediție a volumului său de poezii intitulat sugestiv „Bănatu-i fruncea!”,cu o prefață semnată de profesorul Iosif Popovici.

          Alte ediții ale aceluiași volum: București, 1921 și 1996, aceasta din urmă fiind îngrijită de scriitorul bănățean Traian Iancu.

          Marele critic literar George Călinescu îl menționează în lucrarea Istoria Literaturii Române (1941), iar Gabriel Țepelea și-a dat doctoratul cu teza Gârda și literatura dialectală bănățeană. Era în anul 1948, chiar anul în care poetul, în preajma Crăciunului (23 dec.), ne-a părăsit.

Își doarme somnul de veci în Cimitirul din Făget, actualul oraș patriarhal în care a trăit, a profesat ca avocat și a creat.

Poeziile sale cele mai reușite, au fost selectate în diferite antologii dintre careamintim „Ano, Ano, lugojano” semnată de Gabriel Țepelea, Editura „Facla”, Timișoara, 1974; „Antologia poeziei în grai bănățean”, îngrijită de Ștefan Pătruț, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999; „Poezii în grai bănățean”, vol. I, îngrijită de Aurel Turcuș, Editura „Orizonturi Universitare”, Timișoara, 2009, apoi în „Antologia Literaturii Dialectale Bănățene” (poezie, proză, teatru) 1891 - 2011 îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu, Editura „Universitatea de Vest”, Timișoara, 2011, iar recent în Ediția a II-a a ALDB (poezie, proză, teatru) 1891-2017, apărută la aceeași editură în 2017 și îngrijită de același grup de scriitori.

Moștenind o bogată zestre spirituală de la vrednicii înaintași și perpetuând frumosul obicei de a „declama poezii în „grai bănățan",în multe școli din „Banatul istoric” elevii învață facultativ poezii semnate de  Victor Vlad Delamarina, George Gârda, Tata Oancea,(alias: Petru E. Oancea),Grigore Bugărin, Cassian R. Munteanu, dar și din contemporani ca Marius Munteanu,Virgiliu Șchiopescu, Petru Chira, I.I.Bencei, Ștefan Pătruț, Dorina Șovre, Sorin Olariu, respectiv Ionel Stoiț din Torac/ Banatul Sârbesc.

Poezia dialectală din Banat cunoaște noi dimensiuni prin promovarea ei de către Studioul de Radio Timișoara, în cadrul unei emisiuni duminicale, cu ajutorul Cenaclului radiofonic „Gura satului” fondat la 27 ianuarie 1991 de Marius Munteanu (inițiator), Ion Micu (redactor) și Ionel Iacob-Bencei. Ulterior, în ordinea sosirii, cenaclul s-a întregit cu Virgiliu Șchiopescu, Ștefan Pătruț,Ioan Viorel Boldureanu, Petru Chira și Ion Olariu.

După modelul respectiv, câțiva ani au fost cenacluri satelit la Lugoj,  Caransebeș și Reșita. Într-o perioadă și câteva posturi tv din Timișoara, Lugoj, Reșița și Arad au promovat  poezia în grai bănățean.

          Anual au loc concursuri/festivaluri în comune ca Margina, Mănăștiur din județul Timiș, în orașele Bocșa și Caransebeș, din Caraș-Severin precum și în  localitatea Uzdin din „ Banatul sârbesc”/Voivodina.  Câțiva copii au obținut premii la Festivalul bienal de umor sătesc „ Gura satului” de la Macea, județul Arad.

          Casa de Cultură a Municipiului Timișoara găzduiește Cenaclul-Concurs de Literatură Dialectală Bănățeană „Marius Munteanu” condus de prof.univ.dr.Ioan V.Boldureanu. „După lupte seculare”, de ordin politic, în sfârșit, bustul poetului dialectal George Gârda - realizat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardelean - și-a găsit un loc pe soclu, lângă cel al legendarului cărturar pașoptist Eftimie Murgu, la intrarea în Parcul din Făget, în preajma Liceului Teoretic „Traian Vuia”.

          În satul natal, vreo trei-patru primari, împreună cu consilierii, n-au reușit în mandatele lor - care cumulează mai bine de trei decenii - să dezvelească o placă memorială la locul unde a fost casa părintească a poetului, întru cinstirea consăteanului lor, o personalitate a Banatului; în schimb, Școala Gimnazială din Mănăștiur îi poartă numele. 

Fie ca generațiile ce vin să-i prețuiască

pe toți oamenii de seamă care au dat ceva

Banatului și României noastre dragi.

A „spicuit” pentru dumneavoastră,

                         

IONEL IACOB-BENCEI