VESELIA PRIMAVERII - Sfantul
Inochentie al Odessei
Vremea primaverii înveselindu-ne
ochii si inima prin asemanarea sa cu starea cea dintâi a lumii si a noastra, în
acelasi timp si prin multe lucruri ce se petrec în curgerea rastimpului sau, ne
da a întelege ca fericirea si frumusetea aceasta sunt pierdute de noi; ca noi,
dimpreuna cu toata natura ce ne înconjoara, ne aflam într-o stare nefireasca si
ca, prin urmare, trebuie sa ne gândim necontenit cum sa iesim din aceasta stare
nefericita si sa dobândim din nou pentru noi si pentru natura acea primavara
din paradis, care odata începuta sa nu se mai sfârseasca.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 35-36.
CERȘETORUL
Vedem în lume că există mulți
cerșetori. Cerșetor este acela care nu are nimic: nici mancare, nici
îmbrăcăminte , nici casă , nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci
toate le cere de la oameni și le
primește de la ei. Într-o asemenea sărăcie se află
toți oamenii, de la cei distinși până
la cei nevoiași , de la cei bogați până la cei sărmani, de la stăpâni
până la robi; şi, într-adevăr , cerșetor
este tot omul, chiar dacă nu-şi cunoaște lipsa. 1) Oricât de multe ar avea,
nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el insusi, ci
primește de la Dumnezeu (vezi I Cor. 1:7). Dumnezeu, ca un Bun și Îndurat, își
deschide vistieria și dăruieşte tuturor toate, cu mâna Sa cea atoatedarnică.
Aurul, argintul, arama sunt avuția lui Dumnezeu și ne servesc noua in nevoile
noastre. Mâncarea cu care ne hranim;
băutura cu care ne potolim setea, ne
răcorim și ne mângâiem; îmbrăcămintea cu care ne acoperim și ne încălzim; casa
în care ne odihnim și ne adăpostim de
vreme rea și de furtună ; focul la care
ne încălzim și la care ne fierbem mâncarea ; aerul prin care ne păstrăm viața;
lumina cu care ne luminăm; dobitoacele toate – animalele sălbatice, păsările și
peştii – care slujesc nevoilor noastre, și celelalte, toate sunt avuția lui Dumnezeu
(vezi Psalm 23:1). El, ca un Iubitor de oameni, după bunătatea Sa ne
dăruieşte toate acestea ca unor
cerșetori, necăjiți și nenorociți . De
aceea, toate cele necesare vieții noastre să le cerem în rugăciune: „Pâinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o noua astăzi ”. Prin pâine se intelege aici
tot ce ne este de trebuinţă pentru întreținerea
vieții noastre. Vezi-ți, omule, sărăcia! Dumnezeu îți dăruieşte totul, ca unui cerșetor si sărac.
Îți dăruieşte toate ale Sale, pentru că tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea
trai nici macar o clipa. Dumnezeu cunoaste lipsa si saracia ta si Isi deschide
vistieria, din care iti daruieste bunatatile Sale pentru trebuintele vietii
tale. Din ceasul nașterii si pana in ceasul morții tale, El îți arată propria
sărăcie. Gol te naști, vii in lume fără nimic; gol ieși din lume, deci pleci
tot fără nimic (vezi Iov 1: 21; 1 Tim 6:
7). Tot ceea ce agonisesti de la nastere pana la moarte numai tie iti slujeste
si toate sunt bunatatile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu iti daruieste
toate acestea ca unui sarac si necajit, caci fara acestea nu poti trai. Învață
deci: Să-ti cunoști sărăcia și
nenorocirea și, astfel, să te smerești . Ești cerșetor si sărac,căci nu ai
nimic al tău , ci toate le primește de la Dumnezeu. Să cunoști bunătatea
dumnezeiască, care toate ni le daruieste noua, celor cersetori si saraci. Să-I
mulțumești pentru toate lui Dumnezeu, ca Datatorului tuturor bunatatilor
noastre. De la El primim orice bunatate, fara vreun merit al nostru.
Intotdeauna, cu vrednicie si cu dreptate, sa-I multumim pentru toate. Slava lui
Dumnezeu, Binefacatorului, pentru toate! De aici, vedem ca toti oamenii sunt
deopotriva, intru saracie si necaz.
Saracia ii face pe toti egali. Fie ca cineva detine mult, fie ca detine putin, nimic
nu este al sau, ci este un bun strain. De aceea nimeni nu trebuie sa se inalte
asupra celorlalti si sa-i dispretuiasca pe ceilalti. Tot ceea ce are cineva
este de fapt bun strain, iar nu al lui. De ce sa te mandresti cu cele straine?
Prin urmare, trebuie sa ne ajutam la nevoie unul pe altul. Toate cate le avem
sunt bunatatile lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa le si chivernisim dupa voia
Sa. Casa noastra trebuie sa slujeasca pentru odihna aproapelui nostru; hrana
noastra trebuie sa-l hraneasca pe aproapele nostru; argintul si aurul nostru
trebuie sa vina in ajutor nevoilor aproapelui nostru; dobitoacele noastre
trebuie sa slujeasca si celorlalti oamenis.a.m.d. Aceste invataturi si altele
asemenea le desprindem din cunoasterea saraciei noastre si a bunatatii lui
Dumnezeu fata de noi. Aceasta este saracia cea vremelnica, materiala, careia ii
suntem supusi cu totii. 2) Daca omul priveste inlauntrul inimii sale si cugeta
la starea lui launtrica, atunci isi va vedea saracia duhovniceasca, mai rea
decat cea materiala, caci nu va gasi nimic in sine decat nenorocire, ticalosie,
pacate si intuneric. Nu va gasi credinta vie si nemincinoasa, rugaciunea
adevarata si din inima, recunostinta sincera si nefatarnica, dreptatea,
iubirea, curatia, bunatatea, milostivirea, blandetea, rabdarea, odihna,
linistea, pacea si celelalte bunatati duhovnicesti. Asa de sarac si necajit
este omul! Iar daca cineva detine vreo comoara, acela o are de la Dumnezeu, iar
nu de la sine insusi. Ea se datoreaza harului lui Dumnezeu, iar nu puterii
proprii. De aceea comoara duhovniceasca este numita de cuvantul lui Dumnezeu:
rodul Duhului Sfant. „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea,
indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea,
infranarea, curatia” (Gal. 5:22-23). Sa ne cunoastem, crestine, saracia
duhovniceasca si sa cautam la Hristos comoara cea duhovniceasca, la Cel care,
„bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim” (II
Cor. 8: 9). Nu avem credinta sincera; sa cautam, dar, sa ne imbogatim credinta:
„Doamne! Ajuta necredintei mele” (Marcu 9:24). Nu avem rugaciune adevarata; sa
o cautam, dar, la El, ca sa ne invete prin Sfantul Sau Duh sa ne rugam:
„Doamne, invata-ne sa ne rugam” (Luca 11:1). Nu stim cum sa multumim sincer si
din inima; sa cerem si aceasta de la El, ca sa ne invete sa multumim si sa-L
proslavim. Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogatii
duhovnicesti; sa batem, dar, la usa milostivirii Sale, ca sa ne deschida
vistieria Sa cereasca. Pentru toate acestea ne-a poruncit sa ne rugam si toate
acestea a fagaduit sa ni le daruiasca. „Cereti si vi se va da; cautati si veti
afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si
celui ce bate i se va deschide (Matei 7:7-8). „Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma
auzi, ca sarac si necajit sunt eu” (Psalm 85:1). „Cauta spre mine si ma
miluieste, dupa judecata Ta, fata de cei ce iubesc numele Tau” (Psalm 118:132).
„Spre unii ca acestia Imi indrept privirea Mea: spre cei smeriti, cu duhul umilit
si care tremura la cuvantul Meu! – zice Domnul” (Is. 66:2). „Cautat-a spre
rugaciunea celor smeriti si n-a dispretuit cererea lor. Sa se scrie acestea
pentru neamul ce va sa vina” (Psalm 101:18-19). 3) Omul este sarac, pentru ca
nu are prieteni adevarati si sinceri. Adevarata dragoste nu poate sa fie decat
reciproca, intr-un singur cuget si cu deplina intelegere. Rara este dragostea
in fiii oamenilor. Iar viclenia, siretenia, minciuna si fatarnicia se arata
aproape in toti. „S-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor. Desertaciuni a
grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au
grait (Psalm 11:1-2). Unul insala, altul minte, al treilea si al patrulea fac
la fel. Deci trebuie sa ne pazim si sa ne temem de oricine. Inima omului este
„mai vicleana decat orice si foarte stricata” (Ier. 17:9). De se intampla sa
avem prieteni care mai apoi devin vrajmasii nostri, aflam astfel ca ei au fost
prieteni mincinosi. Prietenul sincer este intotdeauna prieten. Avem multi
prieteni cand suntem fericiti – acestia sunt ca umbra pe timpul insorit; dar
cand se ascunde stralucirea fericirii noastre si ziua bunastarii noastre se
intuneca, atunci ei ca umbra se indeparteaza de noi si se ascund. Din aceasta
intelegem limpede ca prietenia lor a fost mincinoasa. Adevarata dragoste
intotdeauna este alaturi de cei iubiti – si in fericire, si in nefericire. Din
unul ea face doi, pentru ca unde este unul, acolo se afla si celalalt, chiar
daca nu intotdeauna cu trupul, insa intotdeauna cu inima. Prieten adevarat este
cel care nu ne paraseste la necaz. Asadar, cauta-ti un asemenea prieten cu atat
mai mult astazi, cand oamenii invata pana si cum sa insele, cum sa ademeneasca,
sa batjocoreasca si sa se cleveteasca unul pe altul. O, sarmanilor crestini,
cat v-ati indepartat de crestinii primelor veacuri, ale caror „inima si suflet
erau una” (Fapte 4:32). Din aceasta cunoasteti voi insiva ca a voastra
crestinatate este mincinoasa. Tatal minciunii, diavolul, ii invata pe oameni sa
se minta si sa se insele unul pe altul, sa se amageasca intre ei, ca astfel sa
sece credinta si dragostea din inimile oamenilor. Indura-Te de mostenirea Ta,
Doamne, si pazeste ramasita poporului Tau! Desertaciuni vorbeste fiecare catre
aproapele sau, fiecare invata sa minta, fiecare isi ascute limba ca un brici,
spre clevetire, batjocura, umilire si ocara.„Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit
Cel cuvios” (Psalm 11:1). Crestine, care sunt prietenii in care iti pui
nadejdea? Aici se vadeste nenorocirea omului: nenorociri de la vecini, nenorociri
de la cei ai casei, nenorociri de la prieteni, nenorociri de la frati,
nenorociri de la slugi si robi. Nu poate fi dragoste mai mare ca cea dintre sot
si sotie, dar si aici, asa cum vedem, se strecoara multa vrajba: cate plangeri,
clevetiri si rele nu auzim si la ei, unul impotriva celuilalt! Ce prietenie mai
este aceasta?! Sa se planga unul de altul si sa se cleveteasca. Vezi, crestine,
ca noi nu avem prieteni devotati si sinceri, pentru ca saraci suntem si nu avem
unde sa-i gasim. Sa ne indreptam spre Hristos, sa ne apropiem si sa ne alipim
inimile de El. Fara indoiala, El ne iubeste pe toti, si pe cei nevrednici, ca
un Iubitor de oameni, pentru ca insusi Sufletul Sau L-a pus pentru noi. Sa-L
iubim si noi pe El, ca pe Cel ce ne iubeste pe noi, si astfel vom lega
prietenie cu El, dar statornica prietenie, adevarata, sincera, care nu se
sfarseste, fericita si vesnica, caci dragostea reciproca se transforma in
prietenie. Atunci, chiar daca intreaga lume ar fi in vrajmasie cu noi, nimic nu
ne va vatama. „Voi sunteti prietenii Mei” O, bunatatea! O, iubirea de oameni a
lui Iisus! O, cinstea si vrednicia crestina – „daca faceti ceea ce va
poruncesc” – spune Domnul (Ioan 15:14). „Auzi, Doamne, glasul meu cu care am
strigat; miluieste-ma si ma asculta. Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi cauta.
Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta. Sa nu-ti intorci fata Ta de
la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau; Ajutorul meu fii, sa nu
ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu” (Psalm
26:12-15). „Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea
mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Sionului” (Psalm
72:27). DESPRE ACEEASI Oamenii saraci si sarmani, care traiesc in orice fel de
saracie si lipsa, daca afla un om bogat si generos, alearga toti la el si
fiecare cere ajutor in saracia lui. Unul cere de la el bani pentru nevoia lui,
altul mancare, altul imbracaminte, altul altceva si toti primesc ceea ce cer.
Crestine, noi toti suntem cersetori, nemernici si ticalosi, cum s-a spus mai
sus. In saracia noastra, cu atat mai mult in cea duhovniceasca, nu ne poate
ajuta nimeni, in afara de Hristos. Noi stim ca El este bogat, ca Dumnezeu, si
Indurat, si Milostiv, si Iubitor de oameni. El poate si vrea ca toate sa ni le
daruiasca noua. El, „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui
sa ne imbogatim”(II Cor. 8:9). El a luat asupra Sa saracia noastra, ca sa ne
daruiasca noua bogatia bunatatii Sale. El este pentru noi, cei saraci, cei
necajiti si sarmani, Limanul si Imbogatitorul. Catre El s-au intors stramosii
si parintii nostri in saracia, lipsa, mizeria si ticalosia lor si au primit
ajutor in tot ceea ce duceau lipsa, si s-au imbogatit prin mana Lui cea
atotindurata. Spre El alearga si astazi toti care il cunosc, primind cele
necesare. Să ne apropiem si noi si sa ne alipim acestei adunari cucernice, sa
alergam catre El cu credinta si cu nadejde, ca sa primim si noi de la El mila
si sa ne imbogatim cu harul Sau. El nu alunga pe nimeni de la El. „Pe cel ce
vine la Mine, zice Domnul,nu-l voi scoate afara” (Ioan 6: 37)… In primul rand,
ne cheama la El pe noi, cei saraci si necajiti „Veniti la Mine toti cei
osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11: 28). El daruieste
tuturor bunatatile cele materiale, vremelnice, deopotriva celor care Il cunosc
si celor care nu-L cunosc. Ei toate le primesc din Mana Sa cea atotdarnica. Ne
va darui si noua cele necesare, iar noi le vom primi. Slava bunatatii Sale! Se
cade insa noua ca toate sa le cerem de la Hristos, precum cersetorii si
saracii, sa ne cunoastem si sa ne recunoastem saracia noastra si comoara
bunatatii Lui, pe care ne-o deschide noua, celor necajiti, si sa-I multumim.
Bunatatile duhovnicesti le daruieste insa numai celor care Il cunosc, care ii
sunt credinciosi si care cer de la El cu credinta. Sa cunoastem si noi
necheltuita Sa comoara, precum si pe El Rascumparatorul nostru, Mantuitorul si
Imbogatitorul. Tatal Ceresc L-a trimis la noi, ca sa ne imbogateasca pe noi,
cei saraci si necajiti. Intru El se afla toata comoara fericirii noastre. Sa
alergam la Hristos cu credinta, sa-I marturisim saracia si lipsa noastra, ca El
sa priveasca la noi si sa ne daruiasca, dupa cererea noastra, in locul saraciei
noastre bogatia bunatatii Sale. Se cere insa de la fiecare ca neincetat sa-si
cunoasca si sa-si marturiseasca propria saracie, caci altfel nimic nu va primi.
„Pentru ca Dumnezeu celor mandri li se impotriveste, iar celor smeriti le da
har” (I Petru 5:5). Fara cunoasterea si marturisirea saraciei si lipsei, nu
poate fi smerenie. O, cersetorilor si saracilor, cu ce ne mandrim si ne
proslavim? Saraci suntem cu trupul, saraci suntem si cu duhul. Chiar daca avem
bogatie materiala si vremelnica, ea tot o avutie straina este, iar nu a
noastra. Toate sunt ale lui Dumnezeu, caci „al Domnului este pamantul si
plinirea lui” (Psalm 23:1). Nu detinem comoara duhovniceasca si suntem cu atat
mai nenorociti, cu cat nu ne asumam saracia. Suntem orbi si nu ne cunoastem
orbirea, suntem nenorociti si nu ne recunoastem nenorocirea, suntem necajiti si
nu ne recunoastem mizeria, suntem ticalosi si nu ne recunoastem nemernicia.
Bogatia, prin harul lui Dumnezeu, este pregatita pentru toti si fiecaruia se
deschide vistieria, iar omul nu vrea sa-si cunoasca si sa-si accepte saracia,
sa se smereasca si astfel sa primeasca harul lui Dumnezeu. Numai celor smeriti
li se da har. O, cat de cumplit l-a molipsit si l-a orbit pacatul pe sarmanul
om! In ce netrebnicie a cazut chipul lui Dumnezeu! Nenorocit este omul care
nu-si cunoaste si nu-si asuma nenorocirea – de aceea nu primeste nimic.
Dumnezeu vrea sa-l imbogateasca, dar el nu vrea sa-si recunoasca saracia lui.
Crestine, intreaga izbanda sta in a ne cunoaste si a marturisi saracia si
nenorocirea, inaintea lui Dumnezeu; numai astfel ne este chezasuita noua
bogatia harului Sau. Noua ne apartine vina de a nu fi dobandit comoara
duhovniceasca. Sa ne cercetam si sa ne cunoastem saracia, pentru ca Domnul sa
umple lipsa si neajunsul nostru cu harul Sau. „Fiindca oricine se inalta pe
sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18:14).
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk,
Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura
Egumeniţa, 2008.
HARTIA - Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca manânci peste masura, devii om
pamântesc, fara suflet, sau trup fara suflet. Daca postesti, atragi harul
Duhului Sfânt în tine, devii om duhovnicesc. Daca iei o hârtie poroasa fara s-o
înmoi în apa, ea ramâne usoara si, într-o cantitate mai mica, poate fi ridicata
în sus de vânt. Daca o treci prin apa, se îngreuiaza si poate cadea jos îndata.
Asa e si cu sufletul. O, cât de mult trebuie sa ni-l pazim cu postul!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 265
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu