România, între dezastru şi catastrofă
grotescă
Ion Măldărescu
10 Martie 2019
La 4 martie,
anul curent, s-au împlinit 42 ani de la cutremurul din 1977, motiv al unui
remember, al unei treceri în revistă a activităţii „seismice” demolatoare a
postdecembrismului. Copiind până la absurd situaţia erodării de la nivelul
ipocritei conduceri a „Imperiului celor 12 stele” (a se citi Noua Uniune
Sovietică), România, pe parcursul a mai bine de un deceniu de la intrarea în
Imperiu a avut şi are parte de jafuri, dezastre, calamităţi, deraieri de
trenuri, incendii de mari proporţii, poduri prăbuşite, autostrăzi plătite şi
nerealizate, dosare penale inventate de oamenii D.N.A…, dezastrul demografic al
celor cca. 5 milioane de români plecaţi ca slugi în Occident…, că de Schengen
nu poate fi vorba. Cam astfel se poate descrie palmaresul României integrată cu
forţa în birocratura stufoasă şi furcile caudine pecuniare bruxeleze. Pe fondul
stării de fapt, lectura unui recent comentariu, semnat de dl. Dan Dungaciu[1],
mi-a motivat exprimarea părerilor „pro” şi „contra”, necesare şi de bun simţ
civic, asupra opiniilor domniei sale.
De la bun
început, fac precizarea obligatorie: U.D.M.R. este doar o uniune culturală
înfiinţată pe criterii etnice, nu partid politic! Contrar statutului său, modul
în care această organizaţie este tratată ca partid politic de autorităţile din
România este anticonstituţional şi mă îndreptăţeşte să-i dau dreptate lui C.V.
Tudor, care, cu ani în urmă, a afirmat : „U.D.M.R. este asemenea unei
„traseiste” de pe Centura Bucureştiului. Când vede T.I.R.-ul Guvernului, face
semn cu mâna şi, hopa-sus, urcă în cabină”. Desigur, termenul „traseistă” este
doar o acoperire. Realitatea a demonstrat că în cei aproape 30 de ani de haos
postdecembrist, U.D.M.R. a fost (chiar dacă nu întotdeauna oficial şi nu
întotdeauna legal) la guvernare. Cauza?, politicianiştii din Parlamentul
României nu sunt altceva decât - cu rarisime excepţii - o turmă care urmează
poruncile incompetenţilor şi trădătorilor de Neam şi Ţară din fruntea
partidelor lor. Sub imperiul celor menţionate,
asupra textului publicat de dl. Dan Dungaciu exprim opinii:
„Pro”… fără comentarii
„- România
asistă impasibilă cum Ungaria își extinde controlul asupra Ardealului;
- U.D.M.R.
n-a fost niciodată atât de monolitic așa cum este acum;
-
Radicalismul lui Orban a fost evident, iar liderii U.D.M.R. au pupat inelul și
astfel U.D.M.R. a devenit filială „FIDESZ”, nu mai există nicio opoziție în
fața lui Orban;
- Pericolul
este cu atât mai mare, cu cât nu văd în Ungaria, în acest moment, vreo forţă
capabilă să se opună […], iar cedările pe care le fac politicienii români, în
numele prezervării majorității politice, sunt ridicole.
- U.D.M.R. a
devenit o soluţie imorală și trebuie să găsim rapid o soluție de a nu alunecta
pe această spirală a violenței.
- Cu cât
trece timpul, reacţia României ar trebui să fie mai dură şi, cu cât se va
întâmpla asta, cu atât riscul unui conflict este mai mare…
- […] noi
(românii - s.n. I.M.) am ajuns în faza de nesimțire, nu numai că nu ne mai
deranjează, am ajuns să fim nesimțitori la astfel de atitudini. Imaginați-vă că
la un moment dat toate piesele se așază pe tablă exact cu aceleași revendicări
și argumente pe care Ungaria le-a avut la Trianon. Unul dintre argumentele de
atunci era că Ungaria nu se poate rupe de Transilvania din cauza
interconectivității economice. Din această perspectivă trebuie să înțelegem de
ce nu e deloc întâmplător că Viktor Orban vine cu investiţii şi bani,
- Noi
(românii - s.n. I.M.) ne îmbătăm cu apă rece si credem ca dacă noi vom fi
rezonabili, şi ei se vor simţi cumva aşa obligaţi să fie rezonabili. E o
prostie!” (Dan Dungaciu).
„Contra”, cu argumente
„Din păcate,
Ungaria e pe un drum greșit. Nu e firesc ca 70% din voturi să meargă la
„FIDESZ” și „JOBBIK”, nu e firesc ca un stat european membru N.A.T.O. să
înceapă campanii împotriva unor oameni precum Juncker, Timmermans, Soros,
maniera de a acţiona a Budapestei este neverosimilă, dar la fel de neverosimilă
este reacţia internă [...]”[2] (Dan Dungaciu).
În ţara sa,
fiecare popor are dreptul inalienabil să procedeze cum crede de cuviinţă că
este mai benefic interesului naţional. Personajele de genul celor enumerate de
dl. Dungaciu (suferindul de „sciatică
etilică” numit Juncker, infatuatul neprieten - nedeclarat oficial - al
României, Frans Timmermans şi, sine die, plaga planetară numită Soros) nu sunt
cele potrivite pentru a conduce Noua Uniune Sovietică, nu au competenţa şi
împuternicirea să ia decizii privind soarta Europei şi a Planetei. Îmi este
greu să înţeleg cum, aceşti reprezentanţi ai Parlamentului European (primii doi
dintre cei numiţi), îşi permit să predea lecţii de morală guvernului oficial al
unui stat component al U.E., să desconsidere hotărârile conducerii acelui stat
şi să acorde câştig de cauză unei persoane învinuită de comiterea de
ilegalităţi, cu dosare penale în cercetare.
În
condiţiile date, comisarul european pentru justiţie Vera Jourova a comis o
gravă abatere, făcând presiuni asupra celor implicaţi în procesul de selecţie a
procurorului-şef european: „să joace corect şi să nu încerce să discrediteze
sau să submineze pe oricare dintre candidaţi”. Actul în sine face trimitere la
fabula lui Grigore Alexandrescu: „Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate/
Este egalitate. […] Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,/ Lichea
neruşinată, astfel să ne vorbeşti? […] voi egalitate, dar nu pentru căţei.
Aceasta între noi adesea o vedem,/ Şi numai cu cei mari egalitate vrem”.
Concluzia : Juncker, Timmermans, Soros, Vera Jourova şi alţii ca ei nu sunt
nici pe departe şabloane ale corectitudinii şi dreptăţii!
„Ungaria e
pe drum greşit” - afirmă dl. Dungaciu. Mă rog, aşa vede domnia sa, dar de ce?
Iată câteva argumente interogative pentru care nu subscriu afirmaţiei enunţate:
- Pentru că
Ungaria şi-a achitat împrumutul la F.M.I., după care a închis biroul
instituţiei-căpuşă de la Budapesta şi i-a scos din ţară reprezentanţa?
- Pentru că
nu este de acord cu cotele obligatorii de migranţi impuse de U.E. ?
- Pentru că
refuză să acorde azil unei „civilizaţii”
de import în totală contradicţie cu modul european de viaţă şi posibilă celulă
teroristă?
- Pentru că
dă dovadă de demnitate în faţa dispoziţiilor abuzive şi absurde venite de la
Bruxelles? Desigur, Viktor Orban se bazează pe relaţia cu Rusia, împotriva
căreia nici Bruxelles-ul, nici N.A.T.O. nu scoate un sunet.
Să nu fiu
înţeles că mi-ar fi drag Orban. NU! Dar raţiunea, logica şi dreptatea mă obligă
să respect un inamic care luptă pentru interesele poporului său! Firesc, se
naşte întrebarea: de ce nu are şi România un „Orban” al ei, care să nu stea în
genunchi în faţa Înaltei Porţi vest-europene sau a altor puteri ale lumii,
măcar aşa cum au făcut-o doi patrioţi români: controversatul Mareşal Ion
Antonescu şi mult hulitul Nicolae Ceauşescu? Actuala „Matrioşkă” merkeliană nu
are nimic de-a face cu interesele României şi, parafrazând, statutul său nu se
ridică nici măcar la nivelul sandalelor Mareşalului, „dictatorului” sau, de ce
nu, chiar ale lui Orban!
După ani, tatăl play-boy s-a
reîntâlnit cu nevoiaşul minţii
Am ajuns de
râsul lumii şi ne merităm soarta! Cu surle, trâmbiţe şi clopote, în cadrul unei
ceremonii religioase şi militare, după 66 de ani de la moartea sa, rămăşiţele
pământeşti ale regelui Carol al II-lea au fost re-re-înhumate în necropola de
la Curtea de Argeş, alături de mormintele abdicatului rege Mihai şi ale soţiei
acestuia, neregina Anna[3]. Cu alte cuvinte, „a tunat şi i-a adunat”, başca
accesoriile din altă lume. Spectacol grotesc, militarii Brigăzii 30 Gardă
„Mihai Viteazul”, precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada”
din Curtea de Argeş au primit ordin să poarte pe braţe sicriul
re-re-înhumatului. Alţi doi ostaşi au fost puşi să poarte crucea şi o coroană
albă cu flori. O lacună regretabilă a memoriei, în cadrul ceremoniei se impune
a fi spusă: nimeni nu a îndrăznit să reamintească asistenţei că „subiectul”, a
pus în 1940 o pată de dezonoare pe Tricolor şi pe Armata României, cedând
U.R.S.S., fără luptă, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, Ungariei,
partea de nord-vest a Transilvaniei şi, Bulgariei, Cadrilaterul. Despre
„Afacera Skoda” şi alte hoţii şi matrapazlâcuri regale, nicio vorbă…
Potrivit
„Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, M.S. Margareta
a fost reprezentată (lipsă din cauză de motiv - n.n.) la ceremonia funerară de
principele Radu”[4]. Naţi-o frântă că ţi-am dres-o! Care „Majestatea Sa”,
Margareta! Republica România are regină şi noi, plebea, nu ştim? Alături de
Radu Duda, s-au lăsat privite „alteţele” deloc regale, Sofia, Maria şi Lia.
Initial, copilul din flori al re-re-înhumatului a contestat decizia „custodelui
Coroanei” de a muta rămășițele pământești ale bunicului său[5], dar în cele din
urmă a lăsat-o moartă. N-a lipsit nici ăla micu’, Niculaie-renegatu’. Au mai
participat la ceremonie: acad. Răzvan Theodorescu, secretarul general al
Guvernului, un consilier de la Cotroceni, primarul urbei, președintele
Consilului Judeţean, autorități locale și reprezentanți ai Ministerului
Culturii. Oportunişti care înclină cum bat vînturile străine! Afară de asta,
nimic nou pe frontul de la Curtea de Argeş. Doar profitorii străini care îşi
dorm somnul de veci în pământul sfânt al Ţării pe care au folosit-o potrivit
pohtelor! Trăiască dezarmonia „regală”!...
Aranjament
grafic - I.M.
-------------------------------------
[1] https://www.realitatea.net/dungaciu-romania-asista-impasibila-cum-ungaria-i-i-extinde-controlul-asupra-ardealului_2183186.html
[2] Idem
[3]
https://www.realitatea.net/moment-istoric-regele-carol-al-ii-lea-inhumat-la-curtea-de-arge_2183313.html
[4] https://adevarul.ro/locale/pitesti/regele-carol-ii-lea-reinhumat
[5] Idem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu