Scriitorul și ambasadorul Ion Brad + DE CE REFUGIAŢII ALEG EUROPA

A murit scriitorul și ambasadorul Ion Brad, cel care l-a convins pe Ceaușescu să se implice în salvarea schitului românesc Prodromu de la Athos

Ion Brad despre un moment mai puțin cunoscut din comunism: Nicolae Ceaușescu se implică în salvarea schitului românesc Prodromu de la Athos!

A murit Ion Brad.
Ultima oară am vorbit despre Ion Brad cu Mihai Cistelican. Excelentul jurnalist mi-a vorbit în prefața interviului cu mine despre teza sa de doctorat dedicată publicisticii lui Ion Brad.
Ultima oară am vorbit la telefon cu Ion Brad pentru a-i spune c-am primit sacoșa de cărți scrise de el pe care mi-o trimisese.

Ce a fost Ion Brad?
O personalitate a Culturii Române.
E singura formulă în stare să cuprindă o activitate multilaterală de decenii în domenii precum poezie, proză, teatru, memorialistică, eseistică, publicistică.
E singura formulă în stare să cuprindă și ce a făcut Ion Brad pentru cultura română ca activist în domeniul Culturii și ca ambasador la Atena.

Ca activist în domeniul Culturii s-a zbătut să treacă spre tipar opere blocate la cenzură.
Pe mine cel puțin a încercat să mă ajute să public Istoria literaturii proletcultiste, iluzionîndu-se că semnătura sa de membru al CC, pusă pe un referat elogios, va fi mai puternică decît semnătura unui cenzor pe referatul în care eram făcut „denigrator al literaturii socialiste”.

Ca ambasador s-a luptat printre altele să-l convingă pe Ceaușescu în vizită la Athena să se implice în salvarea Schitului Prodromu de la Athos prin trimiterea de călugări tineri din țară.
Despre acest episod mai puțin cunoscut din perioada comunistă am scris și publicat eseul Ceaușescu la Athos. Reproduc din el fragmente.

„La Athos (fiind într-un pelerinaj de documentare) aflu că în 1976 Ceauşescu s-a implicat în salvarea Schitului Prodromu prin trimiterea de călugări din România.
La întoarcerea în ţară, mă apuc să descîlcesc momentul. Pentru o emisiune TV e mană cerească: Nicolae Ceauşescu ajută Athosul!
Un dictator comunist a făcut pentru Ortodoxia românească de la Sfîntul Munte mai mult decît toţi preşedinţii şi premierii României postdecembriste, mîndri nevoie mare de atenţia pe care au acordat-o Bisericii.

Cineva mă îndreaptă spre Ion Brad. A fost ambasador la Atena înainte de 1989. A scris şi un roman despre Athos, Muntele catîrilor (1980), despre care mi-au vorbit cuvioşii părinţi.
Îl sun, într-o doară. Minune! Era ambasador în 1976. Mai mult, despre toată întîmplarea a scris în amintirile sale, publicate în cinci volume, sub titlul generic Memoriile unui ambasador. Pentru că nu le găsesc la BAR, Ion Brad mi le trimite. Episodul cu Athos se găseşte în volumul I. S-a petrecut în cea de-a doua zi a vizitei lui Ceauşescu în Grecia, 27 martie, după-amiază, între dejunul oferit de premierul grec la hotelul Kings Georges şi vizitarea Acropolelor.

Ion Brad surprinde momentul:
„Nu mai descriu alte momente ale acestei vizite, ca să amintesc faptul că, întorşi la Palatul prezidenţial, protocolul stabilit în prealabil mai suferea o abatere: Nicolae Ceauşescu primea vizita a trei călugări români de la Muntele Athos. Fusese tot ideea mea şi n-a fost rea deloc. Cei trei bătrîni, trecuţi fiecare de 70 de ani, arătau încă palizi, după postul îndelungat al Paştilor care se apropiau, dar se ţineau bine pe picioare, obişnuiţi cu drumurile grele de munte. (…)
Pe rînd, toţi trei, i-au prezentat şefului Statului român preocupările şi necazurile lor, ţinînd să laude – ca să audă şi pereţii Palatului – buna lor colaborare cu fraţii greci, dar şi dorinţa de-a primi din România «sînge proaspăt», călugări tineri, să mai salveze ceva din aşezămintele şi valorile spirituale româneşti”.

Surprinzătoare, trebuie să recunoaştem, ipostaza asta, a lui Nicolae Ceauşescu: de om binevoitor cu solii de la Athos!

Şi mai surprinzătoare e urmarea. Povestită astfel de Ion Brad:
„I-au dăruit lui Ceauşescu o icoană nouă – n-aveau voie să le înstrăineze pe cele vechi – şi cîteva obiecte de lemn – un potir, o cutie plină cu smirnă şi tămîie, cioplite de mîinile meşterilor de la Sfîntul Munte”.

Ceauşescu se revanşează:
„Iar acesta le-a promis sprijinul Cultelor din România şi ne-a dat, lui Macovescu şi mie, sarcina să ne ocupăm de toate aceste chestiuni”.

Desigur, Ion Brad nu-i străin de întreaga tărăşenie. În cele cinci volume există numeroase pagini menite a ne convinge că el, ca ambasador la Atena, a fixat Athosul în agenda sa de priorităţi. Primeşte epistole de la călugări, tot mai bătrîni şi mai neputincioşi; trimite pe cineva să întocmească un Raport asupra românilor de la Sfîntul Munte; el însuşi călătoreşte, în vara lui 1976, ca pelerin, dar şi ca ambasador.

Oricît s-ar fi zbătut însă Ion Brad, fără bunăvoinţa lui Ceauşescu n-ar fi făcut nimic. Ateistul comunist, denunţat de guralivii postdecembrişti ca fiind Satana, a salvat prezenţa românească la Athos. Ion Brad se referă în cartea sa la Strategia aducerii şi la ce s-a întîmplat după întîlnire.

După plecarea lui Ceauşescu, ambasadorul expediază în ţară o depeşă dedicată Măsurilor pentru promovarea intereselor româneşti la Athos.

Depeşa debutează cu o referire la Ceauşescu. Nu e o procedură de protocol. Exprimă un adevăr. Ceauşescu dăduse indicaţii să se rezolve problemele ridicate de cei trei călugări:
„Pentru punerea în aplicare a indicaţiilor date de preşedintele Nicolae Ceauşescu în cursul vizitei la Atena, privind soluţionarea unor probleme legate de Muntele Athos, în urma vizitei pe care am făcut-o la aşezămintele româneşti şi a discuţiilor avute cu Consiliul de conducere (Kinotita), cu unii egumeni ai mănăstirilor greceşti, ca şi cu reprezentanţii oficialităţilor, în special cu Ioannis Vlahos, viceguvernator al Muntelui (care reprezintă interesele politice şi consulare ale guvernului grec), transmit următoarele propuneri şi sugestii”.

Din lungul şir al propunerilor şi sugestiilor îmi sar în ochi cîteva.
Una se referă la personalitatea monahilor aleşi să vină din ţară:
„Ţinînd seama de specificul Muntelui Athos şi de dificultăţile existente, recomandăm ca la selecţionarea şi trimiterea noilor călugări români să se aibă în vedere următoarele:
– să fie sănătoşi, să aibă o pregătire multilaterală, necesară vieţii monahale, dar şi cultivării pămîntului, punerii în valoare a potenţialului economic existent la aşezămintele athonite. (Numai la Sf. Ipatie există 70 de pogoane teren.) Menţionăm, de asemenea, că doi dintre cei patru călugări sosiţi în ultimul timp la Athos acuză o stare proastă a sănătăţii şi insistă să se întoarcă în ţară;
– un număr cît mai mare dintre ei să fie hirotoniţi acasă, pentru a nu depinde de procedurile Athosului, care sînt foarte complicate”.

Nu e o precizare la voia întîmplării. Pe lîngă ajutoare materiale, monahii interveniseră la Ceauşescu şi într-o chestiune de viaţă şi de moarte a aşezămintelor româneşti de la Sfîntul Munte: întinerirea compoziţiei.

După război, pe fondul tensiunilor dintre Est şi Vest, aşezămintele noastre nu mai fuseseră alimentate cu nou-veniţi. Ca şi la alte lăcaşuri româneşti, rămăseseră doar bătrînii, mulţi dintre ei atît de neputincioşi încît nu mai puteau nici să-şi îngroape morţii. Chestiunea aducerii unor călugări tineri face obiectul principal al Documentului redactat de Ion Brad.

Chiar din primele rînduri, ea e pusă în termeni extrem de precişi:
„Trimiterea unor călugări din ţară
Avînd în vedere vîrsta foarte înaintată a călugărilor români, starea gravă a sănătăţii lor (ceea ce va face ca trei sferturi dintre ei să dispară în curînd), problema principală a Muntelui Athos o reprezintă pentru noi trimiterea urgentă a unui număr cît mai mare de călugări tineri, bine pregătiţi, sănătoşi (…)”

Din cîte se vede, marea problemă a momentului athonit e de ordin economic. Monahii aleşi pentru a întări ortodoxia românească pe Muntele Athos trebuie să fie credincioşi. Nu e însă o condiţie suficientă. Planul de Măsuri dezvăluie că li se cer caracteristici ţinînd mai degrabă de mîna de lucru decît de suflet închinat Maicii Domnului: să fie tineri, să fie sănătoşi, să aibă o pregătire multilaterală (în planul muncii manuale, desigur).

Întinerirea aşezămintelor trebuie să facă faţă unei mari probleme: mişculaţiile autorităţilor greceşti, de care depinde acordarea vizei. Planul de Măsuri avansează o soluţie. Una românească, desigur:
„Ca tactică, socotim necesar ca în cererea de trimitere a primului lot de călugări să fie cuprins un număr mai mare, pentru a ne servi şi ca mijloc de presiune faţă de autorităţile elene, care dau viză”.

Dacă şiretlicul pică, se va apela la un altul: presiunea la nivel înalt:
„Dacă autorităţile elene cu care sîntem în contact (Ministerul Afacerilor Externe, guvernatorul şi viceguvernatorul de la Athos) ne vor face în continuare dificultăţi în acordarea vizelor pentru călugării noştri, sîntem de părere să urmăm sfatul dat de egumenii unor mănăstiri greceşti de la Athos, de a ne adresa direct primului ministru C. Karamanlis în această chestiune”.

Schitul Prodromul depinde de Marea Lavră. Planul de Măsuri ia în calcul această realitate. Mănăstirea şefă trebuie îmbunată. Pe o cale de sorginte balcanică:
„În vederea creării unor bune relaţii cu conducerea de la mănăstirea Lavra, de care ţine Prodromul, rugăm să se studieze posibilitatea oferirii de către Patriarhia Română sau de una dintre mitropolii, a unui nou autoturism ARO pentru această mănăstire. Conducerea ei ne-a formulat această rugăminte”.

Acţiunea lui Ion Brad nu se lasă aşteptată în materie de rezultate. Notează autorul:
„Primul efect al raportului meu despre problemele Muntelui Athos a fost anunţul transmis prin Iuliu Dobroiu, de la Direcţia III, că în cîteva zile se vor trimite pentru călugării români, cu un camion TIR, cîte 500 kg de grîu, fasole şi paste făinoase, cîte 250 kg de zahăr şi orez, 1000 kg făină, 1000 cutii conserve şi 1500 litri gaz, motorină şi benzină”.

Dar nu numai atît. Înainte de a pleca la Athos, Ion Brad se putea declara mulţumit:
„Eram mulţumit că reuşisem aducerea din ţară a primilor călugări tineri şi că obţinusem sume importante în valută, transmise prin Elveţia, pentru reparaţiile de la schitul Prodromul”.

                                                                                  Ion CRISTOIU

AHMED ABOUL GHEIT, PREŞEDINTELE LIGII ARABE, EXPLICĂ DE CE REFUGIAŢII ALEG   EUROPA

18 septembrie 2018

 Vin cu milioanele, sunt primiti cu bratele deschise si li se ofera cazare, masa, ingrijire medicala si bani de buzunar…fara limita de timp ! Si pentru asta, multi dintre ei,  se revanseaza: ataca,  violeaza, jefuiesc si ucid. Nu sunt pedepsiti, sau, de cele mai multe ori, pedepsele sunt simbolice. Intra in inchisoare pentru

cativa ani doar in cazuri de crime deosebit de grave. Sunt considerati un fel de cetateni extra-legali, ale caror drepturi sunt superioare cetatenilor autohtoni – pentru asta chiar se considera superiori autohtonilor, pe care ii trateaza cu dispret. Din cauza de toleranta, diversitate. anti-rasism si anti-fascism! Din cauza de valori europene ! Dupa expirarea pedeselor nu sunt expulzati pentru ca in tarile de origine drepturile fundamentale le-ar fi puse in pericol ! Toate astea s-au aflat pe doua continente, asa ca robinetul nu mai poate fi inchis. Dar nici nu se doreste asa ceva !

 Pentru ca reprezinta o bogatie ! Pentru ca reprezinta viitorul Europei !

 De cand a inceput invazia imigrationala, multi dintre comentatorii fenomenului au acuzat bogatele tari arabe ca refuza sa-i gazduiasca pe refugiati, pe cei de aceeasi credinta, limba si cultura.

  Sa vedem cum raspunde acestor acuzatii o persoana indreptatita sa o faca: Ahmed Aboul Gheit, presedinte Ligii Arabe. Sa vedem daca putem considera justificate si rationale, argumentele si explicatiile  sale:

 Ahmed Aboul Gheit, presedintele Ligi Arabe, a fost intervievat de canalul de televiziune chinez Tian Wei. Jurnalista l-a intrebat pe Ahmed Aboul Gheit: “De ce tarile arabe nu primesc imigranti ?”

 TW: De ce imigranti nu vor sa vina in tarile arabe?

 AAG: Pentru ca noi nu suntem tari de destinatie pentru imigranti. Dar ramanem deschisi.

 TW: Atunci, va rog sa ne explicati de ce toti acesti imigranti si refugiati nu vor sa vina in tarile dumneavostra?

 AAG: Este foarte simplu: pentru ca noi nu facem diferente intre oameni !

Atunci cand trec frontierele noastre si cer azil, urmatorul pas este ca trebuie sa semneze un document care ii obliga sa respecte toate drepturile si legile tarilor noastre, si care stipuleaza ca in caz de nerespectare a acestui acord ei vor fi condamnati, in procedura de urgenta accelerata, la aceleasi pedepse ca si populatia locala ( care pot merge in unele cazuri pana la pedeapsa capitala) si  vor fi trimisi inapoi in tarile lor atunci cand isi vor termina executarea pedepsei.

Deasemenea, noi ii obligam sa semneze un acord care prevede ca ajutorul financiar pe care il primesc pentru integrarea in tarile noastre trebuie sa fie rambursat integral in doi ani de zile, in caz contrar toate bunurile le vor fi confiscate si vor fi expulzati definitiv in tarile lor.

Daca cineva nu stie sa scrie si sa citeasca, acesta isi va pune amprenta pe document. Deasemnea nu este acceptata nicio scuza de genul “nu cunosc cultura locala”, ceea ce este greu de crezut in cazul persoanelor de origine araba, si acest gen de scuze nu sunt luate in considerare.

 TW: Nu gasiti prea radical acest mod de abordare, domnule Gheit? Europa Occidentala este mult mai supla ca dumneavoas tra.

 AAG:  Deloc ! Pentru ca daca eu caut refugiu si cer ajutor in alta tara, gasesc ca este datoria mea absoluta sa ma supun, cuvant cu cuvant, legilor acelei tari, in caz contrar pot fi expulzat indiferent prin ce mijloace. Europa Occidentala va sfarsi prin a se trezi si a privi realitatea in fata. Ar trebui ca liderii Europei Occidentale sa fie trimisi la Doha, in Qatar, sau oriunde in Arabia Saudita, sa ceara azil acolo pentru a experimenta pe pielea lor ceea ce am spus eu. Acolo se vor trezi! Si asta ii va face sa judece, nu-i asa?

 http://www.europe-israel.org/2018/09/interview-du- president-de-la-ligue-arabe-pourquoi-les-migrants-ne-vont-ils-pas-dans-les-pays-ar abes/